Teodor Hutanu
"Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?" Luca 18, 8 b
Tocmai absolvise facultatea de chimie. Plangea si era pe marginea unui colaps psihic total. Colegii au incercat sa o smulga din descurajarea ei, insa psihiatrul si psihologul universitatii nu au reusit sa ofere ajutorul sperat. in situatia in care metodele stiintifice nu au adus nici o imbunatatire a situatiei, colegii au hotarat sa apeleze la religie, ca ultim refugiu. Desi nu erau religiosi, erau suficient de pragmatici pentru a-si da seama ca religia – realitate sau fictiune – „a mers” uneori in asemenea cazuri.
Tanara studenta era pe cale de a se casatori cu un student de la o alta facultate, dintr-un oras aflat la 150 km departare. Dupa ce au discutat la telefon intr-o seara, tanarul indragostit a hotarat ca trebuie sa-si intalneasca logodnica numaidecat, asa ca a pornit in clipa aceea cu masina la drum. Adormind la volan, a lovit din spate un camion si a murit pe loc. in ziua inmormantarii, ea a fost acostata de mama logodnicului ei decedat, care a acuzat-o pe un ton isteric: „Daca n-ai fi fost tu, fiul meu ar fi trait!”
Durerea si vinovatia s-au adunat intr-o povara pe care aceasta tanara nu a mai putut sa o suporte. A lesinat imediat, apoi, dupa ce si-a revenit, a intrat intr-o stare de melancolie accentuata, fiindu-i indiferent daca traieste sau moare. Capelanul universitatii a incercat s-o ajute, oferindu-i mangaiere din Scriptura. I s-a explicat ca Isus a murit pentru a-i oferi iertare. El este prezent langa ea pentru a aduce in sufletul ei speranta si pentru a-i da o noua directie in viata.
Au fost folosite toate argumentele, insa fara nici un folos. Ea a izbucnit in plans, strigand disperata: „As vrea sa te cred. Nu trebuie sa ma convingi ca trebuie sa devin o crestina plina de credinta. Vreau lucrul acesta mai mult decat orice – mi-ar rezolva toate necazurile. Dar nu pot sa ma conving sa cred. Cat as vrea, dar nu pot!”
Natural, gandul nostru se poate indrepta spre tatal care si-a adus fiul la Isus pentru a fi vindecat, iar Isus ii spune ca fiul poate fi vindecat numai daca tatal are credinta. Atunci tatal a strigat: Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!
Tanara pacienta avea nevoie disperata de ajutor pentru necredinta ei. Ea cauta o cale de a crede ceea ce lumea noastra crede ca nu mai este de crezut. Este situatia tragica a omului secularizat, care nu-L respinge pe Dumnezeu, dar care ii spune lui Dumnezeu un trist „la revedere”. Aceeasi situatie este experimentata de tanara nefericita: posibilitatea intalnirii cu Dumnezeu in experienta ei a fost eliminata din modul ei de a percepe realitatea. Ea nu era o ateista sfidatoare, ci o femeie disperata, care voia sa creada, dar nu reusea.
Credinta este prezentata in Scriptura ca fiind puternica, chiar invincibila (Evrei 11). Cum este posibil sa distrugem un asemenea colos? Cum se poate usca o planta atat de rezistenta? Acelasi vierme care a atacat curcubetele lui Iona este suficient de eficient in distrugerea radacinilor credintei. Cu cine vom identifica de aceasta data „viermele”? Desigur, cu secularismul.
Sa aruncam o privire in lumea subterana a viermelui care ii arunca atat pe Iona, cat si pe omul contemporan intr-o disperare de moarte. Acest aparent inofensiv companion al existentei noastre traieste in pamant si se hraneste cu pamant. Desigur, sunt si viermi care isi asorteaza meniul cu radacini de vegetale sau carne alterata. Activitatea viermilor in sol creeaza un strat de pamant foarte fin si fertil. Pe langa aceasta binefacere oferita pamantenilor, viermii se ingrijesc si de afundarea obiectelor in pamant. in cinci-zece ani, un teren pietros nelucrat va fi acoperit de un strat subtire de sol, iar pietrele vor incepe cursa coborarii in pamant. O moneda de aur va cobori cate 2-4 centimetri pe an, astfel ca, in cinci ani, poate ajunge la baza stratului de sol (18-20 cm). Viermii sunt responsabili pentru disparitia valorilor si constituie explicatia pentru faptul ca unii din semenii nostri aleg sa se „dea la fund”. Si cand te gandesti, toate acestea din cauza unui vierme!
