Diavolul l-a asigurat pe om că, dacă îi va urma sfatul, va fi „ca Dumnezeu” (Gen. 3, 4), dându-i de înțeles că va dobândi o stare de existență superioară celei pe care i-a dat-o Dumnezeu. În sens relativ omul poate fi plin de „toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efes. 3, 19), desăvârșit în caracter după cum și Dumnezeu este desăvârșit (Matei 5, 48). Dar omul nu poate fi ca Dumnezeu în înțelepciune, putere și existență veșnică.
Se pune problema dacă omul este nemuritor prin natura sa și dacă structura lui este trihotomică, dihotomică sau dacă trebuie să-l privim ca o entitate integrată. Vom examina concis cele trei concepții.
Concepții de bază despre structura umană
Concepția trihotomică susține că omul este compus din trei părți: trup, duh și suflet folosind textul din 1 Tes. 5, 23. Potrivit concepției dihotomice care consideră că omul este format din două părți (trup și suflet), argumentele trihotomiștilor nu sunt valide pentru că alte texte biblice împart omul în mai multe părți (Luca 10, 27) sau folosesc cele două cuvinte (suflet și duh) ca sinonime (Luca 1, 46.47).
Dihotomiștii aduc o serie de texte pentru a argumenta că omul este format din două părți (Ecl. 12, 7; Mat. 10, 28; Gen. 35, 18; 1 Împ. 17, 28; Luca 23, 36). Sufletul este conceput ca entitate nemuritoare, care supraviețuiește trupului ce se descompune. Vom lua Biblia privită în context ca referință pentru o concepție corectă.
Concepția biblică este holistică
Biblia prezintă omul ca unitate integrată cu trup material și funcții psihice ca voința, rațiunea, afectivitatea, imaginația, conștiința, memoria etc. Omul a fost confecționat din materie și însuflețit de Dumnezeu cu principiul vieții. El n-a primit un suflet ci a devenit un suflet când a primit viață (Gen. 2, 7) și deci nu este nemuritor în mod natural. Viața sa este condiționată de unirea cu Hristos (Gen. 2, 16.17; Rom. 2, 7; 1 Ioan 5, 11-12). Numai Dumnezeu este nemuritor (1 Tim. 6, 16).
Sensul general al cuvântului suflet este acela de persoană (Ezech. 18, 20; Fapte 2, 41; Fapte 7, 14; Fapte 27, 37; 1 Petru 3, 20). Dar cuvântul poate fi folosit în multe alte sensuri cum ar fi viață, afectivitate etc.(Mat. 10, 28; 1 Tes. 5, 23). Nicăieri însă în Sfânta Scriptură cuvântul nu este folosit pentru a descrie o entitate care se poate despărți de trup și poate supraviețui acestuia. Biblia prezintă moartea ca fiind o stare de inconștiență (Psalmi 6, 5; Psalmi 115, 17; Psalmi 146, 3.4; Isaia 38, 18; Ecl. 9, 5.6.10). Cei morți nu și-au primit răsplătirea (Evrei 11, 39). Credința în nemurirea naturală face fără valoare judecata de apoi, învierea și revenirea lui Isus.
Înțelegerea corectă a doctrinei despre starea morților ne ferește de spiritism și de influențele lui distrugătoare.
Sursa: www.bazs-foisor.ro
