Aceasta este o epocă a științei. Omul cercetează secretele naturii. El pătrunde cu ajutorul microscopului chiar în interiorul atomului și prin telescop în vastele galaxii din cele mai îndepărtate zone ale spațiului. Fiecare zi aduce cu sine noi rapoarte despre alte minuni ale științei.
Unii au fost de părere că știința și Biblia nu sunt de acord – că între ele este o competiție și conflict. Unii creștini, care cred în Biblie, privesc cu neîncredere la știință și la oamenii de știință. De partea cealaltă, unii savanți cred că Biblia este o colecție de mituri și folclor pe care nu se poate conta. Care este adevărul?
"Cuvântul Tău este adevărul" Ioan 17:17.
"Iarba trece, floarea cade, dar CUVÂNTUL DUMNEZEULUI NOSTRU RĂ‚MÂNE ÎN VEAC" Isaia 40:8.
Atât prin Biblie, cât și prin știință, Dumnezeu ne ajută să aflăm adevărul. Å¢inta omului de știință este să ajungă la adevăr prin observarea lumii din jurul lui. El caută adevărul cercetând lucrurile create de Dumnezeu. Cercetătorul Bibliei de asemenea caută adevărul. Prin studiul Cuvântului lui Dumnezeu el învață despre Creatorul care a făcut lumea și universul din jurul nostru.
Știința adevărată și Biblia nu sunt în conflict. Putem să aflăm multe despre Dumnezeu din studiul științei. Deasemeni putem să aflăm multe lucruri despre lucrările create ale lui Dumnezeu dintr-un studiu privind pe Creator.
Unii privesc cu neîncredere studiul științific, deoarece concluziile științei par să fie în continuă schimbare. Un manual științific este deja depășit în câțiva ani. Un manual de astronomie, apărut recent declară că el va fi demodat înainte de a ieși de sub tipar și de a ajunge în mâinile studenților. De ce? Pentru că noi descoperiri lărgesc mereu înțelegerea noastră despre marea creațiune a lui Dumnezeu. Adevărul nu s-a schimbat, dar se schimbă tot timpul percepția noastră a adevărului.
Vedeți, savantul învață despre adevăr prin observație și experiment. Zi după zi, prin observarea universului din jurul lui, el este capabil să formuleze ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept legi științifice. Uneori acestea sunt numite "legi naturale". Un măr se desprinde din ramura care îl ține. Omul de știință descoperă că ori de câte ori un măr cade, el cade în jos. Această lege a căderii obiectelor se cheamă legea gravității.
După aceea vine un alt savant și inventează o mașină care străbate văzduhul fără să cadă. Mașina inventată de el nu contrazice legea gravitației. El confirmă alte legi – legile aerodinamicii.
În felul acesta savantul nu este niciodată mulțumit cu ce știe el despre univers. El este în permanentă căutare de fapte noi și efectuiază noi experiențe care să-l ajute să înțeleagă mai bine ce se întâmplă aici pe pământ sau în spațiu. Fiecare fapt nou îi deschide și mai mult ochii spre adevăr.
De exemplu, acum cinci sute de ani, oamenii care cercetau bolta cerului credeau că soarele, stelele și planetele se învârtesc toate în jurul pământului. Dar după aceea a venit un om de știință polonez, Nicolai Copernic, care a scris o carte mare intitulată De Revolutionibus Orbium Coelestium. În această carte el susține că pământul și planetele se învârtesc în jurul soarelui. După Copernic, știința astronomiei n-a mai fost niciodată aceeași.
Vedeți că într-un sens, fiecare generație de savanți călărește pe spinarea celor dinaintea lor. În vremea noastră rezultatul a fost un secol al miracolelor științifice. Biblia prezisese că pe măsură ce ne apropiem de apogeul istoriei, cunoștința va crește foarte mult. Notați cuvintele date de Dumnezeu profetului Daniel cu șase sute de ani înainte de Hristos: "Tu însă Daniele, ține ascunse aceste cuvinte și pecetluiește cartea până la vremea sfârșitului. Atunci mulți o vor citi și cunoștința va crește" Daniel 12:4.
Alte traduceri ale Bibliei sună: "Atunci mulți vor umbla încoace și încolo și cunoștința va crește". Umblă oamenii încoace și încolo prin lume? Da. A crescut cunoștința? Desigur că da. Ultima sută de ani n-a avut seamăn în istoria pământului. Călătoriile în jurul lumii cu avionul și sateliții sunt ceva obișnuit.
