Pentru societatea contemporană în general, evoluția a devenit o filosofie sau o viziune fundamentală. Pe de o parte, este un fapt curios cum acest model a devenit o a doua natură a gîndirii actuale, o paradigmă universală de cercetare și aplicare în cunoaștere. Pe de alta, acest ciudat fenomen, nemaiîntîlnit prin caracterul lui universal niciodată în istorie, este rezultatul unui proces istoric, sau mai bine zis istorico-filosofic. Totul pare a începe odată cu epoca Renașterii, trece prin perioada Iluminismului și a marilor revoluții politice, filosofice și sociale din secolul al XIV-lea, și ajunge la dezvoltarea lui vădită și cu pretenții de universalizare în secolul XX.
Avînd în vedere popularitatea globală (și pentru mulți, „intimă”) înregistrată de această viziune filosofică, numită uneori “teoria evoluției”, devine important să înregistrăm la rîndul nostru mecanismele sociale, politice și de altă natură ale acestui succes.
În primul rînd, evoluția este o speranță fundamentală pentru orice om. Psihologic, ea este o dominantă a naturii umane, fiindcă orice om își dorește progresul personal, sau împreună cu ceilalți. În al doilea rînd, întotdeauna entitățile sau comunitățile, de la micile organizări umane, pînă la state sau uniuni de națiuni au ca scop declarat progresul și evoluția, desigur bazîndu-se pe dorința, permanentă și legitimă, de mai bine a omului. Așadar evoluția este dorită de toți, și declarată ca scop universal.
Aici însă se despart cele două posibile variante ale realizării în fapt a evoluției, fiindcă omului îi rămîne menirea de a o realiza: împreună cu Dumnezeu sau fără El. Fiind creat după chipul și asemănarea cu El (Facere 1, 26), omul tinde ontologic să se autodepășească, cum de altfel a observat și Nietzsche, care credea că omul este „ceva care trebuie depășit”.
Așadar, prin creație, omului i se deschide perspectiva permanentei evoluții, menirea lui centrală, însă numai în sinergie cu Creatorul său. Adresîndu-se ucenicilor Săi, Hristos arată: “Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17: 3). Astfel suntem invitați la un continuu progres în cunoașterea lui Dumnezeu printr-o reciprocă iubire – aceasta fiind esența vieții și a evoluției spirituale umane.
Omul însă și-a început istoria căzută cu o denaturare a acestei meniri, fiindcă a dorit evoluția spirituală sau progresul în cunoaștere fără Dumnezeu, separat de El. Referatul biblic al căderii primilor oameni în păcat arată cum Adam și Eva au ales o altă cale de cunoaștere, de evoluție. Au ales cunoașterea solitară, autonomă, au ales o evoluție ruptă de Dumnezeu. De atunci și pînă astăzi această perspectivă evolutivă denaturată (care a înregistrat și episodul Turnului Babel, printre altele), a ajuns să fie tentația dominantă a umanității, sau esența apostaziei sale pe toate planurile.
Iată așadar de ce, pe de o parte evoluția este o tendință firească dar, pe de altă parte, cunoaștem astăzi „succesul” denaturării ei, pe care îl cultivă cu patimă omul contemporan. Asistăm la o efervescență debordantă în promovarea cu entuziasm a modelului evoluționist ateu de aproape două secole, fiindcă omul pare a merge cu pași hotărîți pe drumul justificării cu orice fel de artificii raționale a evoluției lui autonome, seculare. Oameni precum Charles Darwin, Charles Lyell, sau mai nou Theodosius Dobzhansky și Ken Wilber sunt exponenții acestui efort titanic de a fundamenta modelul evoluționist în sens științific și filosofic.
Mai mult, există și un evoluționism “creștin”, adică o pseudo-teologie, care încearcă să împace teologia cu teoria evoluției, erijîndu-se parcă în postura de apărător sau avocat al păcatului primordial și al mecanismului psihologic care a stat la baza săvîrșirii lui. Poate că nici cei mai îndrăzneți vizionari n-ar fi putut prognoza că modelul strîmb și ispita satanică acceptată de protopărinții noștri în încercarea lor de a evolua paralel cu Dumnezeu, va găsi apărători chiar din cinul slujitorilor lui Dumnezeu: John Meyendorf, George Klinger și mai ales Teilhard de Chardin sunt asemenea triste exemple de întrupare a viziunii schimonosite a progresului uman. Acest progres însă, în sensul său autentic, este promovat doar de creștinii conștienți de valoarea Sfintei Scripturi.
Este necesar, așadar, să observăm cum reușește modelul sau paradigma evoluției secularizate să se infiltreze în conștiința oamenilor de astăzi, care doresc sincer un progres spiritual sau social dar sunt antrenați de anumite mijloace, despre care vom vorbi în partea a doua, în tabăra evoluționiștilor atei și secularizați.
