Viata si faptele noastre
Dumnezeu este pentru intreg Universul izvorul vietii, luminii si bucuriei. Asemenea razelor de lumina de la soare, asemenea apei care se revarsa dintr-un izvor viu, tot asa binecuvantarile se revarsa de la Dumnezeu peste toate creaturile Sale. Si oriunde viata lui Dumnezeu se afla in inimile oamenilor, ea se revarsa si asupra altora in iubire si binecuvantare.
Bucuria Mantuitorului nostru consta in inaltarea si rascumpararea celor cazuti in pacat. Pentru realizarea acestui scop, El nu Si-a considerat viata ca fiind scumpa inaintea Sa si a suferit crucea si a dispretuit rusinea. Chiar si ingerii sunt totdeauna angajati in a lucra pentru fericirea altora. Aceasta este bucuria lor. Ceea ce inimile egoiste ar socoti drept un serviciu umilitor, adica acela de a sluji celor care sunt nenorociti si, din toate punctele de vedere inferiori lor in caracter si rang, este totusi lucrarea ingerilor fara pacat. Spiritul iubirii Domnului Hristos ce se jertfeste pe sine este spiritul care cuprinde intreg cerul si care constituie esenta binecuvantarilor Lui. Acesta este spiritul pe care urmasii lui Hristos il vor avea, lucrarea pe care ei o vor face.
Cand iubirea lui Hristos este pastrata ca ceva scump in inima, asemenea mirosului unui parfum placut ea nu poate fi ascunsa. Influenta ei sfanta va fi simtita de toti aceia cu care venim in contact. Spiritul Domnului Hristos in inima este asemenea unui izvor in desert, curgand ca sa invioreze totul, facand pe cei ce sunt gata sa piara doritori sa bea din apa vietii.
Iubirea fata de Hristos se va manifesta in dorinta de a lucra asa cum a lucrat El, pentru binecuvantarea si inaltarea omenirii. Ea ne va face sa avem iubire, bunatate si simpatie fata de toate fiintele create de cerescul nostru Tata.
Viata Mantuitorului pe pamant n-a fost o viata comoda, inchinata Siesi, ci El a muncit din greu, depunand eforturi serioase, neobosite pentru mantuirea omenirii pierdute. Din ieslea de la Betleem pana la crucea Golgotei, Domnul Hristos a mers pe calea jertfirii de sine si n-a cautat sa fie scutit de sarcini grele, calatorii istovitoare, de griji si lucrari epuizante. El spunea: “Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi” (Matei 20,28). Acesta era singurul si marele scop al vietii Sale. Toate celelalte erau secundare si subordonate. Mancarea si bautura Sa erau acelea de a face voia lui Dumnezeu si a sfarsi lucrarea Sa. Eul si interesul egoist n-au avut nici un loc in activitatea Sa.
Tot la fel si cei care sunt partasi harului lui Hristos vor fi gata sa faca orice sacrificiu pentru ca si altii, pentru care a murit Domnul Hristos, sa poata fi partasi ai darului ceresc. Ei vor face tot ceea ce pot pentru a face mai buna lumea in care traiesc. Acest spirit este rodul sigur al unui suflet cu adevarat convertit. De indata ce cineva vine la Hristos, in inima lui se naste dorinta de a face cunoscut si altora ce minunat prieten a gasit in Hristos; caci adevarul mantuitor si sfintitor nu poate fi ascuns in inima sa. Asemenea lui Filip cand a gasit pe Mantuitorul, si noi vom invita pe altii sa priveasca fata Lui. Vom cauta sa le aratam bunatatea atragatoare a Domnului Hristos, impreuna cu realitatile nevazute ale imparatiei cerurilor. Atunci vom avea o dorinta puternica de a merge pe aceeasi cale pe care a mers si Domnul Hristos. Vom fi atunci stapaniti de dorinta plina de zel ca si cei din jurul nostru sa poata privi “pe Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii” (Ioan 1,29).
Efortul facut pentru binecuvantarea altora va avea ca rezultat propria noastra binecuvantare. Acesta a fost de fapt scopul urmarit de Dumnezeu atunci cand ne-a dat partea noastra de lucru in cadrul Planului de Mantuire. El a dat astfel oamenilor privilegiul de a deveni partasi de natura divina si, la randul lor, acestia sa fie o binecuvantare pentru toti semenii lor. Aceasta este cea mai mare onoare, cea mai mare bucurie pe care Dumnezeu o poate da celor credinciosi. Cei care devin astfel partasi la lucrarea iubirii divine sunt adusi tot mai aproape de Creatorul lor.
