CUPRINS:
1. Cântare deschidere nr. 5/100 Tată iubit, Te-adorăm!
2. Rugăciune
3. COR 154 Ce pace solemnă
4. Introducere –
5. Versuri: Sărman și fragil vas de lut –
6. Tema I: Adu-ți aminte –
7. COR BĂ‚RBĂ‚TESC
8. Tema II: în zilele tinereții tale –
9. Versuri: Cusur –
10. Tema III: Răspunderea pentru lumină –
11. COR 128 Vocea speranței
12. Versuri: Cu chipul Tău –
13. Povestire: pericole la tot pasul –
14. Concluzii la program –
15. COR BĂ‚BĂ‚TESC
16. Închidere nr. 25/100 Eu am un loc ce-mi place mult
17. Rugăciune
18. COR 90 Rămâi cu noi
19. Postludiu – ieșire
"Dar adu-ți aminte de Făcătorul tău, în zilele tinereții tale"… nu este doar tema orei de astăzi, ci este o chemare, o invitație deosebită pe care Mântuitorul ți-o face astăzi, în mod personal. Insistă în aceasta deoarece dorește să fie prioritară în viața ta. El știe că viața îți este asaltată de chemări și invitații, și mai știe că la tinerețe, omul este dornic, însetat după cunoaștere; foarte bucuros să obțină, să știe tot mai mult și tot mai multe. La tinerețe este timpul semănatului și Domnul cunoaște bine tendința sufletului tău. Făcându-i această caldă invitație nu înseamnă că este împotriva manifestărilor tinereții, deoarece El însuși îți spune:
"Bucură-te, tinere, în tinerețea ta, fii cu inima veselă cât ești tânăr".
Îți atrage doar, delicat, atenția, ca și cum ți-ar spune: „Vezi, ai grijă, ca în tumultul dorințelor și solicitărilor, al alergărilor și bucuriilor vieții, să nu uiți esențialul, să nu-L dai uitării și nici să-L părăsești. Ca să poți avea bucurii adevărate, satisfacții durabile și împliniri de referință, adu-ți aminte de Mântuitorul tău care te așteaptă să te ajute și să-ți dea ceea ce este valoros pentru suflet.”
Ora de astăzi nu va face decât să-ți direcționeze sufletul în sensul normal al vieții, spre a găsi și descoperi valorile, ca apoi să le obții și să le păstrezi.
Atenție deci, la lumina verde a semaforului căci nu ține decât o oră, și prinde-i unda pe care să o urmezi în continuare și urmând-o să ai cele mai frumoase bucurii ale vieții tale.
Amin!
SĂ‚RMAN ȘI FRAGIL VAS DE LUT
Sărman și fragil vas de lut
Fără milă din mână în mână trecut
Nici frumusețe n-ai și nici noblețe,
Dar nu dispera!
Te va privi Maestrul într-o zi
Și-ți va vedea ascunsă frumusețea;
La loc de cinste-n casa Lui Te va opri…
Sărman și fragil vas de lut:
Atâta ocară asupra ta
Prieteni și dușmani au abătut
Văzându-te așa sărac și murdar.,.
Te va-ntâlni Maestrul într-o zi
Și va vedea în tine un alabastru rar;
Ca vas de cinste-n templul Său
Vei străluci.
Sărman și fragil vas de lut.
Printre alte vase rămas necunoscut.
Aruncat într-un colț cu dispreț
Te va găsi Maestrul într-o zi
Și-n ochii Lui, de mare preț,
în cerul Său, un vas minunat vei fi.
Se va cânta frumos despre tine-ntr-o zi,
Sărman și fragil vas de lut
Cu comoara harului umplut;
Isus va prețui umilința ta,
Vei uita rănile ce te-au durut
Și vei fi vas de cinste-n locuința Sa.