Datortă descoperirilor ștințifice, cunoștința noastră despre lumea din jur a crescut în mod miraculos. O ramură a științei se unește cu alta împingând tot mai în urmă frontierele ignoranței noastre.
Descoperirea rachetei propulsate ne-a făcut loc în spațiu. Inventarea computerelor ne-a dat posibilitatea să plasăm sateliți pe orbite reglate cu fineță și să observăm din apropiere planetele care ne sunt vecine. Suntem în măsură să trimitem telescoape uriașe în spațiu și să ne uităm cu ochi măriți la stele fără deformarea și interferența aerului, fumului și poluării care acoperă ca o cuvertură orașele mari ale pământului.
Teoriile științifice suferă schimbări continu, pe măsură ce oamenii de știință folosesc metode de cercetare mai eficiente cu instrumente de investigare din ce în ce mai bune. Robert Millikan, decanul savanților americani, zicea odată: "Fiecare adăugire la cunoștința noastră în câmpuri noi nu face altceva decât să descopere o și mai mare suprafață neexplorată. Și ce știm, sau credem că știm în știință, trebuie permanent revizuit, dacă nu chiar revoluționat".
Da, înțelegerea noastră asupra naturii este supusă schimbării. Dar fiecare schimbare dezvăluie alte minuni ale puterii creatoare a lui Dumnezeu. Fiecare nouă descoperire Îl prezintă pe Dumnezeu cu ceva mai mare, pe măsură ce înțelegem mai bine lucrurile create de El.
Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată. Dumnezeu are două cărți mari – cartea naturii Lui și Biblia. După cum legile cele mari din lumea naturală sunt de neschimbat, tot așa sunt și legile Lui spirituale, adică principiile prezentate în Biblie. Și după cum înțelegerea noastră a legilor naturale este într-o continuă schimbare, tot astfel și înțelegerea noastră despre ce a zis Dumnezeu. Când Galileo a privit de prima dată prin telescopul nou inventat, el a văzut lucruri care au alarmat pe mulți dintre autoritățile științifice și religioase din zilele lui. Unele dintre ideile care credeau ei că ar fi fost învățate de Cuvântul lui Dumnezeu au fost zguduite. Au trebuit să treacă ani până când aceștia au înțeles că nu Cuvântul lui Dumnezeu era greșit, ci înțelegerea lor a ceea ce era învățat în Cuvântul lui Dumnezeu.
Biblia conține adevăruri eterne care nu se schimbă niciodată. Când studiem Cuvântul lui Dumnezeu să ne asigurăm că știm nu numai ce zice el, ci ce înseamnă cu adevărat.
Cel mai mare adevăr de bază din toate timpurile este cuprins în primele trei cuvinte ale Bibliei: "La început Dumnezeu…" Geneza 1:1.
Dr. Arthur Compton, fizician, laureat al premiului Nobel, comentând acest verset al Scripturii, a scris pentru ziarul Chicago Daily News: "Pentru mine credința începe cu înțelegerea că o inteligență supremă a adus universul la existență și l-a creat pe om. Nu este greu pentru mine să am această credință, pentru că este de netăgăduit că acolo unde este un plan, acolo este o inteligență: un univers ordonat, care se desfășoară dă mărturie despre declarația cea mai impunătoare care a fost rostită vreodată: "La început Dumnezeu…"
Multe minți savante astăzi cred în Dumnezeu.
Cartea Înapoia Necunoscutului Întunecat, editată de John Clover Monsma (New Zork, G.P. Putnam’s Sons, 1966) conține douăzeci și șase de capitole, fiecare scris de un savant care este specialist în domeniul său și deasemeni un creștin. Acești oameni prezintă toți adevărul fundamental, Dumnezeu.
Mărturia lui Robert Millikan este tipică pentru mulți oameni de știință.
"Iov a văzut acum mii de ani în urmă zădărnicia încercărilor omului mărginit de a-l defini pe Dumnezeu, atunci când striga: "Poate omul prin cercetare să descopere pe Dumnezeu?" De atunci, oameni înțelepți au privit totdeauna uimiți la ordinea minunată din natură și și-au recunoscut ignoranța și mărginirea lor. Ei s-au mulțumit să stea tăcuți și respectoși înaintea Lui și să repete împreună cu psalmistul: ‘Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu’". Credința Marilor Savanți, editat de Walter Howie (New York, The American Weekly, 1950).
Biblia este în armonie cu faptele de bază pe care se sprijinește cercetarea științifică.
Când Iov a trebuit să răspundă în fața lui Dumnezeu la un extemporal de vreo patruzeci de întrebări, el a fost redus la tăcere. Iată una dintre ele: "Cunoști tu legile cerului?" Iov 38:33.
