Biblia este Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis printr-un proces divin, supranatural și conține informații inaccesibile doar prin metode raționale. În Biblie se găsește întreaga cunoștință necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi constituie „standardul caracterului, testul experienței, descoperirea cu autoritate a doctrinelor și raportul demn de încredere al acțiunilor lui Dumnezeu în istorie”.
Biblia vorbește despre darurile Duhului Sfânt, printre care se află și darul profetic, duhul proorociei (vezi 1 Corinteni 1,6.7; 12,4-11.28; Romani 12,4-8; Efeseni 4,11-15). Dumnezeu a promis că în vremurile din urmă va trimite Duhul Sfânt peste orice credincios și unii dintre aceștia vor prooroci (Ioel 2,28-32). Profeția aceasta s-a împlinit la Cincizecime, dar nu în totalitate. Ceea ce nu s-a împlinit atunci urma să se împlinească înainte de revenirea lui Isus (Fapte 2,17-21). În Apocalipsa 12,17 și 19,10, „mărturia lui Isus” este identificată cu „duhul proorociei” sau „spiritul profeției”, manifestat prin „frații” lui Ioan – proorocii (Apocalipsa 22,9).
Ideea că după primul secol creștin urma să nu mai existe prooroci nu are suport biblic. Apostolul Ioan, care scrie spre sfârșitul primului secol, ne îndeamnă: „cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci în lume au ieșit mulți prooroci mincinoși” (1 Ioan 4,1). Existența unor prooroci falși implică și existența unor prooroci adevărați, care să contracareze influența primilor. Mântuitorul a prezis existența proorocilor falși în vremurile sfârșitului (Matei 24,24), ca și a făcătorilor de minuni (Apocalipsa 13,13.14). Trebuie deci să fie și profeți adevărați. Pe de altă parte scopurile urmărite prin darurile date bisericii (vezi Efeseni 4,11-15) nu se limitează la primul secol creștin, ci au valabilitate pe tot parcursul istoriei creștinismului.
Așadar, darurile spirituale în general și profetismul în special ar fi trebuit să se perpetueze și după primul secol creștin. Dar creștinismul s-a îndepărtat de Dumnezeu și n-a mai simțit nevoia de călăuzire specială din partea Lui. Astfel, profeții aproape au dispărut. Dar în timpul sfârșitului, darul profetic trebuie să apară, căci „balaurul, mâniat pe femeie [biserică], s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei [cu cei rămași credincioși din segmentul final al istoriei], care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus, adică duhul proorociei” (Apocalipsa 12,17; 19,10).
Viața și activitatea lui Ellen White i-au convins pe adventiștii de ziua a șaptea (fragment din mișcarea adventă condusă de William Miller, pastor baptist de excepție) că Ellen White întrunește caracteristicile profeților biblici și poate fi considerată un mesager special al lui Dumnezeu pentru vremurile din urmă. Dar care este raportul ei cu Sfintele Scripturi, din moment ce acestea conțin tot adevărul necesar pentru mântuire? Să încercăm o clarificare. Însă, mai întâi, să facem câteva precizări de ordin general:
l Studiind cu atenție scrierile lui Ellen White, constatăm că în ele nu există nici un adevăr esențial, pe care să nu-l găsim în Sfintele Scripturi. Toate doctrinele fundamentale ale Bisericii Adventiste pot și trebuie să fie susținute doar pe temeiul Bibliei.
l Scrierile lui Ellen White nu sunt în contradicție cu Biblia, mai presus de ea sau un adaos la aceasta. Biblia este atot-suficientă în calitatea ei de îndrumător spre mântuire. De aceea, Sfintele Scripturi constituie singura sursă de învățătură pentru credință și viața practică – Sola Scriptura.
