Fiecare are responsabilitățile lui. Cei doi, care își unesc interesele pentru o viață întreagă, au trăsături caracteristice distincte și responsabilități individuale. Fiecare are lucrul său, însă femeile nu trebuie evaluate după cantitatea lucrului pe care îl pot face, precum animalele de povară. Soția trebuie să împodobească cercul familiei, în calitate de soție și companie pentru un soț înțelept. La fiecare pas, ea trebuie să-și pună întrebarea: "Este acesta standardul pe care trebuie să-l ating ca femeie?" "Cum Îl pot reprezenta pe Hristos în căminul meu?" Soțul trebuie să-i facă cunoscut soției că el apreciază lucrul ei.
Soția trebuie să-și respecte soțul. Soțul trebuie să-și iubească soția, să aibă grijă de ea; după cum prin legământul căsătoriei au devenit una, la fel prin credința în Hristos vor fi una în El. Ce ar putea fi mai plăcut pentru Dumnezeu decât să vadă că cei ce pășesc în relația de căsătorie caută să-L cunoască pe Domnul Hristos și să fie umpluți tot mai mult cu Duhul Său?
Acum aveți de îndeplinit datorii pe care nu le aveați înainte de căsătorie. "Îmbrăcați-vă, de aceea… cu bunătate, umilință a minții, blândețe, îndelungă răbdare". "Umblați în dragoste, așa după cum ne-a iubit și Hristos pe noi". Studiați cu atenție următorul îndemn: "Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri cum se cuvine în Domnul. Căci bărbatul este capul nevestei, după cum Hristos este capul bisericii… Și după cum biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile. Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea."
Sfatul lui Dumnezeu către Eva. Evei i s-a spus despre necazul și suferința care aveau să fie partea ei. Și Domnul a spus: "Dorințele tale se vor ține după bărbatul tău și el va stăpâni peste tine." La creațiune, Dumnezeu a făcut-o egală cu Adam. Dacă ar fi continuat să rămână ascultători de Dumnezeu – în armonie cu marea Sa lege a iubirii – ei aveau să fie pentru totdeauna în armonie unul cu celălalt; însă păcatul a adus discordie, iar acum unirea lor putea fi menținută și păstrată în armonie numai prin supunerea uneia sau alteia dintre cele două părți. Eva a fost cea care a păcătuit prima; și a căzut în ispită pentru că s-a despărțit de tovarășul ei, contrar îndemnului divin. La solicitarea ei, a păcătuit și Adam, acum ea devenind supusă față de bărbatul ei. Dacă principiile cuprinse în Legea lui Dumnezeu ar fi păstrate cu grijă de către neamul căzut în păcat, atunci această sentință, urmare a păcătuirii, s-ar fi dovedit o binecuvântare pentru ei; însă abuzarea de supremația care i s-a dat bărbatului a făcut adeseori atât de amară viața femeii, o adevărată povară.
Eva fusese cu totul fericită alături de soțul ei în grădina Edenului; dar, ca și neastâmpăratele Eve moderne, ea a fost flatată cu tentația de a intra într-o sferă mai înaltă decât aceea pe care i-o desemnase Dumnezeu. În încercarea de a se ridica mai presus de poziția sa originală, ea a căzut cu mult mai jos decât aceasta. În mod asemănător se va întâmpla cu toți aceia care nu doresc să-și îndeplinească cu plăcere datoriile vieții, potrivit cu planul lui Dumnezeu.
Soțiile să fie supuse; bărbații să iubească. Se pune adesea întrebarea: "Oare trebuie ca soția să nu aibă voința ei proprie?" Biblia afirmă cu claritate că bărbatul este capul familiei. "Soțiilor, fiți supuse bărbaților voștri". Dacă această poruncă s-ar opri aici, noi am putea spune că poziția femeii nu este de invidiat; este o poziție foarte dificilă, una care pune la încercare, în foarte multe cazuri, și ar fi mai bine dacă ar fi mai puține căsătorii. Mulți soți citesc doar cuvintele: "Soțiilor, fiți supuse", și se opresc aici; însă vom citi mai departe concluzia, finalul, aceleiași porunci: "Cum se cuvine în Domnul."
