Apocalipsa – Generalitati
Nu toti comentatorii concep structura Apocalipsei asa cum reiese din schema de mai sus. Unii introduc prologul si epilogul in descoperirea propriu zisa. Altii impart Apocalipsa in opt sectiuni. Exista si incercari de a o diviza in trei parti. Cititorul poate verifica validitatea divizarii de mai sus si poate incerca o varianta imbunatatita sau una cu totul originala. Dar inainte de a face acest lucru, cineva trebuie sa fie foarte bine familiarizat cu textul Apocalipsei in toate detaliile lui.
Reprezentantii teologiei noastre moderne au observat si argumentat structura chiastica a Apocalipsei. Intelegerea acestui lucru poate ajuta la descifrarea mesajului spiritual sau istoric al cartii. Termenul "chiastic" provine de la litera greceasca "X" (chi sau hhi) si este un tip de corespondenta incrucisata ( in forma de X) a ideilor, simbolurilor, subiectelor sau a altor elemente. Dupa acest tipar clasic care apare in poezia ebraica (si in care elementele poetice apar sub forma A B B’ A’, ca in cazul rimei imbratisate) se pot face comparatii si se pot trage concluzii. In cazul structurii propuse mai sus, chiasmul se poate verifica prin corespondenta unor elemente din prima coloana (I) cu elemente din ultima coloana (VII). De exemplu, in scrisorile adresate bisericilor se subliniaza ideea de biruinta si se promite biruitorului accesul la pomul vietii, nemurirea, domnia cu Christos. Aceleasi elemente pot fi gasite in a VII-a sectiune (Inoirea tuturor lucrurilor – cap. 21-22). Apoi elemente din coloana a II-a trebuie sa-si aiba corespondente in coloana a VI-a, s.a.m.d., III corespunde cu V, iar coloana a IV, fiind centrala, trebuie sa fie inima Apocalipsei in care sa se regaseasca mesajul ei principal.
Tema cartii este biruinta, versetul cheie fiind in centru: Apoc.12:11. Personajul central, ca si in cartea lui Daniel, este Domnul Christos, sub diferite imagini, nume si simboluri de cele mai multe ori ( de 32 de ori!)este numit "to arnion" (Mieluselul – greaca). Si nu este de mirare, fiindca Ioan, autorul Apocalipsei, L-a cunoscut de la inceput in aceasta calitate profetica si soteriologica (soteriologia este doctrina mantuirii; de la gr. soteria, salvare) inca de cand era ucenic al lui Ioan Botezatorul (Ioan 1). In ciuda impresiei populare care vede in aceasta carte mai mult monstrii si dezastrele, este o carte plina de ingeri (de 50 de ori cuvantul "inger"), plina de cele mai scumpe promisiuni divine care alterneaza cu cele mai grozave amenintari profetice. Tablourile de groaza alterneaza cu scene pline de lumina si de cantari ceresti cutremuratoare. De la inceput pana la sfarsit, "Descoperirea lui Iisus Christos" este patrunsa de tema biruintei Mielului care a rascumparat omenirea prin jertfa Sa si de sentimentul permanent si tot mai puternic al iminentei sfarsitului acestei lumi. Sfarsitul lumii este vazut aici ca o catastrofa suprema pentru miliardele lumii nepocaite, dar si ca o unica speranta pentru crestinul constiincios si oprimat de puterile lumii. Centrul de greutate al tuturor scenelor este Sanctuarul ceresc, palatul lui Dumnezeu, cartierul general al Domnului ostirilor.
Apocalipsa contine 7 scene de liturgica cereasca (liturgica este sistemul (si doctrina) serviciilor divine ( de la gr. leiturghia, slujba, ritual) (I.4:8-11, II. 5:8-14, III. 7:9-12, IV. 11:15-18, V. 14:1-5, VI. 15:2-4, VII. 19:1-8) si 7 fericiri, toate fiind legate de timpul sfarsitului si de destinul asteptatorilor revenirii lui Iisus Christos (1:3, 14:13, 16:15, 19:9, 20:6, 22:7, 22:14).
Cartea este scrisa ca o epistola, dar este, in realitate, o evanghelie scrisa in limbaj apocaliptic, referitoare la suveranitatea lui Christos si calauzirea Bisericii dupa inaltarea Mantuitorului. Din punct de vedere al limbajului si imaginilor, Apocalipsa este ca o mare in care se varsa toate celelalte rauri – carti ale Bibliei, prin fluviul care izvoraste in Geneza si trece prin cartea lui Daniel.
Inca de la aparitia ei, Apocalipsa a intampinat ostilitate. Pastorii de tipul lui Diotref din Corint ( vezi 4 Ioan), care nu se supuneau lui Ioan si batranilor conducatori, nu puteau accepta asemenea descoperiri. Multi au contestat cartea in primele secole, dar recunoasterea ei in canon este definitiva. In timp ce alte carti indragite de crestinii vechi au ramas in afara canonului, Apocalipsa incoroneaza Biblia, trasand "istoria viitorului" Bisericii si incheind Scripturile pe o nota de triumf si de slava.
Primele incercari de intepretare a Apocalipsei ramase pana astazi apartin episcopilor Meliton de Sardes (150-200) si Vicorinus de Poetavium (+300). Inca de atunci s-a stabilit un mod de interpretare care a ramas traditional, desi nu toti comentatorii l-au impartasit. Victorinus a inteles ( sau a mostenit aceasta intelegere) ca seriile de "sapte" ale Apocalipsei sunt benzi paralele ( 7 biserici, 7 peceti, 7 trambite…), deci sunt viziuni care acopera aceeasi perioada de timp, ca in cartea lui Daniel. Doar cele 7 plagi finale au fost vazute ca fiind strict legate de timpul sfarsitului. Desi traditia interpretarii are o oarecare autoritate, noi credem ca autoritatea suprema a oricarei interpretari este aceea amintita in marele imn protestant:
Prolog (1:1-8). Ioan a dat Apocalipsei acest nume:" Descoperirea lui Iisus Christos" ( greceste, "apocalypsis Iesu Christu"), care ne arata ca, de fapt, cartea nu este un mister ocult, ci o revelatie a lui Dumnezeu. Aici este aratat lantul descoperii care incepe cu Dumnezeu si are sapte verigi: 1.Dumnezeu Tatal; 2. Domnul Iisus; 3. Ingerul lui Iisus (Gabriel, vezi Dan.10); 4. Profetul (apostolul Ioan ); 5. Predicatorul ( cel ce citeste in biserica, v.3); 6. Ascultatorul ( v. 3); 7. Dumneavoastra si cu mine, cititorii de astazi (3:22)
Iisus Christos este vazut in Apocalipsa nu numai ca Mantuitor ci si ca fiind Dumnezeul Creator, Atotputernicul, Cel Vesnic. Explicati v.8 in lumina v.7 si 11-12. Salutul si fagaduinta profetica din v.4-7 arata principalele impresii cu care a ramas Ioan dupa ce a vazut aceste scene si s-a apucat sa scrie epistola sa apocaliptica. In aceste cuvinte este concentrat mesajul Apocalipsei.
