Autor. Teodor Hutanu
“Cind a vazut Isus noroadele, S-a suit pe munte; si dupace a sezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a inceput sa vorbeasca si sa-i invete astfel:
· Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor!
· Ferice de ceice pling, caci ei vor fi mingiiati!
· Ferice de cei blinzi, caci ei vor mosteni pamintul!
· Ferice de cei flaminzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati!
· Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila!
· Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!
· Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!
· Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor!
· Ferice va fi de voi cind, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra! Bucurati-va si veseliti-va, pentruca rasplata voastra este mare in ceruri; caci tot asa au prigonit pe proorocii, cari au fost inainte de voi.” Matei 5:1-12
Priviti-L pe Invatatorul divin. “Cand a vazut Iisus noroadele, S-a suit pe munte”. Observati surpriza: El nu Se duce in mijlocul multimii, nici nu incepe sa-i invete. Altadata a facut-o, insa nu acum. Inainte de a merge la norod, Iisus a mers pe munte. Inainte ca ucenicii sa intalneasca oamenii, ei L-au intalnit pe Hristos.
Veniti la Mine! Las in urma socoteli si taxe si program, pentru a urca cararea spre muntele intalnirii cu El. Piscul sacru, locul stabilitatii, intr-o lume aflata in marea trecere.
Am citit despre un om care respira aerul piscurilor. Umblarea pe cararea spre munte a inceput-o in tinerete si tocmai aceasta l-a sustinut pana la sfarsitul vietii. Cu cateva zile inainte de moarte, duhovnicul care l-a vizitat a observat un scaun gol langa patul in care zacea acest vultur. Intrebat daca a fost un vizitator la el, omul a raspuns ca pe acel scaun sta Iisus, cu care discuta indelung. Uimirea preotului a fost intampinata de explicatia ca un prieten de demult ii spusese ca rugaciunea este ca si deschiderea inimii catre un prieten. Deaceea, zilnic tragea scaunul langa pat si invita pe Iisus sa ia loc pentru discutie. Dupa citeva zile omul a murit, insa capul nu era pe perna, ci pe scaunul gol.
Daca sunt adolescent si citesc Predica de pe Munte (Mat. 5-7), sa presupun ca vreu sa actionez ca si Iisus. Ce sa fac cu asemenea sfaturi? Sa ma mutilez pentru ca imaginatia mea a luat-o razna? Sa-mi ofer trupul sa fie luat la pumni de tipii duri ai strazii? Sa-mi smulg limba dupa ce am rostit un cuvant aspru catre fratele meu?
Nici pentru adulti, crizele provocate de Predica de pe Munte nu sunt indepartate. Chiar daca unii le-ar putea considera niste excese retorice, rostirile lui Iisus sunt inima mesajului Sau catre lume. Daca nu reusesc sa inteleg invatatura Sa, nu voi reusi sa-L inteleg pe El, nici misiunea Sa unica.
Iisus tine discursul de pe munte la un moment cand popularitatea Sa era in crestere. Multimile Il urmau peste tot, obsedati de intrebarea: A venit, in sfarsit, Mesia? Cu aceasta ocazie, Isus renunta la folosirea parabolelor si prezinta ascultatorilor Sai ca un dus rece, o socanta filozofie de viata. Asemenea candidatilor la alegeri, Iisus Isi dezvaluie platforma electorala. Si ce platforma!
Iisus – lider mondial: este exact ceea ce avem nevoie? Dupa Furtuna Desertului si Kosovo, Iisus nu pare prea potrivit pentru situatiile prin care trecem. Va amintiti de generalul Schwarzkopf? Doar 100 de ore si victoria era castigata! Forta multinationala si un general iscusit au realizat o performanta formidabila. Nu poti sa nu recunosti: exact aceasta este persoana de care ai nevoie pentru a conduce un razboi!
