C. STRUCTURA UMANA MORALĂ‚
(Omul – o răscruce între două ordini)
Omul este nu numai un întreg format din mai multe părți (trihotomic sau dihotomic), nici numai o parte a mai multor întreguri (familial, conjugal, religios, social etc) ci și o răscruce între două ordini (moralitate). O magnifică depășire de sine însuși realizată prin marele salt de la concret la abstract.
Abstractul este măreția și esența umană. Capacitatea omului de a genera ideea. Prin idee ființa umană se detașază de materie sau de natură și-și crează nivelul spiritual sau nivelul culturii. Mult discutata „libertate” umană constă tocmai în posibilitatea omului de a se desprinde de propria materie și de a se transmuta în cultură, pentru a da un alt chip propriei naturi. Saltul de la natură la cultură nu este simplu. Este vorba despre saltul de la primul sistem de semnalizare (senzația concretă a cuvântului), la cel de-al doilea sistem de semnalizare (ideea abstractă a cuvântului). Un salt care nu poate fi realizat de la sine. O asemenea manifestare necesită:
– Un aparat anatomic (centrul vorbirii) care să poată face asociația dintre cuvânt (imagine concretă) și idee (imagine abstractă). Evoluționismul consideră că cest aparat de vorbire apare de la sine ca produs al transformării semnelor concrete în semne abstracte. Se pot aduce două contraargumente: realitatea precizează că vorbirea nu poate exista fără preexistența centrului de vorbire, și că vorbirea, în sine, nu poate creea centrul vorbirii deoarece funcția nu poate creea organul.
– Un limbaj abstract (depozitul de cuvinte) care să constituie materia primă abstractă pentru încărcarea centrului de vorbire (limabajul uman). Evoluționismul consideră, de asemenea că și vorbirea apare de la sine ca proces de abstractizare impus de relațiile inter-animalice. Se pot aduce două contraargumente: realitatea precizează că vorbirea naturală este concretă și nu poate creea de la sine o vorbire abstractă, și că nu poate exista o funcție (vorbirea) fără organul executor (centrul de vorbire).
Experiența umană precizează că animalele nu pot face asociația dintre o imagine concretă și o imagine abstractă. Nu pot simboliza. Un fenomen pe care îl îndeplinește centrul vorbirii. Animalelor le lipsește centrul vorbirii, un motiv important pentru care nu pot vorbi. Nu pot transforma concretul în abstract.
Toate datele realității demonstrează că cele două elemente fundamentale ale naturii umane – centrul vorbirii și limbajul specific – sunt realități care nu pot exista decât prin creațiune. Centru vorbirii este un aparat anatomic care realizează simbolizarea. Se știe că animalele, așa cum s-a mai spus, nu poate simboliza. Nu pot transforma un semn concret (ceva) într-un semn abstract (altceva). Tocmai acest salt de la „ceva” (semnificatul) la „altceva” (semnificatul) caracterizează diferența fundamentală dintre animal și om.
Natura umană este o ordine, iar cultura umană este altă ordine. Numai în felul acesta se poate spune că omul este o răspântie între două ordini. Prin înzestrarea creațională se realizează, atât saltul de inconștient la conștient, cât și pendularea între două ordini (ordinea nturii și ordinea culturii).
Saltul de la inconstient la conștient
Saltul de la inconștient la conștient reprezintă, în mod clar, saltul de la primul sistem de semnalizare (senzațiile instinctuale) la ce de-al doilea sistem de semnalizare (ideile raționale). Este vorba, în realitate, de marele salt uman.
– Inconștientul reprezintă modul de reacție instinctuală sau înnăscută conform programului genetic al omului. Un comportament natural sau automat care se manifestă, în mod singur, numai la animale și la copil, de la naștere și până la formarea vorbirii. O manifesare care, având de-a face cu simțurile, este totuși de tip conștient. Se știe, că animalul își cunoaște stăpânul și copilul își cunoaște mama. O cunoaștere însă de tip aparte. Și anume, cunoașterea prin contact direct. O cunoaștere care are loc tâta timp cât există contactul cu obiectul. De exemplu, copilul își recunoaște mama, dar o uită foarte repede dacă n-o mai vede. Există de asemenea și o memorie concretă: recunoaște mama, dacă aceasta revine după un timp scurt.
Prin acest sistem de cunoaștere – cunoasterea de contact – se poate realiza conservarea de sine fără putința conservării lumii înconjuătoare.
– Conștientul reprezintă modul de reacție principială sau dobândită conform culturii umane. Este vorba pur și simplu despre suprapunerea peste cunoașterea instinctuală (cunoașterea de contact direct sau prin simțuri) a unei cunoașteri prin contact indirect (cunoașterea abstractă sau prin idei). O dată cu învățarea vorbirii (spunând „mamă”), copilul adaugă la cunoașterea concretă (cunoașterea de contact), cunoașterea abstractă (cunoașterea în afara contactului). Alături de memoria de contact (memoria concretă), acesta își dezvoltă și memoria în afara contactului (memoria abstractă). Așadar, conștientul reprezină transformarea inconștientului bazat pe simțuri (contact concret) în conștient bazat pe idei (contact abstract).
Prin acest tip de cunoaștere și de gândire – cunoașterea de contact abstract – se poate realiza, atât conservarea de sine, cât și conservarea mediului înconjurător.
Între natură și cultură
Înconștientul uman este expresia naturii umane (instinctele umane). Conștientul uman este expresia culturii umane (principiile umane). Omul nu este numai natură, nici numai cultură. Acesta este în mod concomitent, și natură, și cultură.
– Natura umană reprezintă întregul programul material înnăscut al fiecărui om. Toate trăsăturile automate ale inconștientului prin care se exprimă individulitatea acestuia. La baza anatomo-funcțională se află legea naturală a conservării proprii. Prin intermediul acestei legi se stabilesc necesitățile individuale de existență (legea naturii).
– Cultura umană este expesia programului spiritual învățat de către fiecare om. Toate principiile libere ale conștientului prin care se exprimă umanitatea acestuia. La baza principial-comportamentală se află legea conservării altora. Prin intermediul acestei legi (legea socetății umane), se stabilesc necesitățile de existență comunitare (Legea divină)
Spiritul omului conține proiectarea conștientă, în sine, atât a naturii umane, cât și a culturii umane. Cu alte cuvinte, împletește în el două ordini distincte. Fiecare dintre ele au sensul lor particular, în cadrul celor două tipuri de relații:
În relația cu sine însuși, omul trebuie să se așeze pe sine pe primul loc pentru satisfacerea legii conservării de sine.
În relația cu ceilalți, omul trebuie să așeze pe aproapele mai preus de el însuși pentru satisfacerea legii conservării celorlalți.
Aceste două relații sunt cuprinse în concepe abstracte, alcătuind nivelul spiritual. Conținutul abstract al spiritului unei persoane umane nu-și are originea în natura fizică, ci în afara noastră, în cultura umană.
Modelul antropologic (modelul uman) nu aparțin omului însuși, ci este importat pe calea noțiunilor din cultura umană. Și singura cale de armonizare a inconștientului cu conștientul este realizată prin educație. La rândul ei, educația se bazează pe limbaj. Iar limbajul este introdus din afara omului prin intermediul centrului de vorbire.
Omul este o ființă liberă. Planarea sa între natură și cultură este propria sa manifestare liberă pe care o realizează cunoșterea. O idee foarte importantă, deoarece procesul de cunoaștere este baza oricărei educații. Și dintre toate formele de educație, educația morală este cea mai importantă. O manifestare care nu pornește de la persoana însăși. Cultura este o operație care are loc din afara omului. Singura participare a acestuia este doar înscrierea sa liberă în procesul educativ.
Concluzie
Cel de-al treilea nod gordian – antropogeneza – nu poate lua naștere de la sine. Operația de trecere de la animal la om necesită: (a) preexistența aparatului pentru transformarea semnelor concrete în semne abstracte (centrul de vorbire) și (b) preexistența unui sistem de limbaj, pentru a fi preluat de toate aparatele de vorbire.
Caracteristica omului este cultura și aceasta nu poate fi produs propriu. Natura umană (o manifestare concretă) nu poate naște prin ea însăși cultura (o manifestare abstractă), pentru simplul fapt că abstractul uman se formează pe cale simbolică. Un fenomen care impune crearea unui centru de vorbire și creeare unui limbaj anterior. Din toate aceste motive, omul nu poate să apară niciodată, de la sine, prin propria natură. Omul nu poate fi decât creat: crearea aparatului de vorbire, crearea aparatului de gândire și crearea limbajului uman (sistemul de a vorbi).
Cornelius Greising
Material preluat de la www.intercer.net
