"Dragostea … nu se manie” – 1 Corinteni 13,5
Iata o veste cu adevarat buna, pentru acest sfarsit de veac plin de nevroze. Iritabilitatea s-a lipit de existenta noastra si pare indispensabila in lupta pentru supravietuire si afirmare, in timp ce efectul adevarat este un deranjant bruiaj spiritual. Apoi, uneori, acesta se transforma in adevarate catastrofe. Un buton gresit in mana unui general manios poate produce dezastre teribile. Chiar daca pentru unii nu va avea efect decat prevenirea imbolnavirii de ulcer, totusi, puterea iubirii de a infrange iritabilitatea din inima oamenilor merita o sarbatoare permanenta.
Ce este iritabilitatea? Este pasta emotionala pentru lansarea maniei. A fi iritabil inseamna a te afla permanent in numaratoarea inversa catre o explozie temperamentala. inseamna a fi ca un vulcan, gata de eruptie in orice clipa. Membranele spirituale ale unei persoane iritate sunt inflamate, iar cea mai mica frictiune trimite o sageata de durere prin toata fiinta.
Cum arata o persoana manioasa? Mania foloseste multe metode si se travesteste in mii de straie, asa ca nu se poate trasa un singur tablou. Stim insa ca mania este o emotie, o stare pasionala, care provoaca durere. Mania ne face sa strigam si sa plangem, sa lovim si sa instauram ordinea dorita de noi.
Iubirea pune o siguranta de mare putere bombelor noastre emotionale.
Cand ne maniem, ne manifestam violent, folosind cuvinte de numai patru litere, sau ne inchidem in noi insine, tinand mania sub capac, pentru ca ne este rusine sa o expunem fata de altii. Probabil incercam sa o deghizam in emotii mai respectabile: tristete, regret, simpatie.
Daca suntem insa intr-o forma spirituala, atunci suntem dispusi sa comunicam starea noastra de manie in care ne aflam: o recunoastem fata de noi insine si fata de aceia pe care ne-am maniat.
Ceea ce facem de obicei, cand suntem maniosi, depinde de calitatea noastra ca persoana.
Ce putem astepta sa faca iubirea cu mania noastra? Iubirea crestina nu ne transforma in niste fiinte fara coloana vertebrala, neputincioase de a reactiona. “Iubirea programata sau robotizata” este o contradictie de termeni. Adevarata iubire nu lasa libertatea de ne mania, fara ca sa devenim sclavii propriei noastre manii. Iubirea pune o siguranta de mare putere bombelor noastre emotionale. Ea castiga controlul asupra spiritului, asigurandu-ne ca energia launtrica nu va fi folosita decat intr-un singur scop bine stabilit.
De ce ne maniem?
Iubirea egoista este cauza maniei. Acest fel de iubire cauta permanent satisfacere si siguranta personala. Ea ne indreapta catre prieteni, persoane iubite si chiar Dumnezeu, cu speranta zbuciumata ca apropierea de ei ne va aduce ceea ce dorim. Cum insa niciodata dorintele egoiste nu sunt deplin implinite, intotdeauna ele se vor termina cu frustrare. Pistruii sunt o frustrare pentru adolescenta care vrea sa fie atractiva, esecul profesional al sotului este o frustrare pentru sotie, greutatea corporala sporita estre o frustrare pentru tanara logodnica, lupta sotiei pentru egalitate este o frustrare pentru sot.
Toate acestea duc la iritare. insa ne iritam din cauza naturii acestor situatii sau pentru ca natura noastra este deja iritabila?
De ce niciodata nu suntem multumiti? Pentru ca suntem egoisti. Aceasta radacina de amaraciune porneste din abisul fiintei noastre. Boala lui Lucifer de a lua locul lui Dumnezeu ne-a fost transmisa tuturor prin pacatul lui Adam. Foamea sufletului dupa pace adevarata nu poate fi deplin satisfacuta decat prin Isus, al doilea Adam: Caci El este pacea noastra … Efeseni 2,14. Esecul nostru de a gasi pacea cu Dumnezeu este motivul fundamental pentru transformarea oricarei neplaceri in iritabilitate. Nereusind sa fim in acord cu Dumnezeu, suntem lipsiti de puterea iubirii, iar eul nostru nemultumit devine axa in jurul careia dorim sa se invarta toata lumea. Si pentru ca nu toata lumea va face acest lucru, cea mai mica frustrare va impinge egoismul nostru sa apeleze la manie, iar mania va spulbera din viata bucuria si o va inlocui cu ostilitatea.
