1. Necesitatea igienei spirituale
„Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El Insusi pe deplin: si duhul vostru, si sufletul vostru, si trupul vostru…” 1 Tesaloniceni 5,23
Spre deosebire de celelalte conceptii filozofice si religioase, Biblia ne invata un adevar antropologic fundamental: acela ca omul este o unitate indivizibila „trup – minte – suflet”; si, in consecinta, in aspectele pragmatice, omul trebuie luat in consideratie in mod „holistic” („holos” (gr.) = intreg, tot; „holistic” = unitar, in ansamblu, in totalitate, ca intreg). Aceasta inseamna ca dimensiunile spirituala, psihologica si fizica fie stau toate, fie cad impreuna. Acesta este motivul pentru care sfintirea promovata de Biblie are in vedere si aspectul intelectual, social si fizic!
In lumina acestei realitati, orice act de informare (pe plan mintal) are o consecinta profunda, de formare (pe plan psihologic si spiritual). Ca si pe planul biologic, cand „ceea ce mananci, aceea devii”, la fel se petrec lucrurile si pe taramul ideilor. Studiile psihologice scot la iveala faptul ca nu exista nici o frantura de informatie, indiferent pe ce cale ne parvine, ca sa nu se decanteze in zonele profunde, numite de psihologi subconstient, si care sa nu conditioneze, prin mecanisme inca necunoscute, fluxul launtric si „orb” de dispozitii, dorinte si impulsuri primare.
Creandu-l pe om, Dumnezeu l-a constientizat asupra unei responsabilitati, aceea de a-si pazi „gradina”, sau domeniul in care urma sa-si manifeste libertatea (Gen. 2,15). Avertizarea anunta faptul ca epicentrul Marii Lupte avea sa fie chiar domeniul uman, unde factorul cheie avea sa fie omul pus ca „paznic”. In aplicatie actuala, aceasta inseamna ca tinta tuturor atacurilor vrajmasului vizeaza blocada si cucerirea cetatuii mintii, in scopul alterarii judecatii omului.
Orice pacat, indiferent de caracter, mod de invaluire, sau zona de fixare in om, conduce la procesul de alterare a mintii prin urmatoarele faze prezentate de Spiritul Profetic:
a) Distrugerea reperelor morale. Compromiterea punctelor fixe, de referinta, este primul factor care arunca in confuzie chiar si cea mai sanatoasa logica.
b) Deteriorarea judecatii. Logica inlantuirii notiunilor si conceptelor se deterioreaza, rationarea lunecand pe cai de „scurt-circuit”.
c) Alterarea discernamantului. Filtrul de identificare a valorilor fata de false valori sufera modificari de fond, nemaifiind capabil de analiza obiectiva. Codurile de recunoastere „prieten” – „dusman” devin interschimbabile si mixte.
d) Pervertirea simtamintelor. Sistemul perceptiv transmite reactii aberante, emitand semnale „pozitive” la stimuli „negativi”.
e) Impietrirea inimii. Desensibilizarea emotionala, sau insensibilizarea psihica a omului la apelurile constiintei.
f) Blocarea vointei. Chiar si in fata certitudinilor negative, omul nu mai gaseste resurse volitive de a se sustrage vrajii hipnotice a pacatului.
g) Reducerea la tacere a constiintei. Acesta este ultimul stadiu al degradarii morale, sinonima cu demonizarea in forma ei „blanda”.
Asadar, atentie la ofertele generoase ale agentilor de „comercializare a informatiilor”, caci sarpele, dupa vechiul sau succes, nu ne va atrage catre altceva decat spre pomul „cunostintei amestecate de bine si rau”.
2. Surse de poluare mintala
Din ansamblul intretesut de stimuli malefici, listam cele mai importante izvoare de poluare informationala cu impactul moral dintre cele mai daunatoare:
a) mesajele imorale (pornografie, pornologie); la indemana in vitrine, pe standuri, in emisiuni audio si video. Publicatiile si mas media se fac cele mai responsabile de acestea… Bine este sa ne alegem cu grija cotidienele, pe criteriile moralitatii si nu ale curiozitatii. Iar cand ne hotaram sa le consultam, sa ne planificam un timp limita (de ex. 10 minute) pentru a le parcurge in mod profesional: trecem in revista mai intai titlurile si selectam acele articole care chiar ne sunt utile si care le putem citi impreuna cu Isus; iar in cazul in care ne dam seama ca nu corespund asteptarilor noastre, sa exercitam puterea de a abandona lectura lor.
b) selectiunile de rapoarte negative si realitati injositoare. Chiar daca fac parte din realitate, izolarea si comasarea lor in publicatii (de ex: ziarul „Infractorul” are o influenta distrugatoare).
