Factori naturali sanogenetici (2)
De Dr. Sandulache Sorin
AERUL
Oxigenul, care reprezinta 20% din aerul atmosferic, este gazul esential pentru viata. Asa cum stim, el intretine arderea. Importanta acestuia pentru existenta vietii este reliefata si de predominenta sa cantitativa, el reprezentand peste 80% din greutatea apei, care asa cum stim reprezinta 2/3 din suprafata terei, ¾ din greutatea regnului animal si 4/5 din cea a regnului vegetal. Putem trai mai multe saptamani fara hrana, cateva zile fara apa, dar numai cateva minute fara aer. Spre deosebire de microorganismele anaerobe, pentru care O2 daunator, noi suntem creaturi aerobice. Aerul ne este necesar pentru supravietuire, iar aerul proaspat pentru sanatate. O2 atmosferic se combina cu glucoza pentru a genera alimentele de rangul I sau vegetale. Exista o relatie sinergica si simbiotica intre viata vegetala si cea animala. Animalele produc CO2 care este esential vietii vegetale, iar plantele produc O2, fara de care viata animala nu ar fi posibila.
Subiectul unei posibile crize de energie este extrem de mediatizat. Rezervele mondiale de titei vor fi epuizate in mai putin de 200 ani. Daca lumea ar continua sa existe si daca surse alternative de energie economica si nepoluanta nu vor fi gasite, atunci omenirea va fi confruntata cu una dintre cele mai grave probleme care va ameninta insasi existenta sa.
Ceea ce trebuie sa intelegem, este faptul ca noi am putea fi confruntati cu o criza personala de energie de care sa nu fim constienti. Este posibil sa avem o profesie buna, o familie si un cerc de prieteni minunati, sa ducem un mod de viata la un standard civilizat si decent si, totusi, sa ne lipseasca un element vital. Vi s-a intamplat sa va treziti buimac, uneori mai obosit decat seara? Cheia problemei poate sa fie o camera neaerisita si o respiratie defectuasa.
Putem avea cea mai performanta benzina aditivata, dar daca vom obstrua filtrul de aer motorul masinii se va opri in cateva secunde. Acelasi lucru se intampla si cu organismul uman. Alimentele sunt combustibilul nostru energetic, dar energia inmagazinata in ele nu poate fi degajata in si pentru procesele metabolice, decat prin intermediul arderii sau oxidarii produsa in prezenta si cu ajutorul O2. Astfel una din legile fundamentale ale vietii ne obliga sa respiram.
Cei mai multi oameni considera ca nimic nu este mai simplu, deoarece respiratia este o activitate (semi)automata, involuntara. Totusi, compozitia aerului si poluantii, pozitii defectuase si o respiratie inadecvata, viciul fumatului, sunt numai cateva dintre amenintarile la adresa sanatatii, pe aceasta cale.
Absenta O2 mai mult de 6-8 minute povoaca leziuni cerebrale ireversibile. In mod exceptional, persoane cu o capacitate vitala foarte ampla sau scufundatori antrenati, ca si conditii speciale de hipotermie, pot prelungi aceasta durata. Creierul este un starter, generator bioelectric si centrala de comanda si control. La nivelul sau, desi nu necesita decat o putere infima de 10 W, este produsa cea mai mare cantitate de energie bioelectrica si informatie necesara organismului. Este o opinie aproape unanima, ca atunci cand activitatea bioelectrica a creierului a incetat, poate fi declarata moartea. Acest lucru poate fi inregistrat grafic prin linia izoelectrica a electroencefalogramei – EEG. Asistata de aparate respiratorii, inima poate continua sa bata, dar decesul este inevitabil.
Alimentele pe care le consumam, apa pe care o bem, mineralele si vitaminele, hormonii si sangele, muschii si inima sunt elemente importante pentru buna functionare a organismului. Dar cel mai important lucru este aerul pe care il respiram. Cresterea aportului de O2 va imbunatatii memoria noastra, capacitatea de a gandi, creativitatea si eficienta noastra.
