O privire simplă și neutră asupra naturii terestre, inspiră la meditații diverse. Vasta vitrină biologică a lumii noastre abundă în contradicții bizare: ne pune înaintea ochilor, în mod egal, atât dovezi creaționale, câte și dovezi evoluționiste. Viața de pe Terra, datorită dezastrului ei fatal, este ca o monedă cu două fețe: pe una dintre ele strălucește măreția ei divină, pe cealaltă stăruiește nimicnicia ei naturală. A vedea numai frumusețea naturii este o anomalie tot atât de mare, ca și a vedea numai tragismul acesteia. Fiecare privire aruncată asupra acestei lumi este asemenea unui zar care cade, după caz, fie pe fața originii sale supranaturale, fie pe fața originii sale naturale.
Filozofia spune ca acolo unde, omul vede prima dată „unitatea în diversitate”, adică primul gând al acestuia fixat spre ceva anume, acolo se implantează și logica și practica acestuia. Dacă acest om vede fața încântătoare a naturii, o concepe creaționist, dacă îi vede fața îngrozitoare, o concepe evoluționist. Iar dacă întâlnește, în același timp, ambele fețe, se îndreaptă vrând, nevrând, deși tot atât de greșit, spre o orientare mixtă.
Este necesar să precizăm, de la început, că nici creațiunea, nici evoluția nu îmbracă aspecte caracteristice, prin care acestea să se explice și să se autentifice total. Niciunul dintre cele două aspecte nu își este suficient sieși, fiindcă niciunul nu pune în evidență dimensiunea reală a lumii umane. Noi suntem o lume aparte. Câtă logică lipsește din modelul creațiunii, tot atâta logică lipsește și din modelul evoluției. Prin urmare, nu este deloc o întâmplare faptul că unii oameni sunt creaționiști și alți evoluționiști. Niciunii nu pot explica, prin natură, totul până la capăt. Fiecare orientare, deși trunchiată, are totuși propria sa dreptate. Și, în același timp, niciuna nu-și poate demonstra valabilitatea total. Fiindcă explicația lumii noastre – fie creațional, fie evoluționist – depășește sfera unei înțelegeri în parametrii unei logici explicative de dimensiuni pur terestre. Un aspect caracteristic și, pe măsură ce vom înainta în acest studiu, vom descifra cauzalitatea acestui contrast.
Viața umană conține, în ea, o absurditate evidentă. Suntem, așa cum vom vedea, o lume paradoxală, o lume a deșertăciunii. Nu există, în însăși rațiunea lucrurilor, explicații suficiente, nici pentru o operă inteligentă, nici pentru o operă a întâmplării. Și totuși lumea noastră există. Există însă într-un mod care n-are o logică suficientă, nici în ea însăși, nici în afara ei. Poate doar în ambele sensuri, o logică pe care doar Biblia o poate scoate la lumină. Un fapt care necesită profunde explicații nu numai de dincoace, ci și de dincolo de cortina propriei noastre existențe. O idee care ne conduce la conceptul biblic de prăbușire morală umană, în mod liber, pentru a cărei salvare radicală, este necesară transformarea noastră într-un inevitabil experiment universal.
O analiză sumară a obârșiilor vieții terestre necesită trecerea în revistă a semnalmentelor caracteristice care conduc spre cei doi „terminali” ai gândirii omenești: (1) conceptul de tip creaționist, (2) conceptul de tip evoluționist.
1. Conceptul de tip creaționist
Imensa țesătură a vieții, privită exclusiv prin prisma naturii, conține numeroase aspecte care ne îndreaptă apologetic spre o concepție de tipul creațiunii.
1.2. Legea entropiei: principiul al II-lea al termodinamicii. O lege care precizează că desfășurarea fenomenelor este fără excepție numai dinspre ordine spre dezordine. Evoluționismul este exclus deoarece implică o desfășurare inversă, dinspre dezordine spre ordine. Un puternic argument în favoarea creaționismului.
