[Extras din lucrarea lui Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 394-407. Notele, indicate in paranteze, au numerele din textul original.]
"Multi oameni iau marturiile pe care Domnul le-a dat si le aplica asa cum considera ei ca trebuie aplicate. Iau cate o afirmatie de ici sau de colo, scotand-o din contextul ei si o aplica in conformitate cu propriile lor idei. Aceste sarmanele suflete ar fi dezorientate daca ar putea citi toate cele cate au fost scrise si daca ar vedea adevarata aplicatie a acestora, iar dupa aceasta nu ar mai fi in confuzie."[1]
Exista cam opt reguli de baza ce se ocupa de contextul mai larg al unui document:
Regula unu: Include tot ceea ce a spus profetul in legatura cu chestiunea aflata in discutie inainte de a ajunge la o concluzie.[2]
Aceasta regula pare sa fie de la sine inteles; cu toate acestea, probabil ca este primul motiv pentru care domneste confuzia atunci cand oamenii nu sunt de acord in anumite chestiuni. Motivul: cei mai multi dintre oameni vad numai ceea ce doresc sa vada. Acest aspect foarte simplu influenteaza cele mai multe dintre cercetari, indiferent daca este vorba despre astrofizica, medicina, politica, sau teologie. Din nefericire, doar putini oameni vor admite aceasta. Am putea numi acest fenomen, paradigma fixatiei, sau problema presupozitiilor.[3] In special in cadrul studiului Bibliei, nimic nu pare mai dificil pentru majoritatea oamenilor decat sa ia in considerare toate aspectele! Aceasta dificultate nu apare datorita faptului ca este deficitara capacitatea persoanei de a gandi. Dificultatea care ii separa de cei care iau in considerare aceeasi informatie este faptul ca presupozitiile lor sunt diferite, presupozitii care nu apartin numai mintii ci deopotriva si inimii.
Cel mai adesea, presupozitiile ii ghideaza pe cei care studiaza sa "vada" ceea ce ei vor sa vada si astfel ei trec cu vederea totalitatea aspectelor pe care le-a scris un scriitor asupra unui anumit subiect. Aceste paradigme controleaza mintea catre directia pe care acesta doreste sa vada si catre ceea ce-i doreste inima sa creada. Mai inainte[4] am numit acest fenomen "atitudine." Aceste atitudini profunde si adesea neverbalizate determina concluziile cuiva.[5]
Dupa recunoasterea acestei "mahrame" de presupozitii (paradigme sau cuvinte-puncte de vedere) pe care orice persoana care studiaza ar trebui sa o recunoasca, urmatoarea provocare este aceea de a examina tot ceea ce a spus sau a scris o persoana in legatura cu chestiunea aflata in discutie. Numai in felul acesta poate sa fie abordat corespunzator scriitorul (sau vorbitorul).
Multi invatati in ale Bibliei au acceptat de-a lungul secolelor principiul lui Isaia: "Dar cuvantul Domnului va fi pentru ei: ‘Precept dupa precept, precept dupa precept, rand dupa rand, rand dupa rand, aici putin, acolo putin’" (28:13) [vers. engl.�n.t.]. Ei au acceptat faptul ca acest principiu afirma ideea ca Biblia contine mesajul lui Dumnezeu uniform si armonios desfasurat fiintelor umane. Insa acest principiu nu afirma ideea ca toate textele sunt in aceeasi masura de clare, sau ca intelesul unui verset poate fi inteles aparte de contextul ce-l formeaza versetele intre care acesta se gaseste. Totalitatea mesajului Bibliei (sau a unei alte carti ori a unui autor) furnizeaza contextul final ce confera intelesului fiecarui "precept" sau "rand."
Acelasi principiu se aplica si la scrierile lui Ellen White. Ea a scris adesea: "Insasi marturiile vor fi cheia care va explica mesajul dat, la fel cum Scriptura se explica prin Scriptura."[6]
Ea a considerat ca scrierile ei corespund unele cu altele si sunt in armonie de la inceput si pana la sfarsit, indicand "o linie dreapta a adevarului, ne avand nici o afirmatie eretica."[7] Aceasta este o [p. 395] afirmatie remarcabila pe care un autor poate sa o faca, in special unul care a scris pe durata a mai mult de saptezeci de ani.[8]
Despre unele subiecte pe care multi le considera astazi importante, doamna White nu a scris nimic. Filmele, televiziunea si programele radio, avorturile, incinerarea, transplanturile de organe, etc., nu erau subiecte obisnuite in zilele ei.
Despre unele subiecte sunt spuse putine lucruri
Cu privire la unele subiecte ea se pronunta foarte putin. Avem relativ putine afirmatii cu privire la asigurarea de viata[9] si numai una referitoare la verigheta.[10] Comentariile ei cu privire la cele doua "invieri speciale" sunt scurte -ea mentioneaza o inviere speciala a unora in dimineata invierii lui Hristos [11] si o alta imediat inaintea revenirii lui Hristos.[12]
Despre unele subiecte ea a scris din abundenta-subiecte cum ar fi: Isus Hristos, Duhul Sfant, credinta si cooperarea divino-umana.
Anumite subiecte au cauzat frecvent dispute, care nu au fost utile, in interiorul bisericii pentru ca cei care studiau nu au aplicat prima regula a hermeneuticii. De exemplu, afirmatia conform careia "ouale nu ar trebui sa-si gaseasca locul pe masa" trebuie sa fie contrabalansata cu alte afirmatii pe care Ellen White le-a scris referitoare la consumul de oua si cu principiul "treapta cu treapta" pe care ea l-a afirmat in legatura cu intelegerea adevarului (vezi pag. 282, 310, 311).[13]
Alte subiecte din scrierile lui Ellen White care au nevoie de o corecta aplicare a acestei prime reguli hermeneutice sunt: imbracamintea adecvata, sarbatorirea Sabatului si lucrarea de consiliere. Din punct de vedere teologic, este intelept acela care urmeaza aceasta prima regula atunci cand studiaza subiecte cum ar fi: mijlocirea, natura lui Hristos, natura pacatului, modul de pedepsire al pacatului si rolul "ploii tarzii" pentru Cea de-a Doua Venire. Multe astfel de subiecte au polarizat pe adventisti pentru ca unii pun mai mult accent pe exprimarile dintr-o scrisoare privata decat pe instructiunile cu caracter general dintr-o carte, sau accentueaza un paragraf scos din context care, de altfel, se da literalmente la o parte pentru ca sa faca loc afirmatiilor din amplele capitole ale vreunei carti publicate.[14]
Regula a doua: Fiecare afirmatie trebuie sa fie inteleasa in propriul ei context istoric. Trebuie sa fie studiat timpul, locul si circumstantele in care o afirmatie a fost facuta pentru a-i intelege sensul.
Desi aceasta regula pare de la sine inteleasa, ea se afla la baza multor dezacorduri profunde. In aceasta vreme, in care mass-media se preteaza la prezentari selective, aproape oricine poate fi inteles gresit de catre public prin citarea scoasa din context a unei afirmatii. Cat de adesea este citata in mod eronat o persoana si care apoi se vede nevoita sa spuna: "Dar nu aceasta am vrut sa spun!" Sau: "Am spus aceasta, dar nu au mai mentionat si celelalte lucruri pe care le-am spus!"
Daca ar trai astazi, Ellen White ar putea de multe ori sa spuna: "Dar nu asta am vrut sa spun!" Sau: "Da, am spus asa, dar nu au mai mentionat si celelalte lucruri pe care le-am spus!" Haideti sa vedem trei ocazii in care ea a accentuat importanta celei de-a doua reguli hermeneutice.
In 1875 ea a aratat faptul ca "ceea intr-adevar ce se poate spune despre anumite persoane la un moment dat, nu se poate spune si cu alta ocazie."[15] De ce a spus ea aceasta? Intrucat a fost criticata pentru faptul ca si-a dat aprobarea fata de niste lideri care ulterior au cazut din har sau au apostaziat.
In 1904 ea a aratat faptul ca Dumnezeu "vrea de la noi sa judecam conform bunului simt. Circumstantele altereaza conditiile. Circumstantele schimba relatia dintre lucruri."[16]
In 1911 ea a accentuat faptul ca "in legatura cu marturiile, nimic nu este ignorat; nimic nu se scoate; insa trebuie luat in considerare timpul si locul."[17]
Avem aici trei categorii fundamentale: timpul, locul si circumstantele-acestea sunt tot ceea ce trebuie sa fie luat in considerare de catre cineva atunci cand cauta sa priceapa intelesul oricarei afirmatii. Dar aceste categorii nu sunt sinonime.
Timpul. Unele afirmatii ale lui Ellen White trebuie sa fie intelese in contextul cand au fost acestea facute. De exemplu, pe data de 16 ianuarie 1898, ea scria: "Ne aflam inca in timpul de [p. 396] proba."[18] Vor fi insa aceste cuvinte intotdeauna adevarate? Evident ca nu. Va veni timpul cand timpul de proba va inceta (Dan. 12:1; Ap. 22:11). In prezent stim ca anumite evenimente inca se afla in viitor, de exemplu crearea unei imagini fiarei (Ap. 13), impunerea legii duminicale, marele cutremur final, etc. Asa ca, in acest moment: "suntem inca in timpul de proba."