Statisticile indica faptul ca un copil de 13 ani poarta deja in magaziile memoriei mai multe scene de violenta decat are ocazia un om normal sa intalneasca in realitate in toata viata.
c) violenta. Cele mai multe vizionari de violente sunt regizate intr-o maniera ce amplifica cu mult chiar realitatea cruda; ele constituie „scolarizari” involuntare in filozofia fortei.
d) spectacole sportive de confruntare. Obiceiurile tribale inscriu intrecerile sportive ca pe niste „ateliere” ale razboiului, in vederea antrenarii combatantilor pentru adevaratul razboi din viitor. E perfect adevarat, intrucat toate sporturile de confruntare angajeaza toate resursele psihice si fizice negative, de ura si zdrobire a partenerului, ca si cand ar avea miza de viata sau moarte. Acesta este si motivul pentru care sportul raspunde atat de puternic psihologiei multimilor fara Dumnezeu. Sporturile cele mai populare sunt si cele mai rautacioase: boxul, fotbalul… Este adevarat, exista si sporturi pasnice si pozitive, in general cele atletice, cand lupta se da nu cu altul, ci cu sine insusi, in depasirea propriilor limite.
e) fictiunea. Notiunea in sine nu exprima neaparat ceva rau, intrucat si parabolele sunt fictiuni. Cand acest termen insa desemneaza constructiile literale sau cinematografice imaginare – care scot pe cititor/spectator din realitatea careia si asa nu prea reuseste sa-i faca fata – atunci „fictiunea” devine sinomina cu drogul. Ea are „meritul” de a cladi o lume paralela, incomparabil mai placuta si fara dusmani, cu o dinamica de „happy-end”. Dopat cu aceste evadari, realitatea va aparea omului ca un dusman, demna de urat si de izgonit. In cazuri extreme, cand discordanta cu realitatea ajunge chinuitoare, se instaleaza psihoza. Un lucru semnificativ e si faptul ca „psihologia” eroilor de roman este aberanta si atipica, acestia comportandu-se nefiresc, cu totul altfel de cum actioneaza psihologic un om in viata reala, ci dupa pofta autorului. Iar cel care se identifica (prin „substituire”) cu eroii fictivi, curand isi va pierde naturaletea psihica si va actiona straniu, dupa cum a fost „programat” de personajele sale model.
f) fantasticul, supranaturalul (Science-fiction, sau prescurtat SF). Partea rea a acestui gen de informatie consta nu doar in tendinta de evadare din realitate, ci mai ales in amestecarea suprarealului in realitate. Cineva aflat sub influenta SF-lui nu mai recunoaste hotarul care separa fantezia de realitate. Gata tot timpul sa surprinda fiinte si manifestari supranaturale, va fi aservit cu usurinta de maestrul trucurilor spiritiste.
g) flecariile, glumele, usuratatile. Pentru multi ele constituie tipul de proteza a fericirii care n-au gasit-o in viata lor. Chiar si cele cuminti, „cu perdea” urmaresc scoaterea omului lui Dumnezeu din dispozitivul solemn al Marii Lupte. Eliminarea lor nu va lipsi omul de buna dispozitie, de umorul nevinovat si sanatos, atat de prezent intre prieteni.
h) mondenitatea, moda. „Laudarosenia vietii” tanjeste dupa etalare; cand nu-i sta aceasta in putinta, se compenseaza cu etalarile altora mai norocosi, cu idoli si vedete, prin binecunoscutul proces de „substituire”. A fi la curent cu „evenimentul zilei”, a stapani numele zeilor fotbalului sau ai ecranului, iti da senzatia ca totusi traiesti, cand de fapt inca n-ai intrat in viata.
i) „tovarasiile rele” – strica mai intai cercul influentei bune si a judecatii sanatoase, abia dupa aceea obiceiurile bune. Ele nu trebuie limitate doar la intovarasirile cu cei declarati necrestini sau ne-apartinand bisericii. In cele mai multe cazuri, influenta cea mai ruinatoare vine de la persoane apartinand comunitatii religioase, fata de care victima se simte in siguranta si isi permite sa fie cu totul lipsita de garda: „doar este dintre ai nostri”.
Este lucru dovedit ca, dupa numai 10 minute de stat impreuna, se produce un transfer de personalitate.
j) muzica decadenta. Fiind printre putinele arte „nonfigurative (sau ne-notionale, care nu utilizeaza in limbajul sau elemente concrete, „figurative” ci sunetul nearticulat), muzica are uriasul „avantaj” de a patrunde in suflet fara cenzura ratiunii! E placuta, atragatoare, ca un…”cal troian”. In consecinta, muzica este periculoasa, cu atat mai mult cu cat a avut un maestru de talie universala: Lucifer. Cu siguranta ca diavolul nu va pierde nici o ocazie de a se sluji de maiestria sa muzicala ca sa subjuge pe Israelul de astazi, cum a mai facut-o in campiile Moabului, inaintea lui Baal-Peor (Numeri 25).