Dumnezeu cere ca soția să aibă mereu în fața ei teama de Dumnezeu și slava Lui. O supunere deplină trebuie să fie oferită numai Domnului Isus Hristos, care a răscumpărat-o pe ea ca pe propriul Lui copil, cu prețul infinit al vieții Sale. Dumnezeu i-a dat o conștiință pe care ea nu o poate încălca la bunul plac. Individualitatea ei nu poate fi absorbită de cea a soțului ei, pentru că ea este achiziția lui Hristos. Este o greșeală dacă ne închipuim că, printr-o devoțiune oarbă, ea trebuie să facă exact tot ce spune soțul ei, în toate lucrurile, când ea știe că făcând astfel își va vătăma trupul și spiritul, care au fost răscumpărate din robia lui Satana. Există Cineva care este mai presus decât soțul pentru soție; este Răscumpărătorul ei, iar supunerea față de bărbatul ei trebuie să fie așa cum a îndrumat Dumnezeu: "cum se cuvine în Domnul."
Atunci când soții pretind supunerea totală din partea soțiilor lor, susținând că femeile nu au voie să vorbească sau să aibă voința lor în familie, ci trebuie să fie cu totul supuse, ei își așează soțiile într-o poziție care nu este în armonie cu Scriptura. Interpretând Scriptura în acest mod, ei atentează cu violență asupra instituției căsătoriei. Această interpretare este simplificată, ei considerând că pot exercita o stăpânire arbitrară, și aceasta nu este atribuția lor. Însă mai departe citim: "Bărbaților, iubiți-vă nevestele și nu purtați necaz pe ele". De ce ar avea necaz soțul pe soția lui? Dacă soțul ar descoperi că ea greșește, face o mulțime de greșeli, acest spirit de pică nu ar îndepărta răul.
Soțiile să fie supuse numai în măsura în care soții sunt supuși lui Hristos. Domnul Isus nu a fost corect reprezentat în relația Sa față de biserică de către relația multor bărbați față de soțiile lor, pentru că ei nu țin calea Domnului. Ei susțin că soțiile lor trebuie să le fie supuse în toate lucrurile. Însă scopul lui Dumnezeu nu a fost ca bărbatul să stăpânească, în calitate de cap al familiei, atunci când el însuși nu este supus lui Hristos. El trebuie să fie sub conducerea Domnului Hristos, ca să poată reprezenta relația dintre Hristos și biserica Sa. Dacă bărbatul este grosolan, dur, furtunos, egoist, aspru și tiran, atunci el nu ar trebui să rostească niciodată cuvintele: "Soțul este capul nevestei" și că ea trebuie să i se supună în toate lucrurile; căci nu el este Domnul, el nu este bărbatul în adevăratul sens al cuvântului …
Soții trebuie să studieze modelul și să caute să înțeleagă semnificația simbolului prezentat în Efeseni, relația pe care o are Domnul Hristos cu biserica. Soțul trebuie să fie ca un Mântuitor în familia sa. Va sta el în poziția nobilă, de bărbăție, dată lui de Dumnezeu, căutând continuu să-și ridice, să-și înnobileze soția și copiii? Va răspândi el în jurul lui o atmosferă curată, dulce? Nu va căuta el oare să cultive cu tot atâta asiduitate iubirea lui Isus, făcând din aceasta un principiu ce domnește în căminul său, în măsura în care își susține pretențiile de autoritate?
Fiecare soț și tată trebuie să studieze pentru a putea înțelege cuvintele lui Hristos, nu într-o manieră părtinitoare, insistând doar asupra supunerii soției față de soț, ci în lumina crucii de pe Calvar; să studieze care ar trebui să fie poziția sa în cercul familiei. "Bărbaților, iubiți-vă nevestele exact așa cum a iubit Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea; ca s-o poată sfinți și curăți cu o apă curată prin cuvânt". Domnul Isus S-a dat pe Sine la moarte pe cruce, ca să ne poată curăți de orice păcat și necurăție prin influența Duhului Sfânt.
Este nevoie de îngăduință reciprocă. Trebuie să avem Spiritul lui Dumnezeu, altfel nu vom avea niciodată armonie în cămin. Soția, dacă are Spiritul lui Hristos, va fi atentă la cuvintele ei; ea își va stăpâni spiritul, va fi supusă; cu toate acestea, nu se va simți sclavă, ci un tovarăș al soțului ei. Dacă soțul este un slujitor al lui Dumnezeu, atunci el nu va domni asupra soției sale; el nu va fi arbitrar și sever, cu pretenții. Nu putem nutri dragoste în cămin, fiind prea pretențioși; deoarece căminul, dacă Duhul lui Dumnezeu domnește în el, este un tip al cerului… Dacă unul greșește, celălalt va da pe față răbdare, îngăduință, asemenea lui Hristos, și nu-l va îndepărta cu răceală.
