Crearea pamantului nostru a inceput cu crearea materiei. In ce priveste natura materiei, oamenii de stiinta au facut unele descoperiri remarcabile in ultima vreme. Sir Isaac Newton considera ca structura materiei consta din particule care erau solide si aveau masa. Iar fizicienii secolului al XIX-lea au ajuns plini de multumire de sine cand au filozofat asupra atomilor in termenii preconceptiilor astronomiei newtoniene. Cu toate ca pentru Newton ultima baza care sustinea mecanica nu era mecanica insasi, pentru fizicienii care au venit dupa el, dovada disponibila cu privire la structura atomica parea ca fiind simpla si numai mecanica, indiferent daca era considerata in termenii trecutului, ai prezentului sau ai viitorului. Ei considerau ca nu este nevoie sa includa o putere supranaturala intr-o astfel de structura atomica.
Apoi, a venit dovada lui J.C. Maxwell ca lumina este o radiatie electromagnetica. De asemenea, identificarea corpusculilor lui J.J. Thompson cu electronii lui H.A. Lorentz si ai lui J. Larmon a transformat materia in electricitate. Fara indoiala, lumea devenea mai putin inteligibila. In 1925, Werner Heisenberg a lansat o noua teorie a cuantelor de energie bazata numai pe ce se poate observa, adica, pe radiatia absorbita si emisa de atom. Rezultatul demonstratiilor lui este teoria in prezent acceptata a structurii ondulatorii atomului.
Tot ce poate spune astazi fizicianul modern despre atom este ca fiecare particula fundamentala de materie este doar o grupa de rezultate care pornesc dintr-un centru. Cu privire la ceea ce exista in centru, sau despre mediul care poarta undele nu stim nimic. De asemenea, se pare ca exista o limita fundamentala cu privire la acuratetea cunoasterii posibile a acestor sisteme ondulatorii care constituie electronii. Cand calculam pozitia exacta a unui electron, viteza lui devine incerta. Cand calculam viteza lui exacta, nu putem specifica pozitia lui. Aici pare a fi o imposibilitate ultima a cunoasterii exacte, o nedeterminare fundamentala peste care nu putem trece.
Asadar, materia care parea atat de cunoscuta, rezistenta si eterna in lucrarile secolului al XIX-lea a devenit incredibil de complexa. Ea dispare sub forma de radiatii, chiar din soarele nostru, in cantitatea de 250 de milioane de tone pe minut. Acum este rational a spune ca limitele ultime ale calibrului nostru mental prezent nu sunt prea extinse si ca omul de stiinta nu poate merge mai departe in explicarea structurii atomului. Omul de stiinta, foarte multumit de sine in trecut, sta acum fara grai intr-un punct de unde incepe sa vada ca tocmai drumul strabatut de fizicianul mecanicist duce in cele din urma inapoi la marele fapt fundamental al unui Creator si Sustinator al universului nostru, inapoi la Marele EU SUNT care a creat atomul din lucruri care nu se vad si care face posibila existenta continua a materiei numai prin actiunea de clipa cu clipă a puterii Sale. "Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad" (Evrei 11,3)
Una dintre invataturile cele mai clare si mai importante ale capitolelor 1 si 2 din Geneza este ca Dumnezeu si natura nu sunt una si aceeasi. Geneza lamureste faptul ca Dumnezeu exista dinainte de saptamana creatiunii si ca atunci cand privim asupra formelor naturii, nu privim la Dumnezeu, ci la opera mainilor Sale. In acelasi fel, osmoza, atractia sau respingerea sarcinilor electrice, gravitatia, schimburile chimice si asa mai departe sunt numai aspecte ale puterii lui Dumnezeu. Nu este alta concluzie de tras in domeniul bunului simt. Cu cat studiem mai in amanunt aceasta marturie a naturii, cu atat mai clar intelegem existenta si desavarsirea ei ca lucrare a mainilor Sale si recunoastem urmele pasilor Celui care a facut pamantul pentru binele si placerea omului.
Ateul refuza sa accepte o alta putere in natura in afara de forta naturala. El insista ca acela care sustine ca toata materia si forta au aparut printr-un miracol se afunda in speculatie filosofica. Este adevarat ca omul trebuie sa paraseasca domeniul stiintei asa cum este ea definita astazi pentru a invoca miracole, deoarece stiinta ia in consideratie numai fenomenele naturale. Dar ateul trebuie sa recunoasca faptul ca, pentru a desfiinta miraculosul, trebuie sa faca natura si legea naturala sa se nasca din ea insasi. Totusi, chiar prin acest act, el distruge natura si legea naturala, punand in sarcina ei proprietati pe care astazi stiinta le tagaduieste cu emfaza.
O credinta care intr-un moment admite o lege fizica si neschimbatoare si in momentul urmator o tagaduieste cere mai multa credinta decat primirea declaratiei clare a Genezei ca "la inceput Dumnezeu a creat". Stiinta se poate limita justificabil la lucrurile pur naturale, dar oamenii de stiinta evident, nu pot invoca naturalul cand explica originile. Refuzand supranaturalul, isi taie in mod automat orice posibilitate de a avea o intelegere rationala a inceputurilor.
Naturalul pur nu poate explica originea si functionarea cu succes a organelor complexe si frumos echilibrate, de exemplu, a ochiului omenesc. Fie ca studiem complexitatea biologiei si ramanem inmarmuriti in fata vastei armonii dintre lucrurile vii si interdependenta tuturor lucrurilor vii, fie ca ne indreptam atentia la formele mai simple, simtim imediat completa nepotrivire a legii naturale si a intamplarii oarbe ca prima si continuatoare cauza.
Ceea ce pentru Peter Bell era doar o brandusa galbena devine in fata ochilor nostri studiosi un laborator foarte complicat si meticulos in care lucreaza aceleasi forte care fac posibil acel puls al vietii de jur imprejurul globului nostru. Ne uitam la mica brandusa galbena si suntem in stare sa-l ajutam mai bine pe fratele nostru in problemele care il tulbura pentru a supravietui in epoca noastra zbuciumata de pacat. Avem nevoie doar sa observam formele cele mai simple ale vietii din jurul nostru pentru a descoperi miraculoasa unitate a lumii noastre vii.
Numai Dumnezeu putea face o floricica galbena de brandusa sa aiba succes in destinul ei. Fara indoiala ca aceasta dragalasa entitate n-a ajuns la o existenta armonioasa prin lucrarea simplei intamplari, intr-un haos turbulent nascut si dezvoltat din sine si prin sine. Floarea simpla de brandusa, deplina ei compatibilitate cu mediul inconjurator si frumoasa gratie a soiului ei spune inimii intelegatoare ca Dumnezeu traieste, iubeste si Se ingrijeste! "Cine nu vede in toate acestea dovada ca mana Domnului a facut asemenea lucruri? El tine in mana viata a tot ce traieste, viata oricarui trup omenesc" (Iov 12,9.10).
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania