Conotatii spirituale ale maladiilor neuropsihice
De Dr. Sandulache Sorin
“Cei care neaga inspiratia Bibliei si resping ideea existentei unui Satan literal si a unor spirite rele, atribuie fenomenul numit de Scripturi posesiune demonica unor cauze naturale, in speta unor tulburari organice si nervoase, cum ar fi epilepsia si dementa (nebunia). Altii acceptand ca adevarate declaratiile Evangheliei privind posesiunea demonica, nu iau in calcul de obicei, natura si relatia acesteia cu tulburarile organice si nervoase concomitente. Materialul de fata cauta sa explice problema atat sub aspectul controlului celui rau asupra vietii tuturor celor rai, in general, cat si in sensul mai restrans al posesiunii demonice, cu manifestarile corporale de insotire.
Controlul Duhului Sfant. Prin intermediul Duhului Sfant (1Cor.3,16;6,19; 2Cor.6,16; Ef.2,22), Hristos locuieste in inimile celor ce, prin propria lor alegere libera, doresc sa-I slujeasca (2Cor.5,14;Gal.2,20;Col.1,27; MB 142). Astfel, cu colaborarea lor, El lucreaza in ei si vointa si infaptuirea (Fil.2,13), o putere de inalta posesiune, aducand tendintele naturale in armonie cu principiile divine (Rom.8,29;Gal.5,22.23; 2Tes.2,14). Numai cei care isi dedica astfel facultatile lor mentale lui Dumnezeu, pot, in adevaratul sens al cuvantului, avea o ‘minte sanatoasa’ si sa se bucure cu adevarat de echilibru psihic si emotional complet. ‘Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta’ 2Tim.1,7.‘Celui cu inima tare Tu ii chezasuiesti pacea; da, pacea, caci se increde in Tine. Incredeti-va in Domnul pe vecie, caci Domnul Dumnezeu este Stanca veacurilor.’ Is.26,3.4. Niciunul dintre cei ce aleg sa-I serveasca lui Dumnezeu nu va fi lasat la discretia puterii lui Satan. MH 93; DA 38. Fortifiati prin putere divina, ei devin invulnerabili impotriva asalturilor lui Satan. DA 209, 324.
Controlul unui duh rau. Pe de alta parte, toti cei ce resping sau ignora adevarul, isi declara supunerea fata de cel rau. (MH 92; DA 209, 324). Cei ce refuza sau neglijeaza in mod persistent sa asculte de indemnurile Duhului Sfant, cedand in schimb, controlului lui Satana, dezvolta un caracter care se va asemana tot mai mult cu al sau. (Ioan 8,34.41.44; DA 338, 429). Constiinta si puterea alegerii se constituie intr-un model de conducere bazat pe principiile celui rau. (Rom.6,12-16; DA 256). Astfel oamenii se pot separa in mod progresiv de influenta si controlul Duhului Sfant (Ef.4,30; Ex.4,21), situandu-se astfel, in ultima instanta, in mod complet la discretia lui Satan. DA 256, 323, 324, 645, 696; Ioan 6,70. Devenind astfel constransi printr-o vointa mai puternica decat a lor, nu mai pot, prin ei insisi, sa scape de sub puterea celui rau. MH 93. Ei gandesc si actioneaza in mod automat, dupa cum le dicteaza Satan. Oridecateori Inspiratia dezvaluie cauza, ea declara ca posesiunea demonica survine ca urmare a unei vieti rele, nelegiuite. DA 256. Calea fascinanta a placerilor pamantesti sfarseste in intunericul disperarii sau ‘in nebunia unui suflet ruinat’ DA 256.
