Iubirea lui Dumnezeu fata de om
Natura si revelatia marturisesc deopotriva despre dragostea lui Dumnezeu. Tatal nostru ceresc este izvorul vietii, al intelepciunii si bucuriei. Priviti la lucrurile minunate si frumoase din natura! Ganditi-va la minunata lor adaptare nu numai la nevoile si fericirea omului, ci ale tuturor creaturilor! Lumina soarelui si ploaia care inveselesc si reimprospateaza pamantul, dealurile, marile si campiile, toate ne vorbesc despre Iubirea Creatorului. Dumnezeu este Acela care are grija de nevoile zilnice ale tuturor fapturilor Sale. in cuvinte frumoase psalmistul spune:
“Ochii tuturor nadajduiesc in Tine, si Tu le dai hrana la vreme. iti deschizi mana, si saturi dupa dorinta tot ce are viata”. Psalmul 145,15.16.
Dumnezeu a facut pe om in mod desavarsit sfant si fericit; pamantul, asa minunat cum a iesit din mana Creatorului, nu purta nici o urma de decadere sau umbra de blestem. Calcarea legii lui Dumnezeu : legea iubirii : aceasta a adus nenorocire si moarte. Si totusi, in mijlocul suferintelor care sunt un rezultat al pacatului este descoperita dragostea lui Dumnezeu. Este scris ca Dumnezeu a blestemat pamantul din cauza omului (Geneza 3,17). Spinii si palamida : dificultatile si incercarile care au facut ca viata lui sa fie plina de truda si grija : au fost randuite insa spre binele sau, ca o parte a disciplinei necesare in planul lui Dumnezeu pentru ridicarea pacatosului din ruina si degradarea aduse de pacat. Lumea, desi decazuta, nu este toata numai necaz si mizerie. Chiar in natura se afla solii de nadejde si mangaiere. Scaietii sunt plini de flori iar spinii sunt acoperiti cu trandafiri.
“Dumnezeu este iubire” este scris pe fiecare boboc de floare ce sta sa se deschida, pe fiecare fir de iarba ce se ridica. Pasarelele incantatoare care fac sa rasune aerul cu trilurile lor inveselitoare, florile atat de delicat colorate care in desavarsirea lor isi raspandesc parfumul, copacii falnici ai padurii cu bogatul lor frunzis de un verde viu : toate marturisesc despre grija parinteasca si iubitoare a Dumnezeului nostru si despre dorinta Sa de a face fericiti pe copiii Sai.
Cuvantul lui Dumnezeu descopera caracterul Sau. El insusi a facut si face cunoscut iubirea si mila Sa infinita. Cand Moise s-a rugat: “Arata-mi slava Ta”, Domnul a raspuns: “Voi face sa treaca pe dinaintea ta toata frumusetea Mea” (Exod 33,18.19). Aceasta este slava Sa. Domnul a trecut pe dinaintea lui Moise “si a strigat: ‘Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care isi tine dragostea pana la mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul’”. (Exod 34,6.7). “El este milos si plin de indurare, indelung rabdator si bogat in bunatate”, pentru ca “ii place indurarea”. (Iona 4,2; Mica 7,18).
Dumnezeu a legat inimile noastre de El prin nenumarate dovezi ale iubirii Sale din ceruri si de pe pamant. El a cautat sa ni Se descopere prin lucrurile din natura si prin cele mai profunde si gingase legaturi omenesti pe care inimile noastre le pot cunoaste. Totusi, toate acestea nu oglindesc decat imperfect Iubirea Sa. Cu toate aceste dovezi evidente, vrajmasul a tot binele a orbit mintea oamenilor, asa incat ei privesc spre Dumnezeu cu teama, inchipuindu-si-L ca fiind sever si neiertator. Satana a determinat pe oameni sa considere pe Dumnezeu ca fiind o fiinta al carei atribut principal este judecata severa, unul care este un judecator aspru, un creditor brutal si neinduplecat. El a infatisat pe Creator ca pe unul care pandeste cu multa atentie ca sa poata observa greselile si pacatele oamenilor si sa poata aduce asupra lor judecatile cerului. insa pentru a indeparta aceasta umbra intunecata si pentru a descoperi lumii iubirea nemarginita a lui Dumnezeu, Domnul Isus a venit sa traiasca printre oameni.
Fiul lui Dumnezeu a venit din ceruri ca sa ne descopere pe Tatal. “Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut” (Ioan 1,18). “Nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul, si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere” (Matei 11,27). Cand unul dintre ucenici I-a adresat rugamintea: “Doamne, arata-ne pe Tatal”, Domnul Hristos i-a raspuns: “De atata vreme sunt cu voi, si nu M-ai cunoscut Filipe? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu dar: ‘Arata-ne pe Tatal’?” (Ioan 14,8,9).
