“Dragostea … sufera totul” – 1 Corinteni 13,7
Face parte din experienta noastra sa traim zilnic intr-o lume in care sunt atatea lucruri care nu ne plac sau pe care le detestam. Suntem solicitati la fiecare pas sa suferim, sa suportam. Aceasta este realitatea pura a vieti noastre. Ce face dragostea in aceasta situatie? Desigur, ea nadajduieste totul, chiar si faptul ca este aproape ziua cand suferinta si pacatul vor disparea definitiv. insa, pana la aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Isus Hristos (Tit 2,13), dragostea este capabila de suferinta. Iubirea adevarata nu este secretul evitarii crucii, ci este puterea de a o purta (Mat. 16,24). Dragostea este taria de a suporta o realitate neplacuta. Ea nu elimina opinii de pe cararea noastra, ci ne da sansa de a pasi peste ei. Daca durerea ar fi eliminata din experienta noastra, nici n-am mai avea nevoie de puterea de a o suporta. Isus, Omul suferintei depline, a purtat durerea noastra, nu pentru a ne scuti de ea, ci pentru a ne face in stare sa o purtam si noi, la fel de biruitor.
Suferinta cere rabdare si curaj.
In Biblie, puterea de a suferi are o fata pasiva, de acceptare, numita rabdare, si o fata activa, chiar agresiva, numita curaj.
Prin rabdare, noi spunem “da” vietii, in mijlocul asalturilor raului asupra noastra. Prin curaj, contraatacam raul care ne impresoara. A suferi inseamna a impleti rabdarea cu curajul in fata a tot ceea ce ne raneste si, in acelasi timp, sa crestem spre maturitatea crestina. Avem in vedere ceva mai mult decat doar puterea de a supravietui, pentru ca supravietuitorii sunt cei care reusesc sa scape cu o viata dintr-o situatie nenorocita. A suferi totul inseamna a creste si a te dezvolta sub presiune, in conditii adverse.
Dragostea nu elimina spinii de pe cararea noastra, ci ne da sansa de a pasi peste ei.
Rabdarea este una din virtutile de capetenie. intr-o lume putreda si care ne ranjeste la tot pasul, rabdarea se inalta ca un turn al rezistentei, fiind capabila sa afle bucurie si lumina, speranta si viziune, chiar in mijlocul atacurilor raului impotriva noastra. Rabdarea este intregita de curaj, care este puterea launtrica de a rezista experientelor dureroase prin contraatacarea raului, chiar daca suntem constienti ca biruinta nu sta in noi insine. Curajul ne mentine intr-o stare de ofensiva, in timp ce suntem constransi sa fim rabdatori.
Fara curaj, rabdarea devine pasiva; fara rabdare, curajul se transforma in disperare. Pentru a “suferi totul”, iubirea ne obliga sa avem indestulator din ambele. Aceasta este imaginea pe care ne-o ofera Biblia. Evreul pios privea viata ca pe un timp de asteptare. Sufletul meu asteapta pe Domnul Psalmi 130,6; Doamne, ai mila de noi! Noi nadajduim in Tine! Isaia 33,2.
Credinciosul rabdator este mereu in asteptare, iar in timp ce tinem piept dezamagirilor zilnice, el este un prizonier al sperantei. Asteptarea va fi rasplatita. Dumnezeu va veni si va dovedi ca a meritat sa asteptam. in ziua aceea vor zice: “Iata, acesta este Dumnezeul nostru in care aveam incredere ca ne va mantui. Aceste este Domnul in care ne incredeam, acum sa ne veselim si sa ne bucuram de mantuirea Lui!” Isaia 25,9.
Nadejdea adauga curaj langa rabdare. Cand suntem indemnati sa asteptam, suntem indemnati si la curaj. Nadajduieste in Domnul! Fii tare, imbarbateza-ti inima si nadajduieste in Domnul. Psalmi 27,14. Crestinii de azi sunt chemati sa sufere, in acelasi fel in care au facut-o evreii credinciosi de altadata. Apostolul Pavel vorbeste despre aceasta realitate, cand scrie crestinilor evrei: …ati dus o mare lupta de suferinte. Evrei 10,32.