Exact Fericirile inversate: ferice de cei puternici, este mesajul generalului Schwarzkopf. Ferice de biruitori. Ferice de armatele bogate, care isi permit sa foloseasca bombe inteligente si rachete Patriot. Ferice de soldatii cuceritori.
Fericirile au fost un soc real pentru ascultatorii din primul secol. Pentru o Palestina ingenunchiata de romani si clocotind de zelul eliberarii, Iisus a aparut total diferit de generalul Schwarzkopf, iar discursul Sau a fost considerat deranjant si neavenit: daca un soldat inamic te loveste peste un obraz, intoarce-l si pe celalal; bucura-te cand esti persecuta; fii fericit de saracia ta!…
Iraqienii, batuti pe campul de lupta, au incasat o razbunare indesata, pentru incendierea campurilor petroliere kuwaitiene. Insa Iisus promoveaza nu razbunarea, ci iubirea vrajmasilor. Cat ar putea supravietui in fata Romei, o imparatie intemeiata pe asemenea principii?
„Ferice de cei bombardati si de cei ramasi fara adapost”, ar putea sa insemne discursul lui Iisus. „Ferice de cei infrinti si de cei care pland pe camarazii cazuti in lupta. Ferice de kurzii care indura opresiunea iraqiana.” Cuvantul „ferice” pare prea sedat si beatific, pentru a avea forta percutoare, intentionta de Iisus. In greaca, cuvantul „ferice” seamana cu un scurt strigat de bucurie: „O, norocosilor!” In fond, Iisus spune: „Cat de fericiti sunt cei nefericiti!”
Esti preocupat de bunastarea noastra generala, ca cetateni ai Romaniei? Probabil ar fi o idee interesanta sa transpunem fericirile intr-un context contemporan.
Mai intai v-as sugera sa incetati a va mai ingrijora de starea economica si locurile de munca. Un venit national scazut este in realitate benefic pentru tara. Nu intelegeti ca fericiti si norocosi sunt saracii? Cu cat avem mai multi saraci in Romania, cu atat suntem mai binecuvantati. A lor este imparatia cerurilor.
Apoi, nu alocati prea multa atentie asistentei medicale. Vedeti, cei care plang sunt si ei fericiti, pentru ca vor fi mangaiati.
Proteste, greve, arestari? Relaxati-va! Crestinii au o mare ocazie de a fi persecutati, deci – de a fi fericiti. Bucurati-va de ocaziile extraordinare care se deschid.
Ce semnificatie pot avea Fericirile, pentru o societate care onoreaza pe cei care se impun, pe cei aroganti si pe cei bogati? Noi credem ca fericiti sunt cei veseli si puternici. Ferice de cei flamanzi si insetati dupa ocazii profitabile, care cauta prilejul sa ajunga in capul listei..
Unii psihologi si psihiatri, urmandu-l pe Freud, sustin ca Fericirile sunt dovada dezechilibrului lui Iisus. Spiritul de sacrificiu de sine, atat de puternic imbibat in crestinism si foarte apreciat in viata practica a crestinului, este considerat un masochism acceptat cu moderatie. Fericirile – anuntand fericire pentru saraci si persecutati, pentru cei care intorc si celalalt obraz celui care ii loveste, pentru cei care fac bine celor ce le fac rau, pentru cei care iubesc pe cei care-i urasc – „promoveza masochismul”!
Ce este, masochism sau intelepciune profunda? Cei care se grabesc sa dea un raspuns superficial, dovedesc ca nu au luat inca Fericirile in serios. Punand intrebarea mai brutal, sunt adevarate Fericirile? Daca este asa, de ce bisericile nu incurajeaza saracia si plansul si bladetea si persecutia, straduindu-se in fapt impotriva acestora? Care este semnificatia reala a Fericirilor, esenta etica criptica a invataturii lui Isus?
Daca as fi fost in mijlocul ascultatorilor initiali ai lui Iisus, in timpul rostirii Fericirilor, cred ca as fi parasit evenimentul simtindu-ma confuz sau ofensat, si nu mangaiat. Astazi, dupa doua milenii, inca ne luptam sa le prindem intelesul.
