Iona capitolul 5 – Scenarii
De Valeriu Petrescu
Trebuie sa incep cu o marturisire. Cand, cu mai multe luni in urma, am citit pentru prima oara manuscrisul lectiunilor despre Iona, m-am revoltat in sinea mea gandindu-ma ca este o pierdere de timp ca un trimestru intreg sa studiem doar o foaie din Biblie. Atat ocupa cartea lui Iona in Biblie – o singura foaie. Dar pe masura ce am recitit din nou si din nou cartea lui Iona am constatat ca un trimestru este totusi prea putin pentru a cuprinde toate adancimile semnificative ale acestei foi a Bibliei. Trimestrul s-a terminat si imi dau seama ca este inca mult de aflat din istoria vietii acestui profet. De fapt, mi s-a confirmat inca o data gandul ca viata cuprinde in sine mult mai multe idei decat vor putea vreodata sa reflecte ideile teoretizate si adunate in sisteme.
Cartea lui Iona este atat de semnificativa fiindca istoria acestui profet este extrem de asemanatoare cu experienta multora dintre noi. Facand un joc de cuvinte, istoria lui Iona este tare mult istoria lui Ion, un Ion generic, in care ma regasesc eu, adventistul roman al secolului XXI. Asemanarile sunt atat de frapante incat ma intreb daca nu cumva aceasta carte profetica atipica n-a fost scrisa special pentru zilele noastre. Ceea ce ma fascineaza insa cel mai mult la cartea lui Iona sunt acele parti ale naratiunii care lipsesc. O prima lipsa care ma incita este cea privitoare la cele trei zile petrecute de Iona in pantecele chitului. Ce-o fi facut Ioana acolo tot acest timp? Ce ganduri i-or fi bantuit mintea plina de prejudecati si suficienta? Rugaciunea lui nu poate sa-i fi ocupat tot timpul, desi ea este o chintesenta a gandirii lui teologice.
O alta lipsa majora a naratiunii este cea privitoare la drumul lui Iona de la tarmul marii si pana la Ninive. Si nu atat nararea calatoriei in sine ma provoaca, ci gandurile care l-au framantat pe Iona pe parcursul acestui drum. Sa fii obligat sa faci ceva in care nu crezi, sa fii fortat sa mergi intr-un loc pe care-l detesti nu creeaza o stare de spirit tocmai placuta. Care or fi fost gandurile pe care le-a depanat Iona cu sine insusi? Cine poate sti?
Dar ceea ce ma intriga cel mai mult este lipsa capitolului 5 al cartii lui Iona. Dincolo de ratiunea estetica, artistica si didactica a finalului deschis al cartii simt o curiozitate greu de infranat cu privire la ce s-a intamplat dupa rostirea acelei intrebari retorice a lui Dumnezeu: Si Mie sa nu-Mi fie mila de Ninive, cetatea cea mare, in care se afla mai mult de o suta douazeci de mii de oameni, care nu stiu sa deosebeasca dreapta de stanga lor, afara de o multime de vite! (Iona 4,11)
As da nu stiu ce sa pot afla care a fost raspunsul lui Iona si care a fost cursul vietii lui din acea clipa pana la final. Din ratiuni care transcend ratiunea umana, acest capitol 5 n-a fost niciodata scris, desi el se afla scris in cartile din ceruri. Astept cu nerabdare sa-l pot citi cat mai curind! Dar pana atunci, nu ma pot opri sa nu gandesc ce s-a intamplat oare in realitate. Si gandurile acestea ma bantuie, nu atit de mult cu privire la Iona ci, mai degraba cu privire la toti Iona (sau Ion) moderni. Asa ca mi-am imaginat niste scenarii (de, boala veche, mostenita inca din iarna lui ’89) care ar putea fi tot atatea capitole 5 ale cartii lui Iona.
