1. Titlul. Titlul acestei carti, ca si cele ale altor carti ale Profetilor Mici, este pur si simplu numele autorului. Habacuc, ebr. Chabaqquq, este derivat de la verbul chabaq, „a imbratisa”. Unii au pus in legatura numele acesta cu akadianul hambaququ, numele unei plante aromatice de gradina. Numele Habacuc nu mai apare nicaieri in Vechiul Testament.
2. Autorul. Nu se stiu mai multe despre Habacuc, decat este descoperit in cartea lui. Nu se stie nici daca, la fel ca si Amos (vezi comentariul la Amos 7,14), Habacuc a fost chemat de Dumnezeu de la vreo alta ocupatie sau daca a fost pregatit special pentru chemarea lui in scolile profetilor.
Printre vestitele suluri descoperite la Khirbet Qumran (vezi p. 86; vezi de asemenea Vol. I, p. 31-34) a fost si un sul care se ocupa de cartea lui Habacuc. Fiind examinat s-a dovedit a fi un comentariu antic (midras) constand din scurte pasaje citate din Habacuc, urmate de interpretarea scriitorului la acele pasaje. Scrierea este bine pastrata, dar din nefericire sunt multe goluri sau lacune. Comentariul consta din 13 coloane de scris si acopera numai primele doua capitole ale cartii lui Habacuc. Manuscrisului i s-a fixat data aproximativ in jurul 100 i.Hr., cam pe vremea celor doua suluri ale lui Isaia (vezi p. 87). Impreuna cu sulul mai complet al lui Isaia (1 QIsa, vezi p. 87) comentariul lui Habacuc a fost publicat in planse facsimile, impreuna cu un text paralel in scriere ebraica moderne, redactata de Millar Burrows (The Dead Sea Scrolls of St. Mark’s Monastery, Vol. 1 [New Haven: American Schools of Oriental Research, 1950]).
Importanta cea mai mare a comentariului lui Habacuc pentru invatatura biblica nu sta in comentariile insele, oricat de interesante pot fi acestea, ci mai degraba in textul insusi. Textul acesta, copiat de vreun scrib sectar de demult (probabil un esenian) este datat cu aproape un mileniu inaintea celor mai vechi manuscrise ale textului masoretic (vezi Vol. I, p. 34, 35). Astfel el este de o nepretuita valoare pentru orice studiu textual al cartii lui Habacuc. Vezi comentariul la cap. 1,4.17; 2,1.4.5.15.16.
3. Cadrul istoric. Se pare ca aceasta carte a fost scrisa intr-o vreme de mare apostazie (PK 386), probabil candva in cursul ultimei parti a domniei lui Manase, in timpul domniei lui Amon, sau in timpul primei parti a domniei lui Iosia. Pare cel mai probabil ca lucrarea lui Habacuc a urmat destul de aproape dupa lucrarea profetului Naum. Conceptia aceasta este favorizata si de pozitia cartii atat in canonul Ebraic, cat si in cel grecesc. In general relele pe care Habacuc le atribuie poporului sau si de care el se plange indica si ele aceasta perioada. Acestei profetii i s-a pus data generala de 630 i.Hr., din motivele aratate la p. 23. Profetul cunostea bine criza pe care Babilonul avea sa o aduca in curand asupra poporului sau din cauza pacatelor lor, o criza care va conduce in final la robia lui Iuda. Habacuc a avertizat natiunea cu privire la criza aceasta si a prezis totodata si judecata divina asupra Babilonului idolatru si nelegiuit, vrasmasul lui Dumnezeu si al poporului Lui.
