Teodor Hutanu
"Dumnezeu a vazut ce faceau ei si ca se intorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a cait de raul pe care Se hotarase sa li-l faca si nu l-a facut" Ioan 3 10.
Ideea ciudata a acestui verset este ca Dumnezeu Se caieste. Pornind de la experienta umana a caintei sau pocaintei, ne intrebam: Cum S-ar putea cai Dumnezeu? Ce inseamna ca Dumnezeu S-a cait de raul…? Aceste intrebari au creat dificultati de intelegere pentru multe minti.
Cainta divina este exprimata in acest text ca o posibilitate reala pentru Dumnezeu, iar Iona 3, 10 nu este singura mentionare biblica a acestui aspect greu de inteles in legatura cu caracterul Persoanelor Dumnezeirii. Experienta pocaintei noastre, ca oameni pacatosi, ridica un munte si mai inalt in fata acceptarii acestui adevar, desi cainta divina este dovada dubla in favoarea unui Creator near-bitrar si a unor creaturi inteligente, a caror libertate de alegere este deplin recunoscuta si respectata.
De ce lumea noastra merge din rau in mai rau? De ce tot mai multi locuitori ai pamantului ametesc in timpul zborului tot mai zgaltait al acestei planete, gafaind pe traiectoria tot mai denivelata a timpului sfarsitului? Cat va mai dura aceasta stare si unde vom ajunge? Desigur, nu putem deslusi destinul studiind eschatologia (studiul evenimentelor sfarsitului), insa carma destinului implacabil poate fi atinsa salvator, numai daca ne atingem fiinta de inima care se caieste a Salvatorului nostru divin.
In mod categoric, putem afirma: cainta de rau a lui Dumnezeu este radical diferita de pocainta de pacat a omului. Aceasta diferenta este clar indicata de termenii folositi in textul original. Pocainta umana, in sens religios si etic, implica intotdeauna o intoarcere de la pacat, neascultare si razvratire si o indreptare spre Dumne-zeu, care este inceputul unei vieti noi.
Deoarece nu exista nici un pacat in Dumnezeu, intotdeauna a fost dificil sa intelegem cainta Sa. O calatorie in lumea textului ebraic ne aduce o descoperire extraordinara: cainta divi-na este exprimata mereu printr-un cuvant total diferit de cel care exprima pocainta omului. El apare pentru prima data in Genesa 6,6, unde ni se spune: I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant si S-a mahnit in inima Lui. Aici si ori de cate ori aceasta exprimare are pe Dumnezeu ca subiect, ea inseamna schimbarea unei decizii anterioare. in Genesa, decizia schimbarii planului initial al lui Dumnezeu are un continut negativ cu privire la cei vizati de aceasta schimbare – inecarea in apele potopului. Aceasta schimbare in ceva mai rau apare si in 1 Samuel 15,11.35, unde Dumnezeu Se caieste sau revine asupra hotararii de a desemna pe Saul ca rege peste Israel. in toate celelalte ocazii cand Dumne-zeu isi schimba o hotarare anterioara, El o face de fiecare data in beneficiul omului. De fapt, chiar si potopul si inlocuirea lui Saul ca imparat sunt tot pentru binele oamenilor, daca privim aceste situatii in contextul mai amplu al planului divin. Este clar ca, de fiecare data cand Dumnezeu Se caieste, El face ceva total diferit de ceea ce contine pocainta omului, adica intoar-cerea lui de la pacat.
Un paradox misterios al credintei biblice apare dintr-o data: Cel Atotputernic, care judeca nu doar pe Israel, ci toate natiunile, poate sa schimbe cuvantul pe care El insusi l-a proclamat. Aceasta nu inseamna nicidecum ca o parte intrinseca a naturii Sale – imutabilitatea sau neschimbabilitatea Sa – a disparut subit. Dumnezeu ramane vesnic neschimbator si totusi El este… schimbator! inainte de a face un singur pas, in incercarea de a escalada acest munte tulburator al intelegerii, sa ne oprim din neostoita truda dupa lumina si senin si sa ne directionam privirea de la ceata din vale spre lumina fulgerelor din varful dealului Capatanii. Paradoxala viziune ne vindeca de paradoxul suspinului copiilor lui Dumnezeu: Cel sfant, Facatorul nostru, Se „pocaieste” pentru lume, fiindca atat de mult o iubeste! Da, El ramane pururea neschimbator in hotararea Sa de a ne salva! Neplacerea si mania Sa fata de pacat si pacatosi se manifesta doar pentru a aduce omul la mantuire, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica Ioan 3,16.