Ce putem spunem insa despre urmatoarele afirmatii? "Vocea din Battle Creek, care a fost considerata o autoritate in indrumarea modului in care trebuie dusa la indeplinire lucrarea, nu mai este vocea lui Dumnezeu."[19] "Sunt cativa ani de cand nu mai consider Conferinta Generala ca fiind vocea lui Dumnezeu."[20]
Dar in 1875 Ellen White scrisese in legatura cu Conferinta Generala aflata in sesiune: "Atunci cand Conferinta Generala, care este cea mai inalta autoritate pe care Dumnezeu o are pe pamant, exercitata o judecata, independenta si judecata individuala nu mai trebuie mentinuta, ci trebuie predata."[21]
De ce apare o diferenta in pozitia ei? In perioada decadelor anilor 1880 si a anilor 1890, dupa cum ne arata consemnarile din scrisorile si predicile ei, unele din politicile birourilor Conferintei Generale nu puteau fi dintre acelea pe care Ellen White le-ar fi putut aproba. La data de 1 aprilie 1901, ziua dinaintea deschiderii sesiunii Conferintei Generale, ea a spus urmatoarele cuvinte: "Inaintarea lucrarii pe baza unor principii gresite au adus cauza lucrarii lui Dumnezeu in situatia jenanta din prezent. Poporul si-a pierdut increderea in aceia care au administrat lucrarea. Cu toate acestea auzim ca vocea Conferintei este vocea lui Dumnezeu. Intotdeauna cand am auzit acest lucru, am considerat ca este aproape o blasfemie. Vocea Conferintei s-ar fi cuvenit sa fie vocea lui Dumnezeu, dar nu este."[22] In mod evident, vremurile s-au schimbat iar observatiile ei s-au schimbat in consecinta.
Dar in acea Conferinta Generala din 1901 au fost operate schimbari semnificative de politici si de personal. Ellen White era incantata. La numai doua luni dupa aceste schimbari, ea a fost instiintata de faptul ca fiul ei Edson citase niste afirmatii ale ei, scrise inainte de sesiunea din 1901 si le aplicase perioadei de dupa sesiunea din 1901. Timpurile se schimbasera-afirmatiile din anii 1890 nu se mai aplicau. Ea a scris lui Edson: "Directia adoptata de tine ar fi fost directia care ar fi trebuit urmata daca nu ar fi fost facute nici un fel de schimbari la Conferinta Generala [1901]. Dar aceste schimbari au fost facute, iar multe alte schimbari urmeaza a mai fi facute [in 1903 au fost facute mult mai multe] si [inca multe] alte evolutii urmeaza a fi vazute. Nici un aspect nu trebuie fortat. . . . M-a durut la gandul ca ai folosit cuvinte pe care le-am scris inainte de aceasta Conferinta."[23]
In 1909 Ellen White era in mod cel mai clar de partea Conferintei de dupa anul 1901 atunci cand a scris: "Dumnezeu a ordonat ca reprezentantilor bisericii Sale din toate partile pamantului sa li se acorde autoritate, atunci cand se aduna in cadrul unei [sesiuni a] Conferinte[i] Generale,."[24] Pe scurt, cand vorbim despre autoritatea Conferintei Generale si diferitele afirmatii ale lui Ellen White, trebuie sa determinam imediat cand au fost facute aceste afirmatii si in ce conditii.
Locul. In timp ce anumite afirmatii pot fi adevarate in dreptul unei persoane sau grup de persoane, ele pot sa nu fie adevarate pentru o alta persoana sau un alt grup. James White a vorbit referindu-se la aceasta dificultate atunci cand doua grupuri, aflate in locuri diferite, ar citi la un moment dat mustrarile sotiei sale: "Ea lucreaza cu acest dezavantaj. . . face apeluri puternice catre persoane care au putina simtire profunda, care iau pozitii puternice si care merg pana la extrem. Iar pentru a salva cauza de ruina in care o aduc astfel de extreme, ea este obligata sa aduca intr-o maniera publica reprosuri la fel de extreme. Acest lucru este o alternativa mai buna decat ca totul sa fie distrus; insa influenta extremelor cat si a reprosurilor este teribila pentru cauza si aduce multa durere doamnei W.. Iata dificultatea: Ceea ce ar spune ea pentru a indemna pe cei lenti, este luat de catre cei iuti drept indemn de a depasi limita bunului simt. Iar ceea ce spune ea spre a-i tempera pe cei iuti, zelosi si nesabuiti [pag. 397], este luat de catre cei lenti drept o scuza pentru a ramane prea mult in urma."[25]
Luarea in considerare a "locului" ii va ajuta pe aceia care se afla in confuzie cu privire la dilema de a fi sau nu citate in public scrierile lui Ellen White. Intr-o anumita ocazie doamna White a scris: "numai cuvintele Bibliei ar trebui sa fie auzite de la anvoane."[26] In alte doua ocazii ea a mai scris ca: "In lucrarea publica nu faceti un lucru proeminent din a cita ce a scris Sora White."[27] "Marturiile Sorei White nu trebuie aduse pe front. Cuvantul lui Dumnezeu este standardul fara gresala."[28]
Interzic insa aceste afirmatii pastorilor sa citeze din scrierile lui Ellen White in public, in special intr-un serviciu divin din cadrul bisericii? Primul citat afirma faptul ca lumea crestina in general, se afla in postura unei "religii imaginare, o religie a cuvintelor si a formelor," si nu in aceea pozitie in care "cuvintele Biblie si numai ale Bibliei [sunt cele care] trebuie sa fie auzite de la anvoane." Intreaga pagina (intregul context) accentueaza faptul ca "aceia care au auzit numai traditii, teorii si maxime [ar trebui] sa auda vocea Sa care poate reinnoi sufletul in vederea vietii vesnice."
Urmatoarele doua citate sunt adresate evanghelistilor adventisti de ziua a saptea. Adventistii evanghelisti trebuie sa-si dovedeasca doctrinele cu Biblia si nu cu scrierile doamnei White. Cel de-al doilea motiv pentru care a fost data aceasta atentionare este evident: cei care nu au cunostinta de autoritatea lui Ellen White nu vor fi convinsi de afirmatiile ei si ar putea reactiona negativ.[29] In concluzie, doamna White nu a spus niciodata ca scrierile ei nu ar trebui sa fie citate de la anvoanele bisericii adventiste de ziua a saptea.
Testul cu privire la loc este in mod special important atunci cand sunt realizate compilatii din ideile lui Ellen White din subiectele alese in mod special. Un incident de la inceputul decadei anilor 1890 scoate in evidenta problematica aplicarii eronate a marturiilor de catre o persoana ce are un anumit scop. Doamna White a adresat o scrisoare din Australia lui A. W. Stanton din Battle Creek, un om care a luat pozitie impotriva Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, numind-o Babilon. Ea a inclus aceasta scrisoare si in anumite articole tiparite in periodicele bisericii.[30]
In brosura sa de cincisprezece pagini, numita "The Loud Cry of the Third Angel’s Message (Rasunatoarea solie a celui de-al treilea inger)," Stanton cita din reprosurile adresate de Ellen White bisericii, tragand astfel concluzia ca aceste marturii constituie proba faptului ca Dumnezeu a lepadat biserica organizata. El a afirmat ca aceia care finalizeaza lucrarea lui Dumnezeu pe pamant trebuie sa se separe de Biserica Adventista care intre timp ar fi devenit Babilon. El si-a construit pledoaria adunand laolalta comentarii apartinand lui Ellen White si a inclus chiar si o scrisoare catre o persoana privata, scrisoare ce a fost folosita in afara contextului in care aceasta a fost data.
Doamna White a replicat prin faptul ca Stanton a "aplicat in mod eronat [o scrisoare privata trimisa altei persoane cu un scop cu totul particular], asa cum fac multi cu Scripturile, spre ranirea sufletului lor si a al altora. . . . Prin folosirea unei scrisori private ce a fost trimisa altei persoane, Fratele S. a abuzat de eforturile binevoitoare a cuiva care incerca sa-l ajute."
Mai departe, ea recunoaste faptul ca afirmatiile ei aplicate eronat "par" a sustine concluziile lui Stanton. In orice caz, "cei care scot anumite portiuni numai pentru a sustine anumite teorii sau idei proprii, pentru a se justifica atunci cand sustin erori, nu vor fi binecuvantati si nici nu vor beneficia de pe urma a ceea ce predica."[31]
Acest incident in care a fost implicat Stanton si raspunsul lui Ellen White (care a rezolvat o chestiune ce-i privea pe membrii bisericii) ne furnizeaza un exemplu istoric ce arata cat de pagubitoare si de inselatoare poate fi o compilatie de scrieri, remarcabile in sine, atunci cand nu sunt luate insa in considerare timpul si locul.[32]
Regula a treia: Pentru a intelege relevanta unui sfat sau a unei instructiuni se constata principiul adiacent afirmatiei respective, iar dupa acesta, respectivul principiu urmeaza sa fie aplicat in cazurile particulare ale celor care se afla in timpuri si locuri diferite.
Ori de cate ori profetii vorbesc, ei transmit adevarul atat sub forma de principiu cat si sub forma de regula. Principiile sunt universale, in sensul ca acestea se aplica oamenilor [pag. 398] oricand; ele sunt eterne, in sensul ca sunt intotdeauna importate si aplicabile.