I. Iona nu mai vrea sa fie profet (sau din nou spre Tars)
Ca raspuns la intrebarea de final pe care Dumnezeu i-o adreseaza, Iona se hotaraste sa nu se mai lase niciodata fortat de Dumnezeu sa duca o solie care este contrara propriilor lui pareri despre dreptate. Convins ca indurarea lui Dumnezeu pentru niniviti este nejustificata si simtindu-se in pericol de a fi trimis si mai departe cu solii similare si la alte cetati asiriene, Iona se ridica, intoarce spatele cetatii Ninive si porneste din nou spre Tars. De data asta va incerca sa faca drumul pe uscat. E oricum mai sigur decat pe mare. Va avea grija sa se protejeze de soarele arzator si va fi ferit de primejdia furtunilor. De ce apuca Iona din nou drumul spre Tars? Poate parea bizar, dar se potriveste destul de bine cu tot comportamentul sau de pana acum. El nu poate accepta planurile lui Dumnezeu. Pentru el dreptatea, asa cum o concepe el, este mai importanta decat mila. El nu poate intelege ca: …Eu sunt Domnul, care fac mila, dreptate si judecata pe pamant! (Ieremia 9,24) Ca si Petru mai tarziu, si Iona crede ca propria-i judecata este superioara celei a lui Dumnezeu. Si el este gata sa rosteasca prin atitudinea sa, ce avea sa exprime Petru: Sa Te fereasca Dumnezeu, Doamne! Sa nu Ti se intample asa ceva! (Matei 16,22) Si lui i se potriveste raspunsul Mantuitorului: Caci gandurile tale nu sunt gandurile lui Dumnezeu, ci ganduri ale oamenilor. (Matei 16,23)
Aici, cred, este cheia acestei atitudini. Iona (ca si Ion de altfel) nu poate accepta sa-si subordoneze propriile idei planurilor lui Dumnezeu. El nu poate accepta ca judecata semenilor nu-i apartine. Stiind ca este profet, el crede ca este indreptatit sa rosteasca propriile-i sentinte, uitand ceea ce Dumnezeu a spus din totdeauna: Duceti-va si invatati ce inseamna: Mila voiesc, iar nu jertfa! (Matei 9,13) Sigur, mi-e destul de usor sa vorbesc despre Iona, dar cand imi aduc aminte ca el nu este decat un alter-ego al meu, ma intreb daca nu cumva si eu sunt mai degraba dispus sa renunt la chemarea lui Dumnezeu la slujire, decit la propriile mele idei despre dreptate. Desigur ca pentru Iona (si nu mai putin pentru Ion) si fascinatia Tars-ului joaca un rol in luarea acestei hotarari de a renunta la slujirea sa speciala. In definitiv, la Tars va fi scutit de aceste chinuitoare lupte sufletesti. Acolo va putea face ce-si doreste. Acolo, departe de fata Domnului, va fi in sfarsit liber sa fie el insusi. Si cand privesc la ceea ce se intampla azi, imi dau seama ca acest scenariu se potriveste din ce in ce mai mult, nu lui Iona cel de demult, ci noua celor de azi.
II. Iona este lepadat ca profet (sau cand Cuvantul Domnului nu-ti mai vorbeste)
Cand vocea indurerata a lui Dumnezeu rosteste acea afirmare a iubirii sale eterne pentru omenirea pierduta in pacat: Si Mie sa nu-Mi fie mila de Ninive, cetatea cea mare, in care se afla mai mult de o suta douazeci de mii de oameni, care nu stiu sa deosebeasca dreapta de stanga lor, afara de o multime de vite! (Iona 4,11), se rosteste si sentinta cu privire la Iona: Ce as mai fi putut face viei Mele, si nu i-am facut? Pentru ce a facut ea struguri salbatici, cand Eu ma asteptam sa faca struguri buni? Va voi spune insa acum, ce voi face viei Mele: ii voi smulge gardul, ca sa fie pascuta de vite; ii voi surpa zidul, ca sa fie calcata in picioare; o voi pustii; nu va mai fi curatita, nici sapata, spini si palamida vor creste in ea! Voi porunci si norilor, sa nu mai ploaie peste ea. (Isaia 5,4-6)
Dumnezeu ofera oricui nenumarate sanse pentru mantuire, dar El poate retrage binecuvantarea chemarii Sale la o slujba speciala, atunci cand cel chemat se impotriveste cu indaratnicie chemarii divine. Nu pot sa nu ma gandesc la experienta trista a celor doi barbati chemati de Dumnezeu la slujba de profet, la inceputurile miscarii milerite – William Foy si Hasen Foss, care au refuzat chemarea speciala la slujire. Marturia lor ulterioara este cutremuratoare. Durerea care razbate din constienta faptului de a fi lepadat de Dumnezeu, cand ai fi avut privilegiul de a fi un slujitor al Sau, nu poate fi egalata decat de durerea celor ce vor fi pierduti pentru vesnicie.