Gradualitatea controlului celui rau. Procesul formarii caracterului este gradual si de aceea exista grade ale controlului sau posesiunii, fie de catre Duhul Sfant, fie ale duhurilor rele. Rom. 12,2. Toti cei care nu se consacra fara rezerve, permitand locuirea launtrica a Duhului lui Dumnezeu sunt astfel, intr-un grad mai mare sau mai mic, sub controlul – sub posesiunea – lui Satan. Luca 11,23; Rom.6,12-16; 2Petru 2,18.19. DA 324, 341. Orice nu este in armonie cu vointa lui Dumnezeu – orice intentie de a-i rani pe ceilalti, orice manifestare de egoism, orice tendinta de a cultiva principii rele – este, intr-un anumit sens al cuvantului, evidenta unui anumit grad al controlului sau posesiunii celui rau. DA 246, 341. Orice acceptare, incuviintare sau incurajare a raului are drept consecinta o slabire a organismului, o intunecare a mintii, o injosire a sufletului. DA 341. Totusi, in orice moment al procesului de formare ‘caracterul nu este dezvaluit prin fapte bune ocazionale sau prin greseli ocazionale, ci prin tendinta continua a gandurilor, cuvintelor si actelor devenite deprinderi, obiceiuri.’ SC 57, 58. Principala diferenta dintre cei ce raspund ocazional si cei ce raspund consecvent tentatiilor lui Satan, devine astfel o diferenta cantitativa, de grad si nu una de gen sau tip. Viata regelui Saul este un exemplu graitor al experientei celor care se supun sub controlul demonilor. 1Sam.13,8-14; 15,10-35; 16,14-23; 28,1-25. PP 679 – 681.
Forme ale controlului celui rau. Nu variaza doar gradul sau intensitatea controlului sau posesiunii demonice, dar si formele in care aceasta se manifesta. Uneori Satan isi aduce la indeplinire obiectivele sinistre mai eficient, permitand victimei sale sa-si pastreze facultatile fizice si psihice intacte si sa ofere aparenta unei pietati. Alteori diavolul perverteste mintea si corpul si-si conduce victima in mod evident pe cai nesanatoase si rele. Cei care se afla doar in mod partial sub controlul spiritelor rele, sau care nu manifesta simptomele comune, populare, asociate cu posesiunea demonica, sunt adesea mai folositori printului raului decat cei care se afla in mod evident sub controlul sau. Acelasi spirit rau care poseda pe lunaticul (maniacul) din Capernaum, ii controla, de asemenea si pe iudeii necredinciosi. Ioan 8,44; DA 256, 323, 733, 746, 749, 760. Iuda era ‘posedat’ intr-un sens similar. DA 294, 645. Luca 22,3; Ioan 6,70.71; 13,27. Mat. 16,23. In cazuri de felul celor prezentate, diferenta consta in principal in forma sub care demonii isi manifesta prezenta si puterea lor.
Controlul celui rau si sistemul nervos. Indiferent de gradul si forma sub care si-ar castiga demonii controlul asupra fiintei umane, ei realizeaza aceasta pe calea sistemului nervos. Satan pune stapanire pe persoana prin cele mai inalte puteri ale mintii – constiinta, puterea de alegere si vointa. Prin intermediul sistemului nervos motor, cel rau exercita controlul efectiv asupra subiectilor sai. Posesiunea demonica nu poate apare decat prin intermediul sistemului nervos central (SNC), pentru ca acesta este calea sa de acces catre minte si apoi controleaza intreg corpul. Luca 8,2; DA 568. Intrucat SNC insusi este prima portiune a fiintei care va fi afectata, diferitele suferinte nervoase, cum ar fi epilepsia sau diversele forme de psihoze sunt privite ca fiind in legatura cu posesiunea demonica. [Multa vreme epilepsia a purtat numele academic de morbus sacer – boala sfanta (?), desi nu poate avea chiar nimic sacru in ea]. Astfel de boli sunt uneori rezultatul cedarii intr-un fel sau altul, influentelor si sugestiilor celui rau; desigur ca medierea este de multe ori extrem de complexa, multifactoriala si cuprinzand uneori mai multe generatii. In orice caz, aceste boli nu acompaniaza in mod necesar posesiunea demonica si nici nu constituie prin ele insele un indiciu al demonizarii mai mult decat surdomutitatea care, de asemenea, acompania uneori posesiunea demonica.