Numai o clipă mai ai de trecut;
Sărman și fragil vas de lut…
Eclesiastul 12,1-7
Mesajul este să-ți aduci aminte. Este subînțeles faptul că ai știut sau știai de Făcătorul tău, dar din diverse motive L-ai uitat, L-ai nesocotit, sau chiar L-ai părăsit. Adu-ți aminte!…
Poate că ai ajuns o treaptă mai înaltă de cunoaștere a vieții sau de cunoștințe și ai socotit de minoră importanță existența Creatorului tău, puterea, lucrarea Lui și intervenția Lui. Adu-ți aminte!…
Poate că ai ajuns să dispui de o situație materială mai bună și L-ai uitat. Tot datorită Lui, ai destulă avuție, mijloace materiale, relații fericite în toate privințele, prieteni care te înconjoară asemenea unui stup de albine, slujitori care vin și se duc la porunca ta, atât de mulți și buni, încât pe El L-ai uitat! Adu-ți aminte!…
Poate că te-ai depărtat de El, în urma unei suferințe și încercări, care sunt de altfel destinate să te apropie de El, decât să te depărteze. Descurajat, părăsit de prieteni și însingurat, L-ai nesocotit și uitat! Adu-ți aminte!…
Te-ai îndepărtat de Mântuitorul, ai rămas departe de turmă, ești singur, întristat și neputincios. Te afli într-o experiență nedorită, din care nu ști cum să te mai descurci.
În marile întinderi ale savanei africane plină de ierburi nesfârșite trăiesc uriașe turme de vite cornute, care duc o viață destul de pașnică la adăpostul vegetației abundente. Toate ar fi fericite dacă în aceste ținuturi ar fi numai turme de erbivore. Dar ele sunt pândite la orice pas de feline mari și fioroase, care, având o agerime excesivă, controlează totul și atacă prin surprindere.
Poate că din cauza lipsei de putere sau a bolii, câte una din aceste vite rămâne departe de turmă. Merge din ce în ce mai încet, mai gânditoare. Nu este neapărat nevoie să apară un leu sau o leoaică, un tigru sau un leopard care să constituie un pericol mai serios. Apare o hienă care este ceva mai mare ca un câine obișnuit. Nu are curajul să atace vita mult mai puternică decât ea. O privește distant, atent, studiindu-¬i orice mișcare. Ar părea inofensivă, așa că vita nici nu se simte deranjată de prezența ei, și cu siguranță că nici nu o ia în seamă.
Dar lucrurile se complică atunci când mai apare o hienă, apoi alta. Toate trei încep o adevărată stratagemă față de singuratica rămasă în urmă. Nu se întreprinde nici un atac, căci încă se tem de figura impunătoare și mai ales de coarnele ei.
Îi dau necontenit târcoale, se mai opresc din când în când să studieze situația, dar nu atacă. Se țin destul de departe. Totuși, simțind o pradă pe săturate, mai apar încă trei si apoi încă două hiene. Acum este o adevărată haită, care dispune de mult curaj si inițiativă. Nu-i mai dau târcoale, ci atacă. Nu frontal, pentru că ea are coame mari și puternice, nici lateral căci cu agerimea caracteristică vor fi aprig aruncate la pământ. Și astfel sunt prevăzătoare căci n-au chef.
Hienele aleg locul cel mai vulnerabil și slab al vitei în care nu se poale apăra. Prin spate, înfig colții în ugerul ei din care smulg cu iuțeală bucăți de carne. Nici locul acesta nu este lipsit de riscuri pentru atacatori, dar este singura posibilitate.
Doar în câteva minute vita cea puternică este doborâtă la pământ de dureri sfâșietoare, moment în care toate hienele tăbărăsc și rup bucăți de carne din corpul ei, fiecare de unde apucă, pentru ca în alte câteva minute întreaga pradă să fie terminată cu desăvârșire.
Curiozități și nedreptăți ale naturii. Să privești și totuși să nu crezi. O luptă inegală, în care cei mari și puternici sunt doborâți la pământ și decimați.
Ce lecție plină de învățăminte pentru noi este această luptă inegală. Ispititorul ne urmărește și ne studiază asemenea hienelor din imaginea de mai sus. Nu ne poate ataca, pentru că noi știm să-l ținem la distanță și să-l biruim. El însă, nu se descurajează, și nu se îndepărtează. Rămâne în apropiere și mai cheamă ajutoare. Pândește momentul singurătății, al nemulțumirii și al nestatorniciei noastre, al separării de ceilalți, încă nu atacă: studiază, ocolește, adulmecă, miroase, intuiește potențialul prăzii, între timp mai aduce și alte ajutoare. Și numai atunci când se simte sigur, atacă. Fără veste, inopinat, scurt și cuprinzător în părțile slabe, vulnerabile. Victima cade fulgerată, ca în câteva minute să dispară cu totul, devorată.