Dumnezeu ar fi putut sa incredinteze ingerilor din ceruri lucrarea de vestire a soliei Evangheliei si toata lucrarea slujirii din iubire. El ar fi putut sa foloseasca alte mijloace pentru implinirea planurilor Sale. Dar in marea Sa iubire, a ales sa ne faca conlucratori cu El, cu Domnul Hristos si cu ingerii, pentru ca sa putem fi partasi binecuvantarii, bucuriei si inaltarii spirituale care rezulta din aceasta slujire neegoista.
Facandu-ne partasi suferintelor Lui, noi suntem adusi in relatii de impreuna simtire cu Domnul Hristos. Fiecare act de sacrificiu de sine pentru binele altora intareste spiritul binefacerii in inima datatorului, legandu-l tot mai strans de Rascumparatorul lumii, care, macar ca era bogat, S-a facut sarac pentru noi, pentru ca prin saracia Lui, noi sa ne imbogatim (2 Corinteni 8,9). Si cand noi implinim in acest fel scopul divin al existentei noastre, numai atunci viata poate fi o binecuvantare pentru noi.
Daca vei lucra asa cum Domnul Hristos a stabilit ca trebuie sa lucreze ucenicii Sai, castigand suflete pentru El, atunci vei simti nevoia unei experiente spirituale mai profunde, cum si a unei cunoasteri mai inalte a lucrurilor dumnezeiesti; atunci vei inseta si vei flamanzi dupa neprihanire. Vei lupta atunci cu Dumnezeu in rugaciune si, credinta ta va fi intarita, iar sufletul tau va bea si mai mult din izvoarele mantuirii. intampinand impotrivire si incercari, acestea te vor face sa te apropii mai mult de Biblie, si te vei ruga mai mult. Atunci vei creste in harul si in cunostinta Domnului Hristos si vei obtine o experienta bogata.
Spiritul lucrarii dezinteresate pentru altii da caracterului profunzime, statornicie si o bunatate plina de iubire asemenea lui Hristos, care aduce celui ce are un asemenea caracter pace si fericire. Atunci aspiratiile vietii sunt mai inalte. Nu mai este loc pentru lenevie si egoism. Aceia care folosesc in acest fel darurile spirituale vor creste si vor deveni puternici spre a lucra pentru Dumnezeu. Ei vor dobandi o intelegere spirituala mai clara si o credinta puternica, mereu crescanda, cum si o mai mare putere in rugaciune. Duhul lui Dumnezeu lucrand asupra lor “trezeste armonii” sfinte in suflet ca raspuns la atingerea divina. Aceia care se consacra astfel unei lucrari dezinteresate, neegoiste, pentru binele altora, lucreaza cu atat mai sigur la propria lor mantuire.
Singura cale pentru a creste in har este aceea de a face in mod dezinteresat lucrarea pe care ne-a incredintat-o Domnul Hristos : a face tot ceea ce sta in puterile noastre ca sa ajutam si sa binecuvantam pe aceia care au nevoie de ajutorul pe care li-l putem da. Puterea vine prin exercitiu; activitatea este in esenta conditia vietii. Aceia care se straduiesc sa mentina vietuirea crestina, acceptand in mod pasiv binecuvantarile ce vin prin mijloacele harului, fara sa faca nimic pentru Hristos nu fac altceva decat incearca sa traiasca numai mancand, fara sa si munceasca. Dar in cele spirituale, ca si in cele fizice, aceasta are intotdeauna ca rezultat degenerare si decadere. Un om care va refuza sa-si foloseasca membrele sale nu peste mult timp nu va mai avea putere ca sa le foloseasca. Tot la fel si crestinul care nu va folosi puterile pe care i le-a dat Dumnezeu, nu numai ca nu va mai creste in Hristos, dar va pierde si puterea pe care o avea.
Biserica lui Hristos este instrumentul folosit de Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor. Misiunea ei este de a duce lumii Evanghelia. Aceasta indatorire sta asupra tuturor crestinilor. Fiecare, in limitele darului sau si ale ocaziilor pe care le are, trebuie sa aduca la indeplinire insarcinarea Mantuitorului. Iubirea lui Hristos, descoperita noua, ne face datori fata de toti aceia care nu-L cunosc. Dumnezeu ne-a dat lumina nu numai pentru noi, ci pentru a o revarsa si asupra altora.
Daca urmasii Domnului Hristos ar fi treji la postul datoriei lor, ar fi mii acolo unde astazi este numai unul care vesteste Evanghelia in tarile lumii. Toti aceia care nu se pot angaja personal in aceasta lucrare pot totusi s-o sustina cu mijloacele lor, cu simpatia si rugaciunile lor. Si mai este inca mult de lucru pentru suflete chiar in tarile asa-zise crestine.