Un profet lepadat este cea mai dureroasa contradictie de termeni. Sa fi fost purtatorul de cuvant al lui Dumnezeu, imputernicit sa duci vestea buna a mantuirii si, datorita impotrivirii tale constante, sa fi fost lepadat, este cel mai trist lucru ce se poate intampla cuiva. Intr-un sens foarte direct, noi am fost chemati ca purtatori de lumina. Noua Dumnezeu ne-a incredintat „slujba impacarii”. Chemarea noastra este extrem de clara: Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata. (1 Petru 2,9) Ma tem ca nu cumva acest scenariu al capitolului 5 al cartii lui Iona sa devina realiatea experientei lui Iona cel de azi! Ar fi teribil de trist!
III. Iona duce Ninive la apostazie (sau cum sa-i pierzi pe cei deja castigati)
Ei bine, acest scenariu poate parea incredibil si totusi exista precedente care fac din el ceva teribil si posibil. Suparat ca prestigiul sau de profet a avut de suferit, Iona se gandeste cum ar putea face sa repare „greseala” lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu crede ca acesti netaiati imprejur chiar merita harul Sau, Iona ii va demonstra cat de mult S-a inselat. El va face tot posibilul sa arate ca, in inima lor, ei au ramas tot idolatri si ca pocainta lor este una de suprafata. Cei care nu sunt din Israel, orice le-ai face, raman tot pagani. De fapt, asa ceva chiar se poate intampla. Nu degeaba Mantuitorul este atit de vehement la adresa fariseilor: Vai de voi, carturari si Farisei fatarnici! Pentruca voi inchideti oamenilor Imparatia cerurilor: nici voi nu intrati in ea, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati sa intre… Vai de voi, carturari si Farisei fatarnici! Pentruca voi inconjurati marea si pamantul, ca sa faceti un tovaras de credinta; si dupa ce a ajuns un tovaras de credinta, faceti din el un fiu al gheenei, de doua ori mai rau decat sunteti voi insiva. (Matei 23,13.15) Si apoi mai este si precedentul lui Balaam care taraste pe copiii lui Israel sa pacatuiasca (Numeri 30,16). Daca nu-i poate blestema prin cuvinte, aduce nenorocire asupra lor prin ceea ce instiga sa se faca. Atitudinea lui s-ar putea sa fie molipsitoare.
Un evanghelist pe care il ascult cu mare placere a rostit cu amaraciune o butada. El spunea ca este posibil ca, prin atitudinea noastra, sa desfasuram niste evanghelizari totale dupa modelul celei descrise in Genesa 34. Dupa ce locuitorii cetatii sunt „evanghelizati”, sunt si „botezati” dupa obiceiul timpului si apoi sunt… ucisi. De prea multe ori oamenii care au aflat despre Dumnezeu si au acceptat sa se boteze sunt apoi… ucisi. Nu neaparat cu sabia, caci se poate si cu… vorba, sau cu nepasarea, sau cu lipsa de intelepciune. Mi-e greu sa-mi imaginez un astfel de scenariu si, totusi, cand vad cat de multi dintre cei care afla despre harul lui Dumnezeu si-l primesc in inimile lor intrind in biserica… mor apoi ucisi de cine stie ce cauze, ma intreb daca nu cumva si acesta poate fi un scenariu realist.
