Cetatea sperantei – iubirea : 1 Corinteni 13,7.
A fi plin de speranta inseamna a privi viitorul cu bucurie si multumire…
Atata timp cat o persoana iubeste, ea este in stare sa spere. Puterea iubirii infrange avalansa disperarii si triumfa asupra tendintei catre resemnare. Ea rezista atacurilor demonice ale descurajarii. Iubirea ne mentine plini de speranta, in orice situatie, in ciuda tuturor piedicilor. Iubirea este puterea de a spera totul. La nivelul experientei noastre umane, speranta pastreaza vie dragostea. Iubirea romantica este alimentata de speranta ca celalalt va raspunde tot cu dragoste. Un sot alcoolic, care transforma intr-un iad viata sotiei sale, reuseste in cele din urma sa distruga speranta. Pe masura ce speranta ei cu privire la schimbarea lui moare, iubirea se transforma intr-o nemiloasa lupta pentru supravietuire. Pierderea sperantei inseamna pierderea iubirii.
Parintele unui fiu razvratit contra regulilor si valo-rilor familiei este pus in fata unui examen dublu, al sperantei si al iubirii. Dragostea este inca prezenta sub forma intristarii si dureaza atata timp cat parintele mai spera intr-o schimbare. Uneori nu suntem siguri daca iubim sau doar incercam sa iubim. Noi devenim nesiguri de dragostea noastra pe masura ce pierdem speranta ca ea va aduce roade. Cat de mult putem iubi un vrajmas, fara speranta ca intr-o zi va deveni prietenul nostru? Cat de mult se pot iubi sotii a caror instrainare este atat de profunda, incat ei pierd speranta reatasarii unul de celalalt? Un lucru este cert: iubirea umana are nevoie de cel putin o scanteie de speranta ca dragostea ii va fi returnata.
Ce este speranta?
Am vazut ca iubirea umana are nevoie de speranta umana. Acum vreau sa facem un pas mai departe si sa observam ca speranta umana are nevoie de iubire divina. in primul rand, speranta apare ca dorinta. Aceasta dorinta este suficient de puternica pentru a dori un lucru mai mult decat altul. Sunt lucruri pe care le dorim, dar nu le vrem cu adevarat, pentru ca ele ne retin de a obtine ceea ce dorim si mai mult. Cineva ar putea sa doreasca o vietuire in concubinaj, dar refuza aceasta legatura pentru ca mai mult doreste casatoria. O femeie poate dori o eliberare de povara ingrijirii a patru copii. Ar dori sa fie libera, sa se afirme profesional, insa iubirea de familie o va retine de la aceasta dorinta. Visurile sunt adesea cladite din dorinte la care nu tinem obligatoriu, dar speranta este o dorinta pentru ceva ce vrem sa avem. Apoi, speranta adauga dorintei si asteptarea.
Cand speram, asteptam ca ceea ce dorim sa se intample cu adevarat sa aiba loc. A fi plin de speranta inseamna a privi viitorul cu bucurie si multumire, cu sentimentul ca prezentul merita sa fie trait, pentru ca asteptam un viitor care ne va aduce ceea ce dorim cel mai mult. Pentru apostolul Pavel, speranta are o dimensiune in plus: dincolo de dorinta si asteptare, speranta este certitudine. El vorbeste despre o nadejde care nu insala Rom. 5,5. Aceasta nuanta a sperantei este foarte mult diferita de ceea ce noi numim speranta, in mod obisnuit. in experi-enta noastra zilnica, noi cadem intr-o stare careia ii zicem spe-ranta, exact atunci cand ne-am pierdut orice incre-dere; aceasta speranta este o dorinta fara asteptare. Cand spunem in cele din urma: „Tot ce putem face este sa speram”, nu vorbim des-pre speranta crestina.
Fagaduinta Domnului Hristos afirma ca El este speranta noastra. Aceasta speranta nu dezamageste, pentru ca Hristos nu dezamageste niciodata. De aceea, speranta crestinului este asemanata cu o ancora a sufletului, o nadejde tare si neclintita Evrei 6,19. Pentru crestin, speranta inseamna: „Sunt sigur in fata viitorului”, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant – Romani 5,5.
