Dovada adevaratei ucenicii
Caci daca este cineva in Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus; iata ca toate lucrurile s-au facut noi” (2 Corinteni 5,17).
Cineva poate ca nu va sti sa ne spuna exact timpul, locul sau sa redea intregul sir al imprejurarilor din procesul convertirii sale; dar faptul acesta nu dovedeste ca el este nepocait. Domnul Hristos spunea lui Nicodim: “Vantul sufla incotro vrea, si-i auzi vuietul, dar nu stii de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul” (Ioan 3,8). Asemenea vantului care este invizibil, dar ale carui efecte sunt vazute si simtite in mod neindoios, tot asa este si cu Duhul lui Dumnezeu in lucrarea Lui asupra inimii omului. Puterea aceasta regeneratoare, pe care nici un ochi omenesc nu o poate vedea, da nastere unei vieti noi in suflet si creaza un om nou, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. in timp ce lucrarea Duhului este tacuta si imperceptibila, efectele ei sunt vizibile. Daca inima a fost reinnoita prin Duhul lui Dumnezeu, viata va da marturie despre acest fapt. in timp ce noi insine nu putem face nimic pentru schimbarea inimilor noastre sau pentru a ne aduce in armonie cu Dumnezeu, in timp ce nu ne putem increde deloc in noi insine sau in faptele noastre bune, viata noastra va dovedi daca harul lui Dumnezeu locuieste sau nu in noi. Se va observa atunci o schimbare in caracterul, obiceiurile si preocuparile noastre. Contrastul va fi clar si categoric intre ceea ce am fost si ceea ce suntem. Caracterul se descopera nu prin fapte sau rele savarsite in anumite ocazii, ci prin tendinta continua manifestata in cuvintele si faptele noastre zilnice.
Este adevarat ca este cu putinta sa se dea pe fata o corecta purtare exterioara si fara puterea reinnoitoare a Domnului Hristos. Placerea de a fi un om cu influenta si dorinta de a fi onorat de ceilalti pot produce o viata ordonata. Respectul de sine ne poate face sa evitam orice ar insemna o aparenta rea. Si o inima egoista poate face acte de generozitate. Prin ce mijloace vom putea sti atunci de partea cui suntem?
A cui este inima noastra? Cu cine se ocupa cugetele noastre? Despre cine ne place sa vorbim? Cui inchinam cele mai calde sentimente si cele mai bune energii ale noastre? Daca suntem ai Domnului Hristos, atunci cugetele noastre vor fi pline de El si cele mai placute sentimente se vor indrepta spre El. Atunci tot ceea ce avem si tot ceea ce suntem vor fi consacrate Lui. Atunci vom dori sa purtam chipul Lui, sa respiram spiritul Sau, sa facem voia Sa si sa-I fim placuti in toate lucrurile.
Aceia care devin oameni noi in Isus Hristos vor da pe fata in viata lor roadele Duhului Sfant, si anume: “dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor” (Galateni 5,22.23). Ei nu se vor mai potrivi pe viitor placerilor de mai inainte, ci prin credinta in Fiul lui Dumnezeu vor calca pe urmele Lui, vor reflecta caracterul Lui, curatindu-se dupa cum El este curat. Ei gasesc placere in lucrurile pe care candva le urau si urasc ceea ce iubeau candva. Cei ingamfati si increzatori in sine devin blanzi si smeriti cu inima, cei usuratici si incapatanati devin seriosi si gata sa asculte. Betivii devin abstinenti, iar desfranatii curati. Obiceiurile desarte si extravaganta lumii pacatului sunt date la o parte. Crestinii vor cauta nu “podoaba de afara”, ci “omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit” (1 Petru 3,3.4).
Nu exista dovada a unei adevarate pocainte daca aceasta nu se da pe fata prin fapte de schimbare si indreptare a vietii. Daca indeplineste ce a fagaduit, daca da inapoi ce a furat, daca isi marturiseste pacatele si iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sau, pacatosul poate fi atunci sigur ca a trecut de la moarte la viata.
Cand, ca fiinte gresite si pacatoase, noi venim la Hristos si devenim partasi ai harului Sau iertator, atunci iubirea inunda inimile noastre. Atunci orice sarcina ni se pare usoara, caci jugul pe care Domnul Hristos il pune asupra noastra este usor. implinirea datoriei devine o desfatare si sacrificiul, o placere. Calea care inainte se parea invaluita in intuneric ajunge acum luminata de razele stralucitoare ale Soarelui neprihanirii.