În capitolele 38-40 Dumnezeu întreabă pe Iov dacă el cunoaște legile numeroase din natură. Gândește-te la aceasta! Acum mai mult de trei mii de ani, Cuvântul inspirat spunea oamenilor că universul funcționează conform unor legi naturale. Știința de astăzi încă cercetează "legile cerului", sau legile naturale.
Dumnezeu este Creatorul oricărei legi fizice. Uită-te încotro vrei, pretutindeni vei găsi un plan în natură. Planul presupune un plănuitor, un planificator. Proiectul trimite la proiectant. Iar Biblia zice: "La început Dumnezeu a creat". Nu există creație fără inteligență. Universul nostru n-a apărut doar așa la întâmplare. El nu este produsul unor coincidențe. Dumnezeu a creat potrivit cu legile fizice pe care El le stabilise și aceste legi naturale continuă să guverneze tot ce este creat.
În Reader’s Digest de pe luna mai 1970, David Raphael Klein, reflectând asupra planului evident în univers, scrie: "Oricine care contemplează ochiul unei muște, mecanica degetului omenesc, camuflajul unei molii sau structura oricărei materii din variațiile în aranjamentul protonilor și electronilor și susține apoi că totul a apărut la întâmplare, datorită unui accident orb, acea persoană crede într-un miracol cu mult mai uluitor decât orice se găsește în Biblie. Să privești omul, cu talentele și aspirațiile lui, cu conștiința de sine însuși și despre univers, cu emoțiile și cu morala lui, cu însușirea de a concepe o idee atât de mare ca aceea de Dumnezeu, să privești această creatură ca fiind doar o formă de viață cu ceva superioară altora pe scara evoluției, înseamnă să creiezi întrebări mai profunde decât acelea răspunse în felul acesta".
Din cauza aranjamentului ordonat din natură, mulți savanți repetă ca un ecou concluziile astronomului și fizicianului britanic, Sir James Jeans, care zicea: "Totul arată cu forță copleșitoare spre un eveniment definit, sau o serie de evenimente, la o creațiune, care a avut loc într-un timp, sau în timpuri nu îndepărtate spre infinit. Universul nu putea să fi apărut prin schimbări, din ingredientele prezente și nici nu putea să fi fost totdeauna ce este acum".
Universul este aici. Cum a ajuns el aici? Biblia zice: "Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd" Evrei 11:3.
"Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui… Căci El zice și se face, poruncește și ce poruncește ia ființă" Psalm 33:6,9.
Știm că atomul este cărămida materiei. Totuși un atom este atât de mic că ochiul omenesc nu-l poate vedea decât cu ajutorul unor instrumente puternice de mărit. Până și observatorul ocazional al naturii își dă seama că în universul nostru sunt la lucru forțe invizibile, ca acelea care operează în structura măruntului atom. Numai o minte măiastră, o super-inteligență putea să construiască o organizație atât de uimitoare. Dr. Charles de M. Sajous zice: "Crearea materiei, a universului, a sistemului solar, a pământului și a viețuitoarelor, incluzându-ne pe noi înșine, impune nevoia de Dumnezeu în întregul domeniu fizic".
Este puțină mirare că dintre marii savanți de azi, nu puțini sunt cei care cred în Dumnezeu. Totul din jurul nostru, vizibil sau invizibil, poartă amprentele lui Dumnezeu.
"Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui" Psalm 19:1.
Din ce în ce mai mult, apare evident pentru cercetătorul după adevăr, că Dumnezeu este o persoană care poate simplu să poruncească lucrurilor să vină la existență. Creațiunea este puterea lui Dumnezeu în acțiune.
Cercetătorii științifici se luptă încă cu întrebarea: Ce este lumina? Acest act creator al lui Dumnezeu este încă o enigmă.
"Și Dumnezeu a zis: Să fie lumină! Și a fost lumină" Geneza 1:3.
Cine știe ce este lumina? Știința are teoriile ei despre lumină. Cândva era predată "teoria corpusculară", mai târziu "teoria ondulatorie". A urmat "teoria cuantică", care a fost repede acceptată. Știința încă nu poate să explice lumina creată de Dumnezeu.
"Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește" Isaia 40:26.
Aceasta este invitația lui Dumnezeu la studiul astronomiei. Aceste cuvinte potrivite ale profetului Isaia apar pe mormântul lui Sir John Herschel. Acest renumit astronom englez și tatăl său au transformat studiul stelelor într-o știință.
