1. Titlul. Ca si celelalte carti care intra in categoria Profetilor Mici, titlul cartii este numele autorului ei, Amos. numele in ebraica este ’Amos, derivat de la verbul ’amas, „a incarca”, sau „a purta [o povara]”. Astfel, numele inseamna „purtator de poveri”, sens care se potriveste bine cu soliile solemne si importante pe care profetul fusese chemat sa le prezinte. Numele acesta nu mai apare altundeva in Vechiul Testament.
2. Autorul. Din prezentarea vietii sale, pe care Amos o face in cap. 7,14.15, aflam ca el fusese pastor si strangator de smochine de Egipt putin apreciate. Se da impresia ca, desi sarac, era independent, lucru care poate explica faptul ca fusese in stare sa-si paraseasca turma pentru un timp. El nu era un om studiat, asa cum intelegem noi cuvantul, nici nu fusese pregatit pentru misiunea sa in scolile profetilor. Atunci cand, asa cum se intampla si in cazul lui Amos, persoane relativ lipsite de educatie si cei care nu au avut parte decat de putine avantaje sunt alesi sa faca o mare lucrare pentru Dumnezeu, „aceasta putere nemaipomenita” este vazuta ca fiind „de la Dumnezeu si nu de la noi” (2Corinteni 4,7). Ceea ce invredniceste pe un om pentru slujirea lui Dumnezeu este ceea ce el este, nu ceea ce el are.
Primind chemarea divina, Amos a parasit Iuda pentru a se duce in Israel, probabil concentrandu-si lucrarea in Betel, asezarea principalului templu al vitelului si a palatului de vara al regelui. Acolo el a denuntat cultul vitelului. Lui i s-a impotrivit Amatia, marele preot idolatru, care l-a acuzat inaintea regelui ca este un conspirator primejdios (vezi Amos 7,10-13). Nu cunoastem nimic despre ultimele zile ale vietii sale.
Amos trebuie sa fie pus la un loc cu cei mai de seama profeti datorita elocventei sale simple si clare si a gandirii sale viguroase si inalte. Putini profeti sunt mai patrunzatori in intelegerea temeliilor lumii naturale si morale, sau dau pe fata o intelegere mai profunda a puterii, intelepciunii si sfinteniei lui Dumnezeu.
3. Cadru istoric. Amos a fost chemat sa-si implineasca misiunea intr-un timp de prosperitate atat pentru Israel, cat si pentru Iuda. In timpul lui Ieroboam II, Israelul era la zenitul puterii lui (vezi Vol. II, p. 83, vezi comentariul la Osea 2,8). Ieroboam ii biruise pe sirieni si si-a largit teritoriul regatului de nord pana la hotarul de nord al regatului unit initial. Se intindea de la Hamat, in nordul extrem, pana la Marea Moarta (2Regi 14,25.28). Cat despre Iuda, Ozia, regele acestuia, ii subjugase pe edomiti si filisteni, ii pusese pe amoniti sub supunere, incurajase agricultura si indeletnicirile domestice pasnice si organizase o armata mare si puternica fortificand totodata Ierusalimul intr-o masura substantiala (vezi 2Cronici 26,1-15).
Aflandu-se in aparenta in siguranta fata de dusmanii externi, si puternic in interior, Israel nu se astepta catusi de putin la primejdia nimicirii. Este adevarat, Asiria atragea atentia prin puterea ei crescanda, dar parea improbabil sa atace Israelul. Roadele nu neobisnuite ale prosperitatii – mandria, luxul egoismul, oprimarea – erau in parga in ambele regate. Totusi, situatia era mai rea in Israel datorita cultului vitelului care fusese instituit de cel dintai rege, Ieroboam I (1Regi 12,25-33). Fara indoiala, acest cult al vitelului a constituit motivul pentru care atat Amos, cat si Osea au fost insarcinati sa-si indrepte profetiile indeosebi impotriva regatului de nord.
Intrucat Ozia a fost rege unic al lui Iuda de la 767 la 750 i.Hr., iar Ieroboam II, rege unic al lui Israel in perioada 782-753 i.Hr., probabil ca lucrarea lui Amos a avut loc undeva intre anii 767 si 753 i.Hr. Nu exista vreo specificatie in carte cu privire la durata lucrarii sale profetice active. Afirmatia „cu doi ani inaintea cutremurului de pamant” (cap. 1,1) nu este de nici un folos, deoarece nu exista vreun mijloc de a determina data cand s-a petrecut cutremurul. S-ar parea ca Amos era un contemporan mai varstnic al profetului Osea (vezi p. 20, 21).
4. Tema. Scopul principal al lui Amos era de a atrage atentia poporului lui Dumnezeu la pacatele lor si, pe cat posibil, de a-i aduce la pocainta. Dupa cum duhul lui Pavel a fost intaratat la Atena cand a vazut cat de deplin era dedata cetatea la idolatrie, tot asa trebuie sa fi fost intaratat Amos de luxul si pacatele pe care le descrie atat de viu si amanuntit. El a mustrat pacatele izvorate din prosperitate materiala, extravagantele, orgiile, desfraul bogatilor care puteau face aceasta datorita oprimarii saracilor si printr-o justitie corupta prin mita si stoarcere. Amos acorda mai mult atentie amanuntelor si imprejurarilor nelegiuirii decat Osea. El este pretutindeni pitoresc, descoperind faradelegea in intamplarile vietii cotidiene a poporului. Nici o practica rea nu pare sa fi scapat atentiei sale. El socotea ca este de datoria sa sa-l avertizeze pe Israel, pe Iuda si neamurile inconjuratoare cu privire la judecatile lui Dumnezeu care cu siguranta urmau sa vina asupra lor daca staruiau in nelegiuire. Cu toate acestea, el isi incheie cartea cu o imagine glorioasa a triumfului in cele din urma al neprihanirii asupra nelegiuirii.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
