Teodor Hutanu
A venit vremea vacantei si, pentru timpul mai mult sau mai putin liber pe care fiecare il avem la dispozitie, avem si o tentativa de intalnire cu muntele sau marea. Aceste visuri de relaxare sunt umbrite pentru multi dintre semenii nostri de falimentul unor banci, de zarva electorala, de viitorul tot mai lipsit de speranta. in aceste zile involburate, am auzit printre lamuririle tehnico-stiintifice anumite exprimari pline de condescendenta fata de convingerea unora ca toate aceste necazuri anunta momentele sfarsitului lumii. Nu s-au prea grabit criticii sa combata misticismul acestui crez, intelegand ca „la necaz, omul spune multe”. Fara a face un studiu sofisticat si de specialitate, putem observa cu totii ca la inceput Matei 19,4 nu a fost asa. Sa ne gandim la ploaie: "Un abur se ridica de pe pamant si uda toata fata pamantului" Genesa 1,6; nici vorba de inundatii! Iar muntii erau simbolul statorniciei si stabilitatii, reprezentand locul de scapare sigur din fata nenorocirii (Ps. 15,1; 65,6; 87,1; 125,2). De ce astazi nu mai este asa? De ce pamantul, destinat sa ne fie casa, se grabeste sa ne devina mormant?
Cine are puterea si conduce totul?
In fata marii si a muntelui, fie ca ne intampina cu prietenie sau se arunca asupra noastra, incercam invariabil aceeasi stare neplacuta naturii umane: umilinta si neputinta. Cine conduce aceasta lume? Unii sunt de parere ca oamenii cei mai puternici sunt politicienii; altii argumenteaza in favoarea bancherilor; nu fara temei este opinia ca cei care au arme si armate sunt mai tari; nu este NATO un exemplu?
Ultimele gesturi amenintatoare ale lumii in care traim ne conving ca omul, oricine ar fi el, este neputincios. Ni se aduce aminte ca la inceput omul a fost creat ca o fiinta dependenta de relatia cu Creatorul. Aceasta determinare a existentei noastre este incontestabila, iar intoarcerea spre Dumnezeu este imperativul supravietuirii rasei umane.
Tovarasi de suferinta
Profetul Iona este prezent de aceasta data la lectia deschisa despre „fata cerului” (Matei 16,2.3). Experienta lui zbuciumata este prezenta in raportul Scripturii pentru invatatura noastra, peste care a venit sfarsitul veacurilor 1 Corinteni 10,11.
Mai intai, Iona vrea sa ne asigure ca Dumnezeu este Singurul care are puterea si conduce totul. A fugi de El sau a-L ignora este echivalent cu un atentat impotriva propriei noastre existente. Este periculos sa spui „Nu” lui Dumnezeu. Istoria lui Iona asa incepe – Dumnezeu ii spune: „Du-te!”, iar el raspunde „Nu ma duc!” Urmarea este ca Iona da de un necaz „monstru”!
Desi a durat doar trei zile, vacanta lui la Marea Mediterana parea sa dureze o vesnicie (Iona 2,6). Cea mai mare parte a timpului a stat in pantecele balenei. La inceput a alunecat ca pe un tobogan, printr-un tunel lung. Ajuns in mormantul moale si umed, astepta obsteasca intalnire cu moartea. Salvat de la inec, Iona avea acum disperata nevoie de salvare din fata sucurilor gastrice, digerarea fiind un pericol foarte real.
Pielea lui Iona este puternic bronzata de lichidul dizolvant. Acidul din stomac este o arma foarte puternica si nemiloasa. incet, dar sigur, Iona se vede deja transformat in combustibil pentru balena. Putea contribui astfel la deplasarea monstrului pe o distanta de un kilometru sau doi. Pe masura ce timpul trecea, Iona se intreba tot mai serios daca rugaciunea lui va strapunge zidurile inchisorii sale, inainte ca sucurile gastrice sa-i strapunga pielea. Iona nu asculta cand Dumnezeu vorbeste, insa, atunci cand Iona striga dupa ajutor, Dumnezeu aude si intervine imediat. intotdeauna cand ne intoarcem spre El, Tatal nostru care este in ceruri ne raspunde. Zilele pe care le traim ne conving ca nu avem alt loc spre care sa ne indreptam, decat spre Dumnezeu.