Mania are consecinte dureroase.
Ostilitatea este mania transformata in agresivitate. Persoana pe care ne maniem este privita ca inamic. Ciudat este ca nu dorim sa facem pace prin rezolvarea neintelegerile, ci cautam sa pastram vie disputa. Permanentizarea conflictului duce inevitabil la violenta verbala si fizica. Si lucrul cel mai dureros este ca, in aceasta desfasurare a maniei, nu lovim doar in presupusul inamic, ci, practic, in toti cei din jurul nostru. Nici un parinte nu-si bate copilul numai pentru ca acesta l-a provocat prin comportamentul sau. Parintele isi bate copilul pentru ca poarta in suflet ostilitatea fata de cineva, care poate fi uneori celalalt parinte sau o alta persoana, dar intotdeauna ostilitatea principala este fata de sine insusi. in mod asemanator, sotul care isi bate sotia arata ca el insusi are conflicte sufletesti nerezolvate si care sunt generate de egoism.
De ce niciodata nu suntem multumiti? Pentru ca suntem egoisti?
Capacitatea de a ne mania nu este in sine un pacat, dar, cel mai adesea, mania este raspunsul naturii noastre pacatoase. Acum trebuie sa aflam ce efect are iubirea asupra maniei.
Lucruri pe care iubirea nu le face fata de manie.
1. Iubirea nu ascunde mania
incercand sa ne mascam mania, noi vrem sa-i convingem pe cei din jur de pacea noastra interioara. Pentru ca imaginea omului manios este detestabila, ne travestim emotiile in manifestari care par mai apreciate. Astfel, incercam doua lumi diferite: ii semnalizam pe ceilalti ca au facut lucruri care merita mania noastra, insa noi suntem prea buni ca sa ne maniem. Ne permitem luxul de a ne exprima mania, fara a ne astepta la replica.
Cand ne ascundem mania, ii eliberam pe ceilalti de responsabilitatea de a face ceva pentru a ne ajuta in acea situatie. insa, in acelasi timp, ii fortam sa suporte o persoana iritata, care nu vrea sa-si recunoasca adevarata stare. Rezultatul este un amestec straniu de tragic si ridicol. Daca continuam sa traim tainuind mania din noi, nu reusim altceva decat sa ne retinem de a schimba situatia care este adevarata cauza a maniei, ceea ce ne va face si mai maniosi.
2.Iubirea nu permite dezlantuirea maniei.
Sunt foarte multe feluri de exprimare a maniei. Ea se poate napusti cu vorbe a caror greutate nu mai este tinuta in seama, continuand cu amenintari si violenta fata de oricine si orice pare sa ni se impotriveasca. Aceasta este la fel de periculoasa ca si mania ascunsa. S-ar putea spune ca este mai sanatoasa pentru cel care se usureaza in felul acesta, dar nu lasa in urma ei decat oameni raniti si sangerand. Cred ca apostolul Pavel avea in vedere ambele atitudini fata de manie, cand a scris: Maniati-va dar nu pacatuiti. Efeseni 4.26; sau altfel spus: Nu va ascundeti mania, dar nici n-o lasati sloboda pe drum.
3. Iubirea nu elimina din viata noastra sursele de iritare.
Numai cand iubirea divina va fi suverana in toti si in toate, o data cu stabilirea imparatiei slavei lui Dumnezeu, la a doua venire a Domnului Hristos, numai atunci va disparea orice motiv de manie. Astazi insa, cand si experimentarea iubirii este in parte (1 Corinteni 13,9), nu ne putem astepta ca iubirea divina sa ne izoleze de oamenii sau situatiile care au potentialul de a ne provoca mania.
Oamenii ne irita pentru ca se ating de eul nostru sensibil. Ei nu ne apreciaza, ne ignora, ne vorbesc de datorie cand noi vrem vacanta, nu ne vin in ajutor cand ne plangem, sunt mai avantajati, desi sunt mai putin talentati. Unii ne irita chiar cu iubirea lor. Dragostea posesiva este plictisitoare si sufocanta. Sunt tineri care nu se pot casatori din cauza legaturilor puternice cu parintii; sunt persoane deprimate sau muribunde care nu se pot impartasi de o clipa de singuratate, din cauza celor iubiti.