Regulile, pe de alta parte, sunt o aplicatie oportuna a principiilor eterne si universale. Principiile nu se schimba niciodata insa regulile se schimba in functie de circumstante. Astfel ca regulile pot aplica un principiu intr-un fel in care profetul nu si l-a imaginat niciodata.[33]
Ellen White stia foarte bine diferenta dintre principiile universale si regulile ce sunt determinate de circumstantele schimbatoare: "Ceea ce pot spune despre unii oameni in anumite circumstante, nu pot spune la fel si in alte circumstante."[34] Contemporanii ei au recunoscut faptul ca doamna White a apelat la inteligenta cititorilor sai mai des prin citarea principiilor decat a facut-o prin expunerea lor explicita sub forma de raspuns la probleme locale.[35]
Intelegerea diferentei fundamentale dintre principii si reguli va putea ajuta pe cititor sa evite folosirea gresita a Bibliei si a scrierilor lui Ellen White. Urmatoarele subiecte ilustreaza necesitatea de a plasa sfatul doamnei White in contextul timpului, locului si al circumstantelor in care acesta a fost dat.
Invatarea fetelor sa inhame si sa mane caii. Schitand curriculum-ul scolar, Ellen White scria faptul ca "daca fetele . . . ar putea sa invete sa inhame si sa mane caii, sa foloseasca fierastraul si ciocanul la fel de bine ca grebla si sapa, ele ar fi mult mai bine pregatite sa faca fata urgentelor vietii."[36] Este acesta un principiu sau o regula? In mod evident, principiul este clar: fetele ar trebui sa fie "pregatite sa faca fata urgentelor vietii."
Atunci cand a fost dat acest sfat, in primii ani ai secolului douazeci, cei mai multi americani traiau in ferme. Pentru multe si foarte practice motive, printre care amintim si siguranta, acest principiu poate sa fie cel mai bine aplicat de fete, invatand cum sa "inhame si sa mane caii" si sa nu lase aceste lucruri numai pe seama baietilor. Astazi, principiul ar servi cel mai bine in licee sau colegii prin organizarea unor cursuri de mecanica auto si unor ore de conducere a autovehiculului.
Varsta de la care sa se inceapa scoala. In 1872 Ellen White a scris primul ei tratat major cu privire la educatia crestina.[37] Referitor la varsta la care ar trebui sa inceapa elevii scoala, ea a spus: "Parintii ar trebui sa fie singurii profesori ai copiilor lor pana la varsta de zece ani. . . . Singura sala de clasa pentru copiii care au intre opt si zece ani trebuie sa fie aerul curat ce inconjoara florile care si-au deschis petalele si privelistea frumoasa a naturii."[38]
Timp de treizeci de ani acest sfat a fost regula scolilor generale elementare adventiste. In 1904 comitetul scolar din St. Helena, California, s-au intalnit in cadrul bisericii cu Ellen White pentru a discuta chestiunea varstei la care sa se inceapa scoala.[39] Principiul a reiesit imediat: (1) copiii difera in ceea ce priveste dezvoltarea lor; (2) ideal ar fi ca parintii sa fie profesorii lor in primii ani, pana cand ei vor avea 8-10 ani (asa incat sa se poata recunoaste diferentele din dezvoltarea copilului); (3) daca parintii nu sunt capabili sa-si invete si sa-i educe pe copiii lor in mod corespunzator, atunci ar fi mai bine ca ei sa invete de la un invatator studiile necesare si ce este disciplina; (4) daca ambii parinti sunt angajati in afara caminului, ar fi mai bine pentru copiii lor sa fie lasati in mediul supravegheat al unei sali de clasa decat a fi lasati intr-o casa in care nu mai este nici un adult; (5) de dragul reputatiei sanatoriului din St. Helena, aceasta era mai benefic pentru toti copiii ce nu erau supravegheati de-a lungul zilei "care hoinaresc, fara nici o ocupatie, tinandu-se de pozne si tot felul de alte lucruri."
Astfel, pe baza principiului, din punct de vedere a ceea ce este bine pentru copii, pentru influenta si reputatia sanatoriului, regula a fost schimbata facandu-se aranjamentele necesare acceptarii elevilor mai tineri in scoala de pe langa biserica din St. Helena.
Mania bicicletelor. La inceputul secolului al douazecilea : "poporul american era manat de o pasiune mistuitoare care-l lasa cu mai putin timp si cu tot mai putini bani pentru altceva. . . . Care era aceasta mare si noua distractie? Pentru a descoperi raspunsul, negustorii trebuiau numai sa priveasca afara pe fereastra [pag. 399] spre a-si vedea fostii clienti ce treceau vajaind pe langa pravaliile lor. America descoperise bicicleta si toata lumea facea tot ce putea pentru a avea parte de aceasta noua libertate. . . . Bicicleta a inceput mai intai ca o jucarie a omului bogat. . . . Cea mai buna dintre bicicletele produse in acele zile de inceput costa 150$, adica o investitie comparabila cu costul unui automobil din zilele noastre. . . . Fiecare membru al familiei dorea o ‘roata,’ asa ca toate economiile familiei erau irosite adesea pentru a satisface aceasta cerere."[40]
In acest context vom fi capabili sa intelegem mai bine sfatul lui Ellen White de la acea data, care a scris faptul ca pentru "banii cheltuiti pe biciclete si haine sau alte lucruri nefolositoare trebuie sa se dea socoteala."[41] Ea a mers mai departe decat ceea ce enunta principiul ce infiereaza cheltuielile exorbitante; ea si-a avertizat cititorii fata de spiritul de "fascitantie" pentru competitie si pentru dorinta de "a fi cel mai mare."[42]
Astfel ca, regula ei in ceea ce priveste bicicleta (care, daca ar fi sa o aplicam in contextul de astazi, ar putea parea ciudata daca nu chiar ridicola) era bazat pe niste principii biblice foarte clar exprimate. Cheltuirea inteleapta si echilibrata a fondurilor si evitarea spiritului de competitie sunt principii care trebuie sa aiba un impact major asupra deciziilor indiferent de perioada de timp la care ne referim. Daca doamna White ar mai fi astazi in viata, probabil ca ar aplica principiul responsabilitatii fata de felul in care oamenii isi cheltuiesc banii pe articole de lux, automobile, echipament sportiv, bunuri electronice, sau pe imbracaminte.
Sporturile. Din nefericire unii au selectat anumite afirmatii cu privire la sporturi, afirmatii care apartin lui Ellen White, fara insa a mai mentine si sensul echilibrat pe care ea l-a dat acestora. In 1895 ea a avertizat pe elevi cu privire la faptul ca prin "alergarea dupa amuzamente, jocuri de tipul meciurilor, reprezentatii pugilistice," ei declarau faptul "nu cuvantul lui Hristos ii conduce. Toate aceste lucruri intra sub incidenta avertismentelor Cuvantului lui Dumnezeu." In orice caz, urmatoarea fraza, cel mai adesea lasata ne-citata, releva bunul ei simt: "Acum ceea ce ma impovareaza pe mine este pericolul mergerii in abele extreme."[43]
Spre exemplificare, pentru a sustine ideea eliminarii tuturor sporturilor ar insemna sa se excluda si ceea ce a spus in alta ocazie doamna White cu privire la acest subiect. La inceputul decadei anilor 1870 ea a sfatuit pe parinti si pe profesori spunandu-le ca ar trebui sa se apropie mai mult de copiii si elevii lor si ca daca ar "arata interes pentru toate straduintele lor si chiar fata de sporturile lor, uneori manifestandu-se ca niste copii intre alti copii, atunci ei i-ar face pe copii foarte fericiti si le-ar castiga toata dragostea si increderea lor."[44]
Intr-o alta ocazie Ellen White a scris faptul ca ea nu "condamn[a] simplul exercitiu al jocului cu mingia." Ceea ce o ingrijora pe ea era faptul ca jocul cu balonul si in general sporturile: "pot fi exagerate." A urmat dupa aceasta fraza explicatia a ceea ce intelege ea prin a exagera.[45]
Lectia ce trebuie invatata aici este ca, printre subiectele care i-au polarizat adesea pe cititorii scrierilor lui Ellen White, exista un intreg sir de idei care-i apartin, cu privire la anumite subiecte ce trebuie citite astfel incat acestea sa fie vazute din perspectiva in care le privea ea.
Consumul de carne. Mai inainte am studiat principiile de sanatate sustinute de Ellen White si al modului in care ea aplica aceste principii.[46] Aici trebuie sa accentuam din nou faptul ca ea, care la varsta de 17 ani era o fiinta muribunda, a trait mai mult decat multi dintre contemporanii ei dupa o viata remarcabil de riguroasa. Unul dintre secretele ei, impartasit si noua, a fost distinctia clara intre principiu si regula.
