Autor. Teodor Hutanu
"Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila!" Matei 5:7
Ai o rana in inima? Poate este vorba de un parinte care s-a purtat rau cu tine, un profesor care te-a nedreptatit, un partener care te-a tradat, un asociat care te-a lasat cu datorii si falimentar. Poate, prietenul care iti datoreaza bani, conduce o masina noua; seful care ti-a promis avansarea, a uitat sa-ti pronunte numele; prietenii tai au organizat o intalnire si tu ai fost omis; copiii pe care i-ai crescut, par sa fi uitat ca inca existi.
Inima ta este in parte ranita, in parte amara. Cu o parte plangi, cu alta cauti razbunare. Resentimentul este transformarea ranirii in ura.
Urmariti confesiunea unei persoane care a parcurs acest traseu nefericit. “L-am surprins pe sotul meu cu o alta femeie. El a jurat ca nu se va mai intampla niciodata. M-a implorat sa-l iert, dar nu am putut si nu am vrut. Eram atat de amarata si atat de incapabila sa-mi infrang mandria, incat nu puteam sa gandesc la altceva, decat la razbunare. Voiam sa-l fac sa platesca cu varf si indesat. Am si eu firea mea.
Am deschis divortul, desi copii au insistat sa nu o fac. Chiar dupa divort, timp de doi ani, sotul meu a incercat sa ma recastige. Am refuzat sa mai am ceva de-a face cu el. El a lovit prima data; acum eu loveam inapoi. Tot ce doream era sa-l fac sa plateaca.
In cele din urma, el a renuntat si s-a casatorit cu o vaduva foarte placuta, care avea doi copii. El a inceput sa-si refaca viata fara mine. Ocazional ii intalnesc si arata foarte fericiti. Cu totii. Iar eu sunt aici – o femeie insingurata, batrana si nenorocita, care a lasat ca propria-i mandrie egoista si incapatanarea nebuneasca, sa-i ruineze viata.”
Infidelitatea este ceva regretabil. Insa fara iertare, doar amaraciunea ne-a mai ramas. Resentimentul este cocaina emotiilor: sangele se agita si tensiunea creste. Ca si cocaina, cere mereu doze mai mari si mai dese. In cele din urma ea poate ucide, atat fizic, cat si emotional sau spiritual.
Ferice de cei milostivi! Cand iertam, incepem sa simtim ceea ce simte Dumnezeu. “Milos” inseamna sa te asezi in locul altuia si sa-l intelegi; sa vezi viata cu ochii lui; inseamna a experimenta impreuna, a merge in pantofii altuia. Crestinism si fericire reprezinta un proces in trei faze, si nu in doua faze, asa cum il percem noi adesea; nu “greseala-iertare, greseala-iertare”, s.a.m.d, ci “greseala-ieratre-uitare”. Punct. Ferice de cei milosi. Sa uiti raul care ti s-a facut, sa uiti binele care l-ai facut, este fericire; sa tii minte raul ce ti s-a facut si binele ce l-ai facut altora, este egoism, iar egoismul este nemilos: in cele din urma, ucide si ne transmite chipul primului ucigas – Satana.
Ferice de cei milostivi. Un profesor universitar crestin, paraseste academia pentru a ingriji de un handicapat, bolnav de epilepsie si paralizat. Intrebat de ce renunta la cariera si nu lasa ca alcineva sa ingrijeasca de aceasta persoana, el a replicat ca a fost total gresit inteles: „Nu am renuntat la nimic; eu – si nu pacientul meu, este cel care este castigat din aceasta prietenie”. Lista sa cuprinde: pacea sufleteasca si constientizarea modelului propriu al succesului – bazat pe rivalitate, competitie si obsesie.
Ceea ce ne face umani, nu este capul, ci inima; nu abilitatea de a gandi, ci capacitatea de a iubi. Mila este indicatorul prezentei divine in viata si lumea noastra.
Iata intrebarea centrala a erei moderne: unde este acum Dumnezeu? Nietzsche, Marx, Freud, Camus si Beckett ne spun ca El ne-a abandonat, lasandu-ne sa ne facem singuri legile existentei. Dumnezeu este Deus absconditus – Dumnezeul care Se ascunde. Auschwitz si Rwanda sunt date ca exemple vii ale renuntarii la credinta in suveranitatea lui Dumnezeu. Iar daca nu exista Dumnezeu, totul este permis. Putem sa ne permitem sa fim chiar si nemilosi!
Parabola oilor si caprelor (Matei 25:31-46) este puternica, dar si tulburatoare. Ea se adreseaza intrebarii legate de absenta Stapanului, de lipsa lui Dumnezeu de pe scena vietii noastre. Dintr-o data, se deschide scena zilei judecatii, cand se fac ultimile socoteli. Dumnezeu – “Cel izolat si indepartat de noi” – revine in slava pentru a face dreptate, revizuind toate evenimentele derulate pe pamant.
