“Dragostea … nu cauta folosul sau” – 1 Corinteni 13,5
Am analizat in articolul precedent – Dragostea si drepturile omului – modul in care iubirea sacrifica ceea ce ii apartine. Forta iubirii ne orienteaza catre cautarea semenului. Dar ce atitudine are dragostea fata de cautarea de sine? in fiecare persoana este o dorinta naturala de a atinge un ideal, de a ajunge si a fi tot ce se poate mai bine.
Este posibil ca iubirea divina sa se opuna celei mai importante aventuri din viata unui individ, cautarea de sine pentru a atinge cel mai inalt ideal?
In sensul pozitiv al expresiei, cautarea de sine nu este tolerarea unui viciu scuzabil, ci datoria cea mai inalta. Aristotel o numea “constientizare de sine”, el afirma ca oamenii sunt morali cu adevarat cand sunt constienti de eul lor. Noi ne educam copiii sa fie cautatori de sine si consideram ca avem succes atunci cand ei isi urmaresc cu seriozitate idealul.
Ca urmasi ai Domnului Hristos, crestinii sunt confruntati cu o alta chemare, aceea a iubirii care se neaga pe sine. insati viata plina de sacrificiu a lui Isus pune sub semnul intrebarii eforturile noastre orientate spre cautarea de sine. Cuvintele Sale arunca la gunoi toate aspiratiile noastre umaniste. Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine … Matei 16,24. Aceste cuvinte fac sa insiste vocea launtrica ce cere uitare de sine si grija pentru altii. Tagaduirea de sine si cautarea de sine par sa fie angajate intr-o coliziune frontala: a iubi inseamna sa te negi pe tine insuti, iar a cauta propria realizare este egal cu respingerea iubirii.
Tagaduirea de sine si cautarea de sine par sa fie angajate intr-o coliziune frontala.
Iubirea jertfitoare a lui Dumnezeu si nevoia de a cauta idealul personal se exclud reciproc? Pornind de la starea noastra naturala, lipsiti de slava asemanarii cu iubirea si sfintenia lui Dumnezeu (Romani 3,23), este practic imposibil de indepartat vrajmasia neobosita dintre iubirea crestina si omeneasca noastra cautare de sine. incercand aceeasi experienta tipic umana, apostolul Pavel se vedea sfasiat in doua directii ireconciliabil opuse: "Fiindca dupa omul din launtru imi place Legea lui Dumnezeu; dar vad in madularele mele o alta lege, care se lupta impotriva legii primite de mintea mea si ma tine rob legii pacatului. O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte?… "Romani 7,22-24. Nu numai ca Biblia permite “cautarea de sine”, ci o si recomanda ca pe o conditie esentiala a ajungerii intr-o pozitie corecta fata de Dumnezeu si mantuirea personala. insa, “cautarea de sine” biblica este total diferita de eforturile egoiste de realizare personala.
Ce sa cautam?
Cand ne cautam pe noi insine, ne indreptam catre doua aspecte esentiale: identitatea si destinul nostru, adica “ce suntem” si “ce trebuie sa devenim”. Nu putem face una fara cealalta: nu putem atinge idealul fara a ne cunoaste pe noi insine.
1. Cautam cunoasterea de sine
“Cunoaste-te pe tine insuti” a fost tinta a intelegerii vietii omului. Nu putem fi in pace cu noi insine pana nu stim cine suntem. Aceasta frenetica ingrijorare cu privire la continutul fiintei noastre descopera nelinistea provocata de necunoasterea de sine. O facem atunci cand mergem la psiholog pentru a ne regasi eul reflectat in sentimente si emotii. Ne cautam pe noi insine in societate, deslusindu-ne chipul in modul cum se comporta ceilalti fata de noi. Oriunde privim, cautarea este dureroasa si nesfarsita, dar este foarte clar ca avem nevoie sa ne cunoastem pe noi insine. Psalmii lui David reiau deseori aceasta tema: "Cerceteaza-ma Doamne, incearca-ma, trece-mi prin cuptorul de foc rarunchii si inima." Ps. 26,2.
Adevarata cautare de sine este podul peste prapastia dintre ceea ce suntem si ceea ce ar trebui sa fim.
"Cerceteaza-ma Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Vezi daca sunt pe o cale rea si du-ma pe calea vesniciei!" Ps. 139,23.24. Iar cea mai mare dificultate a cunoasterii de sine este ca nu o putem realiza noi insine: Inima este nepus de inselatoare si deznadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca? Ier. 17,9.
2.Cautam sa atingem idealul
Daca cunoasterea de sine este o stare imposibila prin noi insine, cum vom putea sa realizam destinul ideal? Din exemplele citate anterior, se poate vedea ca strigatul disperat al lui Pavel, David, Ieremia nu a rasunat in pustiu: Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru (Rom. 7,25); Eu, Domnul, cercetez inima si cerc rarunchii (Ier. 7,10) iar rugaciunea plina de credinta a lui David era: Du-ma pe stanca pe care n-o pot ajunge, caci este prea inalta pentru mine. Ps. 61,2.
