Autor. Teodor Hutanu
"Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor! Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!" Matei 5:10,11
Daca Dumnezeu este bun, de ce eu sufar atat de rau? Daca El este acolo, sus, de ce eu sunt aici, jos?… Indoiala apare cand asteptarile noastre sunt intampinate de tacerea lui Dumnezeu. Suntem straini si calatori, insa casa multa dorita pare sa se departeze, in loc sa se apropie de noi.
Asa rasplateste Dumnezeu?
El era copilul desertului. Fata lui era arsa de soare si uscata de vant, hainele-I erau aspre, din par de camila. Tot ce avea incapea in traista sa. Zidurile sale erau muntii si tavanul era format din stele.
Acum insa nu mai este asa. Orizontul s-a ascuns, stelele sunt amintiri, aerul proaspat este uitat si miasmele temnitei ii aduc aminte ca nu mai este copilul desertului, ci prizonierul regelui Irod.
Oricine poate recunoaste ca Ioan Botezatorul – ruda lui Iisus, inainte mergatorul lui Mesia, glasul curajos al pocaintei – merita ceva mai bun. Divortul si recasatorirea lui Irod cu cumnata sa erau mana pentru ziaristi, insa Ioan era furios. Irodiada reuseste sa-l vada pe Ioan inchis si apoi decapitat. Imaginea personala era mai importanta decat capul profetului. Ioan moare pentru ca Irod pofteste.
Asa rasplateste Dumnezeu pe cel uns cu Duhul Sfant inainte de a se naste? Asa onoreaza El pe cei credinciosi? Asa ii incoroneaza pe cei alesi: cu temnita si sabie?
Ioan se apropia de final si indoiala il macina: “El este, sau sa asteptam pe altul?” De ce ajunge Ioan la indoiala? Nu din cauza inchisorii sau a mortii, ci din cauza asteptarilor neimplinite. Ioan era in necaz, iar Iisus Isi vede de treaba, ca de obicei.
Daca Biblia ar fi fost scrisa de o agentie crestina de relatii publice, nu ar fi mentionat acest aspect. Insa Biblia este inspirata de Dumnezeul vesnic, care stia ca urmasii Sai vor trece prin valea indoielii.
Cand Dumnezeu spune “Nu!”
Este greu sa iubesti pe cineva care te tranteste la pamant. Asa procedam si cu Dumnezeu, care ne-a raspuns “Nu!” la rugaciunile noastre, cel putin odata. Te-ai rugat pentru sanatate si… nimic; ai fost concediat, desi ai sperat sa se intample o minune; ai cerut ajutor, dar ai avut parte de cancer, infarct si pierderi. Este greu sa iubesti pe cineva care te tranteste. Chiar si atunci cand este vorba despre Dumnezeu. Ce faci cand Dumnezeu spune “Nu”?
Multe din rugaciunile noastre au ideea ca Dumnezeu poate fi manipulat. “Doamne, daca esti de acord cu targul acesta, Te voi sluji! Daca ma ocrotesti, daca esti cu mine pe sosea, daca imi pazesti casa si copii si nu mi se intampla nimic rau…” Apoi vine dezastrul si devenim deziluzionati. Urmarea este ca voi renunta la credinta in Dumnezeu, sau nu ma voi mai increde in El cu toata imina, asa cum am facut-o mai inainte.
Este incorect sa acuzam pe Dumnezeu ca nu-Si respecta promisiunile pe care niciodata nu le-a facut. Dumnezeu nu trebuie manipulat, nici dirijat. El nu raspunde la ceea ce crezi ca ai nevoie, ci la ceea ce ai cu adevarat nevoie.
Ce a promis si ce nu a promis Dumnezeu? Dumnezeu nu a promis scutire de necazuri. El fagaduieste ajutor in necazuri si crestere prin suferinta. Este incorect sa acuzam pe Dumnezeu de nerespectarea a ceea ce nu a promis. El nu promis scutire permanenta de necazuri. “De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana, dar Domnul il scapa totdeauna din ea” (Psalmii 34:19). Fagaduinta nu este de scutire, ci de eliberare. Mai multe necazuri, mai multa eliberare!
Cand suntem in necaz, suntem inclinati sa reactionam in trei moduri:
Eu nu sunt bun; Dumnezeu ma trece prin suferinta pentru rautatea mea. Ideea nu este total adevarata. Iisus a fost perfect, dar a avut necazuri. In copilarie a fost ridiculizat pentru nasterea Sa, apoi a fost tradat de un ucenic, a fost rastignit, insa El nu a esuat in misiunea Sa din cauza necazurilor, ci a reusit, in ciuda necazurilor. Data viitoare, cand diavolul vine si iti spune ca ai necazuri pentru ca nu esti bun, spune-i ca Iisus a avut necazuri, desi a fost desavarsit de bun.