David, băiatul-păstor care a devenit rege, trebuie să fi fost încântat să cerceteze stelele. Șezând pe dealurile Betleemului ca să poarte de grijă oilor tatălui său, el a petrecut probabil multe ore uitându-se uimit la cerul nopții.
Cântecele compuse de el sunt pline de expresii de uimire și teamă în fața lucrurilor create de Dumnezeu. Spre deosebire de alții din timpul său, David nu se închina la stele. El se închina lui Dumnezeu care a făcut stelele. Unii credeau că stelele influențează soarta lor. Aceștia credeau că stelele au un mesaj pentru oameni. David nu făcea parte dintre aceștia. Lui stelele îi vorbeau despre Creatorul lor. "Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și aceasta fără cuvinte al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul și glasul lor merge până la marginea lumii" Psalm 19:1-4.
Corpul ceresc cel mai apropiat de pământul nostru este luna. Ce încântare a fost să vezi omul pășind pe suprafața ei pentru prima dată la 20 iulie 1969. Călătoria până la lună, 239.000 de mile și tot atâta înapoi a durat 195 de ore și 18 minute.
Dar luna este doar curtea din spatele casei noastre. Dincolo de ea este soarele și sunt celelalte planete din sistemul nostru solar. Totuși, chiar și soarele, la cele 93 de milioane de mile de pământ, este relativ aproape de noi. Unei raze de lumină îi trebuie opt minute ca să ajungă de la soare până la noi.
Șase dintre planete, inclusiv pământul, pot fi văzute cu ochiul liber. Dar celelalte trei, mai din exterior, Uranus, Neptun și Pluto, cer folosirea telescopului. Totuși Pluto, cea mai îndepărtată planetă de noi, este numai la 4 miliarde de mile distanță de noi. Totul din sistemul nostru solar – soare, planete, luni, comete și asteroizi – se află în vecinătate. Mai departe sunt stelele, până la care distanțele sunt atât de mari că nu se mai socotesc în mile, ci în ani-lumină. (Un an-lumină este distanța pe care o parcurge o rază de lumină într-un an mergând cu viteza ei de 186.000 de mile pe secundă). Cea mai apropiată dintre aceste stele, Alpha Centauri, se află la 4,3 ani lumină de pământul nostru. Aceasta înseamnă vreo 25 de trilioane de mile. Dincolo de Alpha Centauri sunt alte stele, fără număr, de toate mărimile și culorile. În timpul verii se poate vedea o fâșie ca un râu luminos deacurmezișul bolții noaptea. Noi o numim Calea Laptelui, dar în realitate aceasta este o familie uriașă de stele pe care astronomii o numesc galaxie. Ei apreciază că ar fi formată din 100 de miliarde de stele. Soarele și planetele lui aparțin acestei familii cerești.
Dar este și mai mult ca atât. Pe o noapte senină, în grupul de stele Andromeda se poate vedea un oval luminos. Aceasta este o altă galaxie, mai mare decât a noastră. Cu ajutorul telescoapelor gigantice, astronomii au descoperit multe alte galaxii – cam 100 de miliarde – unele dintre ele la milioane de ani lumină.
Contemplând aceste obiecte cerești fără număr, la distanțe de nesocotit, suntem conduși să exclamăm cu Iov: "Și acestea sunt doar marginile căilor Sale și numai adierea lor ușoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice, cine-l va auzi?" Iov 26:14.
David, în frumosul său psalm al nopții, pune totul în perspectivă când zice: "Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândești la el? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă?" Psalm 8:3,4.
Dumnezeul cel mare, care a montat acest uriaș univers, care de fapt l-a adus la existență cu un cuvânt, nu S-a ținut separat de ființele pe care le-a creat. Chiar când s-au răzvrătit împotriva Lui, i-a iubit atât de mult că a trimis pe singurul Său Fiu, Isus Hristos, să-și dea viața pentru ei, ca ei să poată avea viața veșnică.
Acum câtva timp, Reader’s Digest conținea un articol scris de Dr. Orrin Keating, în care el spunea cum studiul corpului omenesc l-a schimbat pe el dintr-un ateu convins într-un credincios ferm în Isus Hristos. El scrie că până în timpul când era student la medicină se considera pe sine ca un ateu de nezdruncinat, de necombătut. El privea orice formă de religie ca pe o superstiție copilărească și ca pe un obstacol în calea progresului intelectual. El zice că era un "ateu din convingere" care nu se dădea îndărăt să-și publice vederile lui oricât de puțini ascultători ar fi avut în față.