Pe langa multe exemple aflate la dispozitia noastra, haideti sa vedem din nou cum se raporta ea la consumul de carne-care facuse parte din dieta ei in zilele tineretii si pe care o indragise cel mai mult! In capitolul 27 am vazut ca ea a imbratisat solia reformei sanitare de indata ce i-a fost data, in anul 1863, unele din aspectele acesteia taind pur si simplu din obiceiurile si placerile ei. De asemenea am mai vazut faptul ca ea si-a parasit ocazional obiceiul abstinentei fata de consumul de carne. Cu toate acestea, in 1870 ea a afirmat faptul ca a actionat intotdeauna pe baza acestui principiu inca din momentul in care a primit prin viziunea din anul 1863 descoperirea cu privire la reforma sanitara: "De cand am adoptat reforma sanitara nu mi-am schimbat modul de a o practica. De cand asupra cararii vietii mele a stralucit o lumina din cer cu privire la acest subiect nu am dat nici un pas inapoi. . . . Am parasit toate aceste lucruri din principiu. Si din acel moment, fratilor, nu m-ati auzit avansand vreun punct extrem de vedere cu privire la reforma sanitara pe care sa trebuiasca ulterior sa-l abandonez. Nu am [p. 400] sustinut nimic altceva care sa nu sustin si astazi."[47]
Care era acel principiu de baza al reformei sanitare pe care Ellen White credea ca l-a urmat cu credinciosie? (1) A face tot ce se poate mai bine in acele circumstante care sunt dincolo de controlului omului; (2) Evitarea oricaror lucruri vatamatoare, cum ar fi alcoolul, tutunul si drogurile; (3) Folosirea judicioasa a ceea ce este sanatos-folosirea stapanirii de sine; (4) A nu se emite nici un enunt cu privire la dieta pe care ar trebui sa o urmeze oamenii, pentru ca ei nu au aceleasi nevoi fizice sau aceleasi oportunitati de a-si procura cea mai buna hrana; (5) A se urma acele practici sanatoase care imbunatatesc performantele mintii cuiva in ceea ce priveste tintele spirituale si nu pentru a castiga acceptarea lui Dumnezeu (din legalism); si (6) A judeca de la cauza la efect.
Regulile reformei sanitare sunt cele mai bune alternative de a urma aceste principii. Daca vegetarianismul ar fi fost un principiu, atunci am avea probleme cu legile date de Dumnezeu israelitilor cu privire la mielul pascal. Ne-am mai intreba apoi de ce a mai facut El distinctia intre carnurile curate si necurate. Si apoi, ce vom mai zice despre practica Domnului nostru de a consuma carnea mielului pascal si a carnii de peste impreuna cu ucenicii Sai?
Vegetarianismul este o regula, si inca una inteleapta, care este reafirmata constant atat de laboratoarele stiintifice din intreg cuprinsul lumii, cat si de studiile epidemiologice ce arata diferenta remarcabila in ceea ce priveste incidenta la boala dintre vegetarieni si consumatorii de carne.[48] Datoria crestina este aceea de a "consuma alimentele care sunt cele mai hranitoare," lasand fiecare persoana sa aplice acest principiu luand decizile pe baza principiului "datoriei cunoscute."[49] Cateodata apar situatii fortuite ce nu dau posibilitatea oamenilor sa aleaga intre bun si cel mai bun si chiar ii forteaza sa aleaga un rau mai mic pentru a evita un rau mai mare. Cu toate ca principiul ramane, regula sau aplicarea acestui principiu se poate schimba in functie de circumstante.
Curtenia in scoala. Unii oameni inteleg gresit sfatul lui Ellen White cu privire la curtenie sau la intalniri in perioada anilor de studii. Ei nu reusesc sa inteleaga varsta care o au studentii la care se refera ea. Aceste instructiuni au fost date in special pentru campusul din Avondale unde cei mai multi studenti erau in perioada liceala: "Am lucrat din greu sa eliminam din scoala tot cea ce inseamna favoritism, anumite tipuri de atasament si de curtenie. Am spus studentilor ca, inca de la primul indiciu al unor astfel de lucruri, nu vom admite ca acestea sa incurce munca lor scolara. Cu privire la aceste aspecte am fost tot atat de fermi ca si stanca."[50]
Unele din ingrijorarile ei erau legate de studentii din colegiul din Battle Creek unde de asemenea exista un amestec de studenti de liceu si de colegiu: "Studentii nu au fost trimisi acolo pentru a lega anumite tipuri de atasamente, pentru a ingadui flirtul sau curtenia, ci pentru a dobandi o educatie. Daca li s-ar permite sa-si urmeze propriile inclinatii in acest aspect, colegiul ar deveni foarte curand nedemn de incredere. Multi isi folosesc pretioasele lor zile de scoala in flirturi prostesti si curtenie, in ciuda vigilentei profesorilor si a invatatorilor."[51]
Ar fi dat insa Ellen White un asemenea sfat in ceea ce-i priveste pe studentii cu varste mai mari si care sunt mai maturi? Unde si-ar mai gasi atunci tinerii crestini partenierii de viata daca nu in mediul unui campus crestin realizat cu scopuri adventiste? In mai multe ocazii ea a afirmat principiile dupa care se pot ghida tinerii si programul de scoala din perioada de curteniei crestine. De exemplu: "Varsta si caracterul trebuie sa fie luate in considerare in toate aspectele in care ne ocupam de studenti. Nu putem sa tratam in acelasi fel tinerii care au varste diferite. Exista circumstante in care chiar barbati si femei cu experienta puternica si care sunt bine inradacinati nu pot garanta ca anumite privilegii pot fie date studentilor mai tineri. Trebuie sa fie luate in considerare varsta, conditiile si maturitatea mintii. Noi trebuie sa dam dovada de intelepciune luand in considerare toate aceste aspecte in munca noastra. Dar noi nu trebuie sa slabim nici fermitatea si nici vigilenta atunci cand ne ocupam de studentii de toate varstele si nici sa abandonam strictetea in a interzice asocieri neprofitabile si neintelepte intre tinerii si intre studentii imaturi."[52]
Regula a patra: Trebuie sa dam dovada de bun simt si de motivatii sfinte atunci cand analizam [pag. 401] diferentele dintre principii si reguli.
Atunci cand Ellen White a facut acele comentarii in timpul intrunirii cu comitetul scolar din St. Helena, in anul 1904, ea a accentuat din nou principiul de hermeneutica ce i-ar fi putut ajuta pe ei si pe altii in incercarea de a aplica principiul sub forma de regula. Ea a observat ca membrii bisericii luau in mod legalist cuvintele ei, fara a le mai trece prin filtrul judecatii: "Pentru ca a spus cutare si cutare Sora White si pentru ca a mai spus asa si asa Sora White; noi vom face exact asta."
Raspunsul ei: "Dumnezeu doreste ca noi toti sa manifestam bun simt si doreste sa judecam pe baza acestui bun simt. Circumstantele modifica conditiile. Circumstantele schimba relatia dintre lucruri."[53]
Crestinismul este o religie rezonabila. Dumnezeu a implantat in oameni abilitatea de a raspunde (si chiar abilitatea de a nu raspunde) la harul Sau, ca de altfel si capacitatea de a judeca de la cauza la efect. In multe ocazii Ellen White a spus: "Dumnezeu ne-a dat puteri pe care sa le folosim, pe care sa le dezvoltam si sa le intarim prin educatie. Ar trebui sa judecam si sa reflectam cu grija facand o legatura dintre cauza si efect. Atunci cand aceasta este practicata. . . se atinge pe deplin scopul pe care l-a avut Dumnezeu cu creaturile Sale."[54]
Ea nu joaca rolul de arbitru final care judeca ceea ce este bine sau rau. Puterea de a judeca, din punctul ei de vedere, este capacitatea de a intelege bunul simt al sfaturilor pe care le-a dat Dumnezeu si abilitatea de a reflecta asupra rezultatului ascultarii sau neascultarii de acel sfat. Ea a descris relatia dintre vointa lui Dumnezeu si puterea de judecata umana astfel: "Noi trebuie sa ne calauzim dupa adevarata teologie si dupa bunul simt."[55] Pentru ea, motivatia sfanta si bunul simt sunt de fapt sinonime.
Ratiunea si extremele. Orice subiect, fie teologic, fie cu privire la legea divina, cu privire la domeniul eticii, al muzicii, al artei grafice sau al legii constitutionale, este asaltat de catre aceia care au tendinta de a duce la extreme. Numim aceste grupuri farisei sau saduchei, conservatori sau liberali, literalisti sau simbolisti, indiferenti (reci) sau fanatici (in clocot), etc. In filozofie si religie, numim primul grup: obiectivistii, iar pe celalalt: subiectivistii.[56]
Adevarul (ca principiu) nu este un fel de balanta intre doua erori. Adevarul transcende erorile ambelor extreme prin recunoasterea adevarurilor pe care ambele extreme doresc sa le apere.[57] Insa adevarul nu incorporeaza spiritul sau erorile pe care le are fiecare dintre extreme. Atunci cand oamenii recunosc elementul adevarului in opozantii lor, se intampla un remarcabil eveniment-se instaleaza pacea, apare concilierea si se dezvolta o adevarata unitate. Adevarata unitate nu este rezultatul unui apel de factura administrativa sau votul unui comitet; unitatea este rezultatul acceptarii de comun acord a principiilor de interpretare.