De ce nu poate crede omul secularizat? Pentru el, credinta inseamna sa crezi lucruri care nu sunt de crezut. El nu respinge ideea de Dumnezeu sau doctrina crestina. Dimpotriva, el resimte acut nevoia de a crede in ambele. insa el a fost format intr-o cultura in care a crede in realitatile spirituale, care transcend hotarele logicii si verificarii empirice, se dovedeste a fi o tentativa dificila.
Cum s-a intamplat ca noi – fiinte religioase prin natura noastra – am ajuns intr-un timp cand Dumnezeu nu este atat de mult respins, cat considerat a fi o antichitate irelevanta. Ce fenomen a avut loc, care ne-a condus spre o conceptie despre lume si viata golita de Revelatia divina si care lipseste de sens intreaga noastra existenta? Cum putem trai intr-o societate care nu mai apeleaza la legitimitate teologica pentru normele si regulile ei?
Veacul nostru saturat de religie si discutii despre credinta a transformat credinta intr-o emblema a utopiei si inutilului. Daca incerci sa vorbesti despre adevarata vointa a lui Dumnezeu cuprinsa in principiile biblice destinate guvernarii conceptiilor si activitatilor noastre, risti sa fii privit ca o curiozitate din alta era, care a reusit cumva sa supravietuiasca in era noastra. Exprimarea unei asemenea orientari teologice forteaza cultura noastra sa accentueze ca aceasta „specie” de credinta este disparuta de multa vreme. Mai degraba este apreciata religia care plaseaza pe Dumnezeu pe orbite irelevante, lasand experienta omului pe mana evolutiei procesului numit hazard.
Doi exploratori au ajuns odata intr-un luminis in jungla. Peisajul era plin cu flori si ierburi, oferind o priveliste incantatoare. Un explorator spune: „Trebuie sa fie un gradinar care ingrijeste acest luminis!” Celalalt raspunde: „Nu este nici un gradinar”. Si-au intins corturile si au inceput sa faca de paza, insa nu au vazut nici un gradinar. „Poate este un gradinar invizibil.” Au facut un gard de sarma ghimpata, apoi l-au conectat la o sursa electrica si au plantat megafoane. insa nici un semn nu a indicat vreodata ca ar fi aparut vreun intrus. insa Credinciosul nu renunta: „Este un gradinar invizibil, intangibil, insensibil la socurile electrice, un gradinar care nu are miros si care nu face zgomot, un gradinar care vine in secret pentru a ingriji gradina pe care o iubeste”. in cele din urma, Necredinciosul ajunge la disperare: „Dar ce a mai ramas din afirmatia ta initiala? Cu ce este diferit un gradinar invizibil, intangibil si vesnic ascuns, de un gradinar imaginar sau un gradinar care nu exista?”
Iata o ipoteza care condamna la moarte o mie de calitati admirabile. Credinta secularizata, cu radacina roasa de viermele existentialismului, devine, paradoxal, instrumentul necredintei, mai eficient decat ateismul.
Anatomia viermelui secularizant ne vorbeste despre contingenta, autonomie, relativitate si temporalitate. Mai este de mirare ca tanara chimista nu mai reusea sa-si alcatuiasca imaginea credintei? Fiecare segment al trupului acestei vietati care ne amesteca cu pamantul si ne fura cerul este un obstacol pe traiectoria sufletului contemporan spre miracolul credintei data sfintilor odata pentru totdeauna Iuda 3.
Contingenta inseamna ca tot ce exista a fost determinat de anumite cauze naturale anterioare. Contingenta respinge doctrina creatiei, „ex nihilo”. Prin procesul evolutiei si selectiei naturale, s-a ajuns la „Homo sapiens”. Lumea si locuitorii ei sunt rezultatul intamplarii si accidentelor. Lantul cauzal care leaga praful cosmic de aparitia omenirii nu poate fi descoperit prin investigatii empirice. Rezultatul este nesatisfacator, deoarece omul si lumea nu au un scop, iar absurdul domina. Nu exista nici o ratiune pentru tot ce exista. Aceasta este mostenirea omului secular. Pentru ca Dumnezeu nu este necesar explicarii existentei si menirii omului, credinta devine inutila.
