Consacrarea sau predarea de sine
Fagaduinta lui Dumnezeu ne spune ca “Ma veti cauta, si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima” (Ieremia 29,13).
intreaga noastra inima trebuie sa se supuna lui Dumnezeu; daca nu, nici o schimbare nu se va produce in noi prin care sa fim facuti iarasi asemenea Lui. Din fire noi suntem instrainati de Dumnezeu. Duhul Sfant descrie starea aceasta a noastra in urmatoarele cuvinte: “morti in greselile si in pacatele noastre”. “Tot capul este bolnav si toata inima sufera de moarte. Din talpi pana-n crestet, nimic nu-i sanatos; ci numai rani, vanatai si carne vie, nestoarse, nelegate si nealinate cu untdelemn.” Noi suntem tinuti cu putere in cursa lui Satana, “de care au fost prinsi ca sa-i faca voia” (Efeseni 2,1; Isaia 1,5,6; 2 Timotei 2,26). Dumnezeu doreste sa ne vindece si sa ne elibereze. Dar pentru ca aceasta cere o transformare completa, o reinnoire a intregii noastre naturi, trebuie sa ne supunem pe deplin lui Dumnezeu.
Lupta impotriva eului personal este cea mai mare si cea mai grea din cate s-au vazut vreodata. Supunerea eului si renuntarea noastra totala pentru Dumnezeu cer stradanii; dar inainte de a fi schimbati, innoiti in sfintenie, noi trebuie sa ne supunem lui Dumnezeu.
Conducerea lui Dumnezeu nu se bazeaza pe o supunere oarba, pe un control lipsit de ratiune, asa cum ar vrea Satana sa se inteleaga. Ci ea apeleaza la ratiune si constiinta. “Veniti totusi sa ne judecam”, suna invitatia Creatorului adresata fiintelor create de El (Isaia 1,18). Dumnezeu nu forteaza vointa creaturilor Sale. El nu poate primi o inchinare care nu este adusa de buna voie si in mod inteligent. O supunere fortata va fi o piedica in calea unei adevarate dezvoltari a mintii si a caracterului, ceea ce ar face din om un simplu automat. Nu acesta este scopul Creatorului cu noi. El doreste ca omul, coroana puterii Sale creatoare, sa atinga cele mai inalte culmi posibile ale dezvoltarii. El asaza inaintea noastra binecuvantarile cele mai inalte la care doreste sa ajungem prin harul Sau. El ne invita sa ne predam cu totul Lui, pentru ca sa poata lucra in noi, dupa toata vointa Sa. Ramane ca noi sa alegem daca dorim sa fim liberi de robia pacatului si sa ne bucuram de glorioasa libertate a fiilor lui Dumnezeu.
Predandu-ne pe noi insine lui Dumnezeu, trebuie neaparat sa lepadam tot ceea ce ne-ar desparti de El. Mantuitorul spune: “Tot asa, oricine dintre voi care nu se leapada de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14,33). Trebuie sa departam de la noi tot ceea ce ne-ar desparti inima de Dumnezeu. Mamona este inca Idolul multora. Iubirea de bani, dorinta de imbogatire constituie lantul de aur care-i leaga de Satana. Renumele si onorurile lumesti sunt idolii la care se inchina altii. O viata egoista si comoda si fuga de raspundere sunt idolii altora. Dar aceste lanturi ale robiei trebuiesc rupte. Noi nu putem fi jumatate ai lui Dumnezeu si jumatate ai lumii. Nu putem fi copii ai lui Dumnezeu, daca nu suntem cu totul ai Lui.
Sunt unii care marturisesc ca slujesc lui Dumnezeu, in timp ce se bazeaza numai pe eforturile lor de ascultare a legii lui Dumnezeu de a-si forma un caracter drept si a-si obtine astfel mantuirea. Inimile lor nu sunt miscate de vreun simtamant profund de iubire fata de Domnul Hristos, ci el cauta sa-si indeplineasca indatoririle vietii de crestin ca fiind cerute de Dumnezeu pentru obtinerea vietii vesnice. O astfel de religie nu valoreaza nimic. Cand Domnul Hristos locuieste in inima, intreaga fiinta va fi atunci plina de iubirea Sa, de bucuria comuniunii cu El, astfel incat se va alipi cu totul de El; privindu-L, eul va fi uitat. Atunci iubirea fata de Domnul Hristos va fi izvorul actiunilor noastre. Aceia care au ajuns sa simta iubirea constrangatoare a lui Dumnezeu nu se vor intreba cat sau ce anume trebuie sa dea pentru a implini cerintele lui Dumnezeu; ei nu vor avea in vedere un standard scazut de vietuire, ci vor tinde catre o desavarsita conformare fata de vointa Rascumparatorului lor. Cu o dorinta puternica, ei jertfesc totul si dau pe fata un interes pe masura valorii tintei pe care o urmaresc. O simpla marturisire a credintei noastre in Hristos, fara a avea o profunda iubire pentru El, nu este decat vorbarie, un formalism rece si o goana dupa vant.