In acelasi timp, chestiunile care tin de regula (si nu de principiu) necesita o abordare diferita. De exemplu, referindu-se la imbracaminte Ellen White scria: "Exista o pozitie de mijloc intre acestea. O, fie ca noi toti sa dovedim intelepciunea de a gasi acea pozitie si sa o mentinem." Vorbind despre dieta, ea sfatuia: "Abordati calea de mijloc, evitand orice extrema."[58]
Insa evitarea extremelor este o chestiune mai presus de aspectul intelectual. Unii oameni pot intelege intelectual legatura corecta dintre principiu si regula, insa din punct de vedere emotional ei tind sa mearga la extreme. Chiar si atunci cand pun in practica o regula corecta, ei se pot inscrie fie in extrema "rece," fie pe extrema "in clocot". Ellen White a pus degetul pe rana, chiar atunci cand regula aplicata de acestia era corecta: "Am descoperit in experienta noastra ca daca Satana nu poata sa cufunde sufletele in gheata indiferentei, el va incerca sa le impinga in focul fanatismului."[59]
Un respectat teolog adventist din prima generatie isi amniteste cum a aplicat el fara intentie "focul fanatismului" la unul din principiile de sanatate ale lui Ellen White. Atunci cand vindea carti religioase in tineretea sa, M. L. Andreasen se hranea numai cu granola [un amestec de fructe uscate si cereale-n.t.]. El avea acest produs asupra sa, preparat cu apa si-l consuma de doua ori pe zi.
Apoi cineva a citit dintr-o carte a lui Ellen White ca oamenii "mananca prea mult." El s-a uitat in jurul sau si a gasit suficiente dovezi pentru aceasta afirmatie. Asa ca, [p. 402] pentru a fi fidel fata de noua lumina, el si-a injumatatit ratia zilnica. Dupa ceva vreme a citit el insusi afirmatia din Testimonies, volumul 2, pagina 374: "Mananci prea mult." Acest lucru l-a determinat sa se gandeasca din nou. Sa-si mai injumatateasca inca odata ratia zilnica?
Apoi a inceput sa se dumireasca. A fost onest si a dorit sa faca ceea ce era corect insa acum era responsabil inaintea lui Dumnezeu pentru "un pic de bun simt."[60]
Pentru ca Ellen White a spus in mai multe ocazii ca "doua mese [zilnice] sunt mai bune decat trei,"[61] unele familii au facut din aceasta o regula pentru toti, inclusiv pentru pacientii din sanatorii. Referindu-se la sanatorii ea a aratat cum sa se faca legatura principiului cu regula si circumstantele: "Daca, dupa renuntarea la cea de-a treia masa [zilnica] in sanatoriu vedeti prin rezultate ca aceasta decizie indeparteaza oamenii de institutie, atunci puteti sti care este datoria voastra. Trebuie sa ne amintim ca acolo unde exista unii pentru care este mai bine sa existe doua mese, sunt si altii care mananca mai putin la fiecare masa si care considera ca au nevoie sa consume ceva seara. . . . [Eliminand cea de-a treia masa] se face mai mult rau decat bine."[62]
In 1867 doamna White a raspuns unor intrebari care erau puse mai des cu privire la reforma sanitara. Una din intrebari era: "Nu cumva exista pericolul pentru fratii si surorile noastre sa ia o pozitie extrema cu privire la reforma sanitara?" Ea a raspuns: "Lucrul acesta se poate astepta in cazul tuturor reformelor puternice. . . . Este planul lui Dumnezeu cu persoanele care conduc lucrarea sa fie prudente si sa ia in considerare cu prudenta scopul reformei sanitare, sa dea posibilitatea oamenilor sa-si defineasca ei insisi relatia dintre Dumnezeu si propriile lor suflete. Aceasta este datoria celor calificati sub toate aspectele sa invete pe oameni sa creada si sa asculte, iar restul ar trebui sa pastreze linistea si sa fie disciplinati."[63]
In concluzie, acest al patrulea principiu de hermeneutica apeleaza la bun simt cand se pune problema dezvoltarii principiului intr-o regula. Acest lucru reclama atat profunzime in gandire cat si stabilitate emotionala. Ellen White a mai spus: "Exista o clasa de oameni care este intotdeauna gata sa ia foc de la anumite lucruri irelevante, care doresc sa gaseasca ceva straniu, extraordinar si nou; insa Dumnezeu ar dori ca noi toti sa ne rostim cu calm, cu consideratie si cu bagare de seama cuvintele, in armonie cu adevarul solid al timpului acesta ce reclama a avea o minte cat mai libera cu putinta de ceea ce este emotional, in timp ce pastram totusi intensitatea si solemnitatea pe care lucrurile ar trebui sa o aiba. Trebuie sa ne pazim de crearea de extreme, sa ne pazim impotriva incurajarii acelora care sar ba in foc ba in apa."[64]
Regula a cincea: Trebuie sa fim siguri ca citatele respective sunt intr-adevar scrise de catre autorul caruia ii sunt atribuite.
Toate figurile publice au avut probleme in a face fata oamenilor care se arata inflexibili cu privire la ceea ce "stiu" ei ca a spus respectivul vorbitor sau autor. "Credinta" respectiva poate fi la fel de salbatica pe cat de departe i-ar putea merge imginatia cuiva, cu toate acestea vorbitorul sau autorul trebuie sa se apere impotriva erorilor sau a distorsiunilor. In mod evident, persoana controversata nu s-a referit la ceea ce este "citat" de catre acesta. Cel mai adesea respectivul a luat informatia de la a treia sau a patra mana. Adesea, numim aceste tipuri de erori, aceasta memorizare distorsionata: "afirmatii apocrife."
Problema amintita mai sus a urmarit-o pe Ellen White inca de la inceputul lucrarii ei si chiar pana astazi. Enumeram, printre afirmatiile care i-au fost incorect atribuite: (1) Locuitori ai altor planete care acum aduna fructe pentru popasul de un Sabat pe care cei rascumparati il vor face in drumul lor catre ceruri; (2) Ea a vazut un inger stand alaturi de Uriah Smith si inspirandu-l in timp ce scria lucrarea Thoughts on Daniel and the Revelation; (3) Duhul Sfant este, sau a fost, Melhisedec; (4) Ea a indicat anumite varfuri de munti drept ascunzatori sigure in perioada persecutiei; (5) Ea a numit anumite orase, etc., care vor fi distruse prin cutremure, incendii, inundatii, etc.; (6) Hristos se va intoarce intr-un miez de noapte; (7) Ouale nu trebuie consumate in nici o imprejurare (uitandu-se contextul imediat si multe alte afirmatii ce variaza in functie de circumstante); (8) Ea va fi un membru al celor 144 000; (9) In timpul incheierii harului un intuneric va [pag. 403] acoperii pamantul; (10) Ultima lucrare de mijlocire a lui Hristos inainte de incheierea harului va fi facuta in favoare copiilor care au plecat din biserica; (11) Ar trebui sa traim ca si cand am avea la dispozitie 1000 de ani, dar totodata, ca si cum maine va trebui sa murim; (12) Toate bisericile si conferintele vor apostazia, etc.[65]
Regula a sasea: Invataturile nu se contrazic intre ele; trebuie sa admitem existenta unui proces de maturizare al autorilor, fie ei si profeti, in care adevarul este descoperit doar pe masura ce acestia sunt in stare sa-l inteleaga.
Aceasta regula ajuta pe cei care studiaza si care se ocupa de anumite portiuni din viata profetului sau de anumite scrieri ce intra in alta categorie decat "timpul, locul si circumstantele," la care face referire Regula a treia enuntata mai sus.
