Omul, prin natura sa, tinde spre asemănarea cu Dumnezeu, încă dinainte de cădere. Procesul transformării omului spre asemănarea cu Dumnezeu se numește progres duhovnicesc sau evoluție duhovnicească. Cu toate acestea, pronunțarea cuvântului “evoluție” ne duce cu gândul la un cu totul alt sens. Gândul nostru este atras, fără îndoială, de înțelegerea lumească a termenului. În cel mai bun caz, această înțelegere lumească poate fi progresul social (dezvoltarea tehnicii, confortului etc.), iar în cel mai rău, putem fi duși cu gândul la ceea ce se numește evoluționismul “științific”.
Ce înseamnă acest „evoluționism științific”, ce este el în fapt presupunem a fi cunoscut. Ce ne interesează pe noi îndeobște este distincția între evoluția duhovnicească și evoluționism. Fără îndoială, Dumnezeu ne-a creat pentru evoluție. Ne-a creat pentru a ne depăși condiția, pentru a deveni “dumnezei după har”. Premisa pentru o astfel de stare a omului este faptul că el a fost creat “după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Această aspirație infinită, sădită de Dumnezeu în noi, s-a menținut și după cădere. Dacă ea nu s-ar fi menținut, omul ar fi căzut definitiv în animalitate fără putința întoarcerii.
Istoria consemnează însă, de la Adam și până astăzi, degradarea firii umane și, împreună cu ea, și degradarea acestei năzuințe. Omul, pierzând legătura cu Creatorul, a pierdut și înțelegerea sfântă a acestei sete din sufletul său. Astfel, el a adus această năzuință din planul duhovnicesc în planul trupesc. De aceea omul dorește să fie bogat, dorește să posede, să acapareze, să aibă “putere”, fără a ști nici ce înseamnă această putere, nici de ce, în fond, o dorește. Nu cunoaște resorturile lui interioare care îl determină să dorească, cu atâta ardoare, toate lucrurile trupești pe care le dorește.
Mântuitorul Iisus Hristos a realizat mântuirea oamenilor, însă fiecare om este dator să și-o împroprieze prin Botez, printr-o viață de pocăință și prin dragoste pentru Dumnezeu și oameni și fapte pe măsură, în Biserica lui Hristos. Dacă lipsesc acestea, Jertfa lui Hristos și Învierea Sa nu lucrează efectiv în sufletul celui lipsit de voința de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a crede în El.
În această stare, omul transformă, așa cum am arătat, cele duhovnicești în cele trupești. Chiar și sufletul devine oarecum “trupesc” și continuă să fie tributar celor trupești. Așa se face că, la aproximativ 1800 de ani de la Jertfa Mântuitorului, oamenii “luminați”, de fapt întunericiți de „secolele luminilor”, au putut instituționaliza acest eșec al realizării lor sufletești: au reușit să oficializeze și să postuleze identificarea tendinței lor interioare pervertite cu filosofia lor de viață. Într-adevăr, atunci când te rupi de viața duhovnicească, ajungi, în gândire, aproape de animale, ba chiar le și întreci, din cauza faptului că ele nu pot imagina absurdități. De aceea descendența din necuvântătoare ți se pare evidentă. Ei bine, în loc să realizeze involuția lor, “iluminații” au născocit “evoluția” maimuței.
În mod evident, nu mai există nici un fel de legătură între evoluția duhovnicească, cea atât de necesară pentru om, pe care au dobândit-o sfinții prin lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu, și conceptul modern de evoluție, care se referă numai la viața trupească. Dar și viața trupească, văduvită de cea duhovnicească, este opacă, amputată de cel mai important “organ" omenesc: duhul. În aceste condiții, filosofia și știința trupească nu folosesc la nimic, ba chiar din contră.
Așa cum au arătat numeroși teologi dar și oameni de știință, evoluționismul nu are nimic științific în sine. Este filosofie de la un cap la altul. Este o lucrare de amăgire care începe și se termină în sufletul omului, în sufletul său golit de duh, de viață. Este o filosofie a morții, a sclavagismului, a victoriei trupului față de duh și a animalității asupra spiritualității.
"Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria”. Dacă omul nu recunoaște aceasta, dacă consideră că planetele s-au format la întâmplare din praf cosmic și dacă mai crede și că “tăria” este o metaforă folosită de Moise pentru motive lumești (prostia iudeilor contemporani lui sau tendința spre poezie a proorocului), este evident că un asemenea om nu vede “slava lui Dumnezeu”, iar “facerea mâinilor Lui” este pentru el de neînțeles.
Evoluționismul științific este pe moarte. În curând va fi îngropat. Important este însă ce lasă el în urmă. Peisajul duhovnicesc al lumii este cumplit. Nu numai că lumea nu-L mai cunoaște pe Hristos, fiind victimă a proorocilor mincinoși ci amăgirea evoluționismului a pătruns chiar și în gândirea ortodoxă (cu numele). Evoluționismul și-a îndeplinit misiunea. A decreștinat lumea făcând loc pentru toate alienările orientale, panteiste sau dualiste care vin direct din laboratoarele satanei pentru a se instala în locașurile creștine. Creștinismul apusean este o mască, iar cel oriental, Ortodoxia, a primit lovituri puternice.
Evoluționismul s-a contopit într-o nirvană a practicilor păgânești, într-o cabală a vrăjitoriei. Evoluționismul, baza nihilismului, a reușit să golească sufletele oamenilor, a reușit să scoată afară pe Dumnezeu din om, chiar cu acceptul omului. Acum urmează epoca umplerii acelui gol. Și setea de spiritualitate adevărată, de evoluție duhovnicească, va fi încercat a fi umplută de panteismul universal, de culmea păgânismului. Evoluția fără Dumnezeu este doctrina New Age. Evoluționismul a murit, trăiască evoluția trupească!
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