Crezi tu oare ca este un sacrificiu prea mare acela de a jertfi totul pentru Hristos? intreaba-te: “Ce a dat Domnul Hristos pentru mine?” Fiul lui Dumnezeu a dat totul : viata, dragostea si suferintele Sale : toate le-a dat pentru mantuirea noastra. Cum am putea noi atunci : obiecte nevrednice ale unei iubiri asa de mari : sa retinem inimile noastre spre a nu fi predate Lui? in fiecare clipa a vietii, noi am fost partasi ai binecuvantarilor harului Sau si pentru acest motiv nu ne putem da pe deplin seama de ignoranta si mizeria din care ne-a scos. Am putea privi la Cel pe care pacatele noastre L-au rastignit si totusi prin actiunile vietii noastre sa dispretuim dragostea si sacrificiul Sau? Avand in vedere umilinta nespus de mare a Domnului slavei, sa murmuram oare pentru faptul ca putem intra in viata numai prin lupta si lepadare de sine?
intrebarea multor inimi pline de mandrie este: “De ce este oare nevoie sa vin la pocainta, sa ma umilesc, inainte de a avea asigurarea primirii mele de catre Dumnezeu?” Ca raspuns la aceasta intrebare, va trimit la Hristos. El a fost fara pacat si, mai mult decat atat, a fost Printul cerului; pentru mantuirea omului, insa, El S-a facut pacat pentru neamul omenesc. El “a fost pus in numarul celor faradelege, pentru ca a purtat pacatele multora si S-a rugat pentru cei vinovati” (Isaia 53,12).
Dar ce putem da noi, cand El a dat totul? O inima manjita de pacat, pentru ca Hristos s-o spele, s-o curateasca cu propriul Sau sange si s-o mantuiasca prin dragostea Sa nemasurata! Totusi oamenii gandesc ca este greu sa dai totul. Mi-e rusine sa aud vorbindu-se astfel si mi-e rusine sa scriu despre acest lucru.
Dumnezeu nu ne cere sa renuntam la ceea ce ar fi spre binele nostru sa pastram. in tot ceea ce face, El are in vedere binele copiilor Sai. O, daca toti cei care n-au ales inca pe Hristos ar putea intelege ca El are ceva mai bun sa le ofere decat cele dupa care alearga ei insisi! Cand cel pacatos cugeta si actioneaza contrar vointei lui Dumnezeu, el aduce prin aceasta cea mai mare vatamare si nedreptate propriului sau suflet. Adevarata bucurie nu poate fi gasita pe calea pe care ne-a oprit sa mergem Acela care cunoaste si planuieste, mai bine decat oricine, ce este spre binele si fericirea creaturilor Sale. Calea nelegiuirii este calea mizeriei si nimicirii.
Este o greseala a nutri gandul ca Dumnezeu isi gaseste placerea in a vedea pe copiii Sai suferind. Cerul intreg este interesat in fericirea omului. Parintele nostru ceresc nu inchide caile bucuriei nici uneia din creaturile Sale. Poruncile divine ne cer sa ne oprim de la acele fapte care ar aduce suferinte si dezamagiri si care ar inchide pentru noi calea fericirii ceresti, Mantuitorul lumii primeste pe oameni asa cum sunt, cu toate nevoile, imperfectiunile si slabiciunile lor; si nu numai ca El ii va curati de pacat, oferindu-le mantuirea prin sangele Sau, dar va satisface dorinta inimii tuturor acelora care primesc sa ia jugul Sau si sa poarte povara Sa. Este scopul Sau acela de a da pace si odihna tuturor acelora care vin la El pentru painea vietii. El cere din partea noastra sa indeplinim numai acele indatoriri care ne vor conduce pasii pe inaltimile binecuvantarii la care cei neascultatori de vointa Lui nu pot ajunge niciodata. Adevarata bucurie a vietii celui credincios este aceea de a avea in inima pe Hristos, nadejdea slavei.
Multi isi pun intrebarea: “Cum sa ma predau pe mine insumi lui Dumnezeu?” Doresti sa te predai lui Dumnezeu, dar esti slab, nu ai destula putere morala, esti rob al indoielilor si stapanit de obiceiurile vietii tale pacatoase. Fagaduintele si hotararile tale sunt asemenea unor funii de nisip. Singur nu-ti poti controla si stapani gandurile, impulsurile si simtamintele. Amintirea fagaduielilor nerespectate si a angajamentelor neimplinite slabeste increderea in propria ta sinceritate si te face sa crezi ca Dumnezeu nu te poate primi; dar nu trebuie sa deznadajduiesti. Ce trebuie sa intelegi este adevarata putere a vointei. Aceasta este puterea care guverneaza natura omului, puterea ce ia hotarari sau care face alegerea. Totul depinde de dreapta lucrare a vointei. Dumnezeu a dat oamenilor puterea alegerii; datoria lor este aceea de a o exercita. Nu sta in puterea noastra sa ne schimbam inima si nici sa predam lui Dumnezeu simtamintele; dar putem alege sa-l slujim. Putem sa-I dam vointa; atunci El va lucra in noi si vointa si infaptuirea, dupa buna Sa gasire cu cale. in acest fel, intreaga noastra fiinta va fi adusa sub controlul Duhului lui Hristos; simtamintele noastre vor fi atunci indreptate numai spre El, iar gandurile vor fi in armonie cu El.
Dorintele de bine si de sfintire sunt foarte bune. Dar daca ne limitam numai la dorinte, ele nu ne vor folosi la nimic. Multi se vor pierde, desi au sperat si au dorit sa fie crestini. Ei nu ajung sa-si supuna vointa lui Dumnezeu. Ei nu aleg chiar acum sa fie adevarati crestini.
Prin dreapta folosire a vointei se poate produce o schimbare totala in viata omului. Daca-ti supui vointa lui Hristos, atunci te aliezi cu acea Putere care este mai presus de toate domniile si stapanirile. Atunci vei primi putere de sus ca sa ramai statornic si astfel, printr-o continua predare de sine lui Dumnezeu, vei fi facut in stare sa traiesti viata noua, viata de credinta.