Ellen White a predicat in mod clar faptul ca Dumnezeu conduce pe poporul Sau atat de repede pe cat sunt ei in stare sa primeasca noul adevar. Istoria lui Israel este un exemplu splendid al modului in care El lucreaza cu oamenii asa cum sunt ei, si nu cum vor fi in viitor.[66] Profetii fac de asemenea parte din planul divin de descoperire al adevarului de indata ce poporul este gata pentru aceasta. Acesti profeti experimenteaza ei insisi un proces. Pavel nu doar ca stia mai mult despre planul de mantuire decat Ioel sau David, ci el a experimentat aceasta "descoperire" in propria lui viata.[67]
Unii numesc acest proces "adevarul progresiv." Termenul este de ajutor doar daca prin aceasta se descrie impartasirea progresiva a unei persoana cu adevarurile spirituale. Notiunea aceasta insa isi pierde relevanta daca este folosita in afara contextului unei dezvoltari evolutive, in afara evolutiei umane de intelegere, prin procesul de incercare / eroare, prin teze si antiteze pana la sinteza finala. Metoda lui Dumnezeu de invatare a rasei umane implica atat recuperarea adevarului pierdut cat si descoperirea de adevar nou, atat de repede pe cat exista disponibilitatea primirii lui. Progresia evolutiva este inteleasa ca fiind evolutia umana de la ignoranta la cunostinta, fara a face un aspect absolut din a ridica cunostinta la rangul de valoare universala si absoluta.[68]
Acest proces are loc atat la indivizi cat si la grupuri de oameni. Cei mai multi oameni stiu cum a operat acest proces in propriile lor vieti. Daca am crescut in har, atunci ceea ce stiam despre vointa lui Dumnezeu, pentru noi ca indivizi, acum zece ani era cu mult mai putin decat ceea ce stim astazi. Nu exista nici un dubiu pentru nici unul din noi asupra faptului ca am dori sa fi putut ajusta ceea ce am spus altora in urma cu zece ani, desi pe atunci ne consideram intelepti![69]
Dar unii ar obiecta: "Un profet ar trebui sa fie diferit. Lucrurile spuse de profeti atunci cand au douazeci de ani nu vor avea nevoie de ‘clarificari’ sau ‘dezvoltari’ atunci cand vor avea cincizeci si cinci de ani!" Acest punct de vedere apare in cadrul conceptiei inspiratiei verbale. Nu trebuie insa sa uitam faptul ca Dumnezeu vorbeste unor oameni care "difera larg in ceea ce priveste ocupatiile , capacitatile mentale si cele spirituale."[70] Aceasta "larga" diferenta, include, de asemenea si o "larga" si diferita intelegere personala a adevarului intre perioada tineretii si cea a anilor maturitatii. Ideea din miezul adevarului ramane aceeasi, ceea ce se largeste fiind numai discernamantul. Abilitatile de discernere si de comunicare din perioada maturitatii pot exprima diferit miezul adevarului in anii de mai tarziu. In 1906 Ellen White a reflectat asupra experientei acumulate: "Timp de saptezeci de ani m-am aflat in comunicare cu mesagerii ceresti si am fost in mod constant invatata despre lucrurile dumnezeiesti si despre modul in care Dumnezeu lucreaza permanent pentru a scoate sufletele din caile lor gresite la lumina lui Dumnezeu."[71] Profetii sunt persoane umile care au vazut, intr-un oarecare grad, gloria Domnului. Acesti umili profeti recunosc cu usurinta indatorarea lor fata de Dumnezeu pentru noua lor perspectiva: "asemenea soarelui, care straluceste tot mai tare pana la miezul zilei " (Prov. 4:18 ed. engl.-n.t.).[72]
Principiul cresterii este prezent in intreaga creatie. Acest principiu explica si apelul facut de Pavel corintenilor: "Noi toti, cu fata neacoperita, vedem ca intr-o oglinda gloria Domnului, fiind transformati in aceeasi imagine din glorie in glorie, asemenea cu [p. 404] Spiritul Domnului" (2 Cor. 3:18 ed. engl.-n.t.). Textul acesta sta in spatele regulii: "Este o lege a mintii umane aceea ca prin contemplare devenim schimbati."[73] Astfel, foarte tanara Ellen Harmon a studiat Biblia si sa rugat pentru calauzire divina pe masura ce se confrunta cu deciziile vietii devenind "transformata," si "schimbata"-ea a crescut in cunostinta caracterului lui Dumnezeu si a cailor Sale.[74]
Prin urmare, permitand principiului cresterii sa ne informeze in studiul nostru din scrierile lui Ellen White (sau din Biblie) ar trebui sa ne asteptam sa dobandim cunostinte mai profunde in acelasi fel in care si ea le-a dobandit comunicand mesajul lui Dumnezeu celorlalti. Putem vedea o crestere in capacitatea ei de a comunica cunostinte mai profunde, in special atunci cand comparam descrierile ei timpuri cu privire la originea marii controverse din cer cu cele din lucrarea Patriarchs and Prophets.[75]
Astfel, atunci cand cititorii vor remarca o mai larga perspectiva in Patriarchs and Prophets (1890) decat se gaseste in lucrarea Spiritual Gifts (1858), ei vor recunoaste regula hermeneutica conform careia un profet creste, asemenea oricarui om, in perceptia sa spirituala. Aceasta crestere spirituala va ajuta profetul sa afirme mai clar mesajul pe care Dumnezeu doreste sa fie comunicat. Acest principiu este cel mai bine descris in experienta lui Isus pe pamant. Luca descrie cresterea si abilitatea matura de a impartasi lucrurile spirituale altora astfel: "Si Isus crestea in intelepciune si statura, inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor" (Luca 2:52).[76]
Regula a saptea: In unele situatii, inainte ca o persoana sa cuprinda tot adevarul cu privire a un eveniment, ea trebuie sa inteleaga acel eveniment atat direct ["personal"-n.t.] cat si indirect ["prin intermediul altora"-n.t.].
Aceasta regula ar parea sa sune mai degraba contradictoriu decat sa para a fi autentica. Insa chiar aceasta a fost situatia cu care s-au confruntat apostolii dupa invierea lui Hristos in fata unei lumi sceptice. Cine ar fi crezut aceasta fara ca apostolii sa fi vazut ei insisi mormantul gol, sau fara ca sa-L fi vazut pe Isus in timpul urmatoarelor patruzeci de zile, inainte de inaltarea Sa? Intr-un sens similar, primii adventisti de la finalul decadelor anilor 1840 si 1850 au "experimentat" legatura tot mai crescanda dintre viziunile supranaturale ale lui Ellen Harmon-White si vocea autoritatii din comunitatea lor tot mai numeroasa.[77]
La sfarsitul anului 1896 in timp ce era in Australia, doamna White a trebuit sa raspunda lui John Bell, care propavaduia un mesaj referitor la faptul ca timpul in care solia celui de-al treilea inger din Apocalipsa cap. 14 urma sa se implineasca, mesaj ce crea discordie. In esenta, el plasa aceasta in viitor. Ea a scris cu profunzime, in termeni acestei a saptea reguli de interpretare: "Punctele de vedere ciudate pe care le sustine sunt un amestec de adevar si eroare. Daca ar fi trecut prin experienta poporului lui Dumnezeu, asa cum l-a condus El in ultimii cincizeci de ani, ar fi mai bine pregatit sa faca o corecta aplicatie a Scripturii. Marile borne ale adevarului, care ne arata pozitia pe care o avem in istoria profetica, trebuie aparate cu grija, cu teama ca nu cumva sa fie daramate si inlocuite cu teorii care ar aduce mai degraba confuzie decat lumina autentica."
Ea si-a incheiat raspunsul de cinci pagini exact cu aceasta a saptea regula: "Multe din teoriile care sunt emise, au o aparenta a adevarului, dar sunt atat de mult amestecate cu interpretari si aplicatii eronate ale Scripturii incat conduc la erori foarte periculoase. Noi stim prea bine cum a fost stabilit fiecare punct al adevarului si cum acestea poarta pecetea Duhului Sfant a lui Dumnezeu. . . . Urmele Domnului si-au lasat amprenta iar adevarul a fost revelat in modul cel mai minunat. Punct dupa punct a fost stabilit de catre Dumnezeul cerului. Ceea ce a fost adevar atunci, este adevar si astazi."[78]
Ulterior Ellen White a scris un raspuns mult mai extins cu privire la acest "futurism" care era predicat in Australia. Din nou ea a accentuat rolul experientei si faptul ca aceasta ar trebui respectata de catre adventisti: "Nu Domnul conduce acum mintile spre a lepada adevarul pe care Duhul Sfant l-a inspirat servilor Sai in trecut spre a-l proclama. . . . Domnul nu este cu ceia care nu au avut experienta lucrarii Sale si nici nu I-a insarcinat a face noi expuneri a profetiilor pe care El, prin Duhul Sau cel Sfant, I-a inspirat pe servii Sai alesi sa le explice."[79] [p. 405]
Vietuirea in cadrul acestei experiente, in care adevarul a fost revelat, devine o piatra de temelie solida. Nu este ceva care apartine doar celor care l-au experimentat prima data, ci este ceva ce apartine si acelora care mai tarziu doresc sa-l "re-experimenteze" ca pe propriul lor sistem de adevar. Adevarul, ori de cate ori este gasit, "se fixeaza" de adevarul de dinainte lui, la fel cum este "fixata" o ramura in trunchiul copacului careia ii apartine. Adevarul este coerent.
Regula a opta: Nu toate lucrurile prezentate in Biblie sau in scrierile lui Ellen White pot fi intelese inca de la prima lectura si nici chiar dupa mai multi ani de studiu.
Aceasta idee poate suna straniu pentru o minte avida de a cunoaste. Insa ganditi-va la astronomi si la neurochirurigi (sau la cercetatorii codului genetic, la specialistii in microcipuri, etc.) care-si petrec intreaga viata largindu-si cunostintele-dar care se simt coplesiti de ceea ce se deschide tot mai mult inaintea lor.
Adevaratii crestini practica principiul suspendarii spiritului critic [80] atunci cand ei sau colegii lor ajung la limita posibilitatii lor de intelgere.
Mai cu seama atunci cand se iau in considerare relatarile biblice (si scrierile lui Ellen White) subiecte cum ar fi natura lui Dumnezeu (iar aici nu este vorba de caracterul Sau, care este mai mult sau mai putin descoperit); si altele cum ar fi de ce este ingaduit pacatul sa se dezvolte, cum a devenit Hristos fiinta umana, cum functioneza nasterea din nou-trebuie sa se tina cont ca toate acestea: "sunt mistere prea profunde pentru mintea umana." Ni se aminteste ca nu trebuie "sa ne indoim de Cuvantul Sau doar pentru ca nu intelegem toate misterele providentei Sale."[81]
A forta o interpretare numai pentru ca cineva considera ca trebuie sa inteleaga orice aspect, aceasta il va conduce in cele din urma la o interpretare eronata. A exclude ori a nu fi de acord cu o portiune din Biblie sau din scrierile lui Ellen White numai pentru simplul motiv ca anumite pasaje nu sunt prea usor de inteles va afecta in cel mai negativ mod intelegerea adevarului de catre respectiva persoana.
