“Dragostea … crede totul.” – 1 Corinteni 13,7.
Cand este vorba sa credem ceva, noi, oamenii, ne manifestam diferit. Unii sunt creduli, adica cred tot ce li se spune. Parerea acestor persoane se formeaza dupa ce li s-a spus prima data sau ultima data. Ei cred ca reclamele de la TV sunt adevarate, precum si “dezvaluirile senzationale” din ziare.
La cealalta extrema este tipul cinic, care nu crede aproape nimic. El se considera realist si are convingerea ca toti incearca sa obtina ceva de la el, astfel ca maniera lui obisnuita este neincrederea rece. Semenii nu sunt vecini sau prieteni, ci concurenti. Toti politicienii sunt oportunisti, oamenii religiei sunt materialisti, ziarele mint. Singurul lucru pe care cinicul este dispus sa-l creada este acesta: nimeni nu este demn de incredere.
Intre aceste doua extreme, credulitate si cinism, se afla persoana inteleapta, care analizeaza sanatos tot ceea ce intalneste. Cu oamenii se poarta cu atentie, stiind ca nu toti mint, insa unii o fac. El permite fiecaruia dreptul de a-si dovedi vrednicia. El nu crede orice, insa este gata sa o faca daca are dovezi pentru aceasta.
Dragostea este … nepasatoare.
Iubirea crede totul. Acest vers pare sa ne spuna ca dragostea este naiva. Credulii nu sunt automat persoane iubitoare, dar cine iubeste crede totul. Altfel spus, nu toti naivii sunt indragostiti, dar toti indragostitii sunt naivi. Este o afirmatie care trebuie analizata atent.
Iubirea este opusa cinismului. Ea nu vede in ceilalti oameni doar concurenti, ci semeni, adica persoane care au nevoi. Astfel, iubirea infrange tocmai cauza suspiciunii cronice a cinicului. insa iubirea nu urmeaza nici drumul criticului intelept. Si acesta face calcule inainte de a iubi, are rezerve, este prudent si totdeauna in graba. Iubirea adevarata lasa garda jos.
Exista o nepasare in iubire. Ea poate fi nepasatoare fata de bunurile pe care le poseda, turnand parfumul cel mai scump pe picioarele Mantuitorului (Ioan 12,3). O persoana echilibrata ar fi masurat gestul inainte de a-l face: nu prea mult (“sa-mi ramana si mie”), nu prea putin (“sa dau impresia ca sunt generos”).
Iubirea este nepasatoare chiar fata de sine insasi. Este riscant sa ajuti pe cel cazut intre talhari. Tu insuti poti deveni victima – fiind gresit inteles, inselat sau ranit. Alteori, dispozitia necalculata de a manifesta iubire se poate sfarsi in ridicol, frizand caraghiosul. Totusi, constransi de iubire, trebuie sa ne infrangem temerile si sa ne asumam riscurile.
Iubirea este opusa cinismului. Ea nu vede in ceilalti oameni doar concurenti, ci semeni, adica persoane care au nevoi.
Dragostea este nepasatoare si in ceea ce priveste increderea. Ea este mereu gata sa creada, gata sa renunte la orice abtinere. Nu se ingrijoreaza cu posibilitatea de a fi inselata, pentru ca iubirea are ochi doar pentru nevoile altuia. Daca vi se pare ca dragostea este naiva, sa stiti ca nu este asa de lipsita de experienta sau intelepciune, ci ofera tuturor o sansa egala. Dragostea este dispusa sa achite vinovatia, sa anuleze handicapurile, cautand recuperarea tuturor.
Dragostea si increderea conduc la credinta.
Acum, sa privim cu atentie rolul dragostei in credinta crestina. Apostolul Pavel nu aseaza asupra noastra datoria de a crede totul, in materie de crez religios. Poemul iubirii canta atitudinea si impulsul dragostei de a acorda incredere oamenilor. Uneori, acest impuls trebuie retinut, insa iubirea nu va inceta sa ne orienteze permanent catre incredere. Apostolul Iacov ne explica cum anume credinta este impulsul iubirii.
Credinta iubeste si iubirea crede. Niciodata cele doua nu pot fi separate. In epistola sa (2,14-17), argumenteaza ca adevarata credinta ne conduce la iubire.
Daca s-ar fi exprimat poetic, Iacov ar fi putut spune: “Credinta iubeste totul”. intr-adevar, credinta este puterea de a iubi. Aceasta ecuatie este adevarata in ambele sensuri. Credinta iubeste si iubirea crede. Niciodata cele doua nu pot fi separate. in profunzimea experientei crestine autentice, iubirea si credinta se contopesc.