Dacă Biblia este atotsuficientă, ca sursă a adevărului necesar pentru credință și practică, de ce mai era nevoie de scrierile lui Ellen White? Să vedem ce spunea ea însăși în această privință:
În Cuvântul Său, Dumnezeu a încredințat oamenilor cunoștința necesară pentru mântuire… Cu toate acestea, faptul că Dumnezeu a descoperit voia Sa oamenilor prin Cuvântul Său n-a făcut inutilă prezența și călăuzirea continuă a Duhului Sfânt. Din contră, Duhul a fost făgăduit ca să le descopere slujitorilor Săi Cuvântul, să lumineze și să aplice învățătura Lui. și pentru că Duhul lui Dumnezeu a fost acela care a inspirat Biblia, este cu neputință ca învățătura Duhului să fie vreodată contrară aceleia a Cuvântului…
Însăși Biblia descrie cum, prin Duhul Sfânt, oamenii au primit avertizări, mustrări, sfaturi și îndrumări în probleme care nu aveau nici o legătură cu darea Scripturilor. Se menționează prooroci din diferite veacuri, ale căror rostiri n-au fost scrise niciodată. În același fel, după încheierea canonului Scripturii, Duhul Sfânt avea să-și continue lucrarea, să-i lumineze, să-i avertizeze și să-i mângâie pe copiii lui Dumnezeu…
Prin iluminarea Duhului Sfânt, scenele luptei îndelun gate dintre bine și rău au fost descoperite scriitoarei acestor pagini… În marea luptă finală, Satana va folosi aceleași procedee ca și în veacurile precedente… Când Duhul lui Dumnezeu a descoperit minții mele marile adevăruri ale Cuvântului Său, cum și scenele trecutului și viitorului, am fost îndemnată să fac cunoscut și altora ce îmi fusese descoperit…
Deci, prin manifestarea darurilor Duhului Sfânt în biserică, după încheierea canonului Sfintelor Scripturi, Dumnezeu a intenționat să le descopere slujitorilor Săi adevărul cuvântului Său, să-l lumineze, să-l aplice, să-l explice, să-l simplifice pentru a fi ușor înțeles; să-i avertizeze, să-i mustre, să-i sfătuiască, să-i îndrume sau să-i mângâie și să-i încurajeze pe cei aflați în luptă cu forțele răului. Prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu urma să le descopere copiilor Săi ultima bătălie a războiului milenar dintre bine și rău, metodele lui Satana și cursele pregătite de el, ca să înșele, dacă va fi cu putință, „chiar și pe cei aleși”.
Scrierile lui Ellen White sunt menite, de asemenea, să scoată la lumină adevăruri neglijate și uitate de veacuri, îngropate sub molozul tradițiilor omenești și să conducă biserica la curăția credinței „dată sfinților o dată pentru totdeauna” (Iuda 3). Stu-diul acestor scrieri contribuie la o mai bună înțelegere a în-vățăturilor din Biblie. Deși aceste scrieri nu constituie singurele comentarii ale Sfintelor Scripturi și nu epuizează toate sensurile acestora, ele reprezintă o valoare inestimabilă pentru cei ce le prețuiesc.
Deși, cum am arătat deja, scrierile lui Ellen White nu conțin adevăruri fundamentale noi, ele descoperă multe detalii legate de adevărurile vechi, existente în Scriptură, care pun învățătura Bibliei într-o lumină proaspătă și instructivă, sporindu-i eficiența. Nu, opera lui Ellen White nu constituie o nouă Biblie, dar ea așază Biblia noastră veche în locul plin de demnitate care i se cuvine. Ea nu adaugă la învățătura esențială a Bibliei, dar ne face să iubim Sfânta Scriptură și să-i aprofundăm înțelesul.
După cum declară însăși Ellen White, scrierile ei reprezintă „o lumină mai mică”, menită să-i conducă pe oameni la „o lumină mai mare”, Biblia. După cum luna își primește lumina de la soare, la fel scrierile lui Ellen White reflectă lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Lumina ei este „mai mică” nu pentru că gradul ei de inspirație ar fi inferior și autoritatea ei ar fi mai mică, ci pentru că în Biblie vorbesc aproximativ patruzeci de scriitori, în timp ce ea este singură; Biblia este pentru toți oamenii din toate timpurile, în timp ce scrierile ei sunt valabile pentru segmentul final al bisericii creștine. Nu Biblia este evaluată prin scrierile lui Ellen White, ci scrierile ei sunt evaluate după standardele Bibliei. Sfintele Scripturi constituie unitatea de măsură, standardul, iar scrierile lui Ellen White formează o unitate de măsură realizată după acest model. Unitatea standard este termenul de referință pentru orice altă unitate făcută după ea.
Scrierile lui Ellen White au mai fost comparate și cu o hartă regională, în raport cu o hartă națională (Biblia). Harta regională – lumina mai mică – oferă detalii suplimentare față de harta națională, dar harta națională – lumina mai mare – reprezintă un teritoriu mai întins, după cum Biblia este un document valabil pentru orice timp și împrejurări. O altă metaforă pentru ilustrarea relației dintre scrierile lui Ellen White și Biblie este telescopul prin care privim cerul înstelat. Telescopul nu creează planete, stele, sisteme sau galaxii, ci le pune în evidență. Scrierile lui Ellen White nu conțin adevăruri fundamentale noi, ci pun în evidență adevărurile existente în Biblie de multă vreme.