1.2. Codul genetic: informația ADN formată din două catene simbolice – una cu rol de semnificant, și alta cu rol de semnificat – este necesară pentru așezarea aminoacizilor în proteine. Structura lumii vii este, astfel, de tip simbolic, un procedeu care necesită o gândire inteligentă, îndreptând gândirea spre creaționism.
1.3. Simultaneitate componențială: orice celulă are trei substraturi componente (structural, informațional și energetic) și toate acestea trebuie să existe și să se manifeste, în mod concomitent, nu succesiv, așa cum consideră evoluționismul. Un fapt care impune ca structura vie să necesite o inteligență creatoare.
1.4 Reproducere biologică: înzestrarea celulei biologice cu capacitate de înmulțire. Adică viețuirea în condițiile morții sau ale entropiei: dispariția individului și perptuarea speciei. O manifestare care nu poate fi o experiență naturală, deoarece moartea înseamnă încetarea oricărei experiențe, impunând o inteligență creatoare.
1.5. Energetică solară: lumina solară este sursa energetică a vieții terestre sub forma fenomenului de fotosinteză clorofiliană. Înzestrarea primelor celule cu sistemul clorofilian, sistem de captare a energiei solare, nu poate reprezenta o întâmplare, constituind indicii clare în favoarea creațiunii.
1.6. Structură grandioasă: o privire asupra unei celule pune în evidență o structură de complexitate uriașă. Dacă se adaugă și complexitatea celulelor din structurile organismelor superioare, de-a dreptul uimitoare, și imposibil de realizat natural, îndreapta gândirea oricui om spre o orientare inteligentă sau creaționistă.
1.7. Netransmiterea caracterelor dobândite: toate cercetările biologice demonstrează cu prisosință faptul că toate schimbările din organism în timpul vieții, nu se transmit erditar. În felul acesta teoria evoluției, bazată pe transmiterea caracterelor dobândite, este infirmată total, existând dovezi certe în sprijinul creațiunii.
1.8. Durată impracticabilă: timpul de evoluție propus este combătut prin două contraargumente: (a) schimbarile evolutive se apropie de infinit, (b) durata substratului evolutiv este de factură finită. Deci, în condițiile netransmiterii caracterelor dobândite, evoluția nu poate avea loc. Iar în condițiile mutaționismului ar necesita un timp aproape de infinit, deci aproape cât durata universului însuși. Un fapt care neagă evoluția.
1.9. Specii intermediare: acceptarea teoriei devoltării treptate a speciilor, implică fără nici o discuție existența speciilor intermediare sau de trecere. O cercetare atentă a acestui aspect biologic precizează absența totală a unor asemenea specii de legătură, fapt care infirmă evoluția și proclamă în mod categoric creațiunea.
1.10. Ontogeneza repetă filogeneza: teoria Müller-Haeckel indică, atât creațiunea, cât și evoluția. Adică repetarea de către embrionii structurilor superioare a formelor embrionare ale structurilor inferioare. Un fapt care indică folosire în dezvoltarea indivizilor a sistemelor existente deja, conform creațiunii, în formele inferioare.
2. Conceptul de tip evolutionist
Imensa țesătură a vieții, privită exclusiv prin prisma naturii, conține și numeroase aspecte care ne îndreaptă apologetic spre o concepție de tipul evoluției.
2.1. Viața și moartea: apariția unor structuri vii cu scopul de-a muri, nu poate fi o operă divină. O natură care naște viața fără capacitatea de a o menține veșnic, reprezintă o operă materială. Un sistem de lucru care ar putea constitui un argument în favoarea evoluționismului.
2.2. Sistemul trofic: o parte din materia vie de tip animal se hrănește cu materia vie de tip vegetal. În același timp, animalele se hrănesc și unele cu altlele, luând naștere un tablou de cruzime înfioratoare, cu caracter de junglă. Un tablou care caracterizează întreaga natură, fiind impropriu creațiunii, ci exclusiv evoluției.