Cât de atenți ar trebui să fim și cât de prompt ar trebui să răspundem la apelul Mântuitorului: adu-ți aminte!
Poate cândva ți-a surâs un titlu, care te-a ajutat să te ridici vertiginos pe treptele unei ierarhii care te-a situat atât de sus, încât erai alături de cei ce dispun și hotărăsc destinele țării, alături de Faraon, asemenea lui Moise și ai fost apucat de amețeli. L-ai uitat cu desăvârșire pe Creatorul tău. Adu-ți aminte!…
Sau poate că poverile vieții ți s-au părut prea greu de purtat, a intervenit și pierderea unui suflet drag, situații în urma cărora ai început să te descurajezi și să te îndepărtezi de Creatorul tău. Adu-ți aminte!…
Poate că influențele rele și stricăcioase ale lumii te-au dus departe de căile lui Dumnezeu și L-ai uitat. Prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu. Adu-ți aminte!…
Sau, dacă lucrurile nu stau așa, ți se atrage atenția că Făcătorul, Creatorul tău, nu este cineva sau ceva care să fie amestecat cu ușurință printre mărunțișurile vieții, că El trebuie să primeze în viața ta; să fie cel dintâi și cel de pe urmă. Adu-ți aminte!… Adu-ți aminte acum!…
Amin!
Inspirația face o mențiune cu totul specială: "în zilele tinereții tale", care este de fapt susținută prin argumentele cele mai plauzibile. Care este rațiunea acestei pledoarii în favoarea unei alegeri la tinerețe? Să cugetăm:
La tinerețe puterea este înfloritoare: soarele vieții neumbrit de vreo pată de nor; luna și stelele cunoștințelor își revarsă lumina lor în nopțile întunecate; paznicii – mâinile și picioarele – sunt tari, vânjoase, neobosite; cei ce macină nu sunt împuținați și nici roși de vremi. Cei ce se uită pe ferestre scrutează pătrunzător orizontul, viitorul; ușile dinspre uliță – buzele – au balamale puternice, și se deschid permanent fără scârțâitul caracteristic vremii pentru a rosti înțelepciunea inimii; moara al cărei uruit continuu este vioi si fără sincopele oboselilor vârstei.
În zilele tinereții tale… Până n-a înflorit migdalul care ¬și vădește discretele urme pe tâmple; puterea este de temut, curajul invincibil, cutezător, încrezător, judecata mult cuprinzătoare. Nu te temi și nici prin minte nu-ți trece că viața îți este amenințată de oboseala bătrâneții, de drumul pe care te vor urma bocitorii… Funia de argint a vieții este nesubțiată de vremi, împletită în șapte, vasul de aur al vieții este proaspăt ieșit din mâna marelui Artist, care ți 1-a dotat cu strălucirile unor daruri deosebite, sau chiar ieșite din comun; roata de la fântâna vieții, de-abia montată de mâna Mecanicului Șef, este proaspăt unsă, are spițe de oțel și nu are fisuri.
Cu bărbați privești viața căreia îi scrutezi viitorul fără umbriri, fără regrete sau mustrări, căci te simți stăpânul ei si nu sluga…
Cele mai frumoase exemple din istoria sfântă sunt ale celor tineri: Iosif, Ghedeon, Solomon, Daniel și cei trei, Ioan Botezătorul și mulți alții. Numeroase sunt exemplele lor și minunate sunt rezultatele unei adevărate educații în care Dumnezeu a fost începutul și sfârșitul. Toți aceștia au fost în mijlocul lumii ca reprezentanți ai lui Dumnezeu iar între oameni o adevărată binecuvântare.