Pentru Ellen White, Biblia a fost cea mai importantă, cea mai studiată, cea mai iubită, cea mai recomandată și cea mai respectată carte din lume. Când oamenii citau scrierile ei, dar nu erau dispuși să se conformeze principiilor biblice, era deranjată. La o întâlnire cu reprezentanți ai bisericii, care o apreciau în cuvinte, dar care nu făcuseră schimbările necesare, cerute de Scriptură, Ellen White obiecta:
"Lăsați-o pe sora White la o parte… Nu citați tot timpul cuvintele mele, câtă vreme nu puteți asculta de ceea ce spune Biblia. Când veți lua Biblia și vă veți hrăni cu ea și veți transpune învățătura ei în caracter, atunci veți putea face ceea ce știți că este bine, cum să primiți unele sfaturi de la Dumnezeu. Iată cuvântul înălțat astăzi înaintea voastră… Nu repetați mereu ce a spus sora White… ci spuneți: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel și apoi faceți întocmai ce face Domnul, Dumnezeul lui Israel, și ce spune El”.
"Nu o citați pe sora White. Eu nu doresc acest lucru până când voi nu vă dați seama unde vă aflați. Citați Biblia, discutați despre Biblie, este plină de substanță, aplicați-o în viață și atunci o veți cunoaște mai mult decât acum."
Observația că scrierile lui E. G. White au mai mult un caracter pastoral și devoțional decât unul exegetic pare să fie corectă, dar aceasta nu reduce cu nimic gradul lor de inspirație. De multe ori, autoarea pune accent pe doctrină și face comentarii excepționale la textele Sfintelor Scripturi, din care citează de mii de ori. Dar ea nu și-a propus să comenteze fiecare verset biblic, ci s-a concentrat asupra acelor pasaje semnificative pentru elaborarea temei propuse – marea controversă dintre bine și rău.
Pentru Ellen White, aceasta este tema preferată, în care se înscrie toată producția ei literară. Tema aceasta furnizează un cadru coerent pentru gândirea teologică a autoarei și pentru principiile de educație, sănătate, misiune, probleme sociale și de protecție a mediului. Scrierile ei au ajutat la formarea unei gândiri biblice care a asigurat integritatea dezvoltării gândirii adventiste. Ellen White a ajutat biserica să răspundă la întrebările: Cum a început viața? De ce există răul și cum se poate face deosebire între bine și rău? De ce există suferință și moarte? Ce se întâmplă după moarte? etc. Tema luptei dintre bine și rău, dintre adevăr și rătăcire furnizează cadrul necesar pentru a răspunde la asemenea întrebări, pentru a întemeia încrederea în Dumnezeu și a-i încuraja pe oameni să stabilească o bună relație cu El.
În special cele cinci cărți din seria Conflictul veacurilor (Patriarhi și profeți, Profeți și regi, Hristos, Lumina lumii, Faptele apostolilor și Tragedia veacurilor) urmăresc dezvoltarea luptei de veacuri dintre bine și rău, ideile care se confruntă aici, aspectele teoretice și practice implicate și deznodământul final. Tema aceasta nu este atât de bine dezvoltată de nici unul dintre scriitorii lumii. Ea a fost înțeleasă treptat de Ellen White, prin revelație progresivă, care a dezvăluit-o pe măsura înțelegerii căpătate. Această temă se află în Biblie, dar nimeni n-a văzut-o atât de limpede ca acest mesager al lui Dumnezeu.
Întrucât Ellen White a înțeles limitele naturii umane, ea nu s-a considerat și n-a așteptat să fie considerată un comentator sau un interpret infailibil. Ea i-a îndemnat pe contemporanii ei să se asigure de relația lor cu Dumnezeu, căci El le vorbea în mod individual:
"În vedenie, mi-a fost arătat pericolul ca poporul lui Dumnezeu să privească la fratele și la sora White și să creadă că trebuie să vină la ei cu poverile lor pentru a căuta sfat. N-ar trebui să fie așa. Ei sunt invitați de milostivul și iubitorul lor Mântuitor să vină la El când sunt trudiți mult și împovărați, și El îi va ușura…"
În scrierile sale, Ellen White a declarat că „Biblia a fost dată pentru scopuri practice”.
Adevărata educație înaltă se câștigă prin studierea și ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, când Cuvântul lui Dumnezeu este lăsat la o parte pentru cărți care nu duc la Dumnezeu și la Împărăția cerurilor, educația primită este o pervertire a numelui…
Pentru Ellen White, studiul Bibliei și dezvoltarea caracterului sunt inseparabile. Această relație între Biblie, dezvoltarea caracterului și tema marii controverse este una dintre caracteristicile de seamă ale scrierilor lui Ellen White. Această întreită legătură definește modul în care trebuie înțelese scrierile ei în legătură cu felul în care ea folosea Biblia.
Sursa: pcschop.3x.ro