2.3. Ierarhizare filogenetică: întreaga lume vie este formată dintr-o scară de structuri vii desfășurate gradat de la vietățile monocelulare la vietățile puricelulare. Adică de la formele primitive la formele complexe de viață sau evoluate. Toate aceste aspecte ar pleda, în mod natural, în favoarea evoluționismului.
2.4. Reproducere biologică: apariția unor ființe care se înmulțesc, în mod natural, reprezintă un aspect necesar numai dacă există moarte. Or, o lume care să fie creată în condițiile morții, este absurd pentru o creațiune divină. Ca atare, gândul ne conduce spre o obârșie evolutivă a acestei lumi.
2.5. Structură celulară: întreaga lume vie, destul de poliformă, are ca structura de bază, celula biologică, o unitate structurală uniformă. Un fapt care sugerează cu ușurință faptul că întreaga natură vie este formată prin derivarea dintr-o celulă inițială. Un fapt care sugerează că întreaga lume vie ar fi de ordin evolutiv.
2.6. Eliminarea de dejecții: aducerea la existență a unei lumi de ființe diverse, cu eliminare de dejecții, mai ales în cazul omului, constituie un sistem de lucru impropriu unui concept divin. În acest caz, gândirea umană se îndreaptă mai degrabă spre un concept evolutiv.
2.7. Selecția naturală: realitatea naturală precizează faptul că atât între indivizii unei specii, cât și între specii diferite există o permanentă luptă pentru existență. Un fapt al cărui rezulultat este variabilitatea, prin eliminarea exemplarelor neadaptate. Un principiu care nu poate fi conceput de origine creațională, ci evolutivă.
2.7. Straturile de fosile: faptul că în straturile mai profunde sunt fosilele animalelor simple, iar în straturile superioare animale complexe, nu pledează pentru creațiune, ci în favoarea evoluției. În plus, C14, deși imprecis, ar indica existența foarte veche a acestor fosile, un fapt care vine în favoarea evoluționismului.
2.8. Mutaționism genetic: se consideră, pe baza cercetărilor genetice, că există posibilitatea modificării materialului erditar al organismelor prin schimbări produse la nivelul genelor sau al cromozomilor. Aceste schimbări ar putea fi o sursă importantă pentru schimbările necesare în cadrul evoluționismului.
2.9. Ontogeneza repetă filogeneza: conform principiul Müller-Haeckel se susține că embrionii speciilor superioare repetă structurile embrionilor speciilor inferioare. Un principiu care, deși are și explicații creaționiste, încearcă totuși să tragă jarul pe turta evoluției.
2.10. Generația spontanee: o idee falsă, provenită din ignorața lumii antice și medievale, conform căreia viața apare, în mod spontan din anumite elemente germinative sau descompuse ale naturii terestre. Și deși ideea este greșită, darwinismul însuși se bazează pe acest principiu fals, în elaborarea teoriei evoluției.
Studiul rezumativ de față prezintă o imagine sumară a contrastelor conceptuale ale lumii noastre. Un joc de imagini opuse, pe care unii gânditori de tipul religiei materialiste (formă a relativismului post-modernist), îl contabilizează în conceptul mixt: creațional-evoluționist. Toate datele de mai sus vor fi studiate în amănunțime. Ele demonstrează complexitatea lumii noastre și necesitatea de a introduce în ecuația gândirii complexe a acestui subiect, nu numai Natura, ci și Biblia, și Istoria.
Ambele sisteme de explicare și de conceptualizare ale vieții terestre – creația, evoluția și creația-evoluția – stârnesc în fiecare dintre noi nenumărate și neîmpăcate nedumeriri. Pe drumul oricăreia dintre ele dacă pășim, ne întălnim fără excepție cu cele două inevitabile sisteme cruciale: (I) Nodurile gordiene ale evoluției și (II) Pietrele de încercare ale creațiunii.
Cornelius Greising
Material preluat de la Intercer.net
