A. FENOMENUL IMPULSULUI NATURAL
Baza vieții terestre este celula biologică. Un corpuscul material de ordin micronic extrem de complex care – așa cum am precizat în studiile anterioare – nu poate să apară în mod spontan. Și totuși, curentul evoluționist, în pofida curentului creaționist, susține nu numai aparția spontană a primei celule, ci și eruperea acesteia într-un conglomerat spontan de organisme pluricelulare.
Privind exclusiv prin ochiul naturii, se nasc două supoziții, distincte și posibile, privind originea lumii pluricelulare sau a întregii ierahii biologice (specie, gen, familie, ordin, clasă, încrengătură, regn): „întâmplarea naturală” și „inteligența creatoare”
– „Întâmplarea naturală”: se referă la evoluția spontană a vieții terestre de la monocelulare la pluricelulare, adică de la simplu la complex. O dezvoltare succesivă sau diacronică de la o specie la alta.
– „Inteligența creatoare”: se referă la creațiunea logică a vieții terestre de la monocelulare la pluricelulare, adică de la simplu la complex. O apariție concomitentă sau sincronică de specii diferite.
Este clar faptul că natura terestră vie se prezintă, în așa fel, încât conține, în mod clar, atât probe (indirecte) pentru evoluție, cât și probe (indirecte) pentru creațiune. Cu alte cuvinte, creațiunea este realizată ca și când ar fi o evoluție. Acest „ca și când” generează disputa dintre creaționism și evoluționism.
Oare de ce creațiunea divină este realizată „ca și când” ar fi o evoluție naturală ? Din două motive esențiale:
– Cel dintâi motiv se datorează faptului că viața terestră este creată pentru a exista prin ea însăși, în condiții entropice. Adică în condiții de dezordine, de moarte și de succesiune a generațiilor. Nevoia de a exista prin ea însăși este determinată de faptul că Divinitatea este nevoită ca – o dată cu interzicerea accesului omului la Pomului vieții – să se retragă fizic din natura terestră.
– Al doilea motiv se datorează faptului că, pentru a exista prin ea însăși, viața terestră trebuie să fie înzestrată cu un pachet enorm de specii de la simplu la complex pentru a se sprijini și distruge reciproc. Nevoia de a creea un număr imens de specii este impusă de faptul că viața terestră trebuie să posede resursele proprii de existență și de echilibru prin contribuția tuturor speciilor prin calitățile lor particulare.
Motivul acestui sistem creațional, de mai sus, este foarte important de cunoscut, și va fi discutat la capitolul: „Pietrele de încercare ale creațiunii”. Un fapt determinat în estență de modul de existență umană, în cadrul aplicării celor două legăminte: Legământul primar sau preconflictual, și Legământul secundar sau postconflictal.
Atât în conceptul evoluționist, cât și în conceptul creaționist, celula se reproduce și se dezvoltă. Există o dinamică celulară în ambele teorii. O dinamică, în parte, echilibrată, din punct de vedere creaționist, în parte, exagerată, din punct e vedere evoluționist. Creaționismul trebuie să înțeleagă că nu există numai fixism, tot așa cum și evoluționismul trebuie să înțeleagă că nu există numai transformism. Din combinarea ambelor teorii biologice, trebuie precizat că există trei tipuri de mișcări distincte în întregul spațiu biologic: filogeneza, ontogeneza și citogeneza.
1. Filogeneza reprezintă scara biologică universală, în care este cuprinsă întreaga ierarhie a speciației biologice naturale, de la formele monocelulare până la formele pluricelulare gigante. O ierahie naturală pe care evoluționismul o consideră rezultatul unei transformări naturale, iar creațiunismul o consideră rezultatul unui acțiuni divine.
2. Ontogeneza reprezintă scara biologică individuală, în care este cuprinsă întreaga ierarhie a fazele embriologice de dezvoltare ale unui individ adult din celula germinală inițială. O ierarhie embriologică manifestată actual și față de care, și evoluționismul și creaționismul posedă, cu mici excepții, același concept.
3. Citogeneza reprezintă scara citologică individuală, în care este cuprinsă întreaga ierarhie citochinetică de deplasare informațională de la bagajul informațional genetic (ADN) al unei celule adulte, trecând prin faza embrionară, transformat în bagajul informațional al altei celule adulte. Un aspect nediscutat, nici de evoluție, nici de creațiune.
|
(Succesiunea de la o celulă la alta)
|
(2) ONTOGENEZA
|
(Succesiunea de la o celulă embrionară la un individ)
|
(1) FILOGENEZA
|
(Succesiunea de la o specie la alta)
Procesul de trecere de la monocelulare la pluricelulare, nu constă în simpla dezvoltarea a unor conglomerate de elemente celulare. Fiecare specie care apare reprezintă un alt sistem de organizare celulară. O organizare din ce în ce mai complexă pentru asimilarea condițiilor de mediu.
O astfel de dezvoltare de la nivel celular la nivel pluricelular, de la anatomii și fiziologii simple, la anatomii și fiziologice complexe necesită niște forțe lăuntrice de dezvoltare. Niște forțe biologice pe care natura este necesar să le conțină în bagajul ei structural. În această privință, există diferență între teoria evoluționistă și teoria creaționistă.
a. Teoria evoluționistă afirmă existența unui impuls natural de origine spontană. Se susține chiar existența unui instinct sau o formă de „inteligență naturală” care dinamizează materia vie: se emit în acest sens mai multe teorii: teoria preformării, teoria vitalismului și teoria transformismului.
Teoria preformării este foarte veche în biologie, încă din antichitate, și constă în ideea, susținută mai elevat de către Decartes (1596-1650). Este vorba despre un amestec între originea materială și divină a acestui principiu natural. Se consideră că mișcarea celulară de la simplu la complex este determinată de impulsul natural al combinării dintre corpusculii germinativi existenți în natură, conform legilor divine. Malpighi (1628-1694) presupune că organele sunt preformate, adică sunt cuprinse în miniatură în celulele germinative. Se presupune că aceste celule sunt create. O asemenea teorie trebuie să explice modalitatea în care atât celula primordială, cât și celula embrionară se transformă în formele adulte. O transformare epigenetică: un proces de schimbare succesivă a celulelor germinale conform informației genetice.
Teoria vitalistă este, de asemenea, foarte veche din epoca platoniciană și constă în afirmarea prezeței în organismele vii a unei esențe imateriale, care se reflectă asupra naturii biologice. Ulterior diferiți cercetători ai lumii vii folosesc acest principiu ca un impuls absolut necesar care dezvoltă succesiunea speciilor, dintr-o formă celulară primordială. Maupertuis (1698-1759) preia acestă teorie într-o formă mai elevată. El susține principiul formării ființelor terestre dintr-un strămoș celular comun. Buffon (1707-1788) preia același principiu consderând că speciile sunt forme ale spiritului universal. Ulterior își schimbă ideile și pune bazele transformismului.
Teoria transformismului este destul de veche și devine, începând cu Buffon, teoria de bază a evoluționismul. Adică ideea biologică, în conformitate cu care, transformarea evolutivă este reală, sub influența mediului, împreună cu noțiunea de strămoș comun. Se adaugă pe parcurs numeroși autori printre care trebuie menționați: Lamarck (1744-1829) și Charles Darwin (1809-1882). Forța biologică necesară transformismului se află și se dezvoltă, în raportul dintre organisme și mediu înconjutător. O forță concretizată, în ultimul timp, în teoria selecției natural a indivizilor oricărei specii și a transmiterii caracterelor dobândite.
b. Teoria creaționistă susține teoria unui impuls natural de origine creațională, dar numai în domeniul ontogenezei și filogenerzei, nu și a filogenezei. Se poate spune, în această privință, faptul că există un creațonism popular și un ceaționism filozofic.
Creaționismul popular este un concept religios care aparține cititorului obișnuit al Bibliei (cititorul antic sau medieval), un cititor care nu cunoaște faptul că descrierea creațiunii nu este, din motive de înțelegere, cea reală. Și că, în mod real, în Biblie este redat doar faptul creațiunii. Iar forma de manifestare a creațiunii este redată în mod simbolic. Pentru acest cititor, nici multitudinea speciilor nu reprezintă o problemă care necesită explicații clare, nici schimbările și adaptările ontogenetice (formarea unui individ din alt individ), nici schimbările și adaptările citogenetice (formarea unei celule fiice din din celula mamă). Totul este fixism și nu necesită lămurirea sau explicația forțelor interioare biologice care realizeaza atât ontogeneza, cât și citogeneza. Pentru acest creaționism popular, natura în sine posedă forța necesară imprimată de Creator pentru realizarea întregului ansamblu al lumii vii. Este vorba despre o optică generală fără probleme sau dezbateri conceptuale.
Creaționismul filozofic este un concept religios și material care aparține cititorului analist, atât al Bibliei, cât și al Naturii (cititorul modern sau postmodern), un cititor care cunoaște faptul că întreaga creațiune este o manifestare complexă și misterioasă, pe care mintea omului nu o poate cuprinde. Din această cauză descrierea biblică este pur și simplu ilustrativă. Și astfel redarea creațiunii scoate în evidență, nu creațiunea, în sine, ci problemele fundamentale ale acesteia. Niște istorisiri ilustrative cu caracter de mit.
În plus, creaționismul filozofic înțelege faptul că forța care dinamizează mișcarea celulară biologică, atât ontogenetică, cât și citogenetică, are la bază un resort material. Și anme acidul dezoxiribonucleic (ADN). Acesta funcționează ca o pârghie materială de producere a mișcării celulare, orientând informațional deplasarea celulară respectivă.
În concluzie, trebuie spus că atât evoluționismul filozofic, cât și creaționismul filozofic recunosc la baza dinamicii celulare existența ADN-ului. Un concept total diferit pentru cele două teorii biologice distincte:
– Teoria evoluționistă susține, ca și creaționismul, că ADN-ul se află la baza mișcării celulare biologice. Și anume, că este un impuls informațional care nu se limitează la o singură structură biologică, ci poate trece la o altă structură biologică, determinând apariția altor specii (macro-evoluția).
-Teoria creaționistă susține, ca și evoluționismul, că ADN-ul se află la baza mișcării celulare biologice. Și anume, că este un impuls informațional care se limitează la o singură structură biologică, neputând trece la o altă structură biologică, ci doar la modificări de variabilitate în cadrul aceleiași specii (micro-evoluția).
Realitatea constă în faptul că informația este finalul unei anumite structuri, și poate să treaca la altă structură, numai la nivelul monocelularelor, nu și la nivelul pluricelularelor. Schimbările informaționale la pluricelulare determina malformații, nu evoluție.
Cornelis Greising
Material preluat de la www.intercer.net