Frumusetea caracterului lui Hristos va fi vazuta in urmasii Sai. Pentru El era o placere sa faca voia lui Dumnezeu. Iubirea fata de Dumnezeu si zelul pentru slava Sa erau puterea ce controla viata Mantuitorului nostru. Iubirea infrumuseta si innobila toate actiunile Lui. Iubirea este de la Dumnezeu. Inima neconsacrata nu poate fi izvorul ei si deci n-o poate manifesta. O astfel de iubire nu poate fi gasita decat in lumina in care Hristos este prezent, in care domneste El. “Noi il iubim pentru ca El ne-a iubit intai” (1 Ioan 4,19). in inima reinnoita prin harul divin, iubirea este principiul ce se afla la baza oricarei actiuni. Ea transforma caracterul, stapaneste si conduce impulsiunile, controleaza pasiunile, invinge vrajmasia si innobileaza afectiunile. Aceasta dragoste, cultivata in suflet, face ca viata sa fie placuta si raspandeste o influenta innobilatoare in jurul nostru.
Doua sunt greselile impotriva carora copiii lui Dumnezeu : mai cu seama aceia care acum au ajuns sa se increada in harul Sau : trebuie in mod deosebit sa se pazeasca. Prima, de care ne-am mai ocupat, este aceea de a se bizui pe propriile lor fapte, increzandu-se in tot ceea ce vor putea face ele, pentru a-i aduce in armonie cu Dumnezeu. Tot ce poate face omul fara Dumnezeu este manjit de egoism si pacat. Numai harul Domnului Hristos, prin credinta, este acela care ne poate face sfinti.
in opozitie cu aceasta, dar nu mai putin primejdioasa, este ratacirea de a considera ca credinta in Hristos scuteste pe oameni de pazirea legii lui Dumnezeu; si ca, deoarece noi devenim partasi harului lui Hristos numai prin credinta, faptele noastre nu au nimic de-a face cu mantuirea noastra.
Dar sa retinem faptul ca ascultarea nu este numai o simpla si formala supunere, ci o slujire din iubire. Legea lui Dumnezeu este insasi expresia naturii Sale. Ea este intruparea marelui principiu al iubirii si deci este temelia guvernarii Sale in cer si pe pamant. Daca inima noastra este reinnoita dupa chipul lui Dumnezeu, daca iubirea divina este implantata in suflet, atunci nu va fi oare legea lui Dumnezeu implinita in viata noastra? Cand principiul iubirii este sadit in inima, cand pacatosul este reinnoit dupa chipul Celui care l-a creat, atunci este implinita fagaduinta noului legamant: “Voi pune Legile Mele in inimile lor si le voi scrie in mintea lor” (Evrei 10,16). Si daca legea este scrisa in inima, atunci nu va modela ea oare viata? Ascultarea : slujirea si supunerea loiala a iubirii : este adevaratul semn al faptului ca suntem ucenicii Sai. De aceea spune Sfanta Scriptura: “Caci dragostea lui Dumnezeu sta in pazirea poruncilor”. “Cine zice ‘il cunosc’ si nu pazeste poruncile Lui, este un mincinos si adevarul nu este in el” (1 Ioan 5,3; 2,4). in loc de a scuti pe om de ascultarea de legea lui Dumnezeu, credinta, si numai ea, este aceea care ne face partasi harului lui Hristos, care ne face in stare sa-I dam ascultare.
Noi nu ne castigam mantuirea prin ascultarea noastra; pentru ca mantuirea este darul fara plata al lui Dumnezeu, care poate fi primit prin credinta. Dar ascultarea este rodul credintei. “Stiti ca El S-a aratat ca sa ia pacatele; si in El nu este pacat”. “Oricine ramane in El, nu pacatuieste; oricine pacatuieste, nu L-a vazut nici nu L-a cunoscut” (1 Ioan 3,5.6). Iata adevarata dovada! Daca ramanem in Hristos si daca iubirea lui Dumnezeu locuieste in noi, atunci simtamintele, cugetele, planurile si actiunile noastre, toate vor fi in armonie cu vointa lui Dumnezeu, asa cum este ea exprimata in preceptele legii Sale sfinte. “Copilasilor, nimeni sa nu va insele! Cine traieste in neprihanire, este neprihanit, cum El insusi este neprihanit” (1 Ioan 3,7). Neprihanirea este definita de standardul legii sfinte a lui Dumnezeu, asa cum este el exprimat in Cele Zece Porunci date pe Sinai.