Fiecare caz de demonizare prezentat in Hristos, Lumina lumii, este descris ca fiind asociat cu anumite forme de tulburare psihica, numite popular nebunie sau dementa si aceasta conditie este prezentata ca fiind rezultatul posesiunii demonice. De exemplu demonizatul aflat in sinagoga din Capernaum este descris ca ‘maniac’ si suferinta sa ca ‘dementa’ si ca ‘nebunie’ – boala mintala, boala psihica. DA 256. Demonizatii din Gadara sunt numiti la fel ca fiind ‘psihotici – nebuni’ si ‘maniaci – lunatici’ si spunandu-se despre ei ca aveau ‘tulburari mintale’. DA 341; GC 514. Baiatul demonizat de la piciorul muntelui schimbarii la fata este, de asemenea numit ‘maniac’ DA 429. Simtomele unor tulburari nervoase, mentionate in mod descriptiv, sunt modificarea infatisarii, tipete, automutilare, privire fioroasa, scrasnet din dinti, spume la gura si convulsii foarte asemanatoare cu cele din epilepsie. Marcu 1,26; 9,18-26; Luca 4,35; 8,29; DA 256, 337, 429. Fiecare caz de scoatere si indepartare a spiritului rau a fost urmat de o schimbare instantanee si evidenta, constand intr-o restaurare a echilibrului psihic si a sanatatii fizice, atunci cand acestea fusesera afectate. Inteligenta era restabilita (DA 256, 338), cei suferinzi fiind repusi in posesia facultatilor mentale (Marcu 5,15; Luca 8,35; DA 338) si ratiunea lor fiindu-le redata (DA 429, 568).
Cazul baiatului demonizat din Marcu 9,14-29 merita o atentie deosebita. Descrierea convulsiilor tonico-clonice in acest caz, il aseamana cu accesul de epilepsie majora (‘grand mal’) vv. 18-20. Dar a sustine ca acesta era un caz obisnuit de epilepsie, inseamna sa respingi declaratia clara a Scripturii ca baiatul era demonizat. Scriitorii evangheliei sunt in consens unanim si explicit in descrierea acestui caz care avea aparenta clinica de epilepsie ca fiind posedat de spirite rele.
Controlul celui rau si afectiunile organice. In anumite cazuri demonizarea era, de asemenea insotita de tulburari organice diverse. Mat. 9,32; 12,22; Marcu 9,17. Merita sa notam ca afectiunile organice amintite in mod deosebit – orbirea (amauroza sau cecitate) si surdomutitatea (cofoza si secundar mutism) – par sa fi fost in relatie cu segmentele senzoriale si motorii nervoase ale organelor afectate. De asemenea, sunt amintite si alte afectiuni organice ca urmare sau rezultat al demonizarii. Cei care se pun la dispozitia influentei si controlului celui rau intr-o masura mai mare sau mai mica, gandesc si traiesc intr-un mod care le injoseste, le degradeaza corpul, mintea si sufletul. DA 256, 341.
Caracteristici distinctive ale demonizarii. Atat cat Inspiratia clarifica, manifestarile variate ale tulburarilor organice si psihice care marcau posesiunea demonica, nu erau prin ele insele diferite de manifestarile similare datorate nor cauze naturale. Aparent, diferenta consta, nu in simtomele organice sau psihice manifestate, ci in agentul cauzal; etiologia este diferita. Inspiratia atribuie aceste simptome prezentei nemijlocite a spiritelor rele. GC 514. Dar variatele tulburari organice si psihice nu constituie prin ele insele, ceea ce Evangheliile descriu ca fiind demonizare. Ele erau rezultatul posesiunii celui rau.
Fara indoiala ca, in conceptia populara, demonizarea insasi era identificata cu rezultatele acesteia. Dar opinia potrivit careia, din ignoranta, autorii evangheliei au atribuit in mod gresit diferite tulburari organice si psihice influentei spiritelor rele, este infirmat de faptul ca ei fac o distinctie clara intre afectiuni organice obisnuite, pe de o parte si demonizare, pe de alta. Mat. 4,24; Luca 6,17. 18; 7,21; 8,2. Realitatea demonizarii este puternic atestata si de faptul ca Hristos S-a adresat demonilor, ca demoni si demonii au raspuns ca demoni, folosind ca medium, nefericitele lor victime. Marcu 1,23.24; 3,11.12; 5,7, etc. Prin recunoasterea divinitatii lui Hristos si a judecatii finale – fapte neintelese de popor, in genere, la acea vreme – demonii au dovedit, in mod evident, o cunoastere supranaturala. Mat. 8,29; Marcu 1,24; 3,11.12; 5,7, etc.
Este judicios sa conchidem ca demonizarea, desi acompaniata in mod frecvent de tulburari psihice, nervoase si organice, manifesta propriile ei simptome distinctive si caracteristice, dar in ce constau aceste simptome, Scripturile nu ne spun.