Suferinta este dureroasa, iar patimile si crucea Domnului Hristos sunt un model al destinului crestinului in aceasta lume.
Avem insa, prin acelasi Model, asigurarea biruintei si, prin suferinta, invierea Domnului Isus. La capatul tunelului ne asteapta o mantuire deplina. Cine va rabda pana la sfarsit, va fi mantuit. Matei 24,13.
Nadejdea adauga curaj langa rabdare.
Apostolul Pavel vorbeste in a doua sa epistola despre asteptarea curajoasa dupa noua creatiune. Noi il asteptam pe Dumnezeu, iar intarzierea aparenta este o intarziere a iubirii: ca nici unul sa nu piara. 2 Petru 3,9. in acest timp de asteptare, noi trebuie sa traim grabind venirea zilei lui Dumnezeu. 2 Petru 3,12.. Asteptand si grabind constituie perechea pentru rabdare si curaj, impletindu-se intr-o nadejde puternica a Noului Pamant, in care, de la un pol la altul, va locui neprihanirea (3,13).
Puterea de a suferi totul se vadeste a fi puterea de a trai victoria chiar in prezenta raului. Este puterea de a simti bucuria mantuirii, chiar si atunci cand este atacata fericirea ta. Este puterea de a porni cu contraatac viguros asupra raului, chiar daca stii ca el este mai puternic decat tine insuti. Este puterea de a spera ca noi si toti ceilalti semeni suntem asteptati cu mantuire. A suferi inseamna sa traiesti ca unul care stii ca Isus este Domnul. Pentru aceasta, puterea de a suferi este puterea de a iubi.
Cand ne gandim la “a suferi totul”, ne gandim in primul rand la rau; el trebuie suportat. insa experienta noastra ne spune ca suferinta vine, in mod aparent paradoxal, atat dinspre Dumnezeu, cat si dinspre diavolul.
Iubirea sufera dupa Dumnezeu.
Cum se poate intampla aceasta? Dumnezeu isi realizeaza planurile pe caile Sale, deseori necunoscute partial sau total de noi, oamenii.
Uneori, prezenta Sa este simtita de noi ca fiind absenta Sa. Pentru evreii din vechime, a fost dificil de asteptat, fara un simbol material al prezentei divine, iar istoria vitelului de aur este o dovada pentru aceasta. De-a lungul veacurilor se aude ecoul strigatului: intoarce-Te, Doamne! Pana cand mai zabovesti? Ai mila de robii Tai! Psalmi 30,13. Care este raspunsul lui Dumnezeu la aceasta agonie a credinciosului? “Asteapta!”
Uneori, prezenta Sa este simtita de noi ca fiind absenta Sa.
Fara iubire, asteptarea dupa Dumnezeu nu rezista la examenul suferintei. Socati de cei care sufera mai mult si nedrept, unii refuza sa accepte rabdarea prezenta a lui Dumnezeu, de dragul armoniei de la sfarsit. Ateismul se poate naste din umanism. Ivan Karamazov, din romanul lui Dostoievski, era un ateu din cauza iubirii de oameni.
Oroarea lui principala era fata de suferinta copiilor nevinovati. El nu dorea armonia lui Dumnezeu, din dragoste pentru oameni. El dorea sa ramana o suferinta nealinata. Ivan era mai dispus sa suporte suferinta inocenta a copiilor decat sa suporte prezenta lui Dumnezeu in acest cadru al suferintei. Pentru el, armonia cerului nu putea compensa suferinta inocentilor de pe pamant.
Atitudinea lui Ivan pare foarte umana si chiar rationala. insa ea este intampinata de raspunsul simplu, dar elocvent, al lui Aliosa, fratele credincios al lui Ivan. Aliosa nu mustra, nu argumenteaza in favoarea lui Dumnezeu, ci il iubeste pe Ivan si il indeamna sa priveasca la crucea lui Hristos, imbratisandu-l si spunandu-i: “Exista Cineva care poate ierta totul, totul si pentru toti, pentru ca El Si-a dat sangele Sau nevinovat pentru toti si pentru tot!”