Dar într-o zi s-a întâmplat ceva care a schimbat cursul vieții lui. Un anatomist celebru, David Grant, diseca un cadavru și vorbea studenților săi. Dintr-odată el se opri și întorcându-se spre studenți le zise: "Domnilor, aici în acest organism uman se găsește o respingere completă a ceea ce se cheamă ateism". El continuă spunând că nicio persoană înzestrată cu rațiune nu poate privi la construcția miraculoasă și la aranjamentul organelor în corp fără să admită că o putere creatoare mai pe sus de și dincolo de înțelegerea omenească este răspunzătoare de toate acestea. El a susținut că este zădarnic să tăgăduiești că orice creație trebuie să aibă un creator, că trebuie să existe o putere, o cauză primară care să stea la originea unei creații așa de minunate cum este corpul omenesc. Faimosul anatomist le-a spus apoi studenților săi că dintre toți oamenii, medicii trebuie să fie religioși – înțelegând că ei trebuie să fie umiliți, oameni ai rugăciunii care să recunoască o putere supremă la lucru în afacerile omenești.
Cuvintele doctorului Grant au tulburat pe tânărul Keating și în noaptea următoare el n-a putut să doarmă. El spune că a doua zi, când a răsărit soarele, părerile sale ateiste se topiseră și el devenise un credincios ferm în Cuvântul lui Dumnezeu.
Inspirat, psalmistul din trecut scria despre minunile corpului omenesc: "Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!" Psalm 139:14.
Iată și mărturisirea altui ateu declarat care a găsit pe Dumnezeu printr-o examinare onestă a dovezilor științei din lucrurile simple ale naturii aflate la picioarele sale: "Sunt gata să spun ceva atât de simplu că mulți vor crede că nici nu merită osteneala să fie spus: Nu știu cum este cu putință ca un om să fie în același timp un bun grădinar și un bun ateu.
Să te uiți în inima unui trandafir, să-i lauzi frumusețea și cu următoarea suflare să proclami că universul este un haos lipsit de sens este cu siguranță dovada cea mai clară a unei contradicții în termeni. Descoperirea treptată, în floare după floare, a celor mai desăvârșite și complicate tipare a avut pentru mine calitatea unei revelații religioase.
Am cumpărat o lupă și seara târziu, la lumina lămpii, am ținut-o deasupra margaretelor, cu miile de stele cu razele strânse, fiecare dintre ele încoronată de un maistru artist cu o coroană aurită. Am fost încântat de țesătura bogată a irisului (stânjenelului), fiecare petală a lui este o țesătură în miniatură. Lucrurile cele mai comune erau cele mai încântătoare – așezarea desăvârșită a semințelor pe dosul unei frunze de ferigă, ca niște nasturi mărunți cusuți pe o vestă miraculoasă.
Și, în timp ce simțul văzului mă convingea de posibilitatea unui model divin, simțul auzului îmi sugerea posibilitatea unui ritm universal. Aerul însuși vibra de muzică – frazele atrăgătoare de legato ale vântului în griu arpegiile pianistice strălucitoare ale unui furtuni cu ploaie, urcușurile și coborâșurile trilurilor păsărilor cântătoare. Cum ar fi posibil, cu toată această muzică revărsată fără încetare, să nu existe o melodie principală și un maestru muzician? Aceste întrebări mi le puneam mie însumi în drumurile mele singuratice peste dealuri" Beverley Nichols, All I Could Never Be, Reader’s Digest, aprilie 1951.
Dumnezeul nostru este marele Savant veșnic și totul în jurul nostru poartă marca puterii Sale creatoare. În frunză, în floare și copac, noi vedem amprentele Sale, cerul este vitrina glorioasă a puterii Sale creatoare. Pe uscat și pe mare, urmele Sale se văd clar.
"Întreabă dobitoacele și te vor învăța și peștii mării îți vor povesti. Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?" Iov 12:7-9.
Pentru cei mai mulți, păcatul a șters amprentele lui Dumnezeu, a stricat urmele pașilor Lui și a întunecat viziunea noastră. Dar Același Dumnezeu care a creat lumea noastră S-a dat pe Sine însuși pe crucea de la Calvar, ca tu și eu să fim CREAÅ¢I DIN NOU în armonie cu marile legi morală și naturale ale eternității (Vezi Ioan 1:1-3,10,14).
Crede în Biblie! Ea este adevărată, după cum toate descoperirile adevărate ale științei mărturisesc. Nu vrei să lași Cuvântul lui Dumnezeu să topească ceața cu care păcatul a întunecat vederea ta? Fericire și pace au cei care cred.
Material preluat de la Intercer: http://www.intercer.net/article.php?id=422