Efectul muzicii este cu atat mai puternic cu cat determina si capaciteaza starile afective, dispozitiile, pe scurt „izvoarele vietii” (Prov. 4,23). Este de necontestat faptul ca omul natural este o fiinta primar afectiva (isi alege prietenii, meseria, sotia, orasul, si mai toate optiunile manat de afectiune. Starile afective generate de muzica induc apoi ganduri, stari de spirit, impulsuri irationale – spre bine sau spre rau. Cunoscand forta inductiva – terapeutica sau distructiva – pe care o exercita muzica, manipulatorii multimilor o folosesc strategic (vezi muzica „militara”, muzica „patriotica”, muzica de film).
In timp ce imaginea vizuala determina cea mai mare cantitate de informatie, sunetul determina in cea mai mare masura intensitatea trairilor afective (compara efectul psihic produs de imaginea unei crime mute – cu efectul unor tipete sfasietoare dar lipsite de imagine).
Criteriile de apreciere a muzicii. Sa ne amintim ca ne aflam intr-un domeniu nedeterminat de rational, cand in prima instanta ratiunea este incapabila sa distinga cauzele bune de cele rele. Ne ramane doar analizarea, de pe pozitii distincte, spirituale, a efectelor produse de muzica in suflet („dupa roadele lor ii veti cunoaste!” Mat.8,16). In procesul de analiza a efectelor, avem nevoie de repere spirituale sigure, de puncte fixe, care nu pot fi determinate decat de o relatie autentica cu Hristos: „te instraineaza sau te apropie muzica aceasta de Hristos?”. Pentru un discernamant sanatos, nu trebuie sa fii specialist in muzicii, ci doar ucenic al lui Hristos.
Rock-ul. In istoria omenirii, muzica a insotit intotdeauna programul fiziologic sau mentalitatea dominanta a timpului. cum era modelul fiziologic, asa suna – pe plan afectiv –muzica: ba mai liric, ba mai tumultuos. Odata cu transformarile sociale ale secolului 20, filozofia absurdului si nihilismul au generat o muzica atonala, amensurata, amelodica dar cumplit de ritmica. In muzica ne-culta, aceasta s-a numit Rock si este expresia razvratirii, noncomformismului, urii, dorintei de nimicire, sau intr-un cuvant – expresia satanismului. Linia melodica a Rock-ului este „dadaista”, limitandu-se de obicei la un motiv melodic cat mai simplist, pe care-l repeta la nesfarsit, pe un fond de aglomerare sonora ce tine loc de armonie, in timp ce ritmul indracit este exaltat mereu si mereu acelasi si tot mai tare. Efectul : hipnoza, foarte asemanator cu caderile in transa mediumica. Delirul umple apoi atmosfera care devine „supraomeneasca”, diabolica. Fiziologic, aceasta se explica prin efectul ritmului supradozat asupra creierului: daca melodia si armonia stimuleaza lobul frontal – sediul emotiilor, a ratiunii si a vointei, ritmul in schimb stimuleaza trunchiul cerebral – sediul instinctelor animalice.
Pretentiile de religiozitate ale unor creatii sau prelucrari ce incearca sa transpuna temele biblice, respectiv operele clasice spirituale (de ex. „Mesia” de Haendel), intr-o maniera contemporana, „moderna” (adica ritmizata), sunt neserioase si profanatoare. Intrucat Biblia are acelasi impact asupra omului, independent de cultura, relatia cu Hristos produce aceleasi roade duhovnicesti in toate generatiile si locurile. „Muzica contemporana” este doar un eufemism pentru muzica pagana ce s-a furisat deja in biserica. Spiritul lumii nu are nici o comunicanta cu Spiritul lui Hristos, ele fiind doua universuri diferite si antagonice.
