Partea I – Originile Bibliei

Originile Bibliei
 
Să ne imaginăm că vom porni într-o călătorie, tu și cu mine, undeva foarte departe, pe niște meleaguri cu totul diferite de tot ceea ce ai cunoscut până în clipa de față. Destinația este stabilită deopotrivă în spațiu și timp prin coordonate suficient de precise pentru a distinge epoca și zona geografică pe care doresc să ți-o prezint. Astfel, ieșind din continuum-ul spațio-temporal al clipei prezente și al locului în care te găsești în momentul de față, vei intra împreună cu mine în realitatea ce a existat acum peste trei mii cinci sute de ani în mijlocul vechii civilizații a Egiptului antic pentru a ne întâlni cu inițiatorul celui mai perfecționat sistem religios al umanității, și anume monoteismul.
 
De fapt, am folosit cuvântul de "inițiator"și nu de autor, fiindcă acest personaj istoric, cunoscut sub numele de Moise, în permanență și-a subliniat calitatea de trimis al unei autorități mult mai înalte decât el, mai precis al Celui ce stăpânește peste întreaga existență și lume, adică a lui Dumnezeu. Dar ajunși pe tărâmul egiptean al faraonilor, va fi bine să privim puțin la cultura religioasă și ideologică a acelor vremuri.
 
Un lucru în mare parte comun pentru mai toate culturile antice, era reliefat prin concepția că universul a apărut din niște elemente fundamentale, dintr-o esență ce a zămislit întreaga realitate materială și spirituală în mijlocul căreia ne găsim. Această esență a purtat mai multe nume, în funcție de tradiția culturală a fiecărui popor, însă principiul fiind că din ea s-au născut într-un mod tainic toate lucrurile. Astfel, unele dintre primele "produse"ale acestei esențe unice au fost elementele fizice ale naturii, sau "stihiile"în limba greacă, întruchipate prin apă, pământ, vânt și foc.
 
Ulterior, din combinația acestora au început să apară și formele de viață vegetală, animală, umană și supraumană, adică zeii, calitatea deosebită a zeilor fiind puterea de a stăpâni într-o anumită măsură aceste elemente ale naturii din care sub o formă sau altă și ei au apărut. În felul acesta, întreaga lume era concepută ca fiind sub incidența acestei naturi primordiale din care în mod spontan au fost zămislite toate lucrurile. Această "spontaneitate"nu a avut o anumită logică sau în orice caz noțiunea de sens ultim nu putea fi exprimată. De aici, dificultatea stabilirii și menținerii unei ordini universale, neexistând o autoritate finală a tot ce există.
 
Astfel, ordinea existentă la nivel cosmic, dar și terestru, se putea menține doar prin efortul eroic al zeilor, semizeilor și oamenilor. De exemplu, dacă nu ar fi fost zeul Ra, care să se lupte zilnic cu zeii potrivnici, atunci soarele pur și simplu nu ar mai fi putut apărea pe cer. Principiile cosmice nu puteau fi ținute în frâu însă fără jertfe, în baza cărora zeii, la rândul lor, puteau exercita influența lor în a le călăuzi și direcționa spre binele umanității.
 
Cruzimea acestor practici nu era întâmplătoare, fiindcă prin suferința jertfei, viața acesteia era transferată în esențe spirituale pe care zeii le puteau folosi în exercitarea puterii lor de stăpânire a lucrurilor.
 
Dacă printr-un concurs nefericit de împrejurări, aceste jertfe ar fi încetat să mai fi fost aduse, atunci zeii și-ar fi pierdut puterea lor, iar elementele naturii ar fi năvălit nimicitor și haotic asupra oamenilor, distrugând totul în cale.
 
La capitolul dezordine cosmică se putea adăuga și rivalitatea dintre zei, lupta lor pentru supremație, similară celei dintre oameni. Practic, nimic nu era pe deplin stabilit, totul intrând sub incidența unei posibile schimbări, ce se putea produce în mod neașteptat. O astfel de viziune conducea inerent la un simțământ de instabilitate, teamă și superstiție pentru toate categoriile sociale din acel timp.
 
Ei bine, în acest context, Moise a introdus un element cultural revoluționar ce a condus la înlăturarea tuturor acestor zei prin concepția existenței unei singure autorități ultime, a Creatorului întregii existențe, incluzând toate aceste elemente greu controlabile ale naturii.
 
În locul unui univers născut din haos prin "creație spontană", Moise a vorbit despre o creație având la bază un plan bine pus la punct și o voință unică exprimată de o Persoană având autoritate primă și ultimă deopotrivă.
 
De unde însă a preluat Moise această concepție? Cum i-a venit o astfel de idee?
 
Răspunsul dat de el prin scrierile pe care ni le-a lăsat este că toată această lucruri le-a primit deopotrivă prin tradiția națiunii evreiești, prin descoperire directă din partea acestui Mare Autor, precum și din studiul lucrărilor scrise la acea dată. Pornind de la aceste fundamente, el a întocmit mai multe scrieri, care ulterior au fost grupate în cinci cărți.
 
Prima dintre acestea, Geneza, a fost destinată să clarifice apariția universului prin creație, evoluția decadentă a umanității și misiunea specială a poporului evreu. În a două carte, Exodul, ni se vorbește despre ieșirea evreilor din Egipt în timpul său și plecarea către Palestina.
 
A treia carte, Leviticul, ne vorbește despre instituirea preoții levitice, oferind prevederi și rânduieli despre închinare. A patra carte, numită în ebraică cu titlul "În pustie", redat prin cuvântul "Numeri", ne relatează pe scurt istoria celor patruzeci de ani petrecuți de evrei în pustie. Iar a cincea carte, Deuteronom, reprezintă o sinteză și un testament al activității lui Moise, având o mulțime de sfaturi, îndemnuri și avertizări pentru națiune.
 
Asupra detaliilor oferite de aceste cărți, voi reveni în articolele viitoare. Însă acum voi insista asupra diferenței culturale fundamentale dintre monoteism și politeism, care pleacă de la modul în care universul a apărut și se continuă prin înțelegerea controlului exercitat de către Creator asupra tuturor lucrurilor. În plus, haosul aparent al naturii își găsește o explicație rațională prin existența păcatului neascultării și a răzvrătirii umanității împotriva autorității Sale.
 
Astfel, putem distinge cu ușurință că ideea evoluționismului introdus de către Charles Darwin, nu reprezintă altceva decât revenirea tezelor fundamentale ale mitologiei antice, adică a politeismului, ce pleacă de la o esență evoluând haotic prin "creație spontană"și luptă pentru supraviețuire către o țintă nedefinită.
 
Astfel, ateismul modern nu reprezintă altceva decât revenirea acestei gândiri tributare dominației crude a naturii asupra umanității. Diferența formală constă în dispariția zeilor supraordonatori, locul funcțional al acestora fiind luat de către tehnologie, tehnică și știință. Însă neputința zeilor în stăpânirea naturii, în ciuda puterilor magice deosebite ale acestora, este similară limitările științei și tehnologiei prezente. Magia științei este limitată, transformându-se într-un miraj seducător, dar insuficient în rezolvarea problemelor lumii în care ne găsim. Monoteismul autentic reprezintă singura alternativă valabilă, exact ca în timpurile lui Moise.
 
 Octavian Lupu
Sursa: confluente.ro