Raul de altitudine. Cei care urca la inaltimi de peste 5000 m, pe munte sau in avioane nepresurizate au parte de cefalee, ameteli, respiratie superficiala si frecventa, chiar dezorientare, halucinatii si confuzie. Toate aceste sunt simptome ale deficitului de O2. Carenta de O2 afecteaza cele mai inalte instante ale activitatii nervoase superioare: ratiunea, judecata, discernamantul si puterea vointei. Din acest motiv pilotii sunt obligati sa utilizeze rezerve de O2 peste o anumita altitudine.
Din nefericire, unii oameni traiesc experienta unei forme partiale a raului de altitudine chiar si la nivelul marii, deoarece nu respira corect sau traiesc in medii cu aer viciat. Cei mai multi dintre noi ne nastem cu o tehnica de respiratie impecabila, dar datorita unor tulburari emotionale sau stresului, pierdem pe parcurs aptitudinea de a respira corect. Incercati sa faceti urmatoarea experienta: oridecateori va simtiti obosit, irascibil, deprimat sau confuz, luati o pauza de cateva zeci de secunde si respirati adanc de cateva ori aer curat, care din nefericire este tot mai greu de gasit. Veti constata ca starea dumneavoastra generala, ca si dispozitia dvs. se imbunatatesc in mod uimitor.
Trecand in anumite zile prin preajma marilor orase sau a zonelor industriale, avand posibilitatea unei panoramari, veti constata prezenta vizibila a smogului, chiar daca olfactiv, am pierdut capacitatea de a-l detecta. Un mucalit spunea: ‚N-am incredere in aerul pe care il vad.’ Aerul pur este invizibil. De asemenea, ca si apa potabila, el trebuie sa fie incolor, inodor si fara gust. Efectele unui aer curat si sanatos ar trebui sa se vada doar pe fata oamenilor si copiilor radiind de sanatate si bucurie, in verdele proaspat al plantelor si arborilor; in fosnetul acestora ar putea sa se auda.
Aerul rece pare mai proaspat decat cel cald, dar cu exceptia continutului sau in apa si a diferentei in densitate, este acelasi aer. Este adevarat ca anumite conditii climatice care defavorizeaza actiunea curentilor de aer orizontali si verticali, pot genera conditii propice care genereaza smogul atat de daunator sanatatii.
Aerul atmosferic contine aproape 80% azot, care se comporta ca un gaz inert si cca. 20% O2, aproximativ 1% finnd reprezentat de C O2 si alte gaze inerte cum sunt ozonul, heliu, argon, etc. Sub aspect respirator azotul nu actioneaza decat ca un diluant pentru oxigenul, care in stare pura, ar fi daunator organismelor vii. Totusi, in economia metabolismului vegetal si animal, azotul este vital, deoarece el este o componenta importanta a proteinelor, compusii specifici vietii.
Proportia O2 in atmosfera este exact cea potrivita; atunci cand aceasta concentratie scade, organismul lanseaza mai multe hematii in circulatie, pentru a mentine echilibrul necesar al O2. Locuitorii care traiesc in Bolivia sau Peru, la peste 4-5000 m altitudine in Anzi, au 7-8.000.000 hematii/ml sange, in timp ce nivelul normal este de 4-5.000.000/ml.