Acesta este modul in care putem suporta tacerea lui Dumnezeu. Acesta este drumul credintei in insasi suferinta lui Dumnezeu, care S-a intrupat si a experimentat toata gama durerii in propria Sa suferinta. Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? intr-un mod neinteles si teribil, Dumnezeu, in persoana Fiului Sau, a suportat tacerea lui Dumnezeu. Iubirea este puterea suferintei Sale pentru noi. impartasindu-ne din aceeasi iubire, suntem in tare sa asteptam cu bucurie aratarea Sa.
Iubirea sufera raul.
Daca suferinta dupa Dumnezeu este din cauza ca prezenta Sa este departe de noi, invizibila sau intangibila, suferinta adusa de rau este din cauza atacurilor acestuia, lansate asupra vietii noastre, intr-un mod atat de dureros, vizibil si tangibil. Vom reusi sa suportam suferinta cu iubire sau doar vom reusi sa supravietuim?
Uneori insa, drumul spre moarte este presarat cu morti mai mici. Amenintarile asupra vietii sunt suportate de fiecare dintre noi atat la nivel personal, cat si global. Dezastrele naturale, foametea, razboiul, nedreptatea, imoralitatea, divortul, tradarea din partea unui prieten, toate sunt aspecte care difera de la persoana la persoana. Oricare ar fi forma, toate acestea ameninta insasi viata noastra.
Asaltul final contra vietii este moartea. Uneori insa, drumul spre moarte este presarat cu morti mai mici. O moarte minora consta in pierderea unei parti vitale si pretioase a vietii cuiva. Sunt multe modalitati de a suferi “morti minore”. Un barbat pensionat fortat, cand este inca viguros si creativ, experimenteaza o moarte vocationala. Un savant care isi pierde auzul poate suferi o moarte a creativitatii. Un cuplu care descopera ca nu poate avea copii trece printr-o moarte genetica. De fapt, nici unul din noi nu poate scapa de aceste morti minore.
incercand sa supravietuim acestor morti minore, ne epuizam si avem nevoie de rezistenta, prin rabdare si curaj, generate de puterea iubirii. insa, iubirea nu actioneaza asa cum ne-am astepta noi, in mod firesc. Ea nu ofera argumente imediate si rationale pentru morti minore. O sotie nu se intoarce de la funeraliile sotului ei cu capul limpede in legatura cu logica acestei tragedii.
Iubirea n-are nimic de a face cu calcule imediate, stabilind raportul dintre binecuvantari si nenorociri. Mai degraba, iubirea, recunoscand delicat si onest cat de putreda este viata pe acest pamant, ofera puterea descoperirii ca viata are sens si scop, bucurie si speranta, de aceea ne putem inalta glasul chiar in mijlocul durerilor, pentru a intona o lauda catre Dumnezeu.
Iubirea nu este o vraja care preface raul in bine, nici nu ne trimite intr-o calatorie halucinogena, care face ca lucrurile oribile sa para minunate. Iubirea divina este cinstita. Raul suportat prin iubire ramane tot rau. Prima atitudine a curajului iubirii este de a privi raul in fata si a-l numi rau. Iubirea ne da puterea de a vede ca raul nu rodeste binele nimanui, pentru ca este total opus vointei lui Dumnezeu, care nu doreste ca fii si fiicele Sale sa sufere.
Curajul are nevoie de rabdare, asa cum rabdarea are nevoie de curaj.
Apoi, curajul iubirii se manifesta intr-o actiune de rezistenta contra raului. Desigur, curajul nu poate sa redea vederea orbului sau piciorul schiopului sau sa invie un sot care a murit. insa curajul cauta sa invinga cel de-al doilea rau, pe care primul rau incearca intotdeauna sa-l provoace. Raul mortii unui copil ameninta sa creeze in parinti raul convingerii ca nu vor fi niciodata motive pentru a zambi. Raul orbirii cauta sa creeze al doilea rau: disperarea. Atacul raului asupra vietii noastre cauta sa declanseze niste explozii in lant, iar curajul iubirii rupe tocmai acest lant.
