Ca și Sabatul, săptămâna își are originea la creațiune și a fost păstrată ajungând până la noi de-a lungul întregii istorii biblice. Dumnezeu Însuși a stabilit prima săptămână ca un etalon pentru săptămânile ce aveau să se succedă până la sfârșitul timpului. La fel ca toate celelalte, ea a fost formată din șapte zile literale. Șase zile au fost folosite pentru lucrarea creațiunii; în ziua a șaptea, Dumnezeu S-a odihnit și a binecuvântat atunci această zi, punând-o deoparte ca zi de odihnă pentru om.
În Legea dată pe Sinai, Dumnezeu a recunoscut această săptămână, cum și motivele pe care se bazează ea. După ce a dat porunca: "Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești", arătând ce anume trebuie făcut în cele șase zile și ce nu trebuie făcut în cea de-a șaptea zi, El arată motivul pentru care trebuie să privim astfel săptămâna, arătând înapoi spre propriul Său exemplu: "Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o" (Exod 20,8-11). Acest motiv este frumos și puternic, atunci când înțelegem zilele creațiunii ca fiind zile literale. Primele șase zile ale fiecărei săptămâni sunt date omului pentru muncă, pentru că Dumnezeu a folosit aceeași perioadă de timp din prima săptămână în lucrarea creațiunii. În ziua a șaptea omul trebuie să se rețină de la lucru, în amintirea faptului că în ziua a șaptea Creatorul S-a odihnit.
Dar presupunerea că evenimentele primei săptămâni au cerut mii și mii de ani lovește direct la temelia poruncii a patra. Ea reprezintă pe Creator ca poruncind oamenilor să păstreze o săptămână de șapte zile literale, ca să comemoreze perioade vaste, nedefinite de timp. Acest lucru este contrar metodei Sale de a Se comporta cu creaturile Sale. Această presupunere face nedefinit și obscur ceea ce El a arătat ca fiind foarte clar. Acest lucru constituie necredincioși în forma ei cea mai subtilă și deci cea mai periculoasă; adevăratul său caracter este așa de ascuns, încât este acceptat și învățat de mulți care mărturisesc a crede în Biblie. "Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui" Căci El zice, și se face; poruncește și ce poruncește ia ființă" (Ps.33,6.9). Biblia nu recunoaște lungi perioade de timp în care pământul să fi evoluat încet din haos. Cu privire la fiecare zi a creațiunii, raportul Sfintelor Scripturi declară că ea consta dintr-o seară și o dimineață, la fel ca celelalte zile care au urmat. La terminarea fiecărei zile este dat rezultatul lucrării Creatorului.
Declarația făcută la sfârșitul primei săptămâni de lucru a Creatorului sună astfel: "Iată istoria cerurilor și a pământului, când au fost făcute" (Gen.2,4). Iar faptul acesta nu exprimă ideea că zilele creațiunii au fost altfel decât zilele literale. Fiecare zi a generat ceva, pentru că în ea Dumnezeu a adus la existență, a generat sau a produs o nouă parte din lucrarea Sa.
Geologii susțin că au găsit în pământ dovada faptului că el este mai vechi decât spune raportul mozaic. Oase de oameni și de animale, ca și instrumente de război, copaci pietrificați mult mai mari decât tot ceea ce există astăzi sau decât a existat cu mii de ani în urmă s-au descoperit și se descoperă, și de aici se deduce că pământul a fost populat, cu mult înaintea timpului prezentat în raportul creațiunii, de către o rasă de oameni cu mult superioară în statură oricărui om ce trăiește astăzi pe suprafața pământului. Un astfel de raționament i-a determinat pe mulți care mărturisesc a crede în Sfânta Scriptură să îmbrățișeze punctul de vedere că zilele creațiunii au fost perioade de timp nedefinite.
Dar în afară de istoria Bibliei, geologia nu poate dovedi nimic. Cei de azi nu cunosc dimensiunile oamenilor, animalelor și ale copacilor de dinainte de potop sau extraordinarele schimbări ce au avut loc atunci. Relicvele găsite în pământ sunt – într-adevăr – o dovadă a condițiilor cu totul diferite din multe puncte de vedere – față de cele de astăzi, dar timpul când existau aceste condiții este prezentat în raportul inspirat al Bibliei. În istoria potopului, Inspirația a explicat ceea ce geologia singură n-ar fi putut niciodată să pătrundă, să înțeleagă. În zilele lui Noe, oamenii, animalele și copacii, de multe ori mai mari decât cei care există astăzi, au fost îngropați în pământ și păstrați astfel ca o dovadă pentru generațiile viitoare că antediluvienii au pierit printr-un potop. A fost în planul lui Dumnezeu ca descoperirea acestor lucruri să întărească credința în istoria inspirată; dar oamenii, cu raționamentul lor deșert, cad și ei în aceeași greșeală în care au căzut cei dinainte de potop, și anume că ei transformă în blestem lucrurile pe care Dumnezeu li le-a dat ca o binecuvântare, printr-o greșită folosire a lor. Este unul dintre mijloacele de înșelare ale lui Satana, acela de a-i face pe credincioși să accepte o idee greșită; căci el poate să umbrească atât de mult Legea lui Dumnezeu, care în sine este foarte simplă, încât să-i facă pe oameni să se războiască împotriva poruncii a patra, pentru că ea arată atât de clar spre viul Dumnezeu, Creatorul cerurilor și al pământului.