Descriind scopul misiunii Sale aici, pe pamant, Domnul Hristos spunea: “Dumnezeu M-a uns sa vestesc saracilor Evanghelia; M-a trimis sa tamaduiesc pe cei cu inima zdrobita, sa propovaduiesc robilor de razboi slobozirea si orbilor capatarea vederii ’sa dau drumul celor apasati’” (Luca 4,18). Aceasta a fost lucrarea Sa. El umbla din loc in loc, facand bine si vindecand pe toti cei ce erau apasati de diavolul. Erau sate intregi unde in nici o casa nu se mai auzea vreun geamat datorat bolii, pentru ca Domnul Hristos trecuse prin ele si vindecase toate suferintele. Lucrarea Sa dadea marturie despre misiunea Sa divina. Dragostea, mila si compasiunea erau manifestate in fiecare act al vietii Sale, inima Sa se deschidea cu multa simpatie fiilor oamenilor. El a luat asupra Sa natura omeneasca, pentru ca in acest fel sa poata satisface mai bine nevoile omului. Oamenii cei mai saraci si cei mai umili nu se temeau sa se apropie de El. Chiar si copilasii erau atrasi de El. Acestia simteau o placere deosebita sa stea pe genunchii Sai si sa priveasca fata Sa expresiva, blanda si iubitoare.
Domnul Hristos nu ascundea adevarul, dar totdeauna il rostea cu iubire. in legaturile Sale cu oamenii, El dadea pe fata cel mai atent tact si o atentie profunda si plina de bunatate. El n-a fost niciodata nepoliticos si n-a rostit nici un cuvant aspru, nefolositor. N-a pricinuit niciodata unui suflet sensibil o durere inutila. Domnul Hristos nu critica slabiciunea omeneasca. El a rostit adevarul, dar totdeauna l-a rostit cu iubire. A denuntat fatarnicia, necredinta si nedreptatea, dar lacrimile se simteau in vocea Lui atunci cand rostea mustrarile Sale taioase. El a plans pentru Ierusalim, cetatea pe care o iubea, dar care a refuzat sa-L primeasca pe El, care este calea, adevarul si viata. Ei L-au lepadat pe El, Mantuitorul, dar Domnul le arata o blandete plina de compasiune. Viata Sa a fost o viata de renuntare de sine si de o atenta purtare de grija pentru altii. Orice suflet era pretios inaintea Sa. in timp ce Se purta intotdeauna cu demnitate divina, El Se pleca cu gingasie spre fiecare membru al familiei lui Dumnezeu. Vedea in toti oamenii suflete cazute in pacat, pentru mantuirea carora El venise. Acesta este caracterul Domnului Hristos, asa cum este descoperit in viata Sa.
Acesta este caracterul lui Dumnezeu, caci din inima Tatalui se revarsa asupra fiilor oamenilor torentele milei divine manifestate in Isus Hristos. Mantuitorul cel iubitor si milostiv era Dumnezeu “aratat in trup” (1 Timotei 3,16).
Domnul Hristos a trait, a suferit si a murit pentru rascumpararea noastra. El a devenit “om al durerii”, pentru ca noi sa putem fi partasi de bucuria vesnica. Domnul Dumnezeu a ingaduit ca Fiul Sau iubit, plin de har si adevar sa vina dintr-o lume de nedescrisa slava intr-o lume manjita si poluata de pacat si intunecata de umbra mortii si blestemului. El I-a ingaduit sa paraseasca sanul iubirii Sale si adorarea ingerilor spre a suferi rusinea, insulta, umilinta, ura si moartea. “Pedeapsa care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti” (Isaia 53,5). Priviti-L in pustie, in Ghetsemani, pe cruce! Fiul fara prihana al lui Dumnezeu a luat asupra Sa povara pacatului. El, care era una cu Dumnezeu Tatal, a ajuns sa simta in sufletul Sau teribila despartire pe care pacatul o aduce intre Dumnezeu si om. Acest fapt a smuls de pe buzele Sale strigatul plin de durere: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” (Matei 27,46). Povara zdrobitoare a pacatului, constienta teribilei lui grozavii, a despartirii pacatosului de Dumnezeu : acestea au fost cele ce au zdrobit inima Fiului lui Dumnezeu.
Dar acest mare sacrificiu n-a fost facut pentru a trezi in inima Tatalui iubire fata de pacatos si nici pentru a-L determina sa fie binevoitor a-l mantui. O, nu! “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu” (Ioan 3,16). Tatal nu ne iubeste ca urmare a marii Sale jertfe aduse pentru noi, ci El a adus aceasta jertfa pentru ca ne iubeste.