Nu cumva speranta, ca certitudine, este o fantezie pioasa? Iubirea aduce increderea ca o minune este intotdeauna gata sa aiba loc? Este iubire sa fiu sigur ca leucemia copilului va fi vindecata? Poate iubirea sa garanteze copilului ca boala de cancer a mamei va fi sigur tamaduita? Spune iubirea fiecarui cuplu in necaz ca familia lor va fi refacuta cu siguranta? Raspunsul este nu. Dragostea nu ne poate da certitudinea oricarui lucru. De fapt, de multe ori sperantele iubirii nu sunt decat neimpliniri. Atunci cum putem canta dragostea nadajduieste totul, intr-o lume in care sperantele sunt prea adesea zdrobite cu brutalitate de realitate?
Speranta, in esenta ei, nu este orientata spre anumite circumstante. Vocatia ei este sa priveasca dincolo de vindecarea unei boli, solutiona-rea unei probleme sau iesirea dintr-o incurcatura. Ea este asigurarea primita de la Dumnezeu ca viata are un rost si un sens, in ciuda bolilor, problemelor si durerii. Speranta priveste catre fagaduinta victoriei finale a lui Isus Hristos asupra a tot ce raneste si ucide. Aceasta este speranta care ofera curajul de a ne bucura de azi si de a privi ziua de maine cu asteptare increzatoare, chiar daca stim ca necazurile vor continua. Iubirea creste aceasta speranta atat in cel ce iubeste, cat si in cel ce este iubit.
Iubirea impartaseste speranta
In Duarte, California, exista un spital pentru bolile incurabile, care este numit „Cetatea Sperantei”. Acolo sunt bolnavi nevindecabili, dar nu „cazuri fara speranta”. Motivul pentru care nu sunt „cazuri fara speranta” este acela ca acolo nu exista de fapt „cazuri”, ci numai persoane. Spitalul are filozofia ca un corp bolnav este o persoana, iar o persoana este cu adevarat o persoana doar in cadrul unei familii. Tot personalul medical se comporta fata de acesti pacienti ca si fata de niste persoane perfect normale, a caror viata are speranta. Aceasta institutie este dedicata transmiterii sperantei, ingrijind pacientii ca intr-o familie.
Grija pentru cineva este o forma a iubirii, iar cand cineva stie ca este iubit, are speranta. Aceasta speranta nu inseamna neaparat vindecare de cancer, cu curajul de a simti ca viata merita sa fie traita, pentru ca exista un „maine”, darul viitorului oferit de Dumnezeu. Prin atingerea calda a grijii noastre, cel aflat in suferinta il vede pe insusi Isus, care il primeste ca pe o persoana pretioasa. Iar atunci, speranta lui trece dincolo de viata aceasta catre viata vesnica, cu Dumnezeu.
Cum primim speranta din dragostea lui Dumnezeu? in primul rand, daca iubim oamenii, suntem constransi sa nadajduim in mantuirea lor. Noi ii iubim pe oameni asa cum sunt, insa afirmarea iubirii ne determina sa dorim lucruri mai bune pentru ei. Acest disconfort al iubirii ne inspira speranta pentru cei pe care ii iubim, speranta ca bolile vor fi vindecate, flamanzii vor fi satu-rati, cei obositi vor gasi odihna, cei tristi se vor bucura, iar pacatosii vor fi salvati. in acest fel, dragostea este inceputul sperantei.
Iubirea ne sensibilizeaza cu privire la potentialul celui ce este iubit si recep-tioneaza cel mai sovaitor semnal de schimbare. Numai cand ne pierdem rabdarea si nu vrem sa avem grija de cineva, spunem: „este fara speranta!” insa, cand experimentam iubirea lui Dumnezeu, prindem vi- ziunea transformarii prin Duhul Sfant – agentul launtric al iubirii divine. Cand Dumnezeu ne imbratiseaza cu iubirea Sa – cand pacatele ne sunt iertate, cand trecutul nostru este uitat, cand primim viitorul imputernicit prin har <196> noi suntem nascuti din nou in speranta. Dragostea Duhului devine izvorul sperantei, catalizatorul unei fapturi noi (2 Corinteni 5,17). De aceea Pavel spune: Dragostea nadajduieste totul.
In dragoste, noi invatam sa asteptam ca Dumnezeu sa ne uimeasca prin actiunile Sale. Dragostea spera totul. Cat de extravagant estepoemul apostolului Pavel! Iubirea divina creeaza spe-ranta care nu dezamageste niciodata.
Teodor Hutanu
