Un grup select de geneticieni, antropologi si neurologi incearca sa descopere daca credinta si sentimentul religios sunt doar produsele mintii noastre. Altii insista ca au o origine supranaturala.
‘Rugaciune, parere de rau si lovitura’ Aceasta era maxima unuia dintre parintii chimiei moderne, Jan van Helmont.
Astazi, fizicenii de particule urmaresc, gandind si rupand materia dar, deja nu mai recomanda pe Supremul Facator.
Este posibil sa punem de acord munca de laborator cu credinta?
Cercetatori fara spiritul lui Dumnezeu
Copernic, Kepler, Newton, Mendel…In ciuda faptului ca majoritatea cercetatorilor din istorie au crezut intr-o fiinta superioara, astazi se intampla contrariul. Conduce stiinta la ateism?
Intre 5 si 7 noiembrie 2006 s-a celebrat in La Jolla, California, forumul Beyond Belief (Incredibil): Stiinta, Religie, Ratiune si Supravietuire. Sub patronajul The Science, o asociatie de cercetatori si periodisti dedicata a promova valoarea stiintei, a reunit investigatori de talia lui Paul Davies, Richard Dawkins, Lawrence Krauss sau Steven Weinberg. Obiectivul sau a fost de a discuta aceste intrebari:
Dupa doua secole de Iluminism ne aflam la finalul acestuia si ne confruntam cu o noua epoca irationala? Va triumfa credinta si dogma fata de ratiune?
Poate biologia evolutiva, antropologia si neurostiinta explica pentru ce credem si cum functioneaza empatia, teama si surprinderea. Este religia un fenomen ce se poate explica prin mecanisme naturale? Poate stiinta sa ofere o viziune tot atat de atractiva si poetica cum a derivat din supranatural?
Era prima oara cand o intalnire de acest tip a fost organizata fara concursul Fundatiei Templeton, o organizatie conservatoare dedicata promovarii apropierii dintre stiinta si religie si al carei premiu anual pentru ‘progresul investigatiei realitatilor spirituale’ este cel mai inalt obtinut pentru merit intelectual: 1,4 milioane de dolari, o valoare fixata pentru a fi superioara premiului Nobel. In cuvintele ateului militant Richard Dawkins, ‘o suma asa de mare de bani data unui cercetator dispus a spune ceva frumos de religie’. In aceste 3 zile de discutie aprinse s-au putut asculta toate tipurile de pozitii: de la planul extrem al lui Dawkins si motto-ul sau ‘nu lua prizioneri’, la cea a premiatului Nobel pentru Fizica, Steven Weinberg- ‘lumea are nevoie disperata de aceast lung cosmar de credinte religioase’, la mai moderata astrofizicianului Lawrence Krauss:’Trebuie sa respectam pararile filosofice ale oamenilor chiar daca sunt eronate’. S-au auzit si pareri care vroiau sa converteasca stiinta intr-o specie noua de religie. Biologul evolutionist spaniol si vechi preot, Francisco J. Ayala, a pus un ton de realism la aventurata pozitie de schimbare a credintei oarbe in ratiune: ‘Exista 6 000 milioane de persoane in lume. Daca credem ca merge sa-i convingem sa traiasca o viata rationala, bazata pe cunoastere stiintifica, nu doar visam, ci credem in Zana cea Buna.
Noul Ateism, ce neaga in mod simplu existenta lui Dumnezeu, a reluat si amplificat vechea pozitie a lui Karl Max ca religia este o ideologie periculoasa, care castiga adepti. Linia de argumentare este clara, cum a evidentiat neurocercetatorul Sam Harris, autor al bestseller-ului Letters to a Christian National: ‘Nucleul central al stiintei nu este modelul matematic, este onestitatea intelectuala’. Dar controversa dintre stiinta si religie este, in realitate, o confruntare intre stiinta si teologie, si dificultatea de a accepta evidentele stiintifice deoarece contrazice dogmatica sa.
Poate un cercetator sa creada in Dumnezeu? Fara indoiala, in lumina istoriei: Copernic era calugar, Mendel, parintele geneticii, abatele unei manastri. Si astazi? Persoane ca Francis Collins, responsabilul a National Human Genome Research Institute nordamerican, fizicianul si preotul anglican John Polkinghorne sau iezuitul si astrofizicianul spaniol Manuel Carreira, dau marturie de credinta lor ca este compatibila cu investigatiile lor. Pentru ei, evolutionismul – principalul cal de bataie al crestinismului pentru evidentele sale implicatii – nu este, fara indoiala, modul ales de Dumnezeu pentru a termina creatia sa: ‘in loc de a crea o lume deja facuta – comenta Polkinghorne -, Creatorul a facut altceva mai inteligent: o lume ce putea sa se faca prin sine insasi’.