Domnul Hristos a fost mijlocul prin care Tatal a putut sa-Si reverse asupra unei lumi cazute in pacat nemarginita Sa iubire. “Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine” (2 Corinteni 5,19). Dumnezeu Tatal a suferit impreuna cu Fiul Sau. in agonia Ghetsemanilor, in moartea ispasitoare de pe crucea Golgotei inima Iubirii infinite a platit pretul mantuirii noastre. Domnul Isus spunea: “Tatal Ma iubeste, pentru ca imi dau viata, ca iarasi s-o iau” (Ioan 10,17). Sau cu alte cuvinte: “Atat de mult va iubeste Tatal meu, incat pe Mine Ma iubeste mai mult pentru ca Mi-am dat viata pentru mantuirea voastra. Facandu-Ma reprezentantul si garantul vostru prin jertfa vietii Mele, luand asupra Mea slabiciunile trupului vostru si vinovatia voastra, Eu sunt si mai mult iubit de Tatal Meu; caci prin sacrificiul Meu, Dumnezeu poate fi drept si totusi sa indreptateasca pe cel care crede in Hristos”.
Nimeni altul decat Fiul lui Dumnezeu nu putea infaptui mantuirea noastra; caci numai El, care a fost la sanul Tatalui, putea sa ni-L faca cunoscut, numai El care a cunoscut inaltimea si adancimea dragostei lui Dumnezeu putea s-o faca sa se manifeste. Nimic altceva decat sacrificiul infinit adus de Domnul Hristos in favoarea omului decazut nu putea sa exprime iubirea lui Dumnezeu Tatal pentru omenirea pierduta.
“Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu”. El L-a dat nu numai sa traiasca printre oameni, sa poarte pacatele lor ci sa moara ca jertfa pentru ei. El L-a dat omenirii pierdute. Domnul Hristos trebuia sa Se identifice pe Sine cu interesele si nevoile omenirii. El, care era una cu Dumnezeu, S-a legat de fiii oamenilor cu legaturi care nu aveau sa fie rupte niciodata. Domnului Hristos “nu-I este rusine sa-i numeasca frati” (Evrei 2,11). El este Jertfa noastra, Aparatorul nostru, Fratele nostru, purtand chipul nostru omenesc inaintea tronului Tatalui si care pentru vesnicie este una cu neamul omenesc pe care l-a rascumparat El, Fiul omului. Si toate acestea pentru ca pacatosul sa poata fi ridicat din ruina si degradarea pacatului spre a putea reflecta iubirea lui Dumnezeu si a se impartasi de bucuria sfintirii.
Pretul platit pentru mantuirea noastra, sacrificiul infinit pe care L-a facut Tatal nostru din ceruri dand pe Fiul Sau sa moara pentru noi trebuie sa trezeasca in noi idei foarte inalte despre ceea ce putem deveni prin Hristos. Pe masura ce inspiratul apostol Ioan privea inaltimea, adancimea si largimea iubirii lui Dumnezeu Tatal fata de lumea pierduta era cuprins de adorare si veneratie. Negasind un limbaj mai potrivit in care sa exprime maretia si gingasia acestei iubiri, el a chemat lumea intreaga s-o priveasca. “Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3,1). Ce valoare da faptul acesta omului! Datorita pacatului fiii oamenilor au ajuns robi ai lui Satana. Prin credinta in jertfa ispasitoare a Domnului Hristos, fiii lui Adam pot deveni fii ai lui Dumnezeu. Luand asupra Sa natura noastra omeneasca, Domnul Hristos a inaltat omenirea. Cei pacatosi sunt astfel in pozitia in care : prin legatura cu Domnul Hristos : pot in adevar sa devina vrednici de numele de “fii ai lui Dumnezeu”.
O astfel de iubire este fara egal. Sa fim numiti copii ai imparatului ceresc! Pretioasa fagaduinta! Tema celei mai profunde meditatii! Iubirea fara seaman a lui Dumnezeu pentru o lume care nu L-a iubit! Gandul acesta are asupra sufletului o putere ce ii subjuga si aduce ratiunea in supunere fata de vointa lui Dumnezeu. Cu cat vom studia mai mult caracterul divin in lumina crucii de pe Golgota, cu atat vom vedea mai mult mila, gingasia si iertarea impletite cu nepartinirea si dreptatea si cu atat mai mult si mai clar vom discerne nenumaratele dovezi ale iubirii infinite si ale milei pline de gingasie care intrec cu mult dragostea si dorul unei mame pentru copilul ei neascultator.