Parabola raspunde intr-un mod socant si profund la problema absentei lui Dumnezeu. Dumnezeu nu S-a ascuns total de noi. Mai degraba, El S-a travestit in cea mai neasteptata ipostaza – strain, sarac, flamand, intemnitat, bolnav si zdrentaros. “Atunci Imparatul va zice celor dela dreapta Lui: «Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia, care v-a fost pregatita dela intemeierea lumii. Caci am fost flamand si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete si Mi-ati dat de baut; am fost strain si M-ati primit; am fost gol si M-ati imbracat; am fost bolnav si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita si ati venit pe la Mine.» (…) «Adevarat va spun ca, oridecateori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut.» (Matei 25:34-40).
Daca nu putem detecta prezenta lui Dumnezeu in lume, inseamna ca am privit intr-o directie gresita. Dumnezeu a desemnat pe cei saraci sa fie reprezentantii Sai. Deoarece noi nu putem sa ne exprimam iubirea noastra catre Dumnezeu, aducandu-I un profit direct, Dumnezeu doreste sa facem ceva profitabil pentru cei saraci, care au misiunea de a fi primitorii iubirii crestine.
De ce permite Dumnezeu sa se nasca copii langa raul mortii in Rwanda, sau aiurea? De sunt inchisori si azile si spitale? De ce nu a curatat Dumnezeu lumea noastra de suferinta, cand a fost pe pamant? Iisus stia ca lumea care ramanea in urma Sa va include saraci, flamanzi, detinuti si bolnavi.
El nu este surprins de imaginea lumii noastre. El a facut planuri sa intervina: planuri immediate si planuri pe termen lung. Planurile de lunga durata includ revenirea Sa in putere si slava pentru indreptarea definitiva a situatiei lumii noastre. Oridecateori rostim “ Si iarasi va sa vie, cu marire si slava…” ne referim la finalul Planului Salvarii omenirii. Planurile immediate prevad repetarea anticipativa a revenirii lui Iisus, fata de cei chemati sa beneficieze de eliberarea finala. El S-a inaltat tocmai pentru ca aceasta repetitie a adventului sa poata avea loc.
Unde este Dumnezeu cand viata te loveste? Viziunea noastra despre Dumnezeu a fost acoperita de praful materialismului, insa si aurul poate sa o acopere, adica, tocmai religiozitatea eronata ne poate intuneca chipul lui Iisus. “Ce pacat, ca pe calcaiele lui Iisus merg crestinii!” si “Doresc un cer imbunatatit – adica fara crestini!” sunt expeimari amare ale acelora care se simt impiedicati tocmai de practica crestinilor, in acceptarea adevarului crestin.
De ce biserica se aseamana tot mai putin lui Iisus? Cum putem atribui chipului lui Iisus cruciadele, inchizitia, comertul cu sclavi, aparthaid-ul… ? Desigur, eu insumi sunt o parte a acestei probleme: de ce ma aseman Lui dupa un model atat de deformat? Cum poate o companie extrem de diversa si nesfanta sa devina trupul – biserica – lui Hristos? Raspunsul este o alta intrebare: cum pot eu, o fiinta pacatoasa, sa fiu acceptat ca fiu sau fiica a lui Dumnezeu? O minune face posibila cealalta minune. Pavel vorbea despre “trupul” lui Hristos, despre “mireasa” lui Hristos, avand in fata o audienta formata din indivizi extrem de degradati moral. “Purtam o comoara inestimabila in vase de lut…”.
“Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre, in care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia, dupa domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii. Intre ei eram si noi toti odinioara, cand traiam in poftele firii noastre pamantesti, cand faceam voile firii pamantesti si ale gandurilor noastre si eram din fire copii ai maniei, ca si ceilalti. Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti). El ne-a inviat impreuna si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus, ca sa arate in veacurile viitoare nemarginita bogatie a harului Sau, in bunatatea Lui fata de noi in Hristos Isus. Caci prin har ati fost mintuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:1-8).
Intreaga noastra natura se opune harului, pentru ca el ne schimba, iar schimbarea este dureroasa. Ferice de cei milostivi, care sunt gata sa primeasca darul divin de a simti cu altii, de a simti dumnezeieste. Cum pot primi acest dar? Cersetorii care cer sunt de fapt niste neajutorati, care pot doar sa ridice mainile. Nu putem castiga fericirea prin eforturile noastre. Putem doar sa ne ridicam mainile si sa incredintam nevoile noastre lui Iisus. Este atat de linistitor sa te sprijini pe El. Vrei sa faci acest lucru chiar acum? El este milostiv. Si tu poti fi milostiv. Poti primi mila chiar acum. Ferice de cei milostivi!
de Teodor Hutanu.