Note
[1] Selected Messages, cartea 1, pag. 44.
[2] Vezi lucrarea lui T. Housel Jemison, A Prophet Among You (Mountain View, Calif.: Pacific Press Publishing Association, 1955), pag. 438-450.
[3] Tineti cont de faptul ca tipul de gandire stiintifica care existat dupa Copernic a schimbat conceptia despre lume a astronomilor (si a tuturor oamenilor) printr-o paradigma care a produs schimbarea si care-i apartine acestuia, paradigma care plasa in centrul sistemului solar, soarele in locul pamantului. Mai luati in considerare faptul ca medicii au prescris sangerari drept cura pentru George Washington, primul presedinte al Americii, fapt care i-a cauzat moartea, pentru ca paradigma medicala de la acea vreme nu intelegea teoria germenilor de boala si nici puternicele posibilitati ale tratamentelor hidroterapeutice care ar fi putut declansa reversul infectiei pulmonare de care suferea acesta. Una din datoriile cele mai importante ale celor responsabili cu cercetarea in vederea descoperirii adevarului in aceste chestiuni este aceea de a examina lentilele prin care cercetatorul cauta adevarul. Lentilele (paradigmele sau conceptiile despre lume) prin care privim informatiile determina modul in care evaluam asa numitele "fapte." Alfred North Whitehead a spus un lucru notabil: "Cand critici [sau cand interpretezi, ar putea adauga cineva] filozofia unei epoci, nu-ti focaliza atentia, ignorand alte aspecte, direct pe acele conceptii intelectuale pe care exponentii acelei vremi au considerat, in mod explicit, ca este nevoie sa le apere. Pentru ca vor exista niste supozitii fundamentale de la care aderentii tuturor acestor sisteme atat de diferite, au pornit in mod inconstient. Asemenea supozitii le par atat de evidente incat nu stiu ca ei fac in fond niste presupuneri pentru ca nu li s-a mai oferit nici o data o alta perspectiva de explicare a acelor lucruri. Avand in vedere existenta acestor supozitii este posibil numai un numar limitat de tipuri de sisteme filozofice."–Science and the Modern World (New York: Mentor Editions, 1952), pag. 49, 50.
[4] Vezi pag. 373.
[5] Atitudinea determinanta a felului in care evreii i-L vedeau pe Isus este consemnata in Matei 16: Daca acest tanar invatator galilean nu se incadra in tiparul paradigmatic cu ajutorul caruia determinau cum ar trebui sa fie Mesia, atunci ei cautau in alta parte�si chiar asta au facut. Daca cineva nu crede in minuni datorita unor anumite tipuri de paradigme stiintifice, istoria Bibliei devine, pentru respectivul, nimic altceva decat folclor. Daca cineva nu crede ca Dumnezeu vorbeste oamenilor prin viziuni, atunci acesta va cauta elemente prin care sa explice fenomenul viziunilor. Si chiar asta se face.
[6] Selected Messages, cartea 1, pag. 42.
[7] Selected Messages, cartea 3, pag. 52.
[8] "Lumina pe care am primit-o, am consemnat-o in scris, iar cea mai mare parte a ei vede acum lumina tiparului. Exista o armonie in toate lucrarile mele tiparite cu lucrurile pe care le prezint astazi."–Review and Herald, 14 iunie 1906.
[9] Testimonies, vol. 1, pag. 549-551 (1867). Pentru a intelege aceasta afirmatie trebuie, de asemenea, sa luam in considerare si "a doua regula hermeneutica."
[10] Testimonies to Ministers, pag. 180, 181 (1892).
[11] The Desire of Ages, pag. 785-787, 833, 834; Early Writings, pag. 184, 185, 208; The Great Controversy, pag. 18, 667; Selected Messages, cartea 1, pag. 304-308.
[12] Early Writings, pag. 285; The Great Controversy, pag. 637.
[13] Testimonies, vol. 2, pag. 362, 400. Mai luati nota si de alte cateva afirmatii folositoare in Testimonies, vol. 7, pag. 135; vol. 9, pag. 162; The Ministry of Healing, pag. 320.
[14] "Daca doresti sa sti ce a descoperit Dumnezeu prin ea, citeste-i lucrarile publicate."-Testimonies, vol. 5, pag. 696. Vezi lucrarea lui George Knight, Reading Ellen White, pag. 121-123.
[15] Testimonies, vol. 3, pag. 471.
[16] Selected Messages, cartea 3, pag. 217. Mai vezi si pag. 345.
[17] Ibid., cartea 1, pag. 57.
[18] The Upward Look, pag. 30.
[19] Scrisoarea nr. 4, 1896, citata in Manuscript Releases (MR), vol. 17, pag. 185, 186 (1896).
[20] Scrisoarea nr. 77, 1898, citata in Ibid., pag. 216 (1898).
[21] Testimonies, vol. 3, pag. 492.
[22] Manuscrisul 37, 1901, citat in Sermons and Talks, vol. 2, pag. 159, 160. Mai vezi si lucrarea lui George E. Rice, "The Church: Voice of God?" Ministry, luna decembrie 1987, pag. 4-6.
[23] Scrisoarea nr. 54, 1901, citata in MR, vol. 19, pag. 146-148.
[24] Testimonies, vol. 9, pag. 261.
[25] Review and Herald, 17 martie 1868.
[26] Prophets and Kings, pag. 626.
[27] Selected Messages, cartea 3, pag. 29.
[28] Evangelism, pag. 256.
[29] In prima marturie a lui Ellen White catre biserica ea scria: "Unii au avut o atitudine nejudicioasa; atunci cand au vorbit necredinciosilor despre credinta lor, iar cand li s-au cerut dovezi referitoare la aceasta, ei le-au citat o viziune in loc sa aduca o dovada din Biblie. Am vazut ca aceasta atitudine este contradictorie si prejudiciaza legatura celor necredinciosi cu adevarul. Viziunile nu pot sa aiba nici o greutate in mintea acelora care nu au auzit despre asa ceva si care nu cunosc nimic despre spiritul lor. Nu trebuie sa se faca referire la acestea in astfel de cazuri."-Testimonies, vol. 1, pag. 119, 120. Mai vezi si Ibid., vol. 5, pag. 669.
[30] Review and Herald, 22 august pana in 12 septembrie 1893. Vezi pag. 231.
[31] Testimonies to Ministers, pag. 32-62.
[32] "Stiu faptul ca multi oameni iau marturiile pe care le-a dat Domnul si le aplica asa cum cred ei ca trebuie aplicate, luand cate o afirmatie de ici si de acolo, scotand-o din legatura ei proprie si aplicand-o in acord cu ideea lor. Aceste sarmane suflete ar fi contrariate daca ar putea sa citeasca in ordine tot cea ce a fost dat si daca ar vedea adevarata aplicatie, iar dupa aceea nu ar mai fi in confuzie. . . . Zboara consemnari de la unul la altul cu privire la ce a spus Sora White. De fiecare data cand aceasta consemnare este repetata, ea devine tot mai ampla. Daca are ceva de spus Sora White, atunci sa o lasam pe ea sa spuna. Nimeni nu a fost chemat sa fie portavoce pentru Sora White. . . . Va rog lasati-o pe Sora White sa-si prezinte propriul mesaj."-Selected Messages, book 1, pag. 44, 45. "Aceia care nu merg in lumina soliei, pot sa adune afirmatii din scrierile mele, care se intampla sa le convina si cu care este de acord mintea omeneasca, iar apoi, separand aceste afirmatii de legaturile lor si plasandu-le pe langa argumentatii omenesti, fac sa para ca scrierile mele ar sustine ceea ce de fapt ele condamna."-Scrisoarea nr. 208, 1906, citata in lucrarea lui Arthur White, Ellen G. White: Messenger to the Remnant, pag. 86.
[33] Vezi pag. 34.
[34] Testimonies, vol. 3, pag. 470.
[35] Intr-o scrisoare particulara W. C. White ii relata lui A. O. Tait despre o sedinta a comitetului uniunii la care a fost invitata mama sa. White consemneaza cum acestia au grabit discutarea ordinii de zi pentru a o asculta pe Ellen White: "Asa cum bine sti, mama pune adesea intrebarile in mod direct; insa ea se straduieste sa enunte principiile si sa sublinieze faptele care i-au fost prezentate ca sa ne ajute a face un studiu inteligent asupra subiectului si sa ajungem la o concluzie corecta."-Citata in lucrarea lui Arthur White, The Ellen G. White Writings, pag. 165, 166.
[36] Education, pag. 216, 217.
[37] Testimonies, vol. 3, pag. 131-160; Fundamentals of Christian Education, pag. 15-46.
[38] Ibid., pag. 137.
[39] Procesul verbal al participarii lui Ellen White la o discutie in cadrul comitetului scolar se gaseste in Selected Messages, cartea 3, pag. 214-226.
[40] Reader’s Digest, decembrie 1951. Vezi lucrarea lui George Knight, Reading Ellen White, pag. 100-102.
[41] Testimonies to Ministers, pag. 398.
[42] Testimonies, vol. 8, pag. 51, 52.
[43] Fundamentals of Christian Education, pag. 378.
[44] Ibid., pag. 18. Mai vezi si Testimonies, vol. 3, pag. 134, 135.
[45] The Adventist Home, pag. 498, 499.