Cainta si mania divina se impletesc la Cruce, pentru a chema pe om la pocainta si bucuria familiei celor mantuiti. Mania si judecata anuntate sunt atat instrumentale, cat si conditionale: instrumentale, in scopul de a conduce la pocainta, si conditionale, in raspunsul fata de decizia si comportamentul omului. Mania divina este un apel insistent adresat oamenilor de a-si schimba linia conduitei lor, pentru ca mania divina sa inceteze. Nu exista manie divina de dragul maniei. Sa ne schimbam modul de viata, comportamentul nostru, si mania divina va disparea.
Ieremia ne invata ca Dumnezeu este mai mare decat propria Sa decizie de a distruge: Deodata zic despre un neam, despre o imparatie, ca-l voi smulge, ca-l voi surpa si ca-l voi nimici; dar daca neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se intoarce de la rautatea lui, atunci si Mie imi pare rau de raul pe care imi pusesem in gand sa i-l fac Ieremia 18,7.8. Motivul acestei atitudini este dorinta lui Dumnezeu ca nici un pacatos sa nu piara, ci sa se intoarca la El (Psalmii 51,13). Asadar, Dumnezeu poate schimba raul sau calamitatea pe care El insusi a anuntat-o, in momentul in care omul se pocaieste, oferind astfel un nou cadru de actiune pentru Dumnezeu.
Iata, am ajuns sa atingem semnificatia vitala a caintei divine: cand noi ne pocaim, Dumnezeu Se caieste de raul care ar fi trebuit sa fie partea noastra si ne ofera o noua ocazie de a trai. Cainta lui Dumnezeu inseamna har, de aceea cainta Sa urgenteaza pocainta noastra, pentru a nu constata ca am venit prea tarziu.
Simtind catastrofa care se apropie, sa ne grabim spre comutatorul destinului, Stanca ce declanseaza innoirea prin Duh numai daca ne prabusim pe ea pentru a ne zdrobi inima. insa atatea reclame ne opresc din graba noastra de a ingenunchea la iesle si la Cruce, cautand sa ne in-genuncheze tocmai pentru ziua cand vrem sa stam drepti si sa ne infatisam fara prihana si plini de bucurie inaintea slavei Sale Iuda 24. Regretul divin pentru nefericirea noastra mai umple inca atmosfera poluata a invechitului nostru pamant, oferindu-ne oxigen pentru flacara pocaintei si zborul spre Noul Ierusalim. Oferta caintei divine va expira curand. Nu lasa ama-narea sa-ti expire pasaportul salvarii. Pierderea ta va fi si pierderea lui Dum-nezeu. Dincolo de mania si dreptatea divina se afla misterul de necuprins al indurarii, milei si iubirii divine.
Cainta lui Dumnezeu este lipsita de umbra vinovatiei care se intinde din exprimarea obisnuita a omului: „As fi putut proceda altfel si lucrurile s-ar fi sfarsit cu bine!” Cainta lui Dumnezeu inseamna oprirea Sa de a aduce la implinire o decizie luata mai inainte si exprima intelegerea, mila si harul Sau. Aceste idei stau in inima textului din Iona 3,9, care ar trebui tradus: Poate Dumnezeu va avea inca o data mila si Se va intoarce de la mania Sa aprinsa. Iar Iona 3,10 poate fi redat astfel: Dumnezeu a renuntat la raul pe care Se hotarase sa li-l faca.
„Raul” (3,10) la care Dumnezeu a renuntat nu este identic cu „raul” sau „nelegiuirea” ninivitenilor. „Raul” asirienilor consta in „faptele de asuprire” (3,8) sau pacatele comise in relatia dintre om si om; „raul” sau calamitatea pe care Dumnezeu planuise s-o aduca asupra locuitorilor din Ninive era pedeapsa si exterminarea meritata. Aceasta catastrofa a fost evitata prin pocainta lor, si nu a lui Dumnezeu (4, 10-11).