In al treilea rand, curajul iubirii este puterea de a recrea realitatea. O persoana oarba poate sa perceapa lumea inconjuratoare intr-un mod in care retina ochiului fizic nu o poate descoperi niciodata. Curajul iubirii ofera cuplului lipsit de copii o familie, un nume si un viitor mult mai fericit decat si-au imaginat. Curajul iubirii ii ajuta pe cei doi sa ramana captivi ai dragostei dintai, in ciuda accidentelor sau handicapurilor suferite. Curajul iubirii ne face in stare sa ne bucuram de familie, prieteni, flori si animale, chiar si cand ultima veste este diagnosticul de cancer, care ne va desparti de toate acestea in cateva luni. Curajul personal recreeaza realitatea, pentru ca el invata sa vada realitatea in culorile renascute din iubire.
Rabdarea ajuta curajul sa fie realizat, iar curajul ofera rabdarii sens.
Curajul are nevoie de rabdare, asa cum rabdarea are nevoie de curaj. Cand privim dezechilibrul produs de rau in lumea noastra, stim ca tot curajul nostru nu poate vindeca dezacordul profund al raului. Nu este cinism, nici defetism, ci asteptarea dupa Dumnezeu, care va impaca, din nou, toate lucrurile cu Sine (Coloseni 1,20). Fara rabdare, curajul s-ar topi in incercarea de a obtine victoria definitiva, acum si aici. Fara curaj, rabdarea ar accepta raul ca pe un destin inexorabil. Dimpotriva, curajul si rabdarea suporta raul si lupta pentru infrangerea lui. Rabdarea ajuta curajul sa fie realizat, iar curajul ofera rabdarii sens.
Isus a suferit pentru noi, fara a solicita mila noastra in schimb.
Iubirea care sufera totul nu este o cautare nevrotica a suferintei. Uneori simtim nevoia de a suferi, pentru ca suferinta ne rasplateste cu mila si cu atentie din partea prietenilor. insa iubirea nu accepta acest fel de satisfactie: ea este puterea de a suporta cea ce ne displace.
Modelul nostru este Domnul Isus. El a suferit totul prin puterea iubirii. in El, noi putem vedea ce se intampla atunci cand iubirea suporta raul. Dragostea L-a manat spre altii, fara a astepta ceva in schimb. El a venit hotarat sa devina slujitorul nostru (Filipeni 2,5-7). El a poposit in lumea noastra ca un participant autentic la suferinta umana, lasandu-Se consumat de raul care ne consuma pe noi. Isus a suferit pentru noi, fara a solicita mila noastra in schimb. Isus nu a fost un masochist, nici un parazit al milei prietenilor. Isus S-a rugat sa treaca de la El paharul durerii, apoi a pasit hotarat spre cruce.
Iubirea adevarata ne duce intotdeauna spre suferinta. A alege sa iubesti este, intr-un sens, a alege sa suferi. Iubirea ne apropie de suferinta altora, iar aceasta ne face vulnerabili, asa cum si Mantuitorul nostru a devenit vulnerabil. Manati de iubire, noi suferim cu altii si pentru altii, iar cand aceasta se intampla, suntem partasi la suferintele Domnului Hristos, singura forma de suferinta care ne califica pentru imparatia cerurilor (Rom. 8,17). Suferind cu Isus, in puterea iubirii Sale, avem putere sa suportam suferinta, asa cum a suportat-o El.
A alege sa iubesti este, intr-un sens, a alege sa suferi.
Iubirea sufera dupa Dumnezeu; ea suporta relele personale si globale; iubirea sufera cu si pentru altii.
Iubirea sufera totul, pentru ca este viata suferintelor lui Hristos. Ramanerea lui Isus in noi innobileaza suferinta si-i da o finalitate fericita. Hristos in voi, nadejdea slavei! Coloseni 1,27.
de Teodor Hutanu.