Poate nu vom fi niciodata in stare sa declaram decisiv: aceasta este semnificatia Fericirilor! Insa este util sa abservam ca intelegerea lor urmeaza fazele dzvoltarii experientei noastre individuale. Treptat, aproape osmotic, ajungem sa le recunoastem ca fiind niste adevaruri importante.
Intorcandu-ne la existenta noastra cotidiana, este evident ca lumea nostra se grabeste. Timpul a crescut astronomic in valoare. Valoarea fiecarui produs depinde de raritatea lui. Iar timpul, care altadata era din belsug, atinge acum cele mai inalte preturi. Moda instant se extide in toate domniile vietii (pana si felicitarile sunt gata scrise!). Preferam scurtaturile si benzile rapide.
Avem cu adevarat mai putin timp, sau este doar imaginatia noastra? Un raport prezentat Senatului american in 1965 pronostica mai mult timp liber in viitor. Pentru 1985 se prezicea o saptamana de lucru de 22 de ore si pensionare la 38 de ani. Motivul? Computerele vor face totul. Acum, avem computere si faxuri, etc., insa ceasul bate mai departe si lumea este tot mai grabita. Ce a fost trecut cu vederea in pronosticuri? Apetitul consumatorului. In timp ce individualismul anilor 60 a dus la materialismul anilor 80, timpul liber castigat prin tehnologie nu ne-a facut sa ne relaxam, ci sa alergam si mai insistent. Tehnologia ne-a dat mai mult timp, iar mai mult timp inseamna mai multi bani; mai multi bani cer mai mult timp, si cercul continua ametitor la nesfarsit.
Este greu sa ne oprim. Este asemenea elevului de la clasa de pian, care nu reusea sa respecte pauzele din partitura. De ce sa nu faca nimic? Chiar daca profesorul i-a spus ca muzica este mai dulce dupa o pauza, dificultatea de a nu face nimic a ramas.
Avem dreptul sa avem timp. Acest drept la vesnicie a fost proclamat de Iisus in Fericiri. El il promite de noua ori, iar promisiunea este facuta unor beneficiari unici:
“Cei saraci in duh”. Cersetorii in bucataria lui Dumnezeu.
“Cei ce plang”. Pacatosii anonimi, legati prin salutul lor: “Sunt eu, pacatosul.”
“Cei blanzi”. Binevoitorii piosi care nu observa lipsurile maestrilor.
“Cei flamanti si insetati”. Orfanii infometati, care cunosc diferenta dintre un dineu TV si o masa calda la cantina bisericii.
“Cei milostivi”. Castigatorii concursului miliardelor, care impart premiul cu vrajmasii lor.
“Cei cu inima curata”. Medicii care iubesc leprosii si scapa de infectie.
“Cei impaciuitori”. Arhitectii care construiesc poduri, cu lemn dintr-o cruce romana.
“Cei prigoniti”. Cei care au grija sa tina un ochi indreptat spre cer, in timp ce merg prin iadul de pe pamant.
Acestei cete de nefericiti ii este promisa acesta binecuvantare speciala, dreptul la vesnicie. Aceasta fericire nu este ieftina. Matei 5 descrie o reconstructie radicala a inimii. Mai intai recunoastem ca suntem in nevoie, apoi ne pocaim de multumirea de sine. Ne predam conducerii lui Dumnezeu si tanjim dupa prezenta Sa. Iertam pe altii, ne schimbam infatisarea, iubim pe altii si suportam nedreptatea.
Nu este o modificare ocazionala de atitudine, ci demolarea totala a vechii structuri si crearea uneia noi. Cu cat mai radicala este schimbarea, cu atat mai mare este fericirea. Si merita, pentru ca este de la Dumnezeu. Ferice de cei care cred!
de Teodor Hutanu.
