"Strângeți firimiturile". Domnul Hristos a dat o dată ucenicilor o lecție referitoare la economie, demnă de toată atenția. El făcuse o minune pentru a hrăni mii de oameni care ascultaseră învățăturile Lui; totuși, după ce au mâncat cu toții, și s-au săturat, El nu a lăsat să se piardă firimiturile. El, care a putut, la nevoie, să hrănească acea mare mulțime prin puterea Sa divină, le-a cerut ucenicilor să adune firimiturile, astfel ca nimic să nu se piardă. Această lecție a fost dată atât pentru folosul acelora din vremea Domnului Hristos, cât și pentru al nostru. Fiul lui Dumnezeu poartă de grijă nevoilor noastre vremelnice. El nu a neglijat firimiturile rămase după masă, deși El ar fi putut oricând oferi o asemenea masă.
Lecțiile Domnului Hristos trebuie puse în practică în toate domeniile vieții. Economia trebuie practicată în toate lucrurile. Strângeți firimiturile, astfel ca nimic să nu se piardă. Există o religie care nu atinge inima, și din această cauză devine doar o formă, niște cuvinte rostite. Nu este trăită practic. Religia și cel mai înalt grad de prevedere în treburi și afaceri trebuie să meargă mână în mână.
Urmați exemplul de tăgăduire de sine al lui Hristos. Pentru a cunoaște dezamăgirile, necazurile și suferințele oamenilor, Domnul Hristos a coborât până la cele mai de jos adâncimi ale durerii și umilinței. El a mers primul pe cărarea pe care le-a cerut urmașilor Săi să meargă. Acestora El le spune: "Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea zilnic și să Mă urmeze". Însă aceia care pretind a fi creștini nu sunt dispuși întotdeauna să pună în practică tăgăduirea de sine, pe care o cere Mântuitorul. Ei nu vor să-și țină în frâu dorințele spre a avea mai mult, ca să poată da Domnului. De obicei, se spune astfel: "Familia mea are gusturi scumpe și mă costă multă o întrețin." Aceasta arată că și cei care aduc acest argument, și familiile lor trebuie să învețe lecțiile privitoare la economie, lăsate de viața Domnului Hristos…
Cu toții suntem ispitiți să ne satisfacem eul și dorințele extravagante, însă ar trebui să nu uităm că Domnul vieții și al slavei a venit în această lume pentru a-i învăța pe oameni lecția tăgăduirii de sine.
Aceia care nu trăiesc pentru ei înșiși nu vor cheltui orice ban care le cade în mână pentru a-și satisface trebuințele și așa-zisele dorințe, ci vor păstra în minte gândul că sunt urmașii lui Hristos și că există oameni care duc lipsă de hrană și îmbrăcăminte.
Faceți economii pentru a putea ajuta lucrarea lui Dumnezeu. Multe pot fi spuse tinerilor cu privire la privilegiile lor de a contribui pentru lucrarea lui Dumnezeu prin însușirea lecțiilor de economie și tăgăduire de sine. Mulți gândesc că trebuie să-și permită și plăcerea aceasta și pe cealaltă și că, pentru a face acest lucru, ei trebuie să cheltuiască tot venitul pe care-l au.
Dumnezeu are un plan mai bun în această privință. Noi păcătuim față de noi înșine când ne mulțumim doar să mâncăm, să bem și să ne îmbrăcăm. Dumnezeu are în vedere ceva mai mult pentru noi. Când noi dorim să renunțăm la dorințele noastre egoiste și să ne oferim puterile inimii și ale minții pentru lucrarea și cauza lui Dumnezeu, agenții cerești vor colabora cu noi, făcând din noi o binecuvântare pentru omenire.
Chiar dacă este sărac, tânărul care este harnic și econom poate strânge cât de puțin pentru cauza lui Dumnezeu.