Ipostaza fundamentala a credintei este o inima deschisa, gata sa primeasca dragostea lui Dumnezeu prin Isus Hristos. in acelasi sens, Calvin spune despre credinta ca nu este nimic altceva decat “un rezervor deschis”, gata sa fie umplut cu dragostea lui Dumnezeu. Astfel, credinta este deschiderea fata de iubire, dispozitia de a primi iubire. Credinta este experienta de a fi iubit. Iar din experimentarea iubiri lui Dumnezeu vine credinta in adevarul Evangheliei.
Iubirea fata de noi, credinciosii, crestini adevarati. Cel mai profund motiv pentru a crede este constientizarea realitatii ca suntem iubiti de Dumnezeu. Primul lucru care declanseaza credinta, conducand la convertire, este simtamantul ca Dumnezeu a coborat in adancimile vietii mele si, cu aceleasi brate intinse pe cruce, ma imbratiseaza cu siguranta dragostei dumnezeiesti.
Ceea ce pastreaza vie credinta in inima unei persoane, in familie si in biserica, este numai dragostea.Cand acest eveniment se intampla, necredinciosul devine credincios. Noul convertit va continua sa creada, sustinut de experimentarea continua a iubirii lui Dumnezeu. in alergarea pe drumul credintei, continuam sa credem pentru ca nu putem scapa de dragostea lui Dumnezeu, deoarece credinta este trairea iubirii divine. Aceasta credinta ne conduce apoi la acceptarea adevarului Evangheliei, adica adevarul despre dragostea care ne mantuieste.
Dragostea este argumentul credintei.
Ceea ce pastreaza vie credinta in inima unei persoane, in familie si in biserica, este numai dragostea. Cei care il iubesc pe Dumnezeu cu adevarat devin persoane demne de incredere si vehicule ale credintei. Un reporter l-a intrebat odata pe marele teolog Karl Barth: “Ati scris atat de multe volume despre Dumnezeu; de unde stiti ca este adevarat?” Raspunsul simplu a fost: “Pentru ca asa mi-a spus mama!” Timotei ar fi spus acelasi lucru despre bunica lui (2 Timotei1,5; 3,14.15). in mod asemanator, cantecul copiilor care spune: “Isus ma iubeste, stiu asta, pentru ca Biblia spune asa”, iar una din editii ar putea sa ma includa si pe mine, si pe tine.
Iubirea acorda incredere semenilor pentru ca ea nu se simte amenintata niciodata.Ceea ce este adevarat despre transmiterea credintei, la nivelul familiei, este adevarat si la nivelul Bisericii. Acolo unde Isus este ascultat – Daca Ma iubiti … – este prezentata si credinta lui Isus.
Afirmatia lui Augustin, “nu as fi crezut, daca nu mi-ar fi spus biserica”, nu este totdeauna confortabila. Ea poate fi valabila numai in masura dragostei pentru Isus, prezenta in Biserica.
Increderea iubirii este sigura.
Dragostea este puterea de a crede adevarurile Evangheliei, dar este si puterea de a ne increde unul in celalalt? Evident, absolutizarea exprimarii poetice, Dragostea crede totul, poate duce la concluzii neadevarate. Dragostea nu poate iubi, de exemplu barfa. Sigur, dragostea merge dincolo de ceea ce este obisnuit si rational, fara a deveni insa absurda. Iubirea este gata sa creada tot ce trebuie crezut.
Iubirea acorda incredere semenilor pentru ea nu se simte amenintata niciodata. Ea nu este in competitie pentru putere, bani, aplauze sau chiar iubire. Ea nu traieste la limita, nu este nelinistita si nu are nimic de pierdut. Preocuparea ei de capetenie este de a se darui pe sine. Astfel nu poate fi inselata sau tradata, este invulnerabila. Fiind mereu in stare si gata sa ofere, este mereu pregatita sa creada.
Dragostea, fara sa ignore faptele, vede dincolo de ele: mincinosul, dictatorul, criminalul – sunt deopotriva candidati la vindecare si rascumparare. Pe scurt, dragostea este puterea de a crede mai mult decat permit dovezile, iar aceasta investitie este cea mai rentabila. Cel care este iubit mult crede mult.
Pe scurt, dragostea este puterea de a crede mai mult decat permit dovezile …
Nu-i asa ca pare o nebunie sa crezi totul? Raspunsul este afirmativ in dreptul oricui, cu exceptia dragostei. Numai dragostea are viziunea si forta recuperarii de care avem disperata nevoie in acest veac al neincrederii. Iubirea crede ca si talharul, si centurionul pot sta la masa cu Avraam, Isaac si Iacov, ca vamesii si pacatosii pot fi recuperati pentru cer. Dar ce putem spune despre noi? Sa ne privim imaginea, de-a dreptul descurajanta uneori, in oglinda iubirii si sa credem. Astfel vom fi niste oameni noi, in stare sa credem totul. Dumnezeu este dragoste, iar oamenii, asa rai, pot fi mantuiti, chiar si eu – cel dintai dintre pacatosi.
de Teodor Hutanu.
