Teodor Hutanu
Odata cu primii pasi facuti in 1999, incercam o dureroasa trezire la aceeasi realitate a anului 1998. Urarile si sarbatorile n-au putut opri noul val de scumpiri, amanat pentru tot romanul … „dupa Anul Nou“. De fapt, aceasta situatie era previzibila si, ascultand explicatiile guvernantilor, este numai normal sa fie asa. O multime de lucruri ciudate defileaza sub ochii nostri buimaci, revendicand insistent incadrarea lor in normalitate.
A devenit normal sa nu mai credem intr-un Dumnezeu care a facut totul; este normal sa nu mai apelam la Biblie ca fiind instanta morala si spirituala absoluta. De aceea, este normal sa fim nefericiti, condamnati la secularism si asteptand un sfarsit ingrozitor. De ce? Raspunzand crestinilor din Roma primului secol, apostolul Pavel ne raspunde si noua: "…fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit… S-au falit ca sunt intelepti si au innebunit… Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor." (Romani 1, 21-28)
Desigur, oricine va putea replica: astazi suntem mai religiosi ca oricand in istoria noastra! Priviti ziarele, emisiunile radio sau TV, bisericile, crucile, troitele, slujbele religioase, vocabularul oamenilor simpli sau al celor mari, toate ne asigura ca suntem o generatie foarte religioasa. insa, lasand la o parte aceasta cortina de piosenie, sa ne aducem aminte ca, dupa cortina de fier, crestinismul nostru era mult mai fierbinte. Noi, care stim atat de multe despre microcosmos si despre macrocosmos, stim mult mai putin despre Dumnezeu decat stiau parintii si bunicii nostri. Cat de mult cunoastem noi iertarea divina, milostivirea Tatalui nostru ceresc, compasiunea plina de sacrificiu a Mantuitorului Isus Hristos, puterea transformatoare a vietii prin Duhul Sfant, fericirea de a fi copilul lui Dumnezeu?
Exista in Scriptura un personaj care traieste chiar drama generatiei noastre. Mesajul istoriei lui Iona, profetul Domnului, ni se adreseaza intr-un mod direct si relevant. Parcurgand cele 48 de versete ale cartii care-i poarta numele, vom intalni istoria unui om care refuza planul lui Dumnezeu pentru viata sa. intreaga carte este plina de intelepciunea divina si razvratirea umana. Iona nu accepta ordinea lumii stabilita de Dumnezeu, dar este condus sa inteleaga ca viata umana si existenta sunt imposibile fara Dumnezeu. La inceputul si la sfarsitul ei, cartea Iona este strajuita de cuvintele lui Dumnezeu catre un om care marturiseste ca este credincios, dar in realitate este separat de Cel care este sursa si semnificatia vietii. Cat de mult seamana Iona cu noi!
Iona – porumbelul fugar
Iona inseamna, „porumbel“, adica puritate, simplitate, pace, gingasie. insa, atunci cand este confruntat cu Cuvantul Domnului, el cauta o evadare. Omul care aude vocea lui Dumnezeu nu poate face altceva, decat sa raspunda chemarii. Ieremia ne arata ca retinerea de a da curs chemarii lui Dumnezeu este o experienta launtrica sfasietoare (Ieremia 20, 9). Astfel, Iona asculta si actioneaza, desi nu asa cum a dorit Dumnezeu.
Minunea lui Iona
Scoala-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, si striga impotriva ei. Iona 1, 2. Ninive era o cetate antica asiriana, situata pe Tigru, la aproximativ 300 km nord-vest de actualul Bagdad. Asirienii erau recunoscuti pentru cruzimea lor. Rautatea lor ajunsese pana la Dumnezeu (1, 2), adica timpul judecatii divine era foarte aproape. Iona este purtatorul ultimului apel divin de intoarcere catre o generatie nelegiuita. Un profet al lui Yahweh predicand intr-o cetate pagana este o experienta unica in Vechiul Testament. Aici vedem interesul neobosit al lui Dumnezeu pentru salvarea tuturor oamenilor.
Tentativa de evadare
Chemarea divina i se adreseaza lui Iona prin imperativul „scoala-te“, iar raspunsul profetului este redat prin acelasi verb: „s-a sculat“ (Iona 1, 2.3). Cand Dumnezeu ti se adreseaza, este imposibil sa ramai pasiv sau sa stai inactiv. Cand Dumnezeu te trimite, nu mai poti ramane acasa!
Iona se scoala insa, nu pentru a asculta chemarea, ci pentru a fugi de ea (1, 3). in loc sa mearga la Ninive, in orientul indepartat, el fuge la Tars, in occidentul indepartat. Tars era o cetate pe coasta sudica a Spaniei, o colonie feniciana, asemenea Cartaginei, pe coasta nordica a Africii. Tarsul era asociat cu departarea extrema si bogatia superlativa. Astfel, potrivit cu harta lumii cunoscute pe vremea sa, Iona fuge in cel mai indepartat punct, in directie opusa locului unde il chemase Dumnezeu. Daca Iona nu cauta in primul rand bogatie, cel putin confortul (4, 6), siguranta (1, 5) si bucuria (4, 6) erau tentatiile imediate. Va reusi aceasta evadare? Poate omul sa fuga de prezenta lui Dumnezeu? Nu este El pretutindeni? (Ps. 139, 7-12). Ca si Iona, noi insine stim foarte bine raspunsul la aceste intrebari. Totusi, actionam tot ca Iona, ca si cum n-am cunoaste zadarnicia fugii noastre. De aceea, indraznim sa credem ca Dumnezeu ne ajuta chiar si atunci cand vrem sa scapam de prezenta Sa.