Adevarata cautare de sine este podul peste prapastia dintre ceea ce suntem si ceea ce ar trebui sa fim. Unii psihologi au numit acest fel de cautare de sine “tendinta de actualizare” a fiintei umane: aducerea in realitatea vietii noastre a ceea ce este ideal. Aceasta cautare de implinire personala nu are nimic egoist in ea. Dragostea desfasurata inaintea noastra la Crucea de la Golgota nu are in vedere nici un profit personal prin nesocotirea binelui celorlalti. Contradictia intre iubirea divina si iubirea de sine este evidenta: dragostea autentica nu este egoista. Ea este un dar de la Dumnezeu, si cata nevoie avem de ea! Cautarea dupa acest fel de implinire personala nu numai ca nu este interzisa, dar devine chemarea cea mai nobila a crestinului. Devenind ceea ce poti fi cu adevarat, poti iubi pe Dumnezeu si pe semeni cu adevarat. Prin experienta cunoasterii Mantuitorului, iubirea neegoista este mai mult decat o exagerare pioasa si o sfintenie idilica, este o parte din experienta noastra cotidiana: Daca este cineva in Hristos, este o faptura noua; cele vechi s-au dus; iata ca toate lucrurile s-au facut noi” 2 Cor. 5,17
Adevarata cautare de sine este nasterea din nou.
Cautarea de sine, desfasurata in limitele resurselor noastre umane, face din realizarea personala un scop in sine. Eul nostru devine standardul evaluarii a ceea ce facem si a ceea ce ni se intampla. Sursa raului din viata noastra este strans legata de cautarea de sine egoista, prin care eul devine idolul in jurul caruia trebuie sa danseze ceilalti. Iubirea generata de acest fel de cautare de sine este puternic motivata: vom iubi doar pe cei ce accepta sa ni se alature la altarul divinizarii eului nostru.
Contradictia intre iubirea divina si iubirea de sine este evidenta: dragostea autentica nu este egoista.
Cautarea de sine a omului nenascut din nou combina sau confunda tagaduirea de sine cu inchinarea la sine. Pentru aceasta, tagaduirea de sine este o auto-disciplina de a spune “nu” lucrurilor. Facem aceasta chiar si atunci cand nu ne place: nu fumam, renuntam la mancaruri favorite, avem un program de viata sever de dragul sanatatii; lucram peste program, ne inscriem la cursuri serale sau fara frecventa, scoatem din program televizorul, distractiile, pentru a fi mai eficienti. Ne exercitam vointa pentru a fi mai buni. insa toate acestea pot fi numai “disciplina”, dar nu “tagaduire de sine”. Acestea sunt renuntari la lucruri, dar nu renuntari la “eu”.
Daca aceasta constatare ne aduce la realitatea neputintei descoperirii adevaratului nostru eu, atunci nu suntem departe de capatul cercetarii noastre. Poate un etiopian sa-si schimbe pielea, sau un pardos sa-si schimba petele? Tot asa, ati putea voi sa faceti binele, voi, care sunteti deprinsi sa faceti raul? Ier. 13,23. Adresandu-Se lui Nicodim, Isus da adevaratul si unicul raspuns la neobosita “tendinta de actualizare”, adica de a deveni ceea ce trebuie sa fim: Adevarat, adevarat, iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea imparatia lui Dumnezeu … Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este Duh. Nu te mira ca ti-am zis: “Trebuie sa va nasteti din nou” Ioan 3,3.6.7
De aceea, iubirea nu poate cauta implinirea personala pana ce eul nu este eliminat prin rastignire.
Numai asa iubirea devine in noi forta care face din Isus centrul existentei si din semeni – preocuparea principala, fara a astepta vreo rasplata. Iubirea nu-si ajuta vecinul pentru a fi aplaudata. Iubirea nu ne mana catre o tinta mai inalta doar pentru a savura placerea ca suntem mai buni ca altii. De aceea, iubirea nu poate cauta implinirea personala pana ce eul nu este eliminat prin rastignire, iar persoana regenerata se inroleaza ca slujitor al iubirii dezinteresate. in aceasta experienta isi sfarseste cautarea de sine zbuciumatul Pavel de altadata: Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Gal. 2,20. Adevaratul nostru eu se regaseste doar in persoana lui Isus si ni-l insusim primindu-L pe El in viata noastra. Apoi, viata este plina de iubire divina, pentru ca am descoperit adevaratul eu: "Pentru mine, a trai este Hristos." Fil. 1,21.
Iubirea ne elibereaza de cautarea de sine.
Cautarea naturala dupa ideal ne pune fata-n fata cu un eu intolerant. Nu ne va ierta pentru esecul de a atinge standardul stabilit prin traditie, mijloace de informare, psihologie, teologie etc. Si cum acestea sunt instabile si schimbatoare, goana dupa ideal devine nesfarsita. Prea multe imagini ale eului ideal aduc confuzie si neliniste. ingrijorarea sporeste din cauza obstacolelor care stau in calea realizarii eului ideal. Suntem frustrati de slabiciunile fizice, de la crampe la infarct. Suntem retinuti de comoditate si placeri, apoi moartea ne opreste din drum, chiar inainte de a porni. Avem putin timp si multa slabiciune. Cine isi mai poate imagina ca va ajunge “Fata morgana a idealului”?
In aceasta situatie, nu avem decat doua posibilitati: Ne putem lasa infranti si prada disperarii si violentei sau, acceptand starea noastra reala, imposibil de depasit prin noi insine, sa acceptam darul nasterii din nou, prin Isus Hristos.
Prea multe imagini ale eului ideal aduc confuzie si neliniste.
Iubirea ne elibereaza de idolul eului si ne convinge ca Dumnezeu accepta eul nostru asa cum este, ne iarta si ne infiaza ca si copii ai Sai. Apoi, iubirea divina ne invita sa privim adevaratul nostru eu, pe care sa ni-l insusim: Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului nostru si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului. 2 Cor. 3,18.
de Teodor Hutanu.
