De un secol si jumatate, presupusul dezacord dintre stiinta si Biblie a sporit fara incetare intr-un tempo crescendo, datorandu-se aproape in intregime dezvoltarii stiintei geologiei. Daca s-au facut greseli grave in teoriile ce mai sunt inca acceptate cu privire la roci si fosile, inainte de a incerca sa le cercetam, ar trebui sa privim mai intai istoria modului in care au aparut aceste greseli.
Problema generala a relatiilor dintre stiinta si religie poate fi impartita in doua subdiviziuni majore:
a. Calitatea de creator a lui Dumnezeu sau dovezile din natura ca o Inteligenta atotputernica si inteleapta a creat universul, cuprinzandu-ne si pe noi, ca fiinte cu raspundere morala supuse guvernarii Lui.
b. Grija providentiala a lui Dumnezeu fata de universul pe care l-a facut sau dovezile conducerii Sale neintrerupte asupra naturii.
Nenumaratele dovezi de intentie sau plan constituie cele mai bune dovezi ale unei actiuni de creatie originale. De la cerurile instelate si pana la iarba si florile de la picioarele noastre si la adaptarile evident planuite ale celulelor, enzimelor si hormonilor din care sunt alcatuite corpurile noastre, aceste dovezi ale unei planuiri inteligente pot fi negate sau ignorate numai printr-o vointa hotarat necredincioasa, influentele degradante ale anilor de educatie gresita fiind raspunzatoare pentru aceasta necredinta.
Ici si colo, prin lumea celor vii, gasim cateva dezacorduri suparatoare, cu toate ca raportul Bibliei in ce priveste rezultatele directe sau indirecte ale pacatului explica cu usurinta toate acestea, asa cum se arata in parabola neghinei semanate intre samanta buna, a carei explicatie este data prin cuvintele: "Un vrajmas a facut aceasta" (Matei 13,28).
Calitatea de creator a lui Dumnezeu este vazuta cu cea mai mare claritate in legea naturala, sau in regularitatile si armoniile naturii. Insa supravegherea sau conducerea Sa neintrerupta se manifesta in chipul cel mai izbitor prin ceea ce noi numim miracole, sau acele evenimente care aparent depasesc legea naturala sau cunoasterea noastra despre legea. Multe din aceste interventii miraculoase sunt raportate in istoria biblica a neamului omenesc, dar cele mai multe dintre ele n-au lasat nici o urma permanenta asupra lumii naturale pentru ca noi sa le putem cerceta si, in felul acesta, sa putem confirma raportul. Exceptia remarcabila este, desigur, potopul asa cum este raportat in Geneza 6-9 care, evident, este cel mai mare miracol fizic ce a avut vreodata loc in istoria omenirii. Si, destul de straniu, tocmai exploatarea teoriei sucite a potopului, realizata printr-o gresita interpretare a rapoartelor, a fost folosita pentru a distruge increderea in calitatea de creator a lui Dumnezeu precum si in controlul Sau providential asupra lumii.
Semnele vizibile a ceva catastrofal care trebuie sa se fi intamplat cu multa vreme in urma se gasesc pretutindeni pe suprafata globului. Pretutindeni se vad rezultatele unor volume enorme de apa in actiune violenta, insotite de semne ale cutremurelor si de izbucniri vulcanice care intrec puterea noastra de pricepere. Fiecare sir mare de munti contine diferite forme de viata oceanica, precum scoici de brahiopode, crinoide sau stridii care au fost ingropate in sedimente depuse in mare cantitate de ape curgatoare. Un mare numar din aceste vechi depozite marine se gasesc acum la multe mile deasupra nivelului prezent al oceanului, si falii sau fisuri in stanci, cu scufundari sau deplasari de sute sau mii de metri sunt cunoscute pretutindeni pe glob. Vechi revarsari de roca eruptiva acopera suprafete enorme acolo unde astazi nu sunt vulcani.
Vechii greci si romani cunosteau ceva cu privire la starile acestea si ei au tras concluzia rationala ca in vremurile indepartate trebuie sa fi avut loc schimbari mari pe uscat si pe apa. Dar ei nu stiau nimic cu privire la situatia din restul lumii si nu erau pregatiti sa se ocupe de subiectul acesta la scara universala. De asemenea, in perioada timpurie a studiului modern al geologiei, cercetatorii nu au putut avea o cunoastere cuprinzatoare a starilor de pe intregul pamant. Dar astazi, in lumina a ceea ce cunoastem despre lume, daca lasam deoparte orice prejudecata sau idee preconceputa si cercetam problema cu spiritul onest al unui judecator de instructie care face o ancheta asupra lumii ca un tot pentru a afla istoria ei trecuta, nu putem evita concluzia ca ea trebuie sa fi fost lovita de un dezastru universal si ca timpul acestui eveniment nu poate sa fi fost cu prea multe mii de ani inainte.
Istoria felului in care aceste semne impresionante ale unui dezastru mondial au fost gresit interpretate pentru a insemna stadii succesive in care lumea a fost creata este unul din capitolele cele mai de necrezut si mai uimitoare din rapoartele stiintei si gandirii omenesti. Asa cum vom vedea imediat, cercetatorii timpurii ai geologiei, care nu s-au deplasat prea departe de propriile locuinte, s-au grabit sa alcatuiasca teorii cu privire la crearea lumii, din fenomenele geologice din locurile restranse pe care le cunosteau, teorii pe care le-au si dedus in graba si incorect din aceste suprafete restranse. Asa ca au aranjat aceste fenomene locale intr-o cronologie artificiala pentru intregul pamant si au declarat ca trasau, nu ruinele unei lumi care a trecut printr-un dezastru cosmic, ci stadiile succesive in care a fost creata lumea. Mai tarziu, urmasii lor au mai netezit tranzitiile abrupte ale acestor stadii succesive, in prezent geologia pretinzand ca ne da ordinea exacta in care lumea, cu plantele, animalele si fiintele ei omenesti s-au dezvoltat foarte incet si treptat pana ce au ajuns la stadiul de astazi, intregul proces fiind asemanator schimbarilor presupuse a avea loc acum.
