Autor: Cornel Dragoș
În secolul al XVIII-lea, unul dintre întemeietorii biologiei experimentale, naturalistul italian Lazzaro Spallanzani a realizat un experiment remarcabil: a întins într-o încăpere o plasă, punând deasupra ei mulți clopoței, a acoperit ochii unui liliac și l-a lăsat apoi să zboare prin încăpere, vrând să vadă dacă se va încurca în plasă. Clopoțeii ar fi sunat de îndată ce plasa ar fi fost atinsă. Cu mare uimire, omul de știință a constatat că mamiferul insectivor nu a lovit plasa nici măcar o singură dată, ceea ce dovedea existența unei modalități de orientare necunoscute. Cercetările ulterioare au lămurit misterul…
Straniul chiropter se poate mișca ușor și rapid pe întuneric deși are privirea foarte slabă. Prinde numeroase insecte noaptea, fără ca vreodată să se împiedice de crengi, sârme, coloane sau ziduri. În peșterile mari, unde trăiesc mii de lilieci, nu se înregistrează ciocniri între cei care se mișcă, zboară, vin și pleacă.
Chiar dacă li s-ar scoate ochii, tot s-ar mișca foarte ușor în mediul nocturn. De ce? S-a dovedit că liliacul dispune de un aparat extrem de complex ce funcționează ca un radar, folosind în locul undelor electromagnetice ultrasunete. Sistemul este numit detector sonic sau sonar [orientare cu ajutorul sunetelor, de la acronimul expresiei englezești So(und) na(vigation) r(anging)]. Cu ajutorul laringelui osos, compact și dotat cu mușchi puternici, crepuscularul zburător emite sunete ca niște bătăi, depășind capacitatea noastră auditivă. În funcție de specia liliacului emisiunea sunetelor este scurtă și intermitentă (20-30 de secunde). Aceste ultrasunete sunt emise prin nări (sau prin gură la unele specii), care, uimitor, sunt alcătuite ca un megafon care îndreaptă sunetul spre un anumit punct.
Cu „detectorul de lilieci” putem auzi și noi, fiindcă aparatul „convertește” sunetele, încetinindu-le. Este impresionant apoi ca, prin intermediul unui spectograf, să vizualizăm plescăitul intermitent. O cortină lasă să se vadă minunatele taine ale Creației. Nu există nici o îndoială că receptorii ultrasunetelor sunt plasați în ureche. S-a observat că atunci când îi sunt înfundate urechile, liliacul își pierde pe loc simțul orientării. Pentru a nu-și auzi glasul în timp ce emite sunetele respective, își astupă urechile cu o pereche de mușchi auditivi care se contractă. Ei se relaxează după emiterea sunetelor pentru ca mamiferul să poată auzi interesanta „reflectare” a sunetelor.
Așadar din laringe sunt emise ultrasunete care, mai apoi, sunt trimise în exterior prin nas, se reflectă și sunt receptate de urechi, mergând apoi la creier spre prelucrare, ca într-un desăvârșit radar. Naturaliștii nu au reușit să descopere toate tainele acestui complex mecanism, cu atât mai mult cu cât are dimensiuni foarte reduse: „Toate acestea presupun un șir de mecanisme (emiterea clic-urilor, sistemul de receptare din urechi) ale căror complexitate și exactitate provoacă admirația mai ales în ce privește creierul al cărui mecanism de analizare a ultrasunetelor este infinit mai perfecționat decât cele mai bune radare ale noastre. Semnalele liliacului, de exemplu, mult mai rapide decât ale noastre, străbat 30 de km., în timp ce ale noastre doar 3-4 în același interval de timp. În plus ne uluiesc – lucru uimitor pentru electroniști și pentru ciberneticieni – dimensiunile minuscule ale mecanismului analitic ce nu se poate compara cu radarele noastre” (Jean Mondorsie în Minunile creației, Arhim. Daniil Gouvalis, Ed. Bunavestire, 2001, pag. 143-144).
Și delfinii sunt „dotați” cu un radar asemănător celui al liliecilor, iar molia a luat-o înaintea telegrafului lui Marconi și a diodei lui Fleming dispunând de un „aparat” de radio. Cu aceste date, cum ar mai putea ateii să susțină că hazardul a născut minunatele mecanisme fără intervenția Fabricantului divin?
Dacă am analiza trei verigi succesive din lanțul împărăției zoologice, A, B, C (C- reprezentat de liliac), cum am explica faptul că, deși C prezintă un excelent mecanism radar, nici B, nici A nu prezintă nici cea mai rudimentară formă a acestui tip de mecanism? De ce nu se observă nici o „evoluție”?
Uimirea ne cuprinde văzând cum, animale și insecte umile și neînsemnate, precum liliecii, moliile, mrenele și delfinii au în „dotare” radio, telegraf și radar! Argumente în plus care ne amintesc de Mintea Supremă, „Căreia îi sunt descoperite toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii”.
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