Dumnezeu nu ma iubeste! Iubirea nu elimina disciplina. Cat de mult ar trebui parintii sa-si iubeasca copiii, incat sa nu-i disciplineze niciodata? Nu ne pedepsim copiii din razbunare sau manie, ci pentru ca ii iubim si vrem sa obtinem ceva bun din ei. Dumnezeu nu ne pedepseste pentru ca nu ne mai iubeste, ci pentru ca vrea sa faca ceva minunat din noi.
Dumnezeu nu a promis scutire de necazuri, ci ajutor in necazuri. In capitolul 3 din Daniel aflam despre statornicia celor trei prieteni ai lui Daniel, care au refuzat sa se inchine chipului de aur al imparatului Nebucadnetar. Aruncati in cuptorul incins de sapte ori mai mult, ei nu sfarsesc prin a fi arsi, ci au o intalnire de neuitat cu Iisus. Domnul focului stinge puterea focului. Dumnezeu nu i-a scutit de foc, dar a intrat cu ei in foc. La fel se poate intampla si cu tine.
Dumnezeu ingaduie necazurile ca sa ne debarasam de pacat. Instinctiv, firea noastra alege placerile de scurta durata. Este in firea noastra sa traim mai degraba pentru acum, decat pentru vesnicie. Ce Dumnezeu iubitor avem, care vrea sa ne desparta de pacat! Pentru ca daca nu am avea necazuri cu pacatul, atunci nu ne mai dezlipim de el. De aceea, El ingaduie uneori sa vedem ca pacatul este un lucru serios, care raneste si ucide. Si Dumnezeu sufera cand suferim noi. Sa nu ne mai suparam pe Dumnezeu cand El ne ajuta sa divortam de pacat.
Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii! Necazurile ne pot invata sa iubim pe Iisus. “Este spre binele meu ca m-ai smerit, ca sa invat oranduirile Tale” (Psalmii 119:71). Lumina este mai apreciata atunci cand este intuneric. In mijlocul luminii este greu sa apreciezi ceea ce te va ajuta in intuneric. Doar in intuneric invatam sa apreciem total lumina. Ne-am invatat sa avem camara plina, sa nu ne culcam flamamzi, sa avem iarna caldura si vara racoare, iar cand suferinta vine, ne agitam. Nu suntem bucurosi de necazuri, insa intotdeauna, marile treziri spirituale nu au venit in timp de prosperitate, ci de lipsa. Traiesc o reinviere spirituala oridecate ori am gripa; sunt mai religios la spital decat la biserica. “Doamne, daca ma ajuti sa trec cu bine prin noapte, te voi iubi in veci!” Doar in intuneric ne indreptam instictiv catre lumina. Necazurile ne ajuta sa crestem.
Nu intotdeauna crestem in necazuri, insa atunci cand acceptam schimbarea, ea se produce cel mai repede in mijlocul necazurilor. Dupa un necaz, suntem mai mari sau mai mici, dar nu mai ramanem aceiasi. Necazurile ne ajuta sau ne ranesc: depinde de reactia noastra fata de ele. Acelasi foc, poate produce efecte diferite – ceara si lutul ne confirma acest adevar.
I-am cerut lui Dumnezeu sa ma scuteasca de necazuri, dar El a spus: nu! Suferinta de departeaza de grijile lumii si te atrage mai mult spre Mine. I-am cerut lui Dumnezeu sa ma scape de mandrie si El a spus: nu! Mandria nu este ceva ce El sa-mi ia, ci ceva la care eu trebuie sa renunt! Mama s-a rugat pentru vindecarea copilului ei handicapat si Dumnezeu a spus: nu! – Spiritul lui este sanatos, iar trupul este doar temporar!… Am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare. Nu! Rabdarea este rezultatul necazurilor; nu se ofera, ci se castiga! Am cerut fericire. Nu! Mi-a dat binecuvintari – fericirea depinde de mine. Am cerut sa ma ajute sa cresc. Nu! Trebuie sa cresc singur, iar El ma va curata sa fiu roditor. L-am intrebat pe Dumnezeu daca ma iubeste. El a raspuns: Da! A dat pe Fiul Sau sa moara pentru mine ca sa ajung intr-o zi in cer, daca ma incred in El. I-am cerut lui Dumnezeu sa ma ajute sa iubesc pe altii ca pe mine insumi. Dumnezeu a raspuns: “ In sfarsit! Acum ai inteles!”
Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor! Dumnezeu nu promite scutire de necazuri, ci ajutor, ca sa crestem. Cand Dumnezeu va ingadui diavolului sa te necajeasca data viitoare, nu uita sa urasti mai mult pacatul, sa iubesti mai mult pe Dumnezeu si sa tanjesti dupa cer.