4. Tema. Cu toate ca Habacuc regreta pacatele lui Iuda si stie ca poporul sau isi merita pedeapsa, el este preocupat de rezultatul suferintelor lor. El este preocupat totodata si de soarta uneltei pe care Dumnezeu o foloseste pentru a aplica pedeapsa aceasta, Haldeii, care par sa fie binecuvantati cu o prosperitate sporita. Dumnezeu raspunde inimii intrebatoare a servului Sau, si ii arata lui Habacuc ca pedepsirea israelitilor este in cele din urma pentru binele lor, in timp ce prosperitatea pamanteasca a celor nelegiuiti, reprezentati prin Babilon, se va sfarsit prin judecata divina. In „rugaciunea” din capitolul 3, cartea aceasta culmineaza cu o descriere a sortii nenorocite a celor nelegiuiti si a rasplatirii triumfatoare a celor drepti.
Prin acest contrast Dumnezeu intentioneaza sa ii descopere profetului cum mandria crescanda a Haldeilor precum si aceea a tuturor celor nelegiuiti, duce la moarte, in timp ce supunerea increzatoare a celor drepti fata de Dumnezeu prin credinta duce la viata. In aceasta accentuare a sfinteniei si credintei, Habacuc i se alatura lui Isaia ca un profet evanghelist.
Cartea lui Habacuc vine cu o solutie la problema motivului pentru care Dumnezeu le ingaduie pacatosilor sa prospere, comparabila cu solutia oferita de cartea lui Iov la problema motivului pentru care Dumnezeu ingaduie ca sfintii sa sufere (vezi Vol. III, p. 494). Habacuc Il iubea cu sinceritate pe Domnul si dorea cu caldura triumful dreptatii, dar nu putea sa priceapa de ce Dumnezeu parea sa ingaduie ca apostazia si crima lui Iuda sa continue fara sa fie infranata si pedepsita (Habacuc 1,1-4; comp. Ieremia 12,1). Dumnezeu il informeaza ca El are un plan pentru infranarea si pedepsirea lui Iuda pentru caile lui rele si ca Haldeii vor fi unealta prin care El Isi va implini acest plan (Habacuc 1,5-11; vezi p. 31, 32; comp. Isaia 10,5-16).
Explicatia aceasta ridica inca o problema in mintea lui Habacuc – Cum poate Dumnezeu sa foloseasca o natiune mai nelegiuita decat Iuda ca sa-l pedepseasca pe acesta? Cum se poate impaca un asemenea plan cu dreptatea divina (cap. 1,12-17)?
Pripit, dar cu toata seriozitatea si inocenta, Habacuc cere un raspuns de la Dumnezeu (cap. 2,1). Trecand momentan peste pripeala cererii lui Habacuc, Dumnezeu il asigura pe profet cu privire la certitudinea planului Sau in legatura cu Iuda (v. 2 si 3) si apoi ii arata lui Habacuc nevoia lui de umilinta si credinta (v. 4). Dumnezeu continua cu enumerarea pacatelor Babilonului (cap 2,5-19). El este pe deplin constient de perfidia si nelegiuirea Babilonului si il asigura pe Habacuc ca El, Dumnezeu, detine inca controlul treburile pamantului. Prin urmare, toti oamenii, inclusiv Habacuc, ar face bine „sa taca” inaintea Lui (v. 20), adica, sa nu puna sub semnul intrebarii caile Sale.
Dandu-si seama ca a depasit hotarele bunei cuviinte prin indrazneala de a pune la indoiala intelepciunea si vointa divina, Habacuc se pocaieste cu smerenie. Totodata, insa, preocuparea lui serioasa si plina de dragoste pentru Iuda ca instrument ales al planului lui Dumnezeu pe pamant (vezi p. 26, 27) il conduce sa pledeze ca dreptatea divina sa fie indulcita cu mila (cap. 3,1.2). Rugaciunea aceasta este urmata de o descoperire a slavei si puterii divine care Il arata pe Dumnezeu lucrand pentru salvarea credinciosilor Lui si pentru zdrobirea dusmanilor lor (v. 3-16). Cartea se incheie cu afirmarea increderii lui Habacuc in intelepciunea planului divin si in reusita acestuia in cele din urma (v. 17-19).
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