Când suntem ispitiți spre cheltuieli inutile. Când sunteți ispitiți să cheltuiți bani pe podoabe, ar trebui să vă aduceți aminte de tăgăduirea de Sine și sacrificiul de Sine pe care le-a îndurat Mântuitorul pentru salvarea neamului omenesc căzut. Copiii noștri trebuie învățați să pună în practică tăgăduirea de sine și stăpânirea de sine. Motivul pentru care atât de mulți pastori consideră că au greutăți financiare este că nu își țin în frâu gusturile, poftele și înclinațiile. Motivul pentru care atât de mulți bărbați devin faliți și ajung să-și însușească în mod necinstit diferite lucruri este datorită faptului că ei caută să mulțumească gusturile extravagante ale soțiilor și copiilor lor. Cât de atenți ar trebui să fie tații și mamele, ca să-și învețe copiii, prin cuvânt și exemplu personal, să fie economi.
Aș vrea să pot întipări în fiecare minte grozavul păcat al cheltuielii banilor Domnului pe dorințe capricioase. Cheltuirea unor sume care par mici poate declanșa un șir de împrejurări care să țină până în veșnicie. Când va fi judecata și când se vor deschide cărțile, în fața ochilor noștri va fi prezentat tot ceea ce s-a pierdut – binele pe care l-ați fi putut face cu bănuții strânși și sumele mari de bani pe care le-ați folosit în scopuri cu totul egoiste.
Atenție la mărunțiș. Nu irosiți monedele de mică valoare, cumpărând lucruri care nu sunt necesare. Poate gândiți că nu e mult, însă, adunate, acestea fac o sumă mare. Dacă putem, noi ne apărăm, susținând ceea ce cheltuim pe lucruri care nu sunt necesare pentru îmbrăcăminte și îngăduință egoistă. Sărăcia în toate formele este la tot pasul. Iar Dumnezeu ne-a lăsat datori să alinăm suferința omenirii pe orice cale posibilă.
Domnul dorește ca poporul Său să fie cu luare aminte în această privință și să poarte de grijă. El dorește ca să fim economi și să nu irosim nimic.
Sumele cheltuite zi de zi pe lucruri inutile, cu gândul: "Nu e mare lucru, doar câțiva cenți", par mici; însă înmulțiți aceste mărunțișuri cu zilele anului și, pe măsură ce anii trec, cifrele care se obțin par incredibile.
Nu vă luați la întrecere cu vecinii în privința modei. Nu este cel mai bine să pretindem că suntem bogați, ori mai presus de ceea ce suntem – urmașii umili ai blândului și smeritului Mântuitor. Nu trebuie să fim tulburați, dacă vecinii noștri își clădesc și mobilează casele într-un mod în care noi nu ne putem permite. Cum privește oare Domnul Isus la atenția pe care o acordăm în mod egoist îngăduirii poftei, spre a place musafirilor noștri sau mulțumirii propriilor noastre înclinații? Aceasta este o capcană atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri, care sunt în răspunderea noastră, să ne facem o țintă din etalare.
Experiența personală a Ellenei White în perioada copilăriei. Când aveam doar doisprezece ani, știam deja ce înseamnă să faci economie. Împreună cu sora mea, am învățat o meserie și, deși nu câștigam decât douăzeci și cinci de cenți pe zi, din această sumă puteam economisi ceva spre a oferi pentru lucrarea misionară. Am economisit încetul cu încetul, până am avut treizeci de dolari. Apoi, când am primit solia că Domnul va veni curând și că este nevoie de bărbați și mijloace pentru lucrare, am simțit că este un privilegiu pentru noi să dăm cei treizeci de dolari tatălui nostru, cerându-i să îi investească în reviste și broșuri pentru răspândirea soliei către cei care se aflau în întuneric…
Cu banii obținuți din practicarea meseriei noastre, sora mea și cu mine ne puteam procura haine. Noi îi dădeam banii mamei și îi spuneam: "Cumpără în așa fel încât, după ce ne cumperi haine, să mai rămână ceva și pentru lucrarea misionară". Și ea făcea așa, încurajând astfel în noi spiritul misionar.
Practicați economia din principiu. Cei ale căror mâini sunt deschise pentru a răspunde apelurilor pentru mijloace, în vederea susținerii cauzei lui Dumnezeu, și de a-i alina pe cei în suferință și în nevoie nu se numără printre cei neglijenți și nepricepuți, stângaci în lucrul lor vremelnic. Ei sunt totdeauna atenți să-și mențină cheltuielile în cadrul venitului lor. Ei sunt economi din principiu; ei simt că este de datoria lor să facă economie pentru a putea avea ce dărui.