Acea asa-numita credinta in Hristos care invata ca pacatosul este scutit de obligatia de a asculta de Dumnezeu nu este credinta, ci incumetare. “Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2,8). “Tot asa si credinta; daca n-are fapte, este moarta in ea insasi” (Iacob 2,17). Domnul Hristos marturisea despre Sine mai inainte ca sa vina pe pamant: “Vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule, si Legea Ta este in fundul inimii mele” (Psalmul 40,8). Si chiar inainte de a Se inalta iarasi la ceruri, El a declarat: “Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman in dragostea Lui” (Ioan 15,10). Sfanta Scriptura ne spune: “Si prin aceasta stim ca il cunoastem, daca pazim poruncile Lui” Cine zice ca ramane in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Isus” (1 Ioan 2,3-6). “Fiindca si Hristos a suferit pentru voi si v-a dat o pilda, ca sa calcati pe urmele Lui” (1 Petru 2,21).
Conditia dobandirii vietii vesnice este astazi exact aceeasi care a fost dintotdeauna : aceeasi care a fost in gradina Edenului inainte de caderea primilor nostri parinti : perfecta ascultare de legea lui Dumnezeu, o desavarsita neprihanire. Daca viata vesnica s-ar acorda in alte conditii, care sa ceara pacatosului mai putin decat aceasta, atunci fericirea intregului Univers ar fi in primejdie. Atunci calea pentru pacat ar fi libera, cu tot cortegiul lui de vaiuri si mizerie, care ar ramane vesnice.
Pentru Adam, a fost posibil, inainte de caderea sa in pacat, sa-si formeze un caracter drept prin ascultare de legea lui Dumnezeu. Dar el a dat gres in a face aceasta si, prin pacatul sau, natura noastra este decazuta, iar prin noi insine nu putem ajunge neprihaniti. Deoarece suntem pacatosi, nesfinti, nu putem pazi in mod desavarsit legea cea sfanta a lui Dumnezeu. Noi nu avem o neprihanire a noastra, cu care sa facem fata, sa raspundem cerintelor legii lui Dumnezeu. Dar Domnul Hristos a gasit o cale de scapare pentru noi. El a trait pe pamant in mijlocul incercarilor si ispitelor, asa cum trebuie sa traim si noi. El a trait o viata fara pacat. A murit pentru noi si acum Se ofera sa ia pacatele noastre si sa ne dea in schimb neprihanirea Sa. Daca ne predam Lui si-L primim ca Mantuitor personal, atunci, asa pacatoasa cum ar fi viata noastra, noi suntem socotiti neprihaniti pentru El si prin El. Caracterul Domnului Hristos este pus atunci in locul caracterului nostru, si suntem primiti inaintea lui Dumnezeu ca si cand n-am fi pacatuit niciodata.
Mai mult decat atat, Domnul Hristos schimba inima. El locuieste prin credinta in inima ta. Trebuie sa pastrezi aceasta legatura cu Hristos prin credinta si printr-o continua consacrare a vointei tale Lui si, atata vreme cat faci acest lucru, El va lucra in tine si vointa si infaptuirea, dupa buna Sa gasire cu cale. Astfel poti spune: “Viata pe care o traiesc acum in trup o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine” (Galateni 2,20). De aceea spunea Domnul Hristos ucenicilor Sai: “Fiindca nu voi veti vorbi, ci Duhul Tatalui vostru va vorbi in voi” (Matei 10,20). Atunci, avand pe Hristos lucrand in voi, veti da pe fata acelasi spirit si veti face aceleasi fapte bune : fapte ale neprihanirii si ascultarii.
Asadar, noi nu avem nimic in noi insine cu care sa ne mandrim. Nu avem nici un motiv pentru inaltare de sine. Singura noastra speranta este neprihanirea Domnului Hristos, care ne este atribuita, si acea lucrare prin care Duhul Sfant lucreaza in si prin noi.