Aparatul respirator este una dintre cele mai perfectionate si sofisticate masinarii ale organismului. Ce se intampla cand inspiram aerul? Mai intai acesta este filtrat, umezit si incalzit la nivelul cavitatilor nazale. Apoi, el patrunde prin cavum, faringe, larige, trahee, bronhii si bronhiole. Acestea se ramifica ca o adevarata arborescenta pana cand, la capatul distal al fiecarei bronhiole se deschid sub forma de strugure cca. 20 vezicule aeriene numite alveole, unde se realizeaza schimburile de gaze (hematoza) intre aerul atmosferic si capilarele sanguine din peretele acestora. CO2 din sangele care vine de la tesuturi este cedat prin difuziune de catre carboxihemoglobina (HbCO2), iar O2 atmosferic este preluat de hematii ca oxihemoglobina (HbO2). In total exista cca. 200.000 mii alveole care realizeaza o suprafata incredibila de hematoza de cca. 250 mp.[1]
Caile respiratorii detin cateva mecanisme de protectie fata de asaltul reprezentat de particulele straine din aer. In primul rand este cavitatea nazala care prin pilozitatea de la intrare si prin curentii turbionari printre cornetele nazale, filreaza prima categorie de particule mai mari, incalzeste aerul si il umidifica. Sistemul adenoidian existent in cavitatea faringiana si amigdalele palatine reprezinta bariera imunologica care ia nota de natura potentialilor agenti patogeni producand anticorpi pentru neutralizarea lor. Imunoglobulinele A prezente la nivelul mucoasei tractului respirator au acest rol. Mucoasa respiratorie prin celulele sale cubice, ciliate, secreta un mucus protector care este apoi purtat prin miscarile ciliare ca o banda rulanta de eliminare a tuturor impuritatilor si particulelor straine din sistemul respirator.
In mod normal noi respiram cu o frecventa de cca. 16 cicluri/minut, ceea ce inseamna cca. 8 l/’ sau cca. 450 l/h. In timpul unei respiratii normale, aerul se deplaseaza prin caile aeriene cu o viteza de cca. 90 km/h, in timp ce cu ocazia stranutului aceasta explozie poate proiecta aerul cu o viteza de cca. 1000 km/h. capacitatea vitala sau totala a plamanilor este de cca. 4-6 l si ea scade in unele boli degenerative de tip restrictiv, cum ar fi emfizemul. Un om sanatos trebuie sa fie capabil sa expire 75-80% din totalitatea volumului de aer dupa un inspir fortat (VEMS), performanta care este mult redusa in afectiunile de tip obstructiv, cum este astmul bronsic.
Respiratia insa nu are doar extremitatea sa pulmonara, ci la celalalt pol, al tesuturilor, se gaseste un proces la fel de important numit respiratia tisulara, care de obicei este blocata de unele otravuri mortale, cum sunt cianura sau veninul unor serpi. Transportorul dintre cei doi poli este hematia impreuna cu molecula de hemoglobina, care face aceasta naveta completa la fiecare 60 secunde. Pentru a intelege complexitatea a ceea ce Biblia numeste viata, sau sange sa amintim ca in fiecare secunda se nasc si mor cca. 2 500 000 hematii.
Centrii respiratori. Centrii de comanda si control ai respiratiei se afla in bulbul cerebral, un fel de maciuca a maduvei spinarii care este parte din trunchiul cerebral, sediul mai multor functii vitale, al nucleilor nervilor cranieni si important releu de transmisie, aflat la baza si in profunzimile creierului. Centrii respiratori, inspirator, expirator si apneustic functioneaza automat, dar pot fi modificati si in mod voluntar; totusi controlul nostru voluntar are anumite limite, astfel incat nici o fiinta vie nu se poate sinucide retinandu-si respiratia.
Centrii respiratori sunt reglati prin intermediul unor chemoreceptori care supravegheaza presiunea partiala sau concentratia din sange a O2 si CO2. Orice scaderea O2 sau crestere a CO2 determina o crestere a frecventei respiratorii cu hiperventilatie.
Exista doua tipuri majore de respiratie: costala si abdominala. Respiratia de tip costal este actionata de muschi intercostali si consta in cresterea diametrului anteroposterior a cutiei toracice, prin orizontalizarea arcurilor postale. Respiratia abdominala se realizeaza cu ajutorul muschiului diafragm, care in repaus are forma unui clopot si, care prin contractie produce cresterea diametrului vertical al cavitatii pleurale. Respiratia predominent costala este caracteristic feminina, iar cea abdominala este specifica barbatilor. O respiratie corecta presupune combinarea ambelor mecanisme. De obicei, componenta abdominal-diafragmatica a respiratiei este neglijata.