Se depune un efort continuu pentru a explica lucrarea creațiunii ca un rezultat al unor cauze naturale; iar raționamentul omenesc este acceptat chiar de către cei ce mărturisesc a fi creștini, raționament ce este în flagrantă opoziție cu faptele cele simple ale Scripturii. Sunt mulți aceia care se opun cercetării profețiilor biblice, în mod deosebit acelea din Daniel și Apocalips, declarând despre ele că sunt obscure și deci nu le putem înțelege; cu toate acestea, chiar aceste persoane acceptă unele teorii care sunt în contradicție cu raportul mozaic. Dacă însă ceea ce a descoperit Dumnezeu este așa de greu de înțeles, cât de neprincipial este de a accepta simple presupuneri cu privire la ceea ce El n-a descoperit!
"Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri pe vecie" (Deut.29,29). El n-a descoperit niciodată oamenilor modul exact în care a adus la îndeplinire lucrarea creațiunii. Înțelepciunea omenească nu poate pătrunde tainele Celui Preaînalt. Puterea Sa creatoare este tot atât de nepătrunsă ca și existența Sa.
Dumnezeu a îngăduit ca un potop de lumină să se reverse asupra lumii atât în domeniul științei, cât și în cel al artei; dar atunci când unii din așa numiții oameni de știință se ocupă de aceste subiecte numai din punct de vedere omenesc, cu siguranță că vor ajunge la concluzii greșite. Poate fi nevinovat faptul de a face speculații dincolo de ceea ce ne-a descoperit Cuvântul lui Dumnezeu, dacă teoriile noastre, însă, nu contrazic faptele ce sunt prezentate în Sfânta Scriptură; dar aceia care lasă la o parte Cuvântul lui Dumnezeu și caută să explice lucrările creațiunii Sale, bazați numai pe principii științifice, sunt purtați de curent pe un ocean necunoscut, fără hartă și fără busolă. Cele mai mari capacități intelectuale, dacă nu sunt călăuzite de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetările lor, ajung în încurcătură în încercările lor de a trasa relațiile dintre știință și revelație. Deoarece Creatorul și lucrările Lui sunt atât de mult peste posibilitatea lor de înțelegere și pentru că nu pot să le explice prin legile naturale, aceștia consideră raportul biblic ca nefiind vrednic de încredere. Aceia care se îndoiesc de temeinicia raportului Vechiului și Noului Testament vor face un pas mai departe și vor ajunge să se îndoiască de existența lui Dumnezeu și atunci, pierzându-și ancora, vor fi lăsați să se izbească de stâncile necredinței. Aceste persoane au pierdut simplitatea credinței. Trebuie să existe o neclintită credință în autoritatea divină a Cuvântului celui sfânt al lui Dumnezeu. Biblia nu trebuie să fie testată prin ideile științifice ale oamenilor. Cunoștința omenească nu este un ghid vrednic de încredere.
Scepticii care citesc Biblia cu scopul de a căuta greșeli, printr-o imperfectă înțelegere a revelației pot pretinde că au găsit contradicții în ea; dar dacă este bine înțeleasă, ea este într-o perfectă armonie. Moise a scris sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu și o corectă teorie a geologiei nu va pretinde niciodată că a descoperit ceea ce nu se poate armoniza cu declarația Lui. Tot adevărul, fie el în natură sau revelație, este consecvent cu sine în toate manifestările lui.
În Cuvântul lui Dumnezeu sunt unele probleme la care cei mai profunzi învățați nu vor putea da răspuns. Atenția este atrasă la aceste subiecte pentru a ni se arăta cât de multe probleme sunt chiar în lucrurile obișnuite ale vieții de fiecare zi, pe care mințile mărginite, cu toată înțelepciunea cu care se fălesc, nu le vor putea înțelege niciodată pe deplin.
Cu toate acestea, oamenii de știință cred că pot înțelege înțelepciunea lui Dumnezeu, ceea ce El a făcut sau ceea ce El poate face. Ideea foarte mult răspândită este aceea că El este limitat de propriile Lui legi. Oamenii neagă sau ignoră existența Lui ori caută să explice totul, chiar și lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii omenești; și nu mai au nici un fel de respect pentru Numele Său sau teamă de puterea Sa. Ei nu cred în supranatural și nu înțeleg legile lui Dumnezeu sau puterea Lui infinită de a aduce la îndeplinire – prin ele – voința Lui. Așa cum se folosește de obicei, termenul "legile naturii" cuprinde ceea ce au fost în stare oamenii să descopere cu privire la legile ce guvernează lumea fizică; dar cât de limitată este cunoștința lor și cât de vast este câmpul în care Creatorul poate lucra în armonie cu propriile Sale legi – și încă peste posibilitatea de înțelegere a ființei mărginite!
