D. FENOMENUL MUTAÅ¢IILOR GENETICE
1. Definiția mutației și tipuri de mutații
ADN-ul asigură, atât stabilitatea, cât și variabilitatea organismelor celulare. Noțiunea de stabilitate reprezintă fixitatea tiparului structural absolut necesar existenței celulare. Noțiunea de variabilitate se refereră la elasticitatea tiparului structural absolut necesar adaptării celulare.
Noțiunea de mutație vizează modificările importante și întâmplătoare, de diferite cauze, uneori de ordin favorabil, dar de cele mai multe ori, de ordin nefavorabil. Termenul de mutație este elaborat în anul 1901 de către Hugo de Vries care este autorul binecunoscutei teorii a evoluției mutaționiste. Mutația poate fi definită ca o modificare a materialului genetic. O expresie a entropiei (dezordinii) naturii terestre care acționează destructiv asupra ordinii vii. Fără entropie n-ar exista mutații.
Toate analizele biologice precizează că orice organism celular are două aspecte distincte: genotipul (totalitatea caracterelor genetice ale ADN-ului) și fenotipul (expresia somatică a caracterelor genetice în structura celulară).
În această privință, este cunoscut faptul că numai mutațiile genotipului sunt transmise ereditar. Mutațiile fenotipului nu sunt transmise ereditar. Această diferență de comportare nu este cunoscută de către clasicii evoluționismului (Lamarck și Darwin). Acești promotori ai evoluționismului consideră că orice modificare produsă în timpul vieții unui organsim (genotipică sau fenotipică) se transmite ereditar (teoria falsă a transmiterii ereditare a caracterelor dobândite genotipic sau fenotipic).
Oricât de importantă este prin urmări, mutația nu este prea frecventă. Rata mutaționistă este, de exemplu, la bacterii de 1:10.000.000, iar la organismele pluricelulare de 1:1.000.000.
Orice mutație afectează, așadar, structura ADN, determinând modificări în structura codului genetic. În funcție de modul cum se produc modificările respective există mai multe forme mutaționise: mutații genetice nucleare și mutații genetice extrancleare.
Mutații genetice nucleare.
Aceste forme paticulare de mutații au loc la nivelul nucleului celular, și sunt de mai multe feluri: genice, cromozomice și genomice.
Mutațiile genice se produc la nivelul genei. Este vorba despre substituirea unei baze azotate cu o altă bază azotată. De pildă, o bază purinică este înlocuită printr-o altă bază purinică. Este posibil ca o bază purinică să fie înlocuită cu o bază pirimidinică sau invers. Înlocuirea respectivă poate avea diferite urmări, în procesul de sinteză al proteinelor. În afară de înlocuirea bazelor azotate în structura nucleotidelor este posibilă pierderea (deleția) sau adăugarea (adiția) unei perechi de baze azotate, schimbând complet secvența aminoacizilor, deci structura proteinei. Mutațiile genice reprezintă cea mai importantă sursă de noi caracactere. Efectul lor genetic constă, de fapt, în adăugarea de noi alele (noi expresii) ale unui locus și, deci, îmbogățirea patrimoniului ereditar al indivizilor și populațiilor.
Mutațiile cromozomice reprezintă restructurări ale cromozomilor. În acest caz grupuri întregi, mai mari sau mai mici de gene, sunt mutate de pe un cromozom pe altul. Se pot produce deleții sau pierderea de către gene a unui locus sau a mai multora de pe un cromozom. De cele mai multe ori rezultatul unui asemenea fenomen este letal. Uneori însă funcțiile respective pot fi compensate de alte gene sau pot să nu aibă efecte letale. Se poate produce uneori inversiunea unui segment de cromozom. Deseori au loc translocații. Adică schimbări de segmente între doi cromozomi neomologi. Toate aceste modifică pot determina uneori perturbări informaționale importante. La om, de exemplu, unele cazuri de mongolism se datoresc fenomenului translocației.
Mutațiile genomice constau în modificarea numărului de cromosomi sau a garniturii genomice. Majoritatea plantelor și animalelor sunt diploide, adică au două garnituri de cromozomi în fiecare celulă. La om există, așadar, 46 de cromozomi, adică două garnituri de câte 23 de cromozomi (2n-23). În unele cazuri, de exemplu, la anumite insecte care se înmulțesc în mod partenogenetic (prin ovule nefecundate de spermatozoizi), se află numai o garnitură simplă de cromozomi (haploidia) sau monoploidia. Modificările genomice cele mai frecvente sunt poliploidia. Adică mai multe garnituri de cromozomi. Poliploidia are un rol important numai în evoluția plantelor. Vigoarea și rezistența poliploizilor explică răspândirea lor în regiuni cu condiții severe de climă. În regnul animal, poliploidia, deși există, este mult mai puțin răspândită și nu are un rol esențial în evoluția animalelor.
Mutații genetice extranucleare
Este cunoscut faptul că prezența ADN-lui și a ARN-lui se află și în afara cromozomilor. În lumea vegetală există formațiuni celulare, denumite plastide în care se află material genetic. În afară de acestea în celulele animale există mitocondriile și kinetosomii care conțin atât ARN cât și ADN. Aceste, așa numite organite celulare, au capacitatea de autoreproducere prin diviziune. Ca atare, și aceste formațiuni sunt capabile să-și modifice, prin mutații, acizii nucleici proprii. Cercetările făcute pe mai multe specii au arătat că într-adevăr se pot produce asemenea modificări care devin ereditare.
2. Importanța mutațiilor
Mutațiile afectează individul de cele mai multe ori în mod negativ. Există și cazuri în care efectele mutațiilor sunt indiferente, iar, în cazuri rare, au și efecte avantajoase, dar numai în cazuri excepționale. La om mutațiile generează adesea boli și tulburari funcționale (de exemplu boli metabolice, cancer etc).
Deși se știe că genele sunt de obicei constante, totuși apar, din când în când, la diferite organisme, variații bruște, mai mult sau mai puțin evidente. Unele favorabile animalelor respective. Din exemplele cele mai vechi sunt descrise: oile pitice de Ancona, unele mutații în ceea ce privesc culorile penajului apărute la canari și la păsări domestice, precum și unele schimbări observate la peștii aurii.
Multe mutații genetice sunt monstruozități, fiind semnalate de diferiți autori, și la oameni: polidactilia (prezența de degete suplimentare), sindactilia (contopirea degetelor), lipsa falangelor, frecvența și lungimea părului de pe corp, piticism, nas și barbie spintecată etc. Dar și la animalele sălbatice au fost observate mutații, ca de exemplu rândunici albe, cerbi cu un singur corn etc.
Multe dintre mutațiile produse la plante și la animale au reprezentat progrese reale, în anumite condiții de mediu sau pentru anumite cerințe. Au apărut mutante din care s-au dezvoltat soiuri și rase valoroase. Multe soiuri la plantele agricole și la pomi iși datorează apariția pe calea mutațiilor. Cităm de exemplu strugurii fără sâmbure, piersicile de mari dimensiuni, căpșuni aromate, animalele producatoare de blănuri deosebit de variate și atrăgătoare.
Å¢inând seama de acest fapt este necesară producerea unui număr cât mai mare de mutații, fapt care permite selecția mutațiilor favorabile. S-au obținut efecte pozitive, prin folosirea metodelor combinate de tratament cu agenți mutageni și selecție, la plante. Se selectează astfel, de exemplu, soiuri rezistente la boli și dăunatori.
3. Concluzii
Importanta problemă a acestui subiect constă în stabilirea, dacă mutația are sau nu un rol în sprijinul teoriei evoluționiste. Trebuie spus, în această privință, că mutația există, datorită entropiei, indiferent dacă ne referim la teoria creaționistă sau la teoria evoluționistă.
