Missing day sau Ziua cea lungă a lui Iosua
„N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte, nici după”
„Eppur si muove!” („Și totuși se mișcă!”) striga la puțin timp după condamnarea sa de către tribunalul Inchiziției savantul italian Galileo Galilei. Papa Paul al V-lea hotărâse că este fals și contrar credinței a afirma că pământul nu se află în centrul universului și că nu este imobil, după cum susținea astronomul apărător al sistemului lui Copernic.
Contra afirmațiilor lui Galilei se invoca și pasajul din Scriptură în care este consemnată oprirea soarelui pe cer la rugăciunea lui Iosua, fiul lui Navi, urmașul lui Moise: „Șemeș begivon dom veiareah beemec Aialon” („Soarele în Ghibeon a stat și luna în valea Aialon”) (Iosua 10, 12). Se trăgea concluzia: să se oprească ce este imobil?
„Ziua cea lungă a lui Iosua” constituie de altfel una dintre obiecțiile tradiționale, arma clasică de care se făcea uz împotriva autorității Bibliei. Fizicieni și astronomi de marcă s-au ocupat de acest eveniment neobișnuit pentru a încerca să-l încadreze în legile naturale. Primii s-au referit la un fenomen optic legat de o refracție neobișnuită a luminii solare care ar fi prelungit ziua într-un mod deosebit. Alții au căutat originea acestui fapt în cauze pur astronomice, în particular într-o pierdere de timp solar în cursul anilor, evidențiată în final cu „aproape o zi întreagă” (Iosua 10, 13). S-au făcut chiar calcule pentru a preciza acest „aproape”.
Unii l-au omologat la o întârziere de 23 de ore și 20 minute. În acest caz, nu există oare complementaritate între această minune și alta de același ordin care s-a produs sub domnia lui Ezechia, rege al lui Iuda, și care a constat într-un recul cu 10 grade a umbrei pe cadranul solar al lui Ahaz? Încă o întârziere, adică o prelungire a zilei, de data aceasta de 40 minute și 15 grade, corespunzând pe cadranele solare unei ore de pe ceasurile noastre (Isaia 38, 7-8; IV Regi 20, 10-11).
Ar putea exista oare o pierdere, o defecțiune a unei zile siderale în cursul scurgerii timpului? S-au făcut într-adevăr diferite încercări de calcule pentru a verifica și a regăsi această zi absentă, „missing-day”, cum spun anglo-saxonii. Trecând peste anumite informații apărute în presa anilor ’80, nu încape nici o îndoială, de vreme ce la Centrul Național de Aeronautică și de Cercetări Spațiale de la Green Belt, Maryland (SUA), nici un ordinator nu trasase vreo cronologie dincolo de epoca babiloniană (aproximativ 4000 de ani). Totuși, în ultimii ani specialiștii beneficiari ai tehnicii de ultimă oră au reușit „să se întoarcă în timp”, determinând, nu fără dificultăți, lipsa unei zile din cronologia mileniului II precreștin ! (cca. 1250 î. Hr.).
Cu privire la ziua care i-a permis conducătorului evreu Iosua să câștige bătălia de la Bet-Horon (aproape de Gabaon) se cuvine să mai facem câteva precizări. Când Scriptura amintește de „oprirea soarelui”, ea vorbește de oprirea concomitentă a lunii în aceeași măsură și având aceeași cauză, ceea ce nu și-ar fi imaginat niciodată o astronomie străină de cunoașterea mișcării diurne. În plus, s-a remarcat că amănuntele privitoare la poziția astrelor, redate în pasajul biblic indirect, sunt în acord cu ceea ce ar fi putut să se petreacă în mod real ( cf. Maunder, Astronomia Bibliei).
În astfel de cazuri, Dumnezeu nu desființează legile astronomiei, astfel încât noaptea și ziua să fie deplasate temporal (Iov 38, 33; Isaia 40, 26), ceea ce nu înlătură istoricitatea miracolului. Ca și oamenii care, la scară redusă, nu sunt sclavi ai legilor naturii, ci pot să le devieze într-un sens sau altul, cu atât mai mult Dumnezeu, fără să încalce sau fără să desființeze legile pe care le-a stabilit, poate să le utilizeze și să le facă să conlucreze la îndeplinirea planurilor Sale. De altfel, s-a observat că știința de calibru opune din ce în ce mai puține obiecții valabile existenței minunilor, iar concepția despre mișcarea pământului și a planetelor (condamnată în 1633 de Sfântul Oficiu) nu este în contradicție cu ceea ce mărturisește de milenii Scriptura. Chiar acuzarea lui Galilei nu dovedește nimic contra Bibliei, căreia cutezătorul cercetător al „Pașilor divini” îi aducea următoarea pledoarie: „Scriptura este totdeauna adevărată. Ea are toată autoritatea asupra chestiunilor de credință, dar profunzimea ei tainică este adesea de nepătruns pentru slăbiciunea noastră și se face o mare greșeală căutând în ea lecții de fizică ce nu se găsesc aici, sau care nu pot fi înțelese.
Adevărul se găsește în Cărțile Sfinte, dar el nu este dat oricui și de aceea trebuie, pentru a-l descoperi, să ne slujim de inteligența și rațiunea pe care ni le-a dat Dumnezeu… Lucrările lui Dumnezeu nu se contrazic unele pe altele, contradicțiile nefiind decât aparente: trebuie să le împăcăm, pentru că știința nu poate fi o slăbire a credinței”.
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