O siguranta falsa
Abundenta de verbe din Iona 1, 3 arata ca Iona era foarte agitat cu pregatirile de fuga. insa inima ii bate mai linistit cand vede ca totusi… mana Providentei este alaturi de el. Cum? A gasi exact in acel moment o corabie care pleca exact spre Tars, o calatorie care dura aproape un an de zile, nu putea fi altceva decat semnul aprobarii lui Dumnezeu, care a inteles si acceptat ca „operatiunea Ninive“ era o misiune imposibila!
Priviti-l cum plateste cu corectitudine biletul, iar apoi, cu inima si constiinta impacate, Iona s-a pogorat in fundul corabiei, s-a culcat si a adormit dus. Iona 1, 5. Acum totul era in regula, iar fuga de la datorie era ceva normal. Si Dumnezeu pare sa fie de acord. Valurile leagana corabia atat de placut, incat pacea revine in sufletul „porumbelului“ fugar. Dar ce fel de pace sau siguranta poate fi aceasta?
Ne raspunde Isus, intr-un discurs celebru: Cum S-a intamplat in zilele lui Noe, aidoma se va intampla si la venirea Fiului omului. in adevar, cum era in zilele dinainte de potop, cand mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie, si n-au stiut nimic pana a venit potopul si i-a luat pe toti, tot asa va fi si la venirea Fiului omului. Matei 24, 37-39.
Iar apostolul Pavel ne avertizeaza: "Cand vor zice: „Pace si liniste!“, atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei, ca durerile nasterii peste femeia insarcinata, si nu va fi chip de scapare." 1 Tesaloniceni 5, 3
Mancarea, bautul, casatoria, pacea si linistea sunt cele mai normale si legitime lucruri pe care le putem face, mai ales daca ne si rugam lui Dumnezeu de fiecare data. insa acum, cand se apropie din nou potopul (2 Petru 3, 10), iar prapadenia este gata sa se intample, este normal sa nu fim luati pe neasteptate, continuand sa facem lucruri „normale“. Traim un timp prea important pentru omenire, pentru a ne permite sa fim ametiti de aparenta normalitate din jurul nostru.
Coborat pe fundul corabiei, Iona doarme dus, inconstient de evenimentele care se desfasoara in jurul lui. Ideea textului exclude posibilitatea simularii somnului. Acest somn profund este rezultatul traseului linistit si plin de succes urmat in organizarea fugii si care este interpretat ca semn al aprobarii lui Dumnezeu. Somnul lui Iona vine ca urmare a unui fals sentiment de siguranta. Iata mesajul pentru generatia noastra: in timp ce Planeta se grabeste spre distrugere, este posibil ca cei care se numesc crestini sa doarma, cuprinsi de o siguranta izvorata dintr-o religiozitate falsa?
Acum, cand ne-am obisnuit cu o forma de evlavie 2 Tim. 3, 5, este posibil sa parcurgem cel mai periculos segment al experientei noastre: autoinselarea! Sa credem ca Dumnezeu este cu noi cand, de fapt, noi fugim de El, orientati cu toata convingerea spre propria noastra distrugere, fara macar sa banuim acest deznodamant. Iata experienta unei mame a doi baieti buclucasi. in satucul in care locuiau nu era necaz care sa nu fie pricinuit de cei doi baieti. Bineinteles, cel mai mare era capul rautatilor. intr-o zi, mama se plange unei vecine: „Am incercat toate metodele; nu stiu ce sa ma mai fac cu ei…!“ Iar solutia a venit imediat: „Si baietii mei erau la fel, pana ce i-am dus la preotul de la Sihastrie. Du-te acolo!“ Cu cei doi baieti, mama sta in fata preotului, care il cheama mai intai pe cel mai mare, intrebandu-l solemn: „Tinere, unde este Dumnezeu?“ Baiatul a incremenit: nu mai clipeste, nu mai respira, nu-si poate misca buzele! intrebarea se repeta mai apasat: „Misca-te, tinere! Unde este Dumnezeu?“ De asta data baiatul se misca, insa spre fratele sau, si el incremenit, pe care il apuca de umeri, strigandu-i: „S-o stergem! astia L-au pierdut pe Dumnezeu si vor sa dea vina pe noi!“
Cea mai crunta descoperire pe care o poate face un crestin este aceea de a constata ca n-are nimic de a face cu Hristos. Iona a descoperit la timp aceasta primejdie. Cat despre gravitatea acestei situatii, Isus ne explica astfel: Vai de tine, Horazine, Vai de tine, Betsaido! Caci daca ar fi fost facute in Tir si in Sidon minunile care au fost facute in voi, de mult s-ar fi pocait cu sac si cenusa. De aceea va spun ca in ziua judecatii va fi mai usor pentru Tir si Sidon, decat pentru voi. Matei 11, 21-22
Destinul nostru este inevitabil legat de Dumnezeu. intr-o lume in care totul o ia razna, ne vanam siguranta si linistea sufleteasca, afundandu-ne in jungla materialismului si a religiozitatii de parada, departe de Fata Domnului. Cel care tanjeste sa-i spunem „Tatal nostru“ este mereu pe urmele noastre, strigandu-ne plin de iubire: Opriti-va si sa stiti ca Eu sunt Dumnezeu. Psalmi 46, 10. Oricum am hotari, Iona continua se ne asigure ca orice evadare din prezenta lui Dumnezeu este imposibila.
de Teodor Hutanu.