Autor: Cornel Dragoș
„Mărturia” cromozomilor
De-a lungul timpului, problema originii omului a generat discuții aprinse între evoluționiști și creaționiști. Conform corifeilor darwiniști, „homo sapiens” ar fi provenit dintr-o specie de maimuță printr-un proces de evoluție lentă, de câteva milioane de ani, trecând prin mai multe „verigi intermediare”, susținute de câteva „dovezi” paleontologice. La o analiză mai atentă s-a constatat că fosilele considerate „verigi lipsă” între maimuță și om erau ori false (încă în paleontologie persistă falsuri), ori greșit interpretate (cazul omului din Neanderthal, considerat inițial om-maimuță, dovedit a fi de fapt tot un „homo-sapiens”). Deși mulți evoluționiști au acceptat la ora actuală că nu dispunem de fosile autentice ale „oamenilor-maimuță”, dar speră să fie descoperite în viitor, vom arăta că avem motive întemeiate să nu le împărtășim speranța: cercetarea comparativă a numărului de cromozomi la om și maimuță contrazice teoria evoluționistă cu privire la originea ființei umane.
Din clasele liceale am reținut că la mamifere, animalele cu reproducere sexuată, numărul cromozomilor este par. Determinările arată că toate speciile de maimuțe au 48 de cromozomi, în timp ce omul are numai 46. Din cauza acestei discontinuități nu putea avea loc o evoluție continuă de la maimuță la om, deoarece nu poate exista nici o specie de mamifer cu 46,5 cromozomi (sau alt număr neîntreg) și nici măcar cu 47 de cromozomi. Există și autori, apărători ai ideilor evoluționiste, care susțin că transformarea maimuță-om s-ar fi realizat brusc, prin contopirea unor cromozomi ai maimuței. Lipsiți de cunoștințe solide referitoare la mutațiile genetice, ei „uită” că la mamifere nu este posibilă apariția unui individ viabil și fertil, care să prezinte o mutație atât de radicală. Alți susținători ai umanizării maimuței afirmă transformarea lentă (în milioane de ani) a mamiferului în om, concomitent cu transformarea cromozomială bruscă. Să mai risipim cerneala pentru a comenta o asemenea atitudine „științifică”?
Să presupunem totuși că, printr-o minune, o maimuță cu 48 de cromozomi ar fi dat naștere unui om cu 46 de cromozomi sau măcar unui semi-om cu 47 de cromozomi. Se ridică întrebarea: cu cine ar fi putut acesta să dea naștere la urmași? În nici un caz cu o maimuță: număr diferit de cromozomi i-ar face incompatibili. Ar fi fost, așadar, necesară o nouă intervenție miraculoasă. În același timp și loc trebuia să apară un alt individ de sex opus, prezentând aceeași mutație. Suntem nevoiți să împingem șirul minunilor cam departe! Și, întrucât evoluționiștii susțin că toate speciile de viețuitoare ar fi evoluat unele din altele, în marea diversitate a lumii vii ar trebui ca astfel de „miracole” să fie destul de frecvente. În ciuda timpului îndelungat de observații sistematice în domeniu, până acum nici un caz de acest gen nu s-a descoperit… Să mai căutăm ipoteticele „verigi intermediare”? Ar fi mai înțelept să renunțăm la erorile evoluționiste.
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
