Bucuria in Domnul
Copiii lui Dumnezeu sunt chemati sa fie reprezentanti ai Domnului Hristos, pentru a infatisa tuturor bunatatea si mila lui Dumnezeu. Dupa cum Domnul Hristos ne-a descoperit adevaratul caracter al Tatalui, tot astfel si noi trebuie sa descoperim pe Domnul Hristos unei lumi care nu cunoaste iubirea Lui plina de mila si bunatate. “Cum M-ai trimis Tu pe Mine in lume”, spunea Domnul Hristos, “asa i-am trimis si Eu pe ei in lume”. “Eu in ei, si Tu in Mine; pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis” (Ioan 17,18,23). Apostolul Pavel spune ucenicilor Domnului Hristos: “Voi sunteti aratati ca fiind epistola lui Hristos” cunoscuta si citita de toti oamenii” (2 Corinteni 3,3,2). Prin fiecare dintre copiii Sai Domnul Hristos trimite cate o epistola lumii. Daca esti urmas al Domnului Hristos, atunci prin tine El trimite o epistola familiei, localitatii si strazii unde locuiesti. Domnul Hristos locuind in tine doreste sa vorbeasca inimilor acelora care nu-L cunosc. Poate ca ei nu citesc Sfanta Scriptura sau n-au ajuns sa auda vocea Lui care le vorbeste de pe paginile ei; poate ei nu vad dragostea lui Dumnezeu manifestata in lucrarile Sale. Dar daca esti un adevarat reprezentant al Domnului Hristos, atunci este posibil ca prin tine ei sa poata fi condusi sa inteleaga ceva din bunatatea Lui si sa fie castigati ca sa-L iubeasca si sa-I slujeasca.
Crestinii sunt pusi ca purtatori de lumina pe calea spre ceruri. Ei trebuie sa reflecte lumii lumina pe care o primesc de la Hristos. Viata si caracterul lor sa fie astfel incat prin ei si altii sa ajunga sa aiba o conceptie dreapta despre Hristos si lucrarea Sa.
Daca noi reprezentam cum se cuvine pe Hristos, atunci noi vom face ca slujirea Sa sa apara cat mai atragatoare, cum de fapt si este. Crestinii care aduna intunecime si tristete in sufletele lor si care murmura si se plang dau celorlalti o falsa infatisare a lui Dumnezeu si a vietii crestine. Ei lasa impresia ca Dumnezeu nu are placere sa vada pe copiii Sai fericiti si prin aceasta dau o marturie falsa despre Tatal nostru ceresc.
Satana tresalta de bucurie atunci cand poate duce pe copiii lui Dumnezeu la necredinta si descurajare. El gaseste placere in a ne vedea ca am ajuns sa nu ne mai incredem in Dumnezeu si sa ne indoim de bunavointa si puterea Lui de a ne mantui. Celui rau ii face placere atunci cand noi ajungem sa credem ca Dumnezeu ne vrea raul prin actiunile providentei in favoarea noastra. Este lucrarea lui Satana aceea de a infatisa pe Dumnezeu ca lipsit de orice mila si intelegere pentru noi, oamenii. El rastalmaceste adevarul cu privire la Dumnezeu. El umple imaginatia cu idei false despre Dumnezeu, si astfel in loc sa cugetam la adevarul despre Tatal nostru ceresc, noi insine ocupam prea adesea mintea noastra cu ideile false ale lui Satana si dezonoram pe Dumnezeu prin neincredere in El si murmurare impotriva Sa. Satana cauta intotdeauna sa faca din viata religioasa o viata plina de tristete. El doreste ca ea sa para apasatoare si foarte grea. Atunci cand crestinul, in propria sa viata, traieste o astfel de religie, el sustine prin necredinta sa minciunile lui Satana.
Multi, de-a lungul vietii, se ocupa prea mult cu greselile, caderile si dezamagirile lor incat inimile le sunt pline de tristete si descurajare. in timp ce ma aflam in Europa, o sora care era tocmai in aceasta situatie si care ajunsese la disperare, mi-a scris, cerandu-mi un cuvant de incurajare. Dupa ce am citit scrisoarea, in noaptea aceea am visat ca ma aflam intr-o gradina si cineva care parea ca este proprietarul acelei gradini ma conducea pe diferitele ei carari. Eu culegeam flori si ma bucuram de parfumul lor, cand aceasta sora, care mergea alaturi de mine, mi-a atras atentia asupra unor tufe de maracini urati la vedere, care ii inchideau drumul. Din aceasta cauza, era amarata si plangea. Ea nu mergea pe carare urmand pe stapanul gradinii care ne conducea, ci se misca numai printre spini si maracini. “O”, se plangea ea, “nu este oare pacat ca aceasta frumoasa gradina este stricata de maracini?” Atunci cel ce ne calauzea ii spuse: “Lasa maracinii, nu te mai ocupa de ei, pentru ca ei te ranesc numai. Culege trandafiri, crini si garoafe”.
Oare n-ai avut si momente luminoase in experienta ta? N-ai avut oare ocazii pretioase cand inima ti-a tresaltat de bucurie raspunzand lucrarii Duhului lui Dumnezeu? Cand privesti inapoi si rasfoiesti capitolele cuprinzand experienta vietii tale, nu gasesti oare si pagini placute? Nu cresc oare fagaduintele lui Dumnezeu, asemenea florilor placut mirositoare, pretutindeni de-a lungul cararii vietii tale? Nu vei lasa tu oare ca frumusetea si dulceata lor suava sa-ti umple inima de bucurie?
Spinii si maracniii nu vor face decat sa te raneasca si sa-ti produca durere; si daca ii culegi numai pe acestia si ii dai si altora, atunci, pe langa faptul ca dispretuiesti bunatatea lui Dumnezeu, nu impiedici tu oare si pe cei din jurul tau sa umble pe calea vietii?
Nu este un lucru intelept acela de a strange toate amintirile neplacute ale trecutului, cu nedreptatile si dezamagirile lui, de a vorbi despre ele si a ne lamenta din pricina lor pana cand ajungem coplesiti de descurajare. Un crestin descurajat este plin numai de intuneric, excluzand din sufletul sau lumina lui Dumnezeu si aruncand o umbra asupra cararii altora.
Multumim lui Dumnezeu pentru tabloul luminos pe care ni l-a dat! Sa adunam laolalta binecuvantatele asigurari ale iubirii Sale, ca sa le putem avea totdeauna inaintea ochilor; Fiul lui Dumnezeu parasind tronul Tatalui Sau, imbracand divinitatea Sa in haina naturii omenesti, pentru ca sa poata rascumpara pe pacatos de sub puterea lui Satana; biruinta castigata de El in favoarea noastra, deschizand astfel cerul inaintea oamenilor si infatisand privirii noastre locul in care Dumnezeirea isi descopera slava; neamul omenesc cazut, dar ridicat din ruina in care ii aruncase pacatul si adus iarasi in legatura cu Dumnezeul cel infinit, trecand cu bine incercarea divina prin credinta in Mantuitorul nostru, imbracat in neprihanirea Domnului Hristos si inaltat la tronul maririi Sale : iata tablouri pe care Dumnezeu doreste ca noi sa le contemplam.
Cand incepem sa punem la indoiala iubirea lui Dumnezeu si sa nu ne mai incredem in fagaduintele Lui, atunci il dezonoram si intristam pe Duhul Sau Sfant. Cum s-ar simti o mama daca copiii ei s-ar plange tot mereu de ea, ca si cand ea n-ar fi facut totul pentru binele lor, desi eforturile intregii ei vieti au fost inchinate cresterii si ajutorarii lor? Daca copiii s-ar indoi de iubirea ei, atunci inima ei ar fi zdrobita. Cum s-ar simti oare un parinte daca ar fi tratat astfel de copiii sai? Cum ne priveste oare Tatal nostru ceresc atunci cand dam pe fata neincredere fata de iubirea Lui care L-a determinat sa dea pe unicul Sau Fiu ca noi sa traim prin El? Apostolul Pavel scrie: “El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El toate lucrurile?” (Romani 8,32). Cu toate acestea, cat de multi sunt aceia care, daca nu prin cuvintele lor, atunci prin faptele lor spun ca “Domnul n-a spus lucrurile acestea pentru mine. Poate ca El iubeste pe altcineva, dar nu ma iubeste pe mine”!
Toate acestea aduc vatamare propriului tau suflet, caci orice cuvant de indoiala pe care il rostesti este o invitatie adresata ispitelor lui Satana; el intareste in tine tendinta spre indoiala si indeparteaza de la tine pe ingerii slujitori. Cand Satana te ispiteste, nu rosti nici un cuvant de indoiala sau tristete. Daca alegi sa deschizi usa in fata ispitelor lui, atunci mintea ti se va umple de neincredere si intrebari de razvratire. Daca-ti faci cunoscut sentimentele atunci orice indoiala pe care ai exprimat-o nu numai ca te va influenta pe tine, dar va fi o samanta care va incolti si va aduce roade in viata altora, astfel ca va fi imposibil sa lupti impotriva influentei cuvintelor rostite de tine. Poate ca vei fi in stare sa te eliberezi de ispitele si cursele lui Satana, dar altii care au fost determinati la aceasta de influenta ta poate ca nu vor putea sa scape de necredinta pe care le-ai sugerat-o. Cat de important este deci ca noi sa rostim numai acele cuvinte care vor da putere spirituala si viata.
ingerii asculta cu atentie ca sa auda ce fel de marturie dai, ce spui tu lumii despre Stapanul tau ceresc. Conversatia ta sa-L aiba ca subiect pe El, care traieste ca sa mijloceasca pentru tine inaintea Tatalui. Cand dai mana cu un prieten, pe buzele tale si in inima ta sa fie laude la adresa lui Dumnezeu. Faptul acesta va indrepta cugetele lui la Domnul Hristos.
Noi toti avem de facut fata incercarilor; toti avem dureri greu de suportat, ispite carora cu greu se poate rezista. Dar nu trebuie sa-ti spui necazurile semenilor tai, ci prezinta totul in rugaciune lui Dumnezeu. Trebuie sa-ti faci ca regula de viata de a nu rosti vreodata un cuvant de indoiala sau descurajare. Poti face foarte mult pentru iluminarea vietii altora si pentru sustinerea eforturilor lor prin cuvinte datatoare de nadejde si bucurie sfanta.
Multe suflete curajoase sunt asaltate teribil de ispite, aproape gata sa se prabuseasca in conflictul lor cu sine si cu puterile raului. Nu descuraja un astfel de suflet in lupta lui cea grea. incurajeaza-l prin cuvinte de mangaiere, pline de nadejde, care sa-l sustina in drumul sau. in acest fel, lumina lui Hristos pornind de la tine va ilumina pe altii. “Nici unul din noi nu traieste pentru sine” (Romani 14,7). Chiar fara sa ne dam seama, prin influenta noastra altii pot fi incurajati si intariti, sau pot fi descurajati si indepartati de la Domnul Hristos si adevar.
Sunt multi aceia care au o idee gresita despre viata si caracterul Domnului Hristos. Ei gandesc ca El a fost lipsit de caldura si seninatate si ca a fost neinduplecat, sever si lipsit de bucurie. in foarte multe cazuri, intreaga experienta crestina este influentata de aceste vederi intunecate.
Se spune adesea despre Domnul Hristos ca a plans dar ca niciodata n-a fost vazut zambind. in adevar, Mantuitorul nostru a fost un Om al durerilor si obisnuit cu suferinta, pentru ca Si-a deschis inima pentru toate durerile oamenilor. Dar desi viata Sa a fost o viata de lepadare de sine si umbrita de dureri si griji, spiritul Sau n-a fost insa niciodata zdrobit. Fata Sa nu purta expresia durerii si nemultumirii, ci era totdeauna expresia pacii si seninatatii. Inima Sa era un izvor de viata si oriunde mergea, ducea cu Sine odihna si pacea, bucuria si fericirea.
Mantuitorul nostru era de o profunda seriozitate si de un zel intens, dar nu era niciodata intunecat si ursuz. Viata acelora care ii urmeaza exemplul va fi plina de planuri serioase; ei vor avea o profunda intelegere a raspunderii personale. Usuratatea va disparea; nu va mai fi vorba de placeri zgomotoase si nici de glume grosolane, caci religia Domnului Hristos aduce pacea asemenea unui rau. Ea nu stinge lumina bucuriei; nu scade amabilitatea si nici nu intuneca fata luminoasa si zambitoare. Hristos n-a venit sa I se slujeasca, ci sa slujeasca; si cand iubirea Lui domneste in inimile noastre, atunci ii vom urma exemplul.
Daca in mintea noastra pastram cu precadere faptele lipsite de bunavointa si nedrepte ale altora, atunci vom gasi ca este imposibil sa-i iubim asa cum Hristos ne-a iubit pe noi; dar daca cugetele noastre se vor ocupa de iubirea minunata si de mila Domnului Hristos manifestate fata de noi, atunci acelasi spirit il vom da si noi pe fata in legaturile cu altii. Trebuie sa ne iubim si sa ne respectam unii pe altii, in ciuda greselilor si imperfectiunilor pe care nu putem sa nu le observam. Atunci va fi cultivata umilinta si neincrederea in sine si se va da pe fata o rabdatoare delicatete fata de greselile altora. Aceasta va nimici in noi orice egoism si ne va face sa avem o inima larga si generoasa.
Psalmistul spune: “increde-te in Domnul si fa binele; locuieste in tara, si umbla in credinciosie” (Psalmul 37,3). “increde-te in Domnul”. Fiecare zi isi are poverile, grijile si incurcaturile ei, iar cand ne intalnim, cat de gata suntem noi sa vorbim despre greutatile si incercarile noastre. Astfel lasam sa patrunda in inimile noastre atatea necazuri de imprumut, atatea temeri; dam glas unei apasatoare poveri de neliniste, incat se poate crede ca noi n-avem un Mantuitor iubitor si plin de mila, gata sa raspunda cererilor noastre si sa ne fie un ajutor totdeauna prezent in caz de nevoie.
Unii sunt totdeauna cuprinsi de teama si de griji inchipuite. Ei sunt zilnic inconjurati de dovezile iubirii lui Dumnezeu si in fiecare zi se bucura de bunatatile providentei Sale; dar ei nu iau seama la toate aceste binecuvantari. Mintea lor se ocupa continuu de ceva neplacut, de care se tem ca li s-ar putea intampla, sau de unele dificultati care in adevar pot exista, dar care, desi foarte mici, le orbesc ochii ca sa nu vada multimea lucrurilor pentru care ar trebui sa fie multumitori lui Dumnezeu. Greutatile pe care unii ca acestia le intampina, in loc sa-i apropie de Dumnezeu, singurul Izvor al ajutorului pentru ei, ii indeparteaza de El, pentru ca trezesc in ei neliniste si murmurare.
Si atunci este bine sa fim asa de necredinciosi? De ce sa fim oare nerecunoscatori si fara incredere? Domnul Hristos este Prietenul nostru; cerul intreg este interesat in bunul nostru mers. N-ar trebui sa ingaduim ca problemele si ingrijorarile vietii de fiecare zi sa ne tulbure sufletul si sa ne intunece fata. Daca totusi facem acest lucru, atunci totdeauna vom avea ceva care sa ne tulbure si sa ne necajeasca. N-ar trebui sa ne complacem in griji care nu fac altceva decat sa ne chinuiasca si sa ne istoveasca, dar care nu ne ajuta sa suportam incercarile.
Este posibil sa ajungi in mari greutati in activitatea ta; perspectivele poate ca devin din ce in ce mai intunecate si esti amenintat cu pierderi mari; nu trebuie sa te descurajezi; arunca grijile tale asupra lui Dumnezeu, ramai calm si plin de voie buna. Roaga-te pentru intelepciunea de a rezolva problemelevietii tale cu tact, prevenind astfel pierderi si dezastre. in dreptul tau adu la indeplinire tot ceea ce poti pentru a avea bune rezultate. Domnul Hristos a fagaduit ajutorul Sau, dar nu ne-a scutit de eforturi. Atunci cand, sprijinindu-te pe Hristos : Ajutorul nostru : ai facut tot ce ai putut, primeste cu bucurie rezultatele.
Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Sau sa fie doborat de grijile vietii. Dar Domnul nu ne amageste. El nu ne spune: “Nu va temeti, caci pe calea vietii voastre nu sunt primejdii”. El stie ca sunt incercari si primejdii si Se poarta cu noi sincer si deschis. El nu planuieste sa scoata acum pe copiii Sai din lumea de pacat si rautate, ci ii indreapta spre un loc sigur de scapare. Rugaciunea Sa pentru ucenicii Sai era: “Nu Te rog sa-i iei din lume ci sa-i pazesti de cel rau”. “in lume” spunea Mantuitorul, “veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea” (Ioan 17,15; 16,33).
in predica Sa de pe munte, Domnul Hristos a invatat pe ucenicii Sai lectiile necesare ale increderii in Dumnezeu. invataturile acestea erau randuite sa incurajeze pe copiii lui Dumnezeu din toate veacurile si au ajuns pana la noi, astazi, pline de invatatura si mangaiere. Mantuitorul indreapta atentia urmasilor Sai la pasarile cerului, cum isi ciripesc cantecele de lauda, libere de orice grija, caci “ele nici nu seamana, nici nu secera”. Cu toate acestea, Atotputernicul Tata ceresc Se ingrijeste de nevoile lor. Si Mantuitorul intreaba: “Oare nu sunteti voi cu mult mai de pret decat ele?” (Matei 6,26). Marele Purtator de grija al oamenilor si al animalelor isi deschide mana si indestuleaza trebuintele tuturor fapturilor Sale. Pasarile cerului nu sunt trecute nici ele cu vederea. Dumnezeu nu le pune hrana direct in cioc, dar Se ingrijeste de proviziile necesare nevoilor lor. Ele trebuie sa stranga insa singure grauntele de care El S-a ingrijit sa fie imprastiate pentru ele. Ele trebuie sa pregateasca materialul necesar pentru micutele lor cuiburi. Ele trebuie sa-si hraneasca puisorii. Si ele merg cantand la lucrul lor caci “Tatal” ceresc le hraneste”. Si oare “nu sunteti voi cu mult mai de pret decat ele”? Nu suntem noi oare inchinatori inteligenti si spirituali, de o mai mare valoare decat pasarile cerului? Oare Creatorul nostru, Pastratorul vietii noastre, Cel care ne-a facut dupa chipul si asemanarea Sa, nu Se va ingriji de toate trebuintele noastre, daca ne vom increde in El?
Domnul Hristos a indreptat atentia ucenicilor Sai la florile de pe camp care cresc intr-o bogata varietate, stralucind in simplitatea frumusetii pe care cerescul nostru Tata le-a dat-o, ca expresie a iubirii Sale fata de om. El spune: “Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe camp”. Frumusetea si simplitatea florilor din natura intrec cu mult splendoarea lui Solomon. Cea mai stralucita imbracaminte, produs al artei si iscusintei omenesti, nu se poate compara cu gratia naturala si frumusetea incantatoare ale florilor creatiunii lui Dumnezeu.
Domnul Hristos intreaba: “… Daca astfel imbraca Dumnezeu iarba de pe camp, care astazi este si maine va fi aruncata in cuptor, nu va va imbraca El cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?” (Matei 6.28.30). Daca Dumnezeu, Artistul divin, da frumusetea si varietatea culorilor unor simple flori care pier intr-o zi, cu cat mai multa grija va avea El de aceia care sunt creati dupa chipul si asemanarea Sa? Aceasta lectie a Domnului Hristos este o mustrare pentru teama, nelinistea si indoielile inimii lipsite de credinta.
Dumnezeu doreste sa vada pe toti fiii si fiicele Sale fericiti, plini de pace si ascultatori. Domnul spune: “Va las pacea Mea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante”. “V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea sa ramana in voi, si bucuria voastra sa fie deplina” (Ioan 14,27; 15,11).