Secolul XX a fost printre multe altele și unul al culturii informării. Prin marile reforme în domeniul educației seculare, inițiate încă din secolul XIX de marii părinți reformatori ai învățămîntului european, care gîndeau în spirit iluminist și raționalist, societatea europeana a început să fie educată în spiritul unei noi civilizații, a informării, a dorinței de a ști cît mai mult și despre cît mai multe domenii.
Astfel, societatea modernă a secolului XX a fost încă din naștere plămădită cu gustul informării, cu cultul educației enciclopedice, în cultul informației științifice. Mai mult, structura administrativă a statelor moderne, noul mod de viață și de muncă, determinat de continua revoluție industrială, face absolut necesar pentru supraviețuire un nivel cît mai ridicat de specializare, de educație, de informare.
Asadar, oamenii secolului XX consuma cît mai multă informație pentru următoarele motive:
• noile condiții de muncă cer un standard de specializare cît mai ridicat;
• succesul social presupune o educație corespunzătoare;
• relațiile interumane cer o anumită cultură;
• apariția cultului informării științifice și enciclopedice și lumina deosebit de favorabilă pe care o produce omul informat.
Iată, așadar, cum întreaga civilizație modernă a fost educată în setea de informare, în cultul științific, în dorința unanimă de noi și noi date despre cît mai multe subiecte, din cat mai multe sfere de activitate.
Filozofia mass-media
Insă apariția mijloacelor de informare în masă a fost exact motorul de care o asemenea societate avea nevoie. Exploatarea undelor radio a făcut pentru prima dată posibilă informarea în masă a cetățenilor moderni, care începuseră să dorească cu aviditate acest lucru. Apariția tranzistorului și a primelor aplicații practice în electronică au făcut ca radioul să devină accesibil. Continuarea progreselor în electronică a condus la situația ca, înainte de încheierea primei jumătăți a secolului XX, nu numai radioul, ci și televiziunea publică sa ia o deosebită amploare. De asemenea, noua industrie muzicală a venit să întregească gama de instrumente de (in)formare în masă.
Astfel a aparut o nouă conceptie asupra informației: cultura de masă și tratarea noilor cetățeni ca o masă informă de consumatori uniformizați. Oamenii devin "indici de audiență", în cazul cărora particularitățile trebuie estompate în favoarea direcției editoriale oficiale. Cu acest fel de tratament plin de superioritate, mass-media a reușit să impună și un respect puternic, nespecificat, general printre consumatori. Oamenii secolului XX au o încredere servilă în mass-media, fiindcă prin puterea pe care i-au acordat-o, ea a devenit a patra putere în stat. Presa poate sa facă dintr-un personaj obscur – un om celebru și de invidiat, poate sa formeze opinii și curente de opinie în societate, poate să informeze rapid și despre orice subiect pe noii săi adulatori. Au apărut cursuri de nivel universitar în problema și filozofia mass-media, într-un cuvînt ea a adus tocmai ingredientul necesar într-o asemenea societate în care trăim.
Perspectiva manipulării
Succesul mass-media a fost sesizat încă de la început de establishment-ul oficial. Variatele interese, uneori obscure, alteori de-a dreptul necunoscute, ale acestui for oficial al fiecărui stat și-au găsit un instrument pe măsură în mijloacele de informare în masă. S-au justificat intervenții militare îndoielnice, s-au determinat inamici, s-au popularizat țeluri sociale (stoparea cresterii demografice folosind avortul, de exemplu), s-a făcut publicitate pozitivă celor mai diverse tendințe secularizante. De multe ori mass-media a indus voit, sau fiind ea însăși manipulată, stări neconforme cu realitatea. Uneori mijloacele de informare în masă construiesc o falsă realitate (cazul lui Orson Wells e un exemplu clasic), întrețin o stare artificială în diferite privințe (mai ales in domeniul libertătilor civile), urmărind diferite scopuri care scapă de cele mai multe ori masei de consumatori.
Un exemplu clasic este mass-media în perioada nazismului, sau în cea a comunismului. Și în occident mass-media a servit diferitelor administrații și a intoxicat populația cu diverse programe guvernamentale: cursa înarmărilor, războiul stelelor, lansarea sateliților de spionaj, programele de cercetare spațială, radio telescoapele au fost finanțate cu largă inimă de contribuabilii aflați sub vraja insidioasă a mass-media. Dar în cele ce urmează, ne vom ocupa mai exact de mediatizarea teoriei evoluției și a perspectivei evoluționiste, urmărind concret canalele de media care se ocupă cu aceasta îndeletnicire și modalitățile lor de publicitate.
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