[46] Vezi pag. 310, 311.
[47] Testimonies, vol. 2, pag. 371, 372. "Prezint aceste chestiuni inaintea oamenilor, conducandu-ma dupa principii generale."-Counsels on Diet and Foods, pag. 493 (1897). In 1904, la varsta de 76, ea a afirmat ca era mai sanatoasa decat "in zilele tineretii mele," atribuind aceste imbunatatiri ale sanatatii "principiilor reformei sanitare."-Ibid., pag. 482. In 1908 ea a raspuns acelora care afirmau ca ea nu a urmat principiile reformei sanitare asa cum "le-am prezentat cu propria penita." Fara nici o ezitare a scris: "Din cate stiu eu, nu m-am indepartat de aceste principii."-Ibid., pag. 491, 492, 494. Vezi Review and Herald, 17 martie 1868, pentru un editorial semnat de James White in care se adreseaza acelora care erau mai rigizi decat trebuiau sa fie in ceea ce priveste principiile de sanatate. Una dintre problemele pe care le-a abordat editorialul a fost paradigma imaginara a inspiratiei verbale care a condus pe unii cititori la pozitiile lor ultra-critice.
[48] Vezi pag. 322-324.
[49] Testimonies, vol. 9, pag. 163; Selected Messages, cartea 1, pag. 396.
[50] MR, vol. 8, pag. 256.
[51] Testimonies, vol. 4, pag. 432; mai vezi si Ibid., vol. 5, pag. 109.
[52] Counsels to Parents, Teachers, and Students, pag. 101. Vezi lucrarea lui Jerry Allen Moon, W. C. White and Ellen G. White, pag. 359.
[53] Selected Messages, cartea 3, pag. 217. Vezi pag. 395.
[54] Mind, Character, and Personality, vol. 2, pag. 436.
[55] Ibid., vol. 1, pag. 148.
[56] Testimonies, vol. 1, pag. 425.
[57] Vezi pag. 260, 261.
[58] Counsels on Diet and Foods, pag. 211. Vechii greci considerau adesea moderatia ("nimic in exces") ca fiind o cautare a lanii de aur."
[59] Testimonies, vol. 5, pag. 644.
[60] Virginia Steinweg, Without Fear or Favor (Washington, D.C.: Review and Herald Publishing Association, 1979), pag. 53, 54.
[61] Counsels on Diet and Foods, pag. 141, 173; Testimonies, vol. 4, pag. 416, 417.
[62] Ibid., pag. 283. "Obiceiul de a manca de doua ori pe zi este in general un beneficiu adus sanatatii; in unele circumstante oamenii pot cere si o a treia masa. Aceasta ar trebui, daca este servita pana la urma, sa fie foarte usoara si sa cuprinda hrana cea mai usor de digerat."–The Ministry of Healing, pag. 321.
[63] Review and Herald, 8 octombrie 1867.
[64] Testimonies to Ministers, pag. 227, 228.
[65] Pentru un studiu mai aprofundat a "apocrifelor" atribuite Ellen White si a altora aspecte de felul acesta vezi Comprehensive Index to the Writings of Ellen G. White, vol. 3, pag. 3189-3192.
[66] Pentru un studiu mai aprofundat cu privire la principiul prestarii serviciilor de cazare, vezi pag. 34, 282, 304, 311, 422.
[67] "Faptul care trebuie accentuat, si adesea chiar repetat, este acela ca Biblia are mistere nu pentru ca Dumnezeu a gasit cu cale sa ascunda adevarul, ci datorita faptului ca slabiciunea si ignoranta noastra ne face incapabili sa intelegem sau sa distingem adevarul. Limitarea nu se afla scopul propus, ci in capacitatea noastra."-Signs of the Times, 25 aprilie 1906.
[68] "In toate timpurile, prin intermediul comunicarii cu cerul, Dumnezeu a lucrat la realizarea scopurilor Sale cu copiii Sai, prin descoperirea graduala in mintile lor a doctrinelor harului. . . . El s-a plasat pe sine acolo unde Dumnezeu putea sa-l lumineze, advansand, de la partiala obscuritate a noptii pana la deplina stralucire a amiezei."-The Acts of the Apostles, pag. 564.
[69] "Dumnezeu doreste ca cercetatorului sincer sa-i fie descoperite intotdeauna adevarurile Cuvantului Sau."-Signs of the Times, 25 aprilie 1906; "El [Hristos] a promis ca Duhul Sfant va lumina apostolii, a promis faptul ca intotdeauna Cuvantul lui Dumnezeu le va fi descoperit. Ei urmau sa fie in stare sa prezinte adevarurile intr-o noua frumusete."–Christ’s Object Lessons, pag. 127.
[70] The Great Controversy, pag. vi.
[71] This Day With God, pag. 76.
[72] "Oricine examineaza scrierile ei-pornind de la cele dintai dintre scrierile ei, care aveau un stil literar scolaresc, trecand apoi prin scrierile din perioada foarte solicitanta a maturitatii ei, iar ulterior prin lucrarile gratioase, elocvente si profund miscatoare din anii de amurg ai vietii scriitoarei-va putea descoperi un progres constant in cea ce priveste viziunile si modul de expunere, putandu-si aminti faptul ca ea a putut acumula aceste abilitati sub mana calauzitoare a lui Dumnezeu si nu asteptand pasiv ca Spiritul sa toarne ceva, ci miscandu-se sub impulsul pe care-l exercita Spiritul prin exercitarea fiecarei puteri a fiintei ei."-A. W. Spalding, Origin and History of Seventh-day Adventists, vol. 1, pag. 76.
[73] Patriarchs and Prophets, pag. 91.
[74] "Privind la Isus vom obtine o imagine mult mai stralucitoare si mai distincta a lui Dumnezeu, iar prin aceasta contemplare vom fi schimbati. Bunatatea si iubirea pentru semenii nostrii oamenii va deveni instinctul nostru natural."–Christ’s Object Lessons, pag. 355.
[75] Vezi lucrarea lui Alden Thompson, "The Theology of Ellen White: The Great Controversy Story," Adventist Review, 31 decembrie 1981.
[76] Ellen White a vorbit cu consideratie despre dezvoltarea abilitatilor spirituale si mentale ale Domnului Hristos: "Puterile mintii si ale trupului s-au dezvoltat gradual, respectand legile copilariei. . . . Iar pentru ca El a acumulat cunostinte in acelasi mod in care si noi putem sa o facem, cunosterea atat de adanca a Scripturilor ne arata cu cata sarguinta a devotat El primii ani din viata studierii Cuvantului lui Dumnezeu. . . . Pe masura ce incerca sa inteleaga sensul lucrurilor, inaintea lui Isus au fost descoperite semnificatiile lucrarilor lui Dumnezeu. . . . De la primele semne de inteligenta El a crescut in mod constant in harul si cunostinta adevarului. . . . Comuniunea cu Dumnezeu prin rugaciune a dezvoltat facultatile Lui mentale si morale, iar puterile spirituale I-au fost intarite pe aceeasi cale prin care ne cultivam gandurile despre lucrurile spirituale."–The Desire of Ages, pag. 69-71.
[77] "Procesul prin care manifestarile de tip mistic ale unei adolescente au fost recunoscute drept revelatii ale unui profet autentic, a ajutat comunitatea adventa la fiecare pas prin descoperirea supozitiilor filozofice. Spre deosebire de profetul mormon Joseph Smith, Ellen White nu si-a proclamat revelatiile ca apoi sa-si adune adepti; mai de graba se poate spune ca ea a avut un tip particular de experienta religioasa care a inceput sa fie acceptata drept sursa de autoritate in cadrul unui grup deja existent. Lucrarea profetica a lui Ellen White a fost un aspect social al experientei adventiste, si nu doar experienta psihologica a unui singur individ."-lucrarea lui Bull si Lockhart, Seeking a Sanctuary, pag. 25.
[78] Selected Messages, cartea 2, pag. 101-104.
[79] Ibid., pag. 110, 112; Vezi Ibid., cartea 1, pag. 161.
[80] Vezi George Reid, "Is the Bible Our Final Authority?" din periodicul Ministry, noiembrie 1991.
[81] Testimonies, vol. 5, pag. 699. "Biblia este inteleasa cu mare dificultate. Un studiu plin de rugaciune de o viata intreaga cu privire la descoperirile ei sacre va lasa inca multe lucruri neexplicate."-Counsels to Writers and Editors, pag. 82; "Dumnezeu a lasat oamenilor, atat in revelatia divina cat si in natura, mistere care le solicita credinta. Iar lucrurile trebuie sa fie intelese in acest sens. Putem sa cercetam permanent, sa punem intrebari in permanenta, sa invatam continuu si cu toate acestea vor mai exista o infinitate de lucruri mai presus de intelegerea noastra."-Testimonies, vol. 8, pag. 261; "Putem sa intelegem scopurile Lui numai atat cat este pentru binele nostru sa intelegem; iar dincolo de aceasta trebuie doar sa ne mentinem increderea in puterea Celui Omnipotent, in iubire si intelepciunea Tatalui si Suveranului a tot ce exista."-Testimonies, vol. 5, pag. 699.
Ellen G. White Estate Homepage
Articole selectionate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui Ellen G. White
Sursa: www.adventist.ro