Dumnezeu stapaneste in favoarea noastra
Nu ne putem lupta singuri cu viata si sa castigam. Iona nu s-a putut elibera singur din pantecele chitului. Daniel nu ar fi trecut dincolo de groapa cu lei. Nu prin puterea lor, cei trei prieteni ai lui Daniel au iesit nearsi din cuptorul incins. Ucenicii, surprinsi de furtuna pe Marea Galileii, singuri, se vad deja pierduti, de aceea strigatul lor este ecoul S.O.S.-ului intregii omeniri: Doamne, scapa-ne ca pierim! Matei 8,25.
Nu poti spune nenorocirilor: „Lasati-ma in pace, nu ma deranjati” si sa scapi de ele. Tu nu poti inchide gura leilor, nu poti stinge dogoarea focului, nu poti linisti furtuna pe mare si nu te poti elibera din pantecele balenei. insa Isus poate totul. El a creat totul (Ioan 1,3) prin Cuvant (Ps. 33,6.9), iar Cuvantul Sau are putere (Marcu 1,2). Teologii zilei ramaneau uimiti de intelepciunea Sa; Zacheu s-a catarat in copac pentru a-L vedea si auzi; Nicodim, membru al Sanhedrinului, a venit noaptea pentru a sta de vorba cu Cel pe care-L recunostea cel putin ca fiind „Rabi”.
Acum, fie ca esti Iona sau te afli in mijlocul altui necaz, nevoia cea mai urgenta nu este de sfatuitori si vorbe, ci de ajutor concret si imediat. Vorba invatatorului din Galilea poate fi de vreun folos? Este trist si adevarat ca multi fac parada de puterea lor, dar numai prin cuvinte, si nu prin fapte. Cand esti prins de necazuri, nu ai nevoie de cineva care sa filozofeze, ci sa intervina, sa faca ceva.
Domnul a vorbit pestelui si pestele a varsat pe Iona pe pamant Iona 2,10. Balena recunoaste glasul Stapanului si se supune imediat. Acelasi glas a vorbit furtunii si ea asculta: calca puternic franele si totul este linistit. Acelasi glas are puterea sa faca focul sa nu arda, iar leilor flamanzi le da puterea sa reziste ispitei de a-l manca pe Daniel. Cand Isus vorbeste, ceva se intampla. El este mereu in mijlocul crizelor si ne asteapta sa ne incredem in El. El Se afla acolo pentru mine si pentru tine, pentru a aduce pacea in viata noastra.
"Mantuirea vine de la Domnul." Iona 2,9
In aceeasi rugaciune in care apare vesnicia inchisorii mortii, este prezenta si declaratia despre mantuirea prin Domnul. Cuvantul pentru „mantuire” are aceeasi radacina cu numele „Isus”. Mantuirea si Isus nu pot fi despartite. Fara Isus nu este mantuire, iar unde este Isus este si mantuire.
Referirea lui Iona la „zavoarele pamantului” care il „incuiau pe vecie” poate fi o trimitere la moartea a doua (Apocalipsa 20), de care Isus a venit sa ne scape, suferind chinurile ei in locul nostru. Monstrul apelor acestei lumi doreste ca moartea sa fie vesnica in dreptul fiecaruia din noi. Acelasi monstru a cautat sa se asigure ca mormantul lui Isus este bine pecetluit si pazit, incat Mantuitorul nostru sa ramana acolo pentru vecie. insa Isus, „cu moartea pe moarte calcand”, a impartasit viata celor din morminte, adormiti in Domnul (Apocalipsa 14,13).
Un timp de pregatire
Iona se intoarce spre Dumnezeu in mijlocul necazurilor. Pregatirea, neglijata in libertate, a fost realizata in conditiile cele mai dramatice. Ne aflam si noi deja in pantecele chitului: razboaie, boli, catastrofe de tot felul si tot mai multa nefericire. Suntem tot mai saraci, orfani, indoliati si fara speranta. Stergandu-ne lacrimile, sa descoperim binecuvantarea vitala care transforma vesnicia mortii in vesnicia vietii: intoarcerea la Dumnezeu, adica pocainta si convertirea. Iona, intor-candu-se la Dumnezeu, transforma prognoza mortii vesnice in exuberanta salvarii. Desigur, salvarea vine numai de la Domnul. Cuvantul lui Isus are putere. Ai dori sa-L rogi chiar acum: „Doamne, zi doar un cuvant!” si mantuirea sa inceapa si pentru tine? E cel mai potrivit cuvant pentru o vacanta care intrece orice asteptari.
de Teodor Hutanu.