Cuvintele „cine stie” (3,9) sunt folosite aici in acelasi sens in care apar mereu in Vechiul Testament: „poate”, asa cum este cazul in Iona 1,6. „Poate” exprima intotdeauna libertatea lui Dumnezeu de a schimba circumstantele care sunt impotriva celor care se intorc la El. Aceasta nu inseamna ca Dumnezeu Se angajeaza sa opreasca intotdeauna pedeapsa meritata. Acest „poate” pastreaza nestirbite libertatea si suveranitatea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate obliga pe Dumnezeu sa actioneze intr-un fel sau altul. Dumnezeu nu permite ca libertatea Sa sa fie limitata. Pocainta noastra ii ofera lui Dumnezeu posibilitatea sa actioneze, insa fara nici un fel de constrangere exterioara.
Profunzimea iubirii divine poate fi usor recunoscuta in textul nostru (3,10). in ce moment a incetat Dumnezeu sa aduca la indeplinire amenintarea fata de Ninive? Explicatia este fara echivoc: cand Dumnezeu a vazut ce faceau ei si ca se intorceau de la calea lor cea rea 3,10. in continuare, suntem ispititi sa intrebam: Actiunile lor nu erau dictate de frica de a fi distrusi? Cu siguranta, ninivitenii nu-L cunos-teau pe Domnul, Facatorul cerului si al pamantului, Dumnezeul lui Iona. intelegerea teologica a locuitorilor din Ninive era cat se putea de redusa.
Putem sustine ca ei au fost condusi la pocainta din motive gresite? Mai este insa o intrebare: nu este omul intotdeauna grabnic sa judece faptele si motivele semenilor sai? A gandi ca pocainta ninivitenilor a fost indusa in-corect inseamna sa ne angajam pe o traiectorie gresita. O traducere literala a versetului 10, capitolul 3, este aceasta: Cand Dumnezeu a vazut faptele lor… Dumnezeu S-a cait. in proclamatia regala, regele asirian se refera de doua ori la Dumnezeu ca fiind „Dumnezeul” (3, 8.9), intocmai ca si capitanul pagan: „Poate ca Dumnezeu va voi sa se gandeasca la noi 1,6. Folosirea articolului hotarat in toate situatiile amintite ne arata ca, pentru acesti pagani, Dumnezeu Se descoperise ca unicul Dumnezeu. Cum este acest Dumnezeu? Milos si plin de har. Unul care este interesat de salvarea lumii, Unul care are mila de pacatosii pocaiti, Unul care este nerabdator sa reverse asupra noastra binecuvantarea unei vieti schimbate, si nu moartea meritata.
in persoana lui Iona discernem oglinda bisericii lui Dumnezeu, in niniviteni vedem tabloul natiunilor pamantului si ambele ne transmit un adevar indiscutabil: cu totii traim pe baza milei lui Dumnezeu. Convertirea lui Iona rezulta din trairea mantuirii primite prin intoarcerea lui Dumnezeu catre el. Convertirea ninivitenilor apare ca rezultat al acceptarii cuvintelor lui Iona ca fiind cuvintele lui Dumnezeu. Schimbarea lui Dumnezeu de la manie indreptatita la mila plina de intelegere a condus spre idealul unei vieti noi. Probabil, nu exista o intelegere mai buna a temei vietii noastre si a lumii in general decat aceasta: schimbarea lui Dumnezeu de la manie indreptatita la mila nemeritata, de la moarte meritata la o viata noua, este darul nemeritat al harului Sau.
Dumnezeu Se apropie de noi, in libertatea Sa suverana, devenind Domnul vietii noastre prin venirea Domnului Isus in inimile noastre, in mijlocul lumii noastre confuze. Acesta este marele scop al Cuvantului si lucrarii profetului Isus, asa cum este descoperit in Vechiul si Noul Testament, marturi-sind neobosit despre stradania Sa de a ne mantui. Simti aceasta stradanie si pentru mantuirea ta? Esti dispus sa te intorci acum spre El, care-ti va intoarce destinul de la moarte spre viata?
de Teodor Hutanu.