Nu este nevoie sa mergem in tarile pagane, nici chiar sa parasim cercul restrans al familiei, daca indatoririle noastre ne retin aici, ca sa lucram pentru Hristos. Noi putem face acest lucru in camin, in comunitate, printre cei care au legatura cu noi, printre cei cu care lucram zilnic.
Cea mai mare parte a vietii Mantuitorului pe pamant a fost petrecuta lucrand din greu in micul atelier de dulgherie din Nazaret. ingerii slujitori vegheau pe Domnul vietii pe cand Acesta mergea printre tarani si meseriasi, nerecunoscut si neonorat. El isi indeplinea tot atat de constiincios chemarea in timp ce lucra la modestul Sau mestesug, ca si atunci cand vindeca pe bolnavi sau cand umbla pe valurile rascolite de furtuna ale marii Galileii. Tot asa si noi putem umbla si lucra cu si pentru Hristos in cele mai umile indatoriri si in cele mai de jos pozitii ale vietii.
Apostolul spune: “Fiecare, fratilor, sa ramana cu Dumnezeu in starea in care era cand a fost chemat” (1 Corinteni 7,24). Omul de afaceri poate sa-si conduca afacerile in asa fel incat, datorita cinstei si credintei sale, Domnul sa fie preamarit. Daca el este un adevarat urmas al Domnului Hristos, va demonstra religia lui in tot ce face si va da pe fata inaintea oamenilor spiritul lui Hristos. Mecanicul poate fi un reprezentant vrednic si credincios al Aceluia care a muncit din greu in umila Sa viata traita printre dealurile din Galilea. Toti aceia care poarta numele lui Hristos sa lucreze si sa se comporte astfel incat ceilalti, vazand faptele lor bune, sa slaveasca pe Creatorul si Rascumparatorul lor.
Multi au gasit scuze pentru faptul ca n-au pus darurile lor in slujba lui Hristos, spunand ca altii au avut daruri si ocazii mai bune ca ei. A existat chiar ideea ca numai cei care sunt in mod deosebit talentati, numai acestora li se cere sa-si consacre capacitatile in slujba lui Dumnezeu. Unii au inteles ca talentele au fost date numai unei anumite clase favorizate excluzand pe ceilalti care, bineinteles, nu sunt chemati sa se impartaseasca nici de activitatea acelora, nici de rasplata lor. Dar in parabola Domnului nu sunt prezentate in acest fel lucrurile. Cand stapanul casei a chemat pe slujitori, el a dat fiecaruia partea sa de lucru.
Cu un spirit plin de iubire, putem indeplini cele mai umile indatoriri ale vietii “ca pentru Domnul” (Coloseni 3,23). Daca iubirea lui Dumnezeu este in inima, ea se va manifesta atunci in viata de fiecare zi. Vom fi atunci inconjurati de parfumul placut al prezentei lui Hristos, iar influenta noastra va fi spre inaltare si binecuvantare.
Nu trebuie sa astepti ocazii mari, speciale sau talente extraordinare pentru ca numai atunci sa lucrezi pentru Dumnezeu. Nu trebuie sa te gandesti ce va gandi lumea despre tine. Daca viata ta zilnica este o marturie despre curatia si sinceritatea credintei tale si daca si ceilalti sunt convinsi ca dorinta ta este sa le fi de folos, atunci eforturile tale nu vor fi in totul zadarnice.
Cei mai umili si cei mai saraci dintre ucenicii Domnului Hristos pot fi o binecuvantare pentru altii. Poate ca ei nu-si dau seama ca fac ceva deosebit de bun, dar prin influenta lor tacuta pot pune in miscare valuri de binecuvantari tot mai adanci si tot mai intinse, ale caror rezultate binecuvantate poate ca nu le vor cunoaste decat in ziua rasplatirii finale. Ei nu simt si nici nu au cunostinta despre faptul ca fac o lucrare insemnata. Ei nu sunt chemati sa se impovareze singuri cu ingrijorarea pentru reusita lucrarii. Ei nu trebuie sa faca altceva decat sa mearga inainte in liniste, indeplinind cu credinciosie lucrarea pe care Dumnezeu le-o incredinteaza, si viata lor nu va fi traita in zadar. Viata lor proprie va creste atunci mai mult si tot mai mult dupa chipul Domnului Hristos; ei sunt atunci lucratori impreuna cu Dumnezeu in viata aceasta si se pregatesc astfel pentru lucrarea cea mai inalta si pentru bucuria neumbrita de nimic a vietii vesnice.
