Cercetatorii cauta un motiv al existentei
Are viata un sens anume?
Dupa darwinisti,viata umana este o¨betea in pomul de Craciun al evolutiei¨. Dar o minoritate de cercetatori gandesc ca aparitia inteligentei este un imperativ cosmic .
Bazandu-se, in rezultatele obtinute in centre de investigatie atat de diferite, ca acceleratorul de particule de Fermilab, in Chicago sau telescopurile Keck, in Hawai, anumiti fizicieni si cosmologi au o parere contrarie biologilor si afirma ca viata este mai mult decat o simpla intamplare, ca aparitia sa este dictata de propiile legi naturale.
Suntem aici pentru ceva? Astfel de intrebare zace in unul din sentimentele cele mai coplesitoare ce confrunta fiintele umane: sensul vietii. Nelinistea existentiala de Sartre demonstreaza ce devastator poate ajunge gandul ca nimic nu are sens. Unii il necesita pentru a supravietui si, cand nu il gasesc, recurg la psiholog. Il cautam pana in lucrurile cele mai neinsemnate si nu ne oprim pana cand nu dam de el… sau credem ca l-am gasit. Atunci ne agatam de aceasta idee ca un cui arzator. Nu cautam raspunsul corect afara de, in mod simplu, faptul ca ne reconforteza; poate pentru ei, aceasta cautare este corupta dinainte.
Doi sunt marii demoni ce au simtit aceasta necesitate presanta de gasi semnificatia existentei: Freud si Darwin. Pentru primul simtul religios este ‘un mecanism inconstient ce proiecteaza in lumea exterioara dorinta de eternitate si transcendenta, fata cu finitul si temerile ce sunt generate in subiect’. Pe de alta parte, teoria evolutionista a lui Darwin, care explica aparitia, schimbarea si disparitia speciilor, ce arata un stramos comun pentru toate fiintele vii de pe aceasta planeta, oameni inclusiv, a agatat in tragaci un termen filozofic: intamplarea.
Accidental si de prisos
Fiinta umana, ca oricare specie, putea sa nu apara. Suntem aici la intamplare. De fapt, propria viata nu este un fapt obligatoriu in univers. Paleontologul Stephan Jay Gould a spus in mod clar in cartea sa Full house: ‘Originea lui Homo sapiens trebuie sa se vada ca ceva irepetabil si concret, nu ca o consecinta asteptata’. Totusi, exista cercetatori pentru care hazardul nu este ultimul motiv al prezentei noastre pe Pamant, ca viata si inteligenta sunt un imperativ cosmic. Sa intelegem corect: ei nu spun ca ambele se supun unui plan divin, ci doar ca sunt o consecinta a legilor naturii.
Intre cei care au muncit mai mult la aceasta tema se gaseste defunctul Fred Hoyle, ce a atras atentia asupra coincidentele particulare existente in valorile constantelor fundamentale: toate par ca ar fi fost ajustate in mod fin pentru a permite aparitia vietii. In particular, Hoyle a gasit ca, atomul de carbon pentru a fi stabil si pentru a nu se dezintegra trebuiau sa fi fost date un important numar din aceste particularitati la scara atomica.
Universul ne favorizeaza
Martin Rees, astronomul regal din Marea Britanie, a scris mult despre cum pare ca tot universul, de la nasterea galaxiilor pana la originea vietii pe Pamant, este foarte sensibil la valorile ce pot lua in mod aparent arbitrar si fara legaturi constantele naturale ca intensitatea fortei de gravitatie, viteza de expansiune a cosmosului de la Marea explozie sau numarul de dimensiuni spatiale ale lumii in care traim. Acesta a condus la a formula numita Principiu Omului Puternic: universul trebuie sa aiba proprietatile necesare ce permit aparitia vietii si inteligentei in una din etapele sale. Alti cercetatori merg mai departe. Fizicienii John Barrow si Frank Tipler au creat teoria Punctului Omega, dupa care evolutia vietii inteligente, caracterizata prin faptul ca inmagazineaza de fiecare data o mai mare cantitate de informatie, intr-un viitor va lua controlul intregului univers. Marea majoritate a cercetatorilor nu au fost de acord cu aceste idei si le-au calificat ca PACR, Principiile Oamenilor Complet Ridicoli.
De fiecare data mai organizat
Altii se simt intrigati de aparenta obsesie a naturii de a creste in complexitatea sa si in autoorganizare. Unul din fundatorii noii stiinte a complexitatii, Stuard Kaufmann, a studiat in profunzime fenomenul retelelor catalitice de polimeri caldite in carbon. Poate la o concluzie mai importanta la care a ajuns este ca acea inclinatie de autoorganizare ce este un atribut de baza a materiei insasi, ca acea misterioasa forta ce impinge aparitia de sisteme de fiecare data mai complicate poate explica viteza la care evolutia lucreaza pentru a crea organisme si ecosisteme intregi la nivele de complexitate de fiecare data mai improbabile:’trebuie sa fi fost ceva asemanator cu a patra lege (a Termodinamicii), o tendinta de autoconstruire de biosfere de fiecare data mai mari’, comenteaza Kaufmann. Ideea sa este ca a doua lege (a Termodinamicii), ce stabileste ca dezordinea unui sistem inchis intodeauna creste, este importanta dar nu decisiva.
Pentru biologul si premiatul Nobel Christian De Duve, unul din ganditorii cei mai creativi la ora de a unifica biologia si cosmologia, originea vietii nu este accidentala, ci este rezultatul legilor celor mai simple ale naturii: ‘Viata si mintea nu ies la suprafata rezultand din accidente aleatori, ci ca o manifestatie naturala a materiei’.Si nu numai asta. Pentru De Duve inteligenta este o expresie a Cosmosului atat de fundamentala ca propria viata. Pe de alta parte, fizicianul si matematicianul Institutului de Studii Avansate de Princeton, Freeman Dyson, ridica la lege naturala tendinta constiintei de a exercita un control de fiecare data mai mare asupra materiei neinsufletita si continuand pe urmele lui Barrow si Tipler, crede ca joaca un rol decisiv in destinul final al Cosmosului. Totusi, nu toti gandesc ca universul nostru favorizeaza aparitia vietii. Pentru fizicianul teoretician Lee Smolin, tot ce ne inconjoara este produsul unui proces evolutiv functionand la cea mai mare scara posibila. Dupa Smolin, noile universuri-bebé se nasc in interiorul gaurilor negre datorita Big Bang-urilor ce se succed in mod natural in cealalta parte.
Selectia naturala cosmica
Constantele si legile fizice variaza in mod subtil de la un univers-bebé la altul urmand un proces de selectie naturala ce favorizeaza ’reproducerea’ universurilor ce genereaza mai multe universuri-bebé. Acestea sunt stele ce isi sfarsesc viata ca niste gauri negre. Dupa aceea viata nu este mai mult decat un subprodus al adevaratului obiectiv alegilor naturale: a produce universuri cu gauri negre. In mod accidental, valoarea constantelor universale ce implica existenta multor gauri negre coincide, in mod just cu valoarea ce trebuie sa aiba pentru ca universul nostru sa reverse viata.
Dar cine a reflexionat foarte mult asupra acestui lucru este un curios personaj ce a fost secretar de tribunal si senator de Oregon, James N. Gardner, ale carui idei despre complexitate sunt publicate in diverse reviste stiintifice. Ipoteza sa centrala este aceea de Biocosmos Egoist, o versiune la scara cosmica a teoriei de gen egoísta a lui Richard Dawkins. Pentru Gardner, universal nostru, atat de bine desenat pentru a gazdui viata, nu este alt lucru decat rezultatul evolutiei unei largi serii de universuri anterioare, unde fiecare a fost mai ‘prietenos’ pentru viata. Suntem inaintea unei versiuni evolutionate a principiului omului puternic.
Daca asa ar fi fost, ar fi trebuit sa existe o specie de cod genetic cosmic ce ar fi evolutionat urmand selectia naturala. Pentru Stephan Wolfram, un genio al matematicii ce a scris la varsta de 15 ani primul sau articol stiintific si a creat in 1985 programul Mathematica –sistemul standard pentru a realiza calcule tehnice- procesele naturale se inteleg mai bine ca o serie de algoritmi iterativi, ce se repet o data si inca o data, dand rezulate, de fiecare data, mai precise: ‘ La baza tuturor fenomenelor complexe ce le vedem in fizica, se gaseste un program simplu, la care, daca trece un timp suficient, va reproduce universul nostru in toate detaliile’.
Creatori de viata
Fizicienii teoriei coardelor s-au unit la aceasta idee a ‘darwinismului cosmic’ datorita aparitiei faimoasei energii obscure, cuplabila de accelerarea universului nostru. Introducand aceasta misterioasa forta in calculele lor, au descoperit, surprinsi si alarmati, ca teoria genera un ordin de 10 la puterea 150 de universuri posibile. Pentru ce a aparut acesta intre atatea miloane de miloane de milioane de posibilitati? Fizicieni de talia lui Andrei Linde si Leonard Susskind puncteaza ca aparita vietii este o variabila ce conditioneaza alegerea. Teoreticieni ca Louis Crane propun un principiu meduza-om dupa care o inteligenta foarte evoluata –descendentii nostrii indepartati?- vor putea insufla viata in univers, nu doar pentru dorinta de al umple, ci pentru a crea noile gauri negre si de a obtine din ele, energia necesara pentru a trai.
Articol tradus din revista spaniola Muy Interesante, aprilie 2007
de Miquel Angel Sabadell si Angela Posada-Swafford
Sursa: articolecrestine.com