"Iosif și Daniel au fost despărțiți de aminul lor și duși captivi în țări păgâne încă de timpuriu, tocmai când treceau de la adolescență la vârsta matură. Mai ales Iosif, a fost supus acelor ispite care aduc cu ele mari schimbări în viață și caracter, în casa tatălui său fusese copilul crescut cu multă delicatețe; în casa lui Potifar a fost mai întâi un sclav, apoi un prieten intim, un om de afaceri, educat prin studiu, observații și legături cu oamenii; apoi. un prizonier în închisoarea lui Faraon, fiind condamnat în mod nedrept, fără speranța de a se putea apăra și fără perspectiva de a fi eliberat, în timpul celei mai mari crize, chemat să fie conducătorul poporului, ce 1-a făcut în stare să-și păstreze curăția?
Iosif și-a adus aminte de Dumnezeul tatălui său în criza vieții sale, atunci când a făcut acea dramatică părăsire a Canaanului spre Egiptul sclaviei. Atunci când a privit pentru ultima dată colinele care adăposteau corturile familiei sale, el și-a adus aminte de învățăturile primite în copilăria sa, și sufletul i-a fost cutremurat la gândul de a se dovedi necredincios față de Regele cerului.
Iosif a rămas statornic în timpul vieții amare ca străin și sclav în mijlocul viciului și ademenirilor cultului idolatru, un cult înconjurat cu toate atracțiile bogăției, culturii și fastului regal. El învățase să asculte Credincioșia față de Dumnezeu, credința în Cel Nevăzut, a fost ancora lui Iosif, în aceasta a constat taina puterii lui.
Aceleași adevăruri mari care au fost descoperite prin acești bărbați, Dumnezeu dorește să le descopere prin tineretul și copiii de astăzi. Istoria lui Iosif și a lui Daniel este o ilustrație despre ceea ce vrea să facă Dumnezeu pentru aceia care se vor preda Lui și care vor căuta cu toată inima să împlinească planul Său.
Cea mai mare nevoie a lumii de astăzi este nevoia de bărbați care să nu se lase cumpărați sau vânduți și care în adâncul sufletului lor sunt sinceri și onești. Bărbați care nu se tem de a numi păcatul cu numele său adevărat; bărbați a căror conștiință se îndreaptă către datorie ca acul magnetic către pol; bărbați care vor sta pentru dreptate, chiar dacă s-ar ar nărui cerul." Educ. 52-53 Amin!
C U S U R
Fiecare zi
E-o trecere prin albia oprită,
Fiecare popas
Poate fi un succes ori blestem.
Înșirați de-a lungul cărării
Bolovani de tot soiul
Găzduiesc biruințe sau blesteme.
Prea adesea
Observăm doar umbrele din drum
Și nu vedem lumina ce le naște.
Și-atât de multe ori
Ne-mpiedicăm de bucurii,
Ca de ceva străin,
Fără să știm a le mai recunoaște.
Fiece răspuns
La o rugă tăcută ori strigată
E ca o piatră de pe drum
Poți trece peste ea nepăsător,
Dar poți să faci un monument
De fiecare dată.
Fiecare minune
Poate fi notată sau uitată
Și fiecare bine poate fi nesocotit sau răsplătit.
Din fiecare clipă orișicine
Poate să facă mulțumită
Ori umbrit.
Prea adesea
Dumnezeul nostru e uitat, părăsit,
Și totuși,
De atâtea ori
El ne-a răspuns, ne-a căutat,
Ne-a iubit. Daniel Chirileanu, Corigenți la… a doua venire, pag. 137
"Tineri și tinere, voi trebuie să dați seama înaintea lui Dumnezeu pentru lumina care v-a dat-o. Lumina și avertismentele, dacă nu sunt luate în seamă, se vor ridica împotriva voastră la judecată, primejdiile voastre au fost arătate clar. Voi ați fost avertizați și apărați din toate părțile, îngrădiți de avertismente, în casa lui Dumnezeu ați ascultat adevărurile cele mai solemne și mai mișcătoare de inimă prezentate de servii lui Dumnezeu. Ce influențe au avut aceste apeluri solemne față de inima voastră? Ce lucrare au făcut ele asupra caracterului vostru. Vi se va cere socoteală pentru fiecare din aceste apeluri și avertismente. Ele se vor ridica la judecată și vor osândi pe aceia care duc o viață de ușurătate, înfumurare și mândrie." (Solii pentru tineret pag. 110)
"Iubiți tineri ce semănați aceea veți și culege. Acum este timpul semănