Din experienta vietii de toate zilele stim ca tot ce se intampla in lumea noastra are o cauza. Casele nu se construiesc singure si nici vietuitoarele nu apar pe pamantul nostru in mod spontan. Planuri mici sau mari apar mai intai in mintea oamenilor si izbutesc, datorita unei planificari anterioare corecte si ingrijite. Tot mai mult intelegem ca pentru fiecare efect exista o cauza.
Cele ce se intampla cu natura neinsufletita sunt in acord cu anumite cai fixe si determinate. Obiectele lipsite de un suport cad intotdeauna spre centrul pamantului, iar apa tinde intotdeauna sa ajunga la niveluri tot mai aproape de centrul pamantului. Merele cad, iar picaturile de ploaie cad si ele, iar fluviile curg spre mare. Sarcinile electrice de acelasi sens se resping, iar sarcinile de sens contrariu se atrag, iar noi suntem inspaimantati de scanteierea orbitoare a fulgerului. Intotdeauna, cand sunt incalzite brusc, particulele de gaze isi sporesc activitatea si chiar ferestrele noastre vibreaza la zgomotul tunetului. Particulele substantelor libere, care se pot misca, se amesteca intotdeauna cu particulele libere ale altor substante, iar mireasma delicata a brandusei si a iasomiei ne vine pe aripile aerului linistit de searăa. Cand exista conditiile corespunzatoare, oxigenul se combina cu anumite substante pentru a produce apa si bioxid de carbon, cu o degajare insotitoare de energie. Si priviti, cea mai mare minune a pamantului nostru este organismul capabil de a sintetiza substante organice complexe, de a-si construi propria protoplasma, de a-si flexiona muschii si de a-si transmite impulsurile nervoase: omul viu, activ.
Totusi, nu cu mult inainte de secolul al XVII-lea oamenii credeau ca procesele vitale din organismul plantelor si al animalelor erau cu neputinta de a fi studiate, si nici macar de a incepe sa fie intelese, deoarece, se zicea ca aceste procese erau savarsite prin actiuni directe si personale ale lui Dumnezeu, aplicate pe cai imposibil de ințeles de catre om. In acest sens, digestia si utilizarea alimentelor in organismul nostru, circulatia sangelui si toate celelalte procese organice erau considerate ca fiind miraculoase, adica, realizate de Creator pe cai ce nu erau supuse studiului de laborator, intrucat fortele la lucru nu erau forte naturale.
Parerea comuna a lumii civilizate era ca crestinii nobili nu ar trebui sa cerceteze deasupra lucrurilor naturii si indeosebi nu ar trebui sa cerceteze corpurile si procesele vitale ale animalelor. O astfel de cercetare era considerata ca fiind vulgara. Astazi este de neinteles pentru noi ca o fiinta care a fost descrisa in Geneza ca fiind asezata ca rege peste intregul pamant sa nu studieze procesele fizico-chimice si biologice ale domeniului sau. De fapt, chiar felul acesta de studiu a fost incurajat de Creator cand, in a sasea zi a saptamanii creatiunii, a adus animalele terestre din gradina Eden inaintea lui Adam, pentru ca Adam sa le cerceteze si sa le dea nume. Ne minunam cum citeau oamenii dintr-o epoca (anterioara) texte biblice cum ar fi Iov 12,7-10, unde omului i se da indemnul direct de a cerceta animalele pamantului si tainele vietii lor. Totusi, chiar daca un nume rau era atasat cercetarii stiintifice, mai ales in domeniul zoologic, cativa barbati curajosi au studiat procesele vietii animalelor.
Descoperirea cea mai de seama a anatomistului si medicului englez William Harvey (1578-1657) ilustreaza descoperirile acelor cativa barbati care de timpuriu au facut o lucrare de pionierat in studierea proceselor vitale la animale. Cu toate ca era un om evlavios si supus bisericii, Harvey nu era multumit cu explicatia mistica a proceselor vitale, care era prezentata de obicei in marile universitati, controlate de biserica, ale timpului sau. Dupa un studiu atent si indelungat, in 1628, el a fost in stare sa demonstreze circulatia sangelui la om. Pana la demonstratia lui, se presupunea ca modul in care circula sangele nu va fi inteles niciodata, deoarece se credea ca Dumnezeu, pe o cale misterioasa, ii conferea sangelui puteri, printr-un act special, personal si de neinteles. Dar in studiul pe care l-a intreprins asupra proceselor vitale, William Harvey a folosit o metoda noua, in care a procedat cu fenomenele vitale in acelasi fel in care oamenii de stiinta procedau cu problemele de chimie si fizica. Explicatia pe care a dat-o el legilor fizice in studiul circulatiei sangelui a fost rasplatita prin descoperirea faptului ca aceasta circulatie putea fi inteleasa in termenii proceselor mecanice. El a inteles ca sangele era doar un lichid care se afla intr-un sistem inchis de tuburi prin care circula intr-o singura directie datorita contractarii inimii si miscarii valvelor. Cu alte cuvinte, miscarea se conforma legilor simple ale hidrostaticii.
Pentru noi, cei din zilele de acum, este greu sa ne dam seama ce efect grozav a avut aceasta simpla demonstratie asupra mintii oamenilor din 1628. Drept urmare a acestei descoperiri, si a altor descoperiri asemanatoare, parerea pe care oamenii o avusesera cu privire la viata in perioada Evului Mediu s-a prabusit cu mult zgomot. Lucru uimitor, chiar unii dintre oamenii care considerasera ca fenomenele vitale erau acte speciale si personale ale lui Dumnezeu au inceput sa sara in cealalta extrema, considerand ca procesele vitale erau doar niste fenomene pur mecanice, care nu depindeau in nici un fel de o Fiinta Suprema. Cu alte cuvinte, atata vreme cat un proces era tainic si de neinteles, era facut cu puterea lui Dumnezeu, dar indata ce s-a aflat ca este savarsit pe o cale ordonata si rationala, prin legile fizicii si ale chimiei, s-a concluzionat ca Dumnezeu nu avea nimic de-a face cu el! Se pare ca oamenii nu erau in stare sa inteleaga ca Dumnezeu este o fiinta rationala, care a creat o lume ce putea fi inteleasa.
Desigur, ar fi fost ceva inspaimantator si intristator atat pentru evlaviosul biolog William Harvey, cat si pentru modestul si foarte religiosul fizician Sir Isaac Newton (1642-1727), nascut numai cu 15 ani inainte de moartea lui Harvey, daca li s-ar fi spus ca descoperirile lor, deschizatoare de drumuri in ce priveste actiunea legilor naturale in lumea noastra biologica, ar fi fost exploatate in generatiile de mai tarziu ca dovada ca nu este nevoie de nici un Dumnezeu in universul nostru, deoarece procesele fizico-chimice sunt destul de satisfacatoare fara de interpunerea supranaturalului. Totusi, paginile istoriei descopera ca ateii au inceput sa apara pretutindeni, pe masura ce s-a demonstrat tot mai mult ca procesele vitale ar rezulta din operatiunea legilor fizico-chimice in corpurile plantelor si a animalelor. Mult prea multi oameni de stiinta care i-au urmat pe astronomii Johannes Kepler (1571-1630) si Isaac Newton nu au studiat cu atitudinea reverentioasa care a caracterizat lucrarea acestor doi creationisti. Cand studiau legile naturii, Kepler si Newton considerau ca studiaza gandurile lui Dumnezeu. Dar multi oameni de stiinta de mai tarziu, fixandu-si atentia intru totul asupra proceselor naturale, au declarat ca aceste procese faceau sa nu fie necesar un Creator si un Sustinator.
Omul de stiinta evlavios se apropie de natura cu smerenie si, daca are succes in intelegerea unora dintre enigmele ei impunatoare, in general numite miracole, simte o solemna bucurie ca a avut parte de descoperirea unora dintre detaliile metodelor lui Dumnezeu de sustinere a pamantului nostru. Omul de stiinta neevlavios nu face altceva decat sa-si hranească eul, atunci cand se ocupa de descoperiri. Pe masura ce are tot mai mult succes, eul sau se ingamfa pana la inaltimi de necuprins, pana cand, in cele din urma, trage concluzia ca nu este nici nevoie si nici loc pentru un Creator. El proclama cu tarie ca nu s-a realizat nici un progres in stiinta, pana ce nu s-a renuntat la orice idee biblica despre un Creator si Sustinator si pana cand locul lor nu a fost luat de conceptiile de mecanicism si evolutie. Pretinzand lucrul acesta, el considera ca acele conceptii prezentate de Biblie reprezinta opiniile bisericii medievale, deoarece se refera intotdeauna la credinta in creatiune ca fiind o parere medievala.
Este adevarat ca biserica romano-catolica, autoritatea care avea control asupra invatamantului, asupra detaliilor vietii si, uimitor, asupra unei mari parti a gandirii oamenilor in cursul Evului Mediu, era creationista in filosofie si sustinea ca Biblia era materia care se preda in marile universitati ale vremii. Totusi, istoria ne spune ca stiinta predata de biserica in decursul acelei perioade era stiinta filosofului grec Aristotel (384-322 i.Hr.). Inteligenta divina, pe care Aristotel a inventat-o, , nu era Dumnezeul Genezei.
Asa s-a ajuns ca, in decursul Evului Mediu, Biserica Catolica sa lase impresia ca era creationista si campioana a invataturilor literale ale Genezei, in timp ce, prin teoriile lui Aristotel, care de fapt erau preamarite de Augustin si Thomas d’Aquino, aceasta biserica promulga diferite pareri filosofice evolutioniste. Orice istorie moderna a dezvoltarii gandirii evolutioniste se bazeaza pe Aristotel, Augustin si pe d’Aquino ca fiind intre primii evolutionisti. Pentru scolastica acelor zile, animalele pe jumatate fabuloase umblau pe pamant, savarsind cele mai fanteziste lucruri, iar plantele, pietrele pretioase si altele de acest fel posedau proprietati mistice. Oamenii invatati medievali nu se adresau naturii, ci cautau fara incetare prin volumele stravechi pentru a-si scoate de acolo informatiile stiintifice. Nu mai este nevoie sa spunem ca creationismul ridicol al scolasticilor nu era creationismul prezentat de Scriptura.
O apreciere critica a inaintarii stiintei de la sfaramarea dominatiei scolasticii va arata ca stiinta a avansat nu din cauza, ci in ciuda acceptarii generale a filosofiei evolutioniste. Evolutia organica n-a fost niciodata verificata prin vreo demonstratie de laborator. Ea este si astazi tot atat de departe de domeniul faptelor confirmate, cum a fost si in secolul al saselea dinaintea erei noastre, cand filosoful grec Anaximandru i-a prezentat lumii prima idee despre dezvoltarea organismelor complexe din forme mai simple. Totusi, mii de oameni de stiinta din domeniul biologiei au folosit cantitati uriase de timp si de energie, cautand sa armonizeze faptele naturale din lumea vie, cu cerintele conceptiei evolutioniste. Daca toata aceasta munca rau aplicata ar fi fost indreptata la solutionarea mecanismului proceselor naturale, stiintele naturii de astazi ar fi mult avansate pe calea progresului stiintific.
In spatele istoriei creatiunii se afla marele adevar cu privire la un Dumnezeu Atotputernic. Cand citim primele capitole din Geneza, suntem impresionati cel mai mult de afirmatia ca totul a ajuns la existenta si a fost modelat dupa un chip cel putin foarte apropiat de cel pe care il avem in prezent, prin cuvantul rostit de Dumnezeu. Intr-adevar, istoria creatiunii este de necrezut, daca nu credem mai intai intr-un Dumnezeu Atotputernic. Din fericire, omul nu are nevoie sa cheltuiasca multi ani in studii avansate pentru a decide daca exista sau nu un asemenea Dumnezeu. Pretutindeni in jurul nostru sunt dovezi ca lumea este opera unei Fiinte Supreme.
Este adevarat ca dovada aceasta nu ne va impresiona, decat daca ne ingaduim sa fim fiintele rationale care suntem capabile sa fim. In randurile urmatoare, citate din poemul Peter Bell, William Wordworth, ni se vorbeste despre un om care privea, dar vedea prea puțin:
Natura l-a tot lamurit.
Brandusa cu podoaba sa
O floare pentru el era;
O floare, și atât."
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