– Teoria creaționistă explică apariția vieții în totalitate, prin actul creator, nu prin fenomul de mutație. Cu toate acestea, datorită faptului că întreaga creațiune se află, actualmente, în entropie, există în mod inerent și procese de mutație. Adică modificări favorabile sau nefavorabile ale ADN-ului celular. Pe această cale, se precizează că mutaționismul poate da naștere exclusiv la o variabilitate numai în cadrul speciei (la om: grupele sanghine, culoarea diferită a pielii, forme fizionomice particulare; iar la animale: varietăți de cai, de câini, de oi etc).
În același timp, se demonstrează, că mutația declanșază cel mai des manifestări dăunătoare naturii. Nefiind vorba despre apriția unor noi specii, ci, dimpotrivă, despre dispariția acestora. Ca atare, procesul mutaționist natural are ca efect transformarea regresivă a NATURII terestre.
Se precizează, în mod realist, faptul că numai procesul cunoașterii, prin efectul său de creștere continuă, are ca efect pozitiv doar transformarea progresivă a CULTURII umane. Și, totodată, pe această cale și transformarea progresivă a NATURII terestre, prin noile varietăți de plante și animale, selectate prin inteligența umană. Cu precizarea că intervenția culturii umane progresive are și efecte negative asupra naturii terestre prin procesul de poluare concomitentă.
– Teoria evoluționistă explică apariția vieții prin întâmplare, prin fenomenul de mutație. Dacă se pornește de la faptul că mutațiile sunt întâmplătoare, este clar faptul că, pentru o scară de sisteme vii din ce în ce mai perfercționate, nu este posibil ca întreaga dezvoltare vie să aibă la bază fenomenul aleatoriu al mutaționismului. Din experiențele, în domeniu, se știe, așa cum s-a prezentat mai sus, că mutațiile produc modificări doar la nivelul speciilor. Singurul domeniu unde se poate vorbi despre trecerea de la o specie, la alta, este nivelul ființelor monocelulare, deoarece acestea se înmulțesc prin diviziune. La pluricelulare, mai ales la organismele care se înmulțesc sexuat, formarea unei noi specii este practic inexistentă, deoarece noul individ nu întâlnește sexul modificat cu care să se împerecheze.
Dacă mutația reprezintă motorul evoluției, așa cum susțin evoluționiști, atunci ar trebui să existe speciile mutante intermediare. Inexistența acestora infirmă posibilitatea participării mutației la procesul evolutiv.
Teoria evoluționistă susține, în mod nerealist, faptul că procesul mutaționist ar duce la apariția de noi specii. În realitate, procesul mutaționist determină numai dispariția speciilor, și nicidecum apariția naturală de noi specii (decât la nivel monocelular). Realitatea precizează, așa cum s-a mai spus, ca mutaționismul declanșează transformarea regresivă, și nu progresivă a NATURII terestre. Totodată, și evoluționismul recunoaște că numai pe calea inteligenței umane este posibilă fructificare mutației naturale, pentru dezvoltarea variabilității domestice, în cadul speciilor sălbatice.
Acesta este motivul pentru care, într-o lume entropică, nu se poate vorbi decât despre principiul transformării progresive a CULTURII umane și nicidecum despre principiul transformării progresive a NATURII terestre. Cu alte cuvinte, numai cunoașterea umană, deoarece este conștientă, poate fi progresivă. Tot pe baza acțiunii umane conștiente, se poate vorbi chiar și despre o dezvoltare progresistă a naturii terestre, așa cum am văzut, dar numai sub forma îmbunătățirii speciilor domestice și sub forma conservării diferitelor specii sălbatice, care, entropic, sunt condamnate la pieire.
Cornelius Greising
Material preluat de la www.intercer.net
http://intercer.net/blog/articole/crea%C8%9Biune-evolu%C8%9Bie-sau-crea%C8%9Biune-evolu%C8%9Bie-15-de-cornelius-greising.html
