Teoria evoluționistă elaborată de Charles Darwin se axează pe trei idei forță. Astfel se consideră că variațiile care conduc la diferențierea speciilor sunt întâmplătoare, apoi selecția naturală se realizează prin lupta acerbă a indivizilor pentru supraviețuire și în sfârșit procesul selecției datorită căruia numai organismele cele mai bine adaptate supraviețuiesc arată că „universul este în esență orb și indiferent față de viață și față de umanitate” (John Haught, Știință și religie, pag. 70).
Accentuând aceste premise mulți filosofi (Marx, Nietzsche, Freud) au considerat că Darwin ar fi unul dintre principalii reprezentanță ai ateismului științific. Pentru alți autori însă, Darwin nu ar fi ateu, ci un agnostic șovăielnic. El nu a renunțat niciodată… la moștenirea religioasă” (Ibidem, pag. 71). Dincolo de interpretările date concepției filosofice darwiniste, se pune problema compatibilității sau a incompatibilității dintre evoluționism și religie.
Pentru cei mai mulți autori, cele două domenii se află angajate într-un conflict ireconciliabil pentru că dacă echivalăm evoluția cu concepția materialistă, atunci aceasta face inutilă existența unui creator. Pe de altă parte, adepții teoriei contrastului arată că evoluția și religia sunt două puncte de vedere diferite, care nu pot fi alături, fiind incompatibile.
Contradicțiile provin din alăturarea neinspirată a celor două sfere de cunoaștere și pot fi evitate respectând principiul neamestecului genurilor: Cum arată John Haught : „Prin urmare, pentru a evita acest tip de combinație și conflictul care rezultă de aici, trebuie să deosebim în mod consecvent și riguros, știința de toate sistemele de credință” (Ibidem, pag. 80).
Dar reprezintă această poziție un mod de soluționare a conflictului, sau nu? Încercând să se delimiteze de ideea conflictului, adepții acestei teorii consideră că variațiile produse de selecția naturală sunt întâmplătoare doar datorită ignoranței noastre, având în fond finalitatea lor.
Pe de altă parte, argumentele despre lupta și suferința ființelor vii nu aduc nimic nou în raport cu problema răului de care liderii religioși sunt conștienți. Pe scurt, caracterul impersonal al procesului evolutiv ar fi doar produsul ignoranței noastre.
Alți gânditori, consideră că se poate realiza un contact între cele două domenii, arătând că întâmplarea nu este iluzorie, ci este rezultatul libertății pe care Dumnezeu a lăsat-o ființelor vii, sursa acestei libertăți fiind iubirea divină: „Deoarece iubirea creatoare divină are aspectul de a „lăsa lucrurile să fie” – ceea ce nu implică în nici un fel retragere deistă, ci o intimitate modestă nu ne surprind deloc căile ciudate și schimbătoare ale evoluției. (Idem, pag. 89).
Deși Darwin a afirmat caracterul haotic al procesului evolutiv, totuși procesul decurge de la simplu la complex, implicând astfel ordinea și raționalitatea. Atât religia, cât și evoluția, caută să aibă acces la fondul misterios al creației și adepții teoriei conformismului caută să realizeze o teologie evoluționistă sau o evoluție teistă.
Împotriva acestei încercări se ridică însă autori religioși cum ar fi Cuviosul ieromonah Serafim Rose, care arată că în oricare dintre variantele ei (fizică, spirituală, teistă), evoluția nu poate fi pusă în acord cu misterul creației, pentru că nu-l putem subordona pe Dumnezeu procesului evolutiv.
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