3. Relele TV-ului
Intrucat TV-ul reprezinta o sursa comuna pentru aproape toate categoriile de poluanti ai mintii si sufletului, credem ca e necesara o abordare aparte a jucariei-minune. Inventatorul televiziunii, Phil Farnsworth (1927), marturisea cu amaraciune: „Am creat un fel de monstru, o modalitate prin care oamenii sa-si iroseasca o mare parte din viata”. Iar fiului sau, Kent, Farnsworth ii spunea: „Nu gasesti nimic de valoare la TV. N-am de gand sa-l urmarim la noi acasa; nu vreau sa faca parte din dieta ta intelectuala!” (http://www.time.com/time/time100/scientist/profile/farnsworth.html)
Desi o jucarie ingenioasa, TV-ul a capatat insa un sens distructiv. Chiar si „insulele” emisiunilor constructive sunt incadrate de enormitati sau strabatute de videoclipuri compromitatoare, incat devine chiar primejdios sa le vizionezi cu copiii…
Iata o sinteza a principalelor rele ale TV-ului:
a. Scopul TV-ului nu este cultura sau formarea intelectuala, ci divertismentul, distractia, placerea imediata, ca sa raspunda dorintei vulgului. Chiar si emisiunile serioase, documentare, rar pot sa scape de exigenta divertismentului care limiteaza si chiar exclude necesarul didactic, pedagogic, care are un caracter auster. Dovada este ca nici unul din cei ce au staruit in emisiunile TV nu a avansat cu nimic in cultura. Studiile psihologice si sociologice scot la iveala ca telespectatorii nu progreseaza deloc in materie de cultura. Cultura se obtine prin studiu ordonat si personal, cu creionul si cu hartia in fata si meditand, intr-un ritm cu totul diferit de cel in care se succed imaginile video. Dupa cum spunea un critic de arta: „Doar omul cult poate gasi vreun beneficiu din TV…”.
b. fura timpul (intotdeauna insuficient) necesar pentru pregatirea ta spirituala si intelectuala. Amatorii sa faca o comparatie intre timpul petrecut cu Hristos si cu celalalt stapan. Nu este deloc intamplator, in viziunea Marii Lupte, ca ofertele TV-ului bruiaza tocmai vremea altarului de seara, cand se aduce jertfa si adorarea; si cand Dumnezeu Se descopera copiilor Sai. „Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta” (Mat.6,21).
c. anuleaza administrarea timpului si, ce e mai rau: distruge prioritatile. Cand ajungi sa depinzi de un program TV prestabilit, nu mai esti un om liber, ci rob. Iar prin fascinatia pe care o exercita, emisiunile TV ajung pe nesimtite sa inlocuiasca tintele din viata. Distractia devine „planul de mantuire din raspunderile vietii”. Curat diabolic!
d. conduce la instrainare in familie, pana la dezintegrare. Nici o cale de informare (ziarul, radioul, casetofonul) nu captiveaza in asa masura vazul, auzul si gandirea ca TV-ul. In propria sa familie, omul se izoleaza ca sa-si satisfaca placerea in modul pur egoist. Orice alta comunicare, chiar si o atingere, deranjeaza! „Sssst! Lasa-ma!” – este singurul mesaj auzibil.
e. „demagnetizeaza” pe om din relatia cu Dumnezeu. Acesta este cel mai grav lucru. Dupa o emisiune, nu mai gasesti nici o placere sa studiezi sau sa te rogi… Batalia se da pentru minte. Un lucru nu trebuie sa fie neaparat rau ca sa te instraineze de Dumnezeu. Scriptura arata cum chiar binecuvantari legitime pot deveni dumnezei straini (Luca 14,18-20). Toate lucrurile (bune!) imi sunt ingaduite dar nici unul nu trebuie sa puna stapanire pe mine” (1 Cor. 6,12). TV-ul in schimb stapaneste cu desavarsire: el produce un „soc psihic” in telespectator, datorita caruia „mesajul” emisiunii patrunde in minte fara nici un filtru sau opozitie. Sub fascinatia acestui mesaj, telespectatorul va lancezi… pana la socul urmator. Demagnetizarea spirituala se resimte cel mai mult dupa vizionarea filmelor artistice sau a unor emisiuni cu oarecare consistenta.
TV-ul importa in „casa lui Lot” (caci „cortul lui Avraam” nu este propriu pentru antena) o atmosfera „tampon”pentru toate nevoile sufletesti sau spirituale. Sub impresia drogului TV, se percepe ca „totul e bine”. Indiscutabil, TV-ul este recunoscut ca drog producator de dependenta grava, prin efectele specifice:
(a) e anesteziant,
(b) e depersonalizant si
(c) e hipnotic, inductor de comenzi straine.
De „bauturi tari… si vin” are nevoie „cel care piere, cel cu sufletul amarat” (Prov.31,6) – nu copilul lui Dumnezeu, care isi gasesc toata placerea si fericirea in Hristos (Psalm 73,25-28).
Distractia este proteza celui care nu si-a gasit nici un izvor de fericire si care, in consecinta, trebuie sa evadeze de realitate cea fara de sens, care il chinuie cu plictisul.
Intr-o lume biciuita de poluare informationala sub cele mai agresive forme, Cuvantul Mantuitorului devine tot mai semnificativ:
„Ferice de cei cu inima curata‚ caci (numai) ei vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8).