Mulți învață că materia posedă energie vitală, că materiei îi sunt date anumite proprietăți și apoi ea este lăsată să acționeze prin propria sa energie; că lucrurile din natură sunt conduse în armonie cu niște legi fixe, în care nici chiar Dumnezeu nu poate interveni. Aceasta este o falsă știință și nu este susținută de Cuvântul lui Dumnezeu. Natura lor este la dispoziția Creatorului ei. Dumnezeu nu anulează legile Sale și nici nu lucrează împotriva lor, ci El le folosește continuu ca instrumente ale Sale. Natura mărturisește despre o inteligență, o prezență, o energie activă, care lucrează în și prin legile ei. În natură se vădește continua lucrare a Tatălui și a Fiului. Hristos spune: "Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu de asemenea lucrez" (Ioan 5,17). Leviții, în imnul lor ce ne este redat de Neemia, cântă: "Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el" Tu dai viață tuturor"" (Neem.9,6). Cu privire la lumea aceasta a noastră, lucrarea creațiunii lui Dumnezeu este completă. Căci "lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii" (Evr.4,3).
Dar puterea, energia Sa, este încă exercitată în menținerea lucrărilor creațiunii Sale. Inima bate și respirația își urmează cursul nu pentru că mecanismul ce a fost pus odată în mișcare continuă să acționeze prin propria sa energie, ci fiecare respirație și fiecare pulsație a inimii sunt o dovadă a grijii Aceluia în care "avem viața, mișcarea și ființa" (Fapte 17,28). Faptul că an de an pământul produce bunătățile lui și își continuă mișcarea în jurul soarelui nu se datorează unei puteri proprii. Mâna lui Dumnezeu este aceea care conduce planetele și le păstrează în poziția lor, în mersul lor ordonat prin spațiile siderale. El "a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor. El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare este puterea și tăria Lui, că una nu lipsește" (Is.40,26). Prin puterea Lui vegetația se dezvoltă, frunzele apar și florile înfloresc. El "face să răsară iarba pe munți" (Ps.147,8) și prin El văile sunt făcute să rodească. "Toate fiarele pădurilor" își cer hrana de la Dumnezeu" și fiecare creatură vie, de la insecta cea mai mică și până la om, toate sunt zilnic dependente de grija Sa providențială. În cuvinte deosebit de frumoase, psalmistul spune: "Toate" Te așteaptă, ca să le dai hrana la vreme. Le-o dai Tu, ele o primesc; Îți deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătățile Tale"
(Ps.104,20.21.27.28). Cuvântul Său controlează elementele naturii; El acoperă cerurile cu nori și pregătește ploaia pentru pământ. "El dă zăpada ca lâna. El presară bruma albă ca cenușa" (Ps.147,16). "La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naștere fulgerelor și ploii, și scoate vântul din cămările Lui" (Ier.10,13).
Dumnezeu este temelia tuturor lucrurilor. Întreaga adevărată educație este în armonie cu lucrările Sale; toată educația creștină duce la ascultarea de conducerea Sa. Știința deschide noi perspective orizontului nostru; ea se înalță sus și explorează noi profunzimi; dar, ca rezultat al cercetărilor ei, ea nu aduce nimic care să fie în conflict cu revelația divină. Ignoranța poate căuta să susțină păreri greșite cu privire la Dumnezeu, apelând la știință; dar cartea naturii și Cuvântul scris aruncă una asupra alteia" lumină. Noi suntem astfel conduși să adorăm pe Creator și să avem o încredere inteligentă în Cuvântul Său.
Nici o minte mărginită nu poate înțelege pe deplin existența, puterea, înțelepciunea sau lucrările Celui infinit. Scriitorul inspirat spune: "Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face? Mai adâncă decât locuința morților: ce poți ști? Întinderea ei este mai lungă decât pământul, și mai lată decât marea" (Iov 11,7-9). Mințile cele mai mari ale pământului nu pot cuprinde pe Dumnezeu. Oamenii pot cerceta continuu, pot învăța continuu și dincolo de aceasta încă este un" infinit.
Cu toate acestea, lucrările creațiunii mărturisesc despre puterea și măreția lui Dumnezeu. "Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui" (Ps.19,1). Aceia care iau Cuvântul scris ca sfătuitor al lor vor găsi în el un ajutor prețios în a-L înțelege pe Dumnezeu. "Însușirile nevăzute ale Lui se văd lămurit, de la facerea lumii când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El", și anume" "puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui" (Rom.1,20).