Pe masura ce s-a dezvoltat renasterea literara, oamenii din Europa Apuseana au inceput sa se intereseze de plante si de animale si, evident, de minerale si de fosile, precum si de alte lucruri din natura. Incepand cu aproximativ un secol inainte de Columb si de Luther, ei au irosit peste trei secole in dispute curioase si speculatii fanteziste, inainte de a se pune o baza solida pentru adevarata cunoastere a rocilor si a fosilelor. Multi chiar puneau la indoiala faptul ca scoicile, oasele si frunzele aflate in roci ar fi cu adevarat relicve ale unor fiinte anterioare, sau daca nu cumva trebuie sa fie privite ca niste capricii iluzorii ale naturii, sau pietre modelate sau lucrate, facute de fortele creatoare ale naturii, care sunt fara incetare la lucru inlauntrul pamantului. Cativa le considera ca fiind dovezi ale potopului, dar nu s-au ingrijit prea mult sa extraga invataturile care trebuiau sa fie trase din astfel de dovezi.
O mare parte din secolul al XVII-lea a fost ocupata cu speculatii pseudo-stiintifice cu privire la originea lumii. Unele noi pareri cu privire la felul cum s-a produs potopul au fost atasate la o teorie fantastica despre pamant, presupusa "stiintifica". Singura cale pe care oamenii de stiinta o cunosteau pentru rezolvarea problemei geologice era pur si simplu "datul cu banul". Ce binecuvantare ar fi fost daca aceasta metoda a datului cu banul cu privire la originea lumii nu ar fi supravietuit in secolul al XIX-lea – da, inca pana in cel de-al XX-lea!
Ar fi bine sa luam acum in considerare citiva oameni care au abordat problema aceasta dintr-o perspectiva cu adevarat stiintifica si care au obtinut maximum de rezultate ce puteau fi asteptate la timpul respectiv.
John Woodward (1655-1722) a fost cel mai important dintr-un mare numar de scriitori englezi din primul sfert al secolului al XVII-lea, care a incercat sa construiasca o stiinta a geologiei in armonie cu ideea ca potopul a fost cauza principala a schimbarilor geologice.
Woodward a fost medic si in cea mai mare parte a vietii sale a fost profesor de medicina la Colegiul Gresham, care mai apoi a fost incorporat in Universitatea din Londra. A fost si membru al Societatii Regale, prieten al lui Sir Isaac Newton, si a fost inmormantat alaturi de Newton in Westminster Abbey. Asadar, a fost respectat in viata si onorat la moarte.
Ocupatia lui era medicina, dar pasiunea lui era colectarea si catalogarea de fosile, lucru care a avut drept rezultat publicarea unui catalog de fosile engleze in doua volume, "O incercare de istorie naturala a fosilelor din Anglia", care a aparut dupa moartea lui. El si-a lasat colectia prin testament Universitatii din Cambridge si a lasat ca mostenire un profesorat acolo care inca ii mai perpetueaza memoria. Principala lui lucrare teoretica a fost vestitul "Eseu pentru o istorie naturala a pamantului" (1695), care prezinta o admirabila declaratie cu privire la tot ce se cunostea pe atunci despre roci si fosile, explicand faptele acestea in termenii unui potop universal. Un scurt extras trebuie sa fie suficient pentru a arata stilul lui:
"Primul pamant a fost adaptat la prima stare a oamenilor care erau locuitorii lui si pentru folosul carora a fost facut. Dar atunci cand natura omeneasca, prin cadere, a suferit o schimbare atat de mare, a fost nevoie ca pamantul sa sufere o schimbare, pentru a-l acomoda mai bine la starea in care era pe atunci omenirea, si o astfel de schimbare a fost adusa de potop" (pagina 98).
Dupa Woodward, pentru inca un secol, a existat o lunga serie de cercetatori in Anglia, care prin invatatura data de ei in institutiile de cultura si prin publicarea de carti si brosuri au pastrat vie ideea ca potopul a fost un eveniment real si cauza principalelor schimbari inscrise in roci. Nu toti au fost atat de priceputi, atat de atenti din punct de vedere stiintific si atat de rezervati in ce priveste speculatia ca Woodward. Dar este o realitate faptul ca aproximativ de la 1700 pana pe la 1800, oamenii de stiinta din Anglia, si intr-o masura mai mica cei de pe continent, au sustinut teoria potopului ca fiind cauza fosilelor si a modificarilor geologice.
(Pentru mai multe detalii cu privire la aceasta parte a istoriei, cititorul interesat urmeaza sa consulte The Deluge Story in Stone (Istoria potopului in piatra ), de Byron C. Nelson, Augsburg Publishing House, 1931. De ce atat de multi oameni moderni privesc la oamenii de stiinta din vremurile acelea ca fiind putin mai buni decat niste nebuni, numai pentru faptul ca nu aveau televiziunea si bomba cu hidrogen? )
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