IV. Iona evanghelizeaza Asiria (sau apogeul misiunii)
Strapuns in inima sa de cuvintele pline de iubire ale lui Dumnezeu: Si Mie sa nu-Mi fie mila de Ninive, cetatea cea mare, in care se afla mai mult de o suta douazeci de mii de oameni, care nu stiu sa deosebeasca dreapta de stanga lor, afara de o multime de vite! (Iona 4,11), Iona devine alt om. Se scoala in graba si, multumind lui Dumnezeu pentru indelunga Lui rabdare cu el, porneste prin toate cetatile Asiriei. As putea parafraza si spune ca „a inceput din Ninive, in toata Asiria si pana la marginile pamantului”. Luminos tablou, nu-i asa? Profetul morocanos si indaratnic pe care Dumnezeu trebuie sa-l forteze sa-si indeplineasca misiunea se schimba deodata. Inima lui aspra si razbunatoare este coplesita de iubirea lui Dumnezeu. El isi da seama ca iubirii manifestate de Dumnezeu pentru el nu poate sa-I raspunda decat tot cu iubire. Iona pare sa fi inteles ca implinirea poruncii lui Dumnezeu insemna: Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau… si… Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. (Matei 22,37.39)
Si iata-l pe Iona organizand biserica din Ninive, ca Pavel mai tirziu, si pornind din cetate in cetate sa vorbeasca despre harul nemarginit al lui Dumnezeu. Noua lui solie nu mai este de mult: Inca patruzeci de zile si Ninive va fi nimicita. (Iona 3,4 u.p.) ci: „Daca Ninive n-a fost nimicita, si voi puteti fi salvati”. E chiar solia pe care Dumnezeu vrea s-o dea lumii. Si nu numai cetatii Ninive, nu doar Asiriei, ci intregii omeniri. Desigur scenariul pare ireal. Cum ar putea indaratnicul profet sa faca asa ceva? Cum s-ar putea el schimba asa de mult incat sa-si indeplineasca misiunea pana la capat? Raspunsul este unul singur: Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu, – zice Domnul ostirilor. (Zaharia 4,6 u.p.) De fapt, acesta este singurul scenariu acceptabil din perspectiva lui Dumnezeu. El nu va lasa ca indaratnicia sau comoditatea lui Iona sa lipseasca omenirea de harul Sau.
Anul Mondial al Misiunii
Cand am scris aceste scenarii n-am putut deloc sa ma desprind de marea provocare pe care Dumnezeu ne-o face noua tuturor celor care, intru-un fel sau altul, am fost chemati ca purtatori de cuvant ai Sai. Ca Iona vrea sau nu vrea, Dumnezeu il cheama la slujire. Ca ii place sau nu lui Iona, Dumnezeu il trimite la Ninive. Judecatile de valoare ale lui Iona cu privire la niniviti n-au nici o valoare inaintea lui Dumnezeu. Prejudecatile lui Iona sunt lipsite de consistenta. Agenda lui Dumnezeu n-are decat un singur punct: Caci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. (Ezechiel 18,32)
Chemarea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este: Scoala-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, si vesteste acolo strigarea pe care ti-o voi da! (Iona 3,2) Strigarea este aceasta: Iesiti din mijlocul ei poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei, si sa nu fiti loviti cu urgiile ei! (Apocalipsa 18,4)
Este nevoie de fiecare Iona (sau Ion… sau Ioana) pentru ca fiecare ninivit sa auda chemarea ingrijorata a harului Lui Dumnezeu. Tu poti scrie in propria-ti viata capitolul 5 al cartii vietii tale. Il poti umple cu bucuria de a fi impreuna lucrator cu Dumnezeu la salvarea semenilor tai. Poti impodobi acest capitol al vietii tale cu multe stele. Ninive te asteapta! Si Dumnezeu de asemenea!