Fericirea care este cautata din motive egoiste, in afara cailor datoriei, este o fericire nesigura, indoielnica si temporara; ea trece, si sufletul ajunge gol si trist; dar in slujirea lui Dumnezeu gasim bucurie si satisfactie; cel credincios nu este lasat sa batatoreasca carari nesigure; el nu este expus unor regrete si dezamagiri zadarnice. Chiar daca nu gustam placerile acestei vieti, putem totusi sa fim bucurosi privind dincolo, spre bucuria vietii vesnice.
Dar chiar si aici, cei credinciosi pot avea bucuria comuniunii cu Hristos; ei pot avea lumina iubirii Sale si mangaierea continua a prezentei Sale. Fiecare pas in viata ne poate aduce mai aproape de Hristos, ne poate da o experienta mai profunda a iubirii Sale si ne poate aduce un pas mai aproape de caminul binecuvantat al pacii. De aceea, sa nu ne parasim increderea noastra, ci sa avem o convingere de nestramutat, mai tare ca oricand. “Pana aici Domnul ne-a ajutat” si ne va ajuta pana la sfarsit (1 Samuel 7,12). Sa ne aducem aminte de dovezile monumentale ale iubirii lui Dumnezeu, de ceea ce a facut pentru mangaierea noastra, salvandu-ne din mana nimicitorului. Sa pastram vii in memoria noastra toate dovezile indurarii lui Dumnezeu, pe care le-a manifestat fata de noi, lacrimile pe care le-a sters, durerile pe care le-a alinat, necazurile, temerile indepartate, nevoile pe care le-a satisfacut si binecuvantarile pe care le-a revarsat asupra noastra : intarindu-ne astfel pentru tot ceea ce mai avem de intampinat in peregrinajul nostru.
Ne putem astepta la noi greutati in lupta viitoare a credintei si vietii, dar putem privi la cele din trecut, ca si la cele ce vor veni si sa spunem: “Pana aici ne-a ajutat Dumnezeu”. “Si puterea ta sa tina cat zilele tale” (Deuteronomul 33,25). incercarile nu vor fi mai mari decat puterea care ne-a fost data ca sa le suportam. De aceea, sa punem mana la lucru, oriunde este ceva de facut, avand incredintarea ca, orice ar veni, ne va fi data puterea necesara, proportionala cu incercarile prin care trecem.
in curand, portile cerului vor fi deschise pentru a primi pe copiii lui Dumnezeu, iar de pe buzele Regelui maririi va rasuna in urechile lor, asemenea unei melodii armonioase, binecuvantarea: “Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, de mosteniti imparatia, care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii” (Matei 25,34).
Atunci cei rascumparati vor fi primiti in caminul pe care Domnul Hristos il pregateste pentru ei. Acolo cei cu care vor fi impreuna nu vor mai fi cei rai de pe pamant, mincinosii, idolatrii, cei necurati, cei lipsiti de credinta, ci ei vor fi laolalta cu cei care au biruit pe Satana si care prin harul divin si-au format niste caractere desavarsite. Orice tendinta spre pacat, orice nedesavarsire care le-au dat de lucru aici, pe pamant, au fost spalate prin sangele Domnului Hristos si acum au ajuns sa aiba parte de stralucirea slavei Sale, care intrece cu mult stralucirea soarelui. Iar frumusetea morala, desavarsirea caracterului Sau, straluceste in si prin ei, intrecand cu mult stralucirea exterioara. Ei sunt fara vina inaintea inaltului tron alb al lui Dumnezeu, fiind partasi ai unitatii si privilegiilor ingerilor.
Avand in vedere aceasta mostenire glorioasa care asteapta pe cel credincios, “ce ar da un om in schimb pentru sufletul sau?” (Matei 16,26). El poate fi sarac si totusi sa posede in el o valoare si o demnitate pe care lumea nu le poate da. Sufletul rascumparat si eliberat de pacat, cu toate puterile sale nobile consacrate slujirii lui Dumnezeu, este de o valoare neintrecuta, iar in ceruri este bucurie inaintea lui Dumnezeu si a sfintilor ingeri chiar si pentru un singur suflet mantuit, bucurie exprimata prin cantari de sfanta biruinta.