Cand nu obtii ceea ce vrei, este pentru ca Dumnezeu vrea sa-ti dea ceva mai bun decat ai dorit tu. Cand pare ca Dumnezeu iti intoarce spatele, si esti ranit, el igaduie o mica intepatura ca sa te fereasca de moarte, de viata fara sens si fara speranta.
Cetatenia viitorului
Iata raspunsul lui Iisus la framantarea lui Ioan: „Duceti-va de spuneti lui Ioan ce auziti si ce vedeti: Orbii isi capata vederea, schiopii umbla, leprosii sunt curatiti, surzii aud, mortii inviaza si saracilor li se propovaduieste Evanghelia.” Matei 11:5,6
Desi Iisus nu l-a salvat pe Ioan de moarte, El nu a tratat cu nepasare intrebarea cautatorului sincer. “Spune-ti lui Ioan ca totul se deruleaza conform planului. Imparatia este inaugurata”. Aceasta Imparatie are trei caracteristici distincte:
Imparatia in care cei respinsi sunt acceptati. Orbii, schiopii, surzii si leprosii erau categoriile cele mai dispretuite, fara nume sau valoare. Cei numiti “gunoi” de lume, erau insa valorosi pentru Iisus. Mai aveti vreo haina facuta de mama? Probabil nu mai este buna de purtat, dar nu este fara valoare, pentru ca valoarea ei nu este data de utilitatea ei, ci de persoana care a facut-o. Noi nu suntem un accident, ci rezultatul interventiei unice a lui Dumnezeu. Iisus ii raspunde lui Ioan ca in Imparatia care vine, oamenii au valoare nu pentru ceea ce fac, ci datorita Celui caruia Ii apartin. Esentialul nu este “ce ai facut?”, ci “al cui esti?”
Mortii au viata. Mormantul nu mai are putere. El este Invierea si viata. Iisus a privit in ochii trimisilor lui Ioan: “Spuneti-i ca… mortii inviaza”. Iisus nu era nepasator fata de suferinta lui Ioan. Insa El se ocupa de eliberarea dintr-o temnita mai mare decat cea a lui Irod: El Se ocupa de temnita mortii.
Evanghelia se predica saracilor. Cu exceptia crestinismului autentic, toate religiile se bazeaza pe fapte, ritualuri sau experiente meritorii – tu faci aceasta si Dumnezeu va face aceasta. Rezultatul: aroganta sau teama. Imparatia lui Iisus este total diferita. Cetatenia este oferita, nu cumparata. Adoptia ca fiu sau fiica a lui Dumnezeu se realizeaza nu cand ai facut destul, ci cand recunosti ca nu poti face nimic. Nu se castiga, ci se accepta. Astfel, slujesti lui Iisus, nu din aroganta sau frica, ci din iubire.
Ioan a inteles. Asa va fi Imparatia pe care Iisus o intemeiaza. Asa ceva are Iisus de gand sa faca. Iisus nu tacea; insa Ioan cauta un raspuns gresit. El astepta raspuns la problemele sale pamantesti, iar Iisus era ocupat cu rezolvarea celor vesnice. Daca te-ai rugat pentru un partener de viata si esti tot singur, daca astepti un copil si nu vine inca, daca ceri sanatate si esti tot bolnav…, nu considera ca Dumnezeu nu asculta. El raspunde chiar la rugaciuni pe care nu le-am facut.
Ioan nu cerea prea mult; el cerea prea putin. El cerea lui Dumnezeu sa-i rezolve situatia temporara, in timp ce Dumnezeu ii rezolva situatia vesnica. Ioan cerea o solutie imediata. Iisus orchestra o solutie vesnica.
Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii! Aceasta nu inseamna ca Iisus nu este sensibil la nedreptate si persecutie. El cunoaste cel mai bine continutul expresiei “Nu este drept”. Pentru ca nu a fost drept ca oameii sa scuipe in ochii care au plans pentru ei, sa sfartece spatele Facatorului lor, sa strapunga cu piroane palmele Celui care a facut pamamtul. Dumnezeu a tacut, cand pacatele lumii erau asezate asupra Fiului Sau. Si nu a intervenit de loc la strigatul de un milion de ori mai dureros decat cel al lui Ioan: “Dumenzeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” Nu a fost drept, dar s-a intamplat. Din iubire pentru om. Pentru o lume a nedreptatii, exista speranta. Speranta unei lumi ideale, in care toti traiesc in armonie perfecta. Cetatenia viitorului te asteapta. Granitele mai sunt deschise pentru putina vreme. Grabeste-te!
de Teodor Hutanu.