Nici soțul și nici soția nu trebuie să încerce să exercite asupra celuilalt o stăpânire arbitrară. Nu încercați să-l siliți pe celălalt să cedeze dorințelor voastre. Nu puteți face astfel și să vă bucurați încă de dragostea celuilalt. Fiți buni, răbdători, îngăduitori, atenți și curtenitori. Prin harul lui Dumnezeu, puteți izbuti în a vă face unul pe altul fericit, așa cum ați promis prin legământul căsătoriei.
Fiecare să cedeze cu mulțumire. În căsnicie, bărbații și femeile se poartă uneori precum copiii răi și neascultători. Soțul dorește calea lui, soția calea ei și nici unul nu vrea să cedeze. O asemenea stare nu poate aduce decât cea mai mare nefericire. Atât soțul, cât și soția trebuie să fie binevoitori a ceda în ce privește calea sau părerea proprie. Nu există posibilitatea de a fi fericiți, dacă amândoi persistă în a face ceea ce le place.
Dacă bărbații și femeile nu învață blândețea și umilința de la Hristos, atunci ei vor da pe față un spirit irațional, atât de ades prezent la copii. Voința puternică, nedisciplinată, va căuta să conducă. Unii ca aceștia trebuie să studieze cuvintele lui Pavel: "Când eram copil gândeam ca un copil, vorbeam ca un copil, înțelegeam ca un copil; când am devenit mare am lepădat ce era copilăresc."
Cum se rezolvă greutățile familiale. Este dificil să faci față greutăților familiale, chiar atunci când soțul și soția caută să se înțeleagă în privința nenumăratelor lor datorii, în cazul în care au eșuat în ce privește supunerea inimii față de Dumnezeu. Cum este posibil ca soțul și soția să-și împartă treburile căminului și totuși să fie iubitori, hotărâți unul față de celălalt? Interesele lor în tot ce privește gospodăria lor trebuie să fie unite, iar soția, dacă este o creștină, va acționa alături de soțul ei ca o tovarășă a lui; căci soțul trebuie să fie capul casei.
Sfat pentru familiile în dezacord. Spiritul tău este greșit. Când iei o anumită poziție, nu cântărești bine chestiunea respectivă și nu ții cont de efectul pe care îl are menținerea vederilor tale și, într-o manieră independentă, le împletești în rugăciunile și conversațiile tale, când știi bine că soția ta nu are aceleași vederi cu tine. În loc să respecți sentimentele soției tale și să eviți în mod binevoitor, așa cum ar face-o un gentleman, acele subiecte despre care știi că aveți păreri diferite, tot insiști asupra punctelor și manifești o îndărătnicie în a-ți exprima propriile vederi, în ciuda tuturor din preajma ta. Greșești socotind că cei din jurul tău nu au dreptul să vadă lucrurile diferit de cum le vezi tu. Aceste roade nu cresc în pomul numit creștinism.
Fratele meu, sora mea, deschideți ușa inimii voastre spre a-L primi pe Isus. Invitați-L în templul sufletului vostru. Ajutați-vă unul pe celălalt să învingeți obstacolele care există în căsniciile tuturor. Veți avea o luptă teribilă împotriva adversarului – diavolul – și, dacă așteptați ca Dumnezeu să vă ajute în această bătălie, amândoi trebuie să fiți uniți în hotărârea de a birui, de a vă pecetlui buzele pentru a nu rosti nici un cuvânt rău, chiar dacă va trebui să cădeți pe genunchi și să strigați tare: "Doamne, mustră-l tu pe adversarul sufletului meu."
Hristos prezent în fiecare inimă va aduce unitate. Dacă este adusă la îndeplinire voia lui Dumnezeu, atunci soțul și soția se vor respecta unul pe celălalt și vor cultiva iubirea și încrederea. Orice ar dăuna păcii și unității familiei va fi respins cu hotărâre și se va da pe față bunătate și iubire. Cel care dovedește un spirit blând, răbdător și iubitor va descoperi că același spirit se va reflecta și asupra lui. Acolo unde domnește Spiritul lui Dumnezeu, nu vor exista cuvinte nepotrivite legăturii de căsătorie. Dacă chipul lui Hristos, nădejdea slavei, se conturează în cămin, atunci va fi unitate și dragoste, Hristos care locuiește în inima soției va fi în acord cu Hristos care locuiește în inima soțului. Ei ar lupta împreună pentru acele locașuri pe care Domnul Hristos S-a dus să le pregătească pentru cei ce-L iubesc.