Cand vorbim despre credinta, atunci trebuie sa facem totdeauna o deosebire in mintea noastra. Exista un fel de credinta care este cu totul deosebita de adevarata credinta. Existenta si puterea lui Dumnezeu, adevarul Cuvantului Sau sunt realitati pe care nici Satana si ingerii sai nu le pot tagadui. Sfanta Scriptura ne spune ca “…si dracii cred… si se infioara” (Iacob 2,19). Dar aceasta nu este credinta. Acolo unde este nu numai credinta in Cuvantul lui Dumnezeu, ci si o supunere a vointei noastre lui Dumnezeu, acolo unde inima este consacrata Lui, iar simtamintele ii apartin, acolo este credinta : o credinta care lucreaza prin iubire si care curateste fiinta. Prin aceasta credinta inima este innoita dupa chipul lui Dumnezeu. Iar inima care, in starea ei nereinnoita, nu se supunea legii lui Dumnezeu si nici nu se putea supune acum isi gaseste placerea in preceptele ei sfinte, exclamand impreuna cu psalmistul: “Cat de mult iubesc Legea Ta! Toata ziua ma gandesc la ea” (Psalmul 119,97). Astfel, neprihanirea pe care o da legea este implinita in noi, care nu mai traim “dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului” (Romani 8,1).
Mai sunt si din aceia care au cunoscut iubirea plina de iertare a Domnului Hristos si care in adevar doresc sa fie copii ai lui Dumnezeu si totusi isi dau seama de nedesavarsirea caracterului lor, de viata lor plina de greseli si incep sa se indoiasca de faptul ca inimile lor au fost cu adevarat reinnoite prin Duhul Sfant. Unora ca acestia le spun: Nu dati inapoi cuprinsi de disperare! Va trebui adesea sa ne plecam si sa plangem la picioarele Domnului Hristos din cauza scaderilor si greselilor noastre, dar nu trebuie sa ne descurajam. Chiar daca suntem biruiti de vrajmas, nu suntem lepadati, nu suntem uitati si respinsi de Dumnezeu. Nu! Domnul Hristos este la dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi. Ucenicul iubit, Ioan, spunea: “Copilasilor, va scriu aceste lucruri, ca sa nu pacatuiti. Dar daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos Cel neprihanit!”
(1 Ioan 2,1). Sa nu uitam cuvintele Domnului Hristos: “Caci Tatal insusi va iubeste” (Ioan 16,27). El vrea sa va faca iarasi dupa chipul Sau si sa vada reflectandu-se in voi curatia si sfintenia Lui. Daca va veti supune Lui, El care a inceput aceasta lucrare buna in voi, o va duce mai departe pana la ziua revenirii Domnului Hristos. Rugati-va cu mai multa caldura; credeti mai mult! Si atunci cand vom ajunge sa nu ne mai punem incredere in propria noastra putere, sa ne prindem puternic de Rascumparatorul nostru, atunci il vom lauda pe El, care este sanatatea fiintei noastre.
Cu cat te vei apropia mai mult de Hristos, cu atat vei recunoaste mai mult pacatosenia ta, caci atunci vei avea o viziune mai clara, iar imperfectiunile tale vor aparea mai mari si in vadit contrast cu desavarsirea Sa. Aceasta este dovada faptului ca amagirile lui Satana si-au pierdut puterea si ca influenta datatoare de viata a Duhului lui Dumnezeu lucreaza in tine.
Nu poate fi iubire profunda pentru Domnul Hristos in inima care nu-si da seama de propria ei pacatosenie. Fiinta care este transformata prin harul lui Hristos va admira caracterul Sau divin; dar daca nu ne vedem diformitatea morala, aceasta este dovada de netagaduit ca n-am ajuns sa vedem frumusetea si desavarsirea caracterului Domnului Hristos.
Cu cat vom incerca sa ne pretuim mai putin, cu atat vom cauta sa pretuim mai mult curatia si dragostea infinite ale Mantuitorului nostru. O recunoastere a pacatoseniei noastre ne indreapta catre Acela care poate ierta. Cand pacatosul, dandu-si sema de neputinta lui, va cauta pe Hristos, atunci Acesta i Se va descoperi in toata puterea. Cu cat reunoasterea nevoii noastre ne va indrepta mai mult spre El si spre Cuvantul lui Dumnezeu, cu atat mai inalte vor fi convingerile noastre despre caracterul Sau si cu atat mai clar vom reflecta chipul Sau.