4. Iubirea nu trateaza mania prin a o interzice.
Iubirea este eficienta in viata noastra numai cand prezenta ei insemna putere. Stiind ca dragostea nu se manie, am putea fi tentati sa negam orice stare de iritare, insa aceasta va face ca frustrarea sa sporeasca. in noi insine nu exista putere de a iubi in prezenta maniei. A interzice mania in numele iubirii este o greseala, pentru ca iubirea nu distruge capacitatea de a ne mania. Sunt situatii care ne impun sa ne maniem: nedreptatea sociala si rasiala, copii care mor de foame. Necesitatea lui Dumnezeu este supremul motiv de manie: Eu sunt asa de plin de mania Domnului, ca n-o pot opri. Ieremia 6,11. Isus S-a maniat pe cei ce transformasera Templul intr-un loc de afaceri, iar apostolul Pavel s-a maniat cand a vazut Atena plina de idoli (Fapte 17,16).
Este important de observat ca niciodata iubirea nu autorizeaza mania pornita din motive egoiste. in situatiile amintite anterior, este vorba de iubire suprema fata de Dumnezeu si de urmarirea celui mai mare bine al aproapelui.
Lucruri pe care iubirea le face fata de manie.
Iubirea are puterea de a directiona intregul nostru potential catre binele altora si face aceasta fara ca sa astepte ceva in schimb. Acceptarea iubirii divine produce schimbarea mentalitatii si naturii noastre, eliberandu-ne de egoism si de frustrarile lui. in felul acesta, orice motiv de manie egoista s-a dus. Dragostea nu se manie!
1. Iubirea elimina mania, pentru ca ne implineste cele mai profunde nevoi ale noastre.
Nu se poate experimenta iubirea fara a experimenta trairea cu Dumnezeu. Apostolul Ioan subliniaza in mod repetat acest lucru: … daca ne iubim unii pe altii, Dumnezeu ramane in noi si dragostea Lui a ajuns desavarsita in noi… Dumnezeu este dragoste; si cine ramane in dragoste, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el. 1 Ioan 4:12,16. Pentru ca Dumnezeu este dragoste, cand primim iubirea, primim pe Dumnezeu, iar El locuieste in oricine traieste in iubire.
2. Iubirea este eficienta in viata noastra numai cand prezenta ei inseamna putere
Aceasta unire a noastra cu puterea divina a iubirii pune capat egoismului. Aceasta minune ni se ofera in dar (Efeseni 2,8) si, pentru prima data, cautarea noastra dupa implinire isi atinge tinta, prin primirea darului iubirii lui Dumnezeu.
3. Iubirea ofera putere pentru comunicarea maniei.
Puterea iubirii ne da libertatea de a recunoaste ca suntem maniosi si a o exprima intr-un mod constructiv. Aceasta nu inseamna legalizarea dezlantuirii maniei, ci libertatea de a schimba situatiile care produc mania.
Iubirea lui Dumnezeu ne face in stare sa recunoastem fata de semeni ca suntem vulnerabili si astfel dispare orice motiv de a ne deghiza mania. Realizam in felul acesta cadrul schimbarii situatiei deranjante, iar daca cel care ne irita refuza sa-si schimbe pozitia, vom fi dispusi sa-i acordam aceasta libertate, cu speranta ca, intr-o ocazie viitoare, o va face.
4. Iubirea sporeste multumirea
Iubirea biruie mania pentru ca are puterea de a vedea viata ca pe un dar. Dumnezeu ni Se ofera la fel de gratuit ca si aerul; o data ce L-am primit, El ne deschide ochii fata de o lume noua. Este o lume noua pentru ca o vedem cu alti ochi. Viata nu mai este o cursa cu obstacole pentru obtinerea fericirii. Lumea in care traim este un dar, in care ne descoperim pe noi insine tot ca pe un dar al lui Dumnezeu. Prima respiratie dimineata, strangerea de mana a unui prieten, primul “buna dimineata!” din partea tovarasului de viata, binecuvantarea sanatatii, posibilitatea de a lucra – toate sunt daruri de la Dumnezeu.
Aceasta viziune nu este romantism. Cunoastem si umbrele – agonia si mizeria. Unii semeni nu au drepturi, altii mor de foame, iar pentru altii viata este mai teribila decat moartea. Iubirea insa ne da puterea sa ne preocupam de binele celorlalti, iar cand venim in atingere cu nevoile lor, simtim ca propriile noastre vieti sunt un dar, si aceasta da nastere la multumire. Multumirea este antidotul maniei. Tensiunile launtrice dispar cand suntem inundati de multumire. Iubirea desavarsita converteste capacitatea noastra de a ne mania intr-un instrument al slujirii altora si al slavirii lui Dumnezeu.
de Teodor Hutanu.