Pasul logic urmator este autonomia. Omul secular se considera indreptatit sa-si hotarasca propriul sau destin. Nu exista providenta divina care sa guverneze viata sa sau universul. Viitorul este in mainile sale si nu exista scopuri stabilite de Dumnezeu pe care ar trebui sa se straduiasca sa le atinga. Viata este o aventura neplanificata, iar idealurile sunt cele stabilite de omul insusi.
Un rezultat inevitabil al autonomiei este relativitatea. Daca oamenii sunt creatorii propriului lor destin, atunci sensul existentei aflat de un grup de oameni, intr-un anume loc si timp, nu este aplicabil in mod automat pentru alt grup de oameni, care traiesc intr-un context istoric diferit. Relativitatea este evidenta in mod special in domeniul moralei. Secularistii considera ca fiecare societate isi dezvolta propriile ei norme comportamentale care faciliteaza o relationare stabila pentru membrii acelei societati. Sistemele normative difera de la societate la societate si de aceea nu exista un sistem unic care este aplicabil pentru toti oamenii din toate timpurile. Nu mai avem astfel o moralitate descoperita in mod divin, pentru ca omul secular considera ca a trecut vremea standardelor absolute cu privire la bine si rau. Pentru el, totul este relativ.
in final, secularismul este caracterizat prin temporalitate, deoarece realitatea este limitata la ceea ce exista in timp si spatiu. Viata pe aceasta planeta este tot ce exista. Pentru omul secular, existenta este limitata de timp. Pentru el, nu exista viata dupa moarte, cand nedreptatile acestei vieti vor fi rectificate pentru totdeauna. Nu exista o lume viitoare, in care virtutea sacrificiului sa fie rasplatita. Nici o realizare nu are semnificatii durabile. Moartea este sfarsitul tuturor si totul trebuie sa moara. Chiar universul fizic, asemenea unui ceas care se indreapta spre nivelul maxim al entropiei, isi va ineca dinamismul prezent in tacerea vesniciei.
Cat de hidos si periculos este viermele de la radacina credintei! in aceste zile, cand asteptam ca Fiul omului sa revina, va mai gasi El credinta pe pamant? Luca 18,8. Nu vi se pare important si semnificativ faptul ca intreitul Sau mesaj final este adresat locuitorilor pamantului Apocalipsa 14, 6-12, adica acelora care se bucura de binefacerile viermelui, nesesizand coborarea spre adanc?
Cum se poate ajunge la credinta, intr-o lume seculara? Apostolul Pavel ne indeamna sa nu ne asemanam chipului veacului acestuia, ci sa ne renastem prin schimbarea mentalitatii si a inimii sub influenta Duhului Sfant (Romani 12,2). Pentru ca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii: dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu. 1 Corinteni 1,18.
Lupta tinerei chimiste pentru a ajunge la credinta este tipica acestei generatii. Aceasta lupta demonstreaza ca viermele nu poate distruge ireparabil credinta, fara a avea posibilitatea recuperarii ei prin lucrarea Duhului Sfant. „As vrea sa cred, dar nu pot!” este dovada prezentei Duhului innoitor, care poate face ca Dumnezeu sa devina o realitate, si nu o idee utopica, in ciuda tuturor barierelor rationaliste ridicate in calea credintei.
„Inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.” Blaise Pascal avea dreptate cand facea aceasta afirmatie. Cu mintea noastra seculara si rationalista, nu vom ajunge niciodata la muntele credintei. Nici o religie care si-a luat de mult ramas bun de la Dumnezeu si Scriptura nu reuseste sa ajunga mai departe de mormant.
Cunosc un loc unde inima tresare si credinta renaste: este locul unde Dumnezeu ne-a aratat ca ne iubeste, murind in locul nostru, ca sa putem crede in El. Poti accepta ca un talhar sau un centurion roman sa ti-o ia inainte? Si famenul etiopian, si temnicerul din Filipi, si… tu poti spune: „cred!” Ferice de cine n-a vazut si a crezut Ioan 20,29.
de Teodor Hutanu.