Influenta crestinismului
Numerosi istorici au spus ca stiinta moderna nu a putut lua nastere fara concursul religiei; mai concret, fara cel iudeocrestin. Asadar, conform prestigiosului istoric stiintific Stanley L. Jaki – si preot dominican -, fara el nu ar fi aparut stiinta in Occident. Deja, in evul mediu se intalnesc precursori ai metodei stiintifice, ca Robert de Grosseteste, episcop de Lincon (Anglia) sau franciscanul Roger Bacon. Si in secolul XVII, noteaza sociologul Robert K. Merton, au fost valorile morale ale puritanilor care au promovat, in mod efectiv stiinta in aceasta tara: din cei 68 fundatori ai Royal Society, societatea stiintifica cea mai importanta din Europa ce a aparut in secolul XIX, 42 erau puritani. Pentru Jaki si colegul sau Pierre Duhem, au fost principiile filosofice crestine care i-au impins afara din societatea celor mai anticercetatori ai paganismului si au permis aparitia stiintei. Asa cum a fost, multe s-au schimbat de atunci incoace. In mod curios, steagul ateismului stiintific nu se regaseste atat de mult in fizica ca in biologie, datorita, in mare, revolutiei darwiniste.
Exista multi cercetatori astazi care cred? In 1996 se publica in Nature un articol unde se facea cunoscut ca 61% din cercetatorii nordamericani se declarau atei sau cel putin agnostici fata de credinta intr-o fiinta superioara. Doi ani mai tarziu se repeta acest studiu intre cercetatorii cei mai proeminenti, acei care au fost acceptati pentru a face parte din prestigioasa National academy of Sciences: doar 7% credeau in Dumnezeu, fata de 72% ce s-au declarat a fi atei. Un rezultat ce socheaza, comparandu-l cu restul populatiei Statelor Unite unde se intampla contrariu: doar 3% afirma ca nu cred in nici un dumnezeu personal.
O intorsatura de roata
La fel s-a intamplat altadata in impetuoasa Royal Society: 79% s-au declarat atei, fata de un 3,3% credinciosi. Cartea The Pychology of Religious Behaviour, Belief and Experience, de Benjamin Beit-Hallahmi, psiholog la Universitatea din Haifa (Israel), mentiona ca intre cei care au primit Premiul Nobel pentru stiinta, exista, in mod practic o religiozitate inexistenta ce contrasta cu cea din tarile lor de origine. Particular, este distributia credintelor in functie de specialitatile lor: cei mai devotati sunt medicii, urmati de matematicieni, biologi si ultimii, fizicienii si chimistii.
Indoiala fata in fata cu dogma
Ce defineste aceasta netagaduita bresa intre stiinta si religie este maniera de intelegere a lumii. Stiinta lucreaza fara dogme, revizuind fiecare idee pana cand este inlocuita cu alta ce explica mai bine natura. Importanta este evidenta empirica si ca toata explicatia despre lume este bazata in fortele naturale. In religie, componentele fundamentale sunt supranaturalul si Adevarul ce s-au descoperit fiintei umane in niste texte vechi de mii de ani. Joseph E. Murray, castigator al Nobelului pentru Medicina pentru munca efectuata in transplanturile de organe, explica cum poate pune de acord cele doua lumi: ‘Credinta este ceva ce crezi cu inima’. Amintitul Carreira este direct in acest punct: ‘Stiinta nu mi-a relevat nimic in privinta teologiei si nici teologia in privinta stiintei’. In ciuda faptului ca exista cercetatori ce isi conduc vietile in concordanta cu stiinta si credinta, nu este de mirare ca acestia sunt in minoritate. Poate de aceea, la intrebarea unui student de la City College din New York ‘Poti fi un bun cercetator si sa crezi in Dumnezeu?’ premiatul Nobel in chimie Herbert A. Hauptman a raspuns cu sonor ‘Nu!’. ( va urma)
Articol tradus din revista spaniola Muy Interesante, aprilie 2007
de Miquel Angel Sabadell si Angela Posada-Swafford, trad.Aurelia Grigore.
Sursa: http://articolecrestine.com