De ce era demonizarea atat de comuna si frecventa. Exista motive sa credem ca demonizarea, in sensul restrans al autorilor evangheliilor, era mult mai comuna in timpul activitatii personale a lui Hristos pe pamant decat in zilele noastre. DA 257. Poate ca, pentru un timp, Dumnezeu ia permis lui Satan o libertate mai mare pentru a demonstra rezultatele controlului sau personal asupra fiintelor care aleg in mod voluntar sa-i slujeasca. Pe muntele schimbarii la fata ucenicii au fost martorii transfigurarii omenescului in dumnezeiesc, in timp ce la piciorul aceluiasi munte, umanitatea era degradata pana la asemanarea cu Satan. DA 429. Este posibil ca si Satan, sesizand importanta strategica a momentului conflictului, sa-si fi aruncat in lupta toate fortele si in mod mult mai direct, mai nemijlocit, decat in alte perioade. Oricum aceasta problema nu poate fi expediata in mod simplist, cum se face in mod obisnuit.
Pe parcursul veacurilor Satan a cautat sa obtina un control nelimitat asupra corpului si sufletelor oamenilor pentru a-i intina prin pacat si suferinta si pentru ca, in final, sa-i ruineze. DA 257; PP 688. Astfel, cand Domnul nostru a aparut umbland ca om printre oameni, ‘corpul fiintelor omenesti, creat pentru ca sa fie templul lui Dumnezeu, devenise o locuinta a demonilor. Simturile, sistemul nervos, instinctele erau prelucrate pe cai supranaturale pentru a ingadui poftele cele mai josnice. Adevarata pecete a demonilor era imprimata asupra infatisarii oamenilor.’ DA 36. Adevarata imagine a nobletei umane se parea ca fusese innabusita pe fetele multor oameni, care reflecta, in schimb, expresia legiunilor celui rau de care erau posedati. Luca 8,27; DA 337 GC 514. In sensul cel mai real, posesiunea demonica reprezinta profunzimea degradarii la care se injosesc cei care raspund lui Satan, o ilustratie grafica a ceea ce vor deveni toti cei care resping pe Dumnezeu si abandoneaza jurisdictiei acestuia.” SDABC 575 – 577.
Ar fi o greseala sa abordam manifestarile patologice, suferinta umana, doar in sens strict anatomopatologic, fiziopatologic, facand abstractie de implicatiile morale, culturale, spirituale si chiar de contextul geografic si istoric. Este demonstrat ca tabloul clinic al unei boli difera mult in functie de aceste coordonate, ca sa nu mai amintim ceea ce a devenit aproape un truism, ca nu exista boli, ci bolnavi.
Isteria descrisa magistral de marele Charcot nu mai apare astazi in formele clinice din perioada aceea, dar asta nu insemna ca avem astazi mai putina isterie. Nevrozele in timp de razboi difera de cele din timp de pace, atat cantitativ, cat si calitativ. O schizofrenie afectiva din Malayezia va fi foarte diferita de una din America de Nord sau din Gruzia. Exista suferinte mentale caracteristice si manifeste numai intr-o anumita regiune sau la un anumit popor: amok in Asia de sud-est, mal de ojo in zona mediteraneana, susto in America latina, piblokto intre eschimosi, windigo la indienii americani, pentru a da numai cateva exemple. Toate acestea sunt suferinte grave, cu manifestari psihice si organice, cu tablou clinic specific, de cauza necunoscuta si care duc deseori la moarte.
Ceea ce ramane clar, este ca desi, medierea cauzala este uneori extrem de complexa, totusi in ultima instanta, suferinta si moartea sunt consecinta pacatului si ca legile pacatului si ale mortii nu actioneaza intotdeuna doar intr-o maniera impersonala. Uneori, cel rau intervine in mod direct si personal (vezi experienta lui Iov), pentru a produce confuzie, deruta, disperare, pentru a-si urmari si atinge mai bine scopurile si a genera mai multa suferinta si distrugere, pentru a separa pe om de Dumnezeul sau. Pe parcursul existentei pamantesti a Fiului Omului, Domnul Isus Hristos, se pare ca a facut eforturi deosebite in acest sens. Probabil ca strategia sa in acel moment era aceea a unei confruntari acute, luand forme directe, dramatice, pe cand acum predomina tacticile de disimulare si acoperire, fara sa scada cu nimic in inversunare. Adaptandu-si metodele cat mai bine la contextul istoric si cultural al unui moment dat, fondul problemei a ramas acelasi: marea tragedie a tuturor veacurilor – pacatul si consecintele sale – a carui solutie unica este in Dumnezeu.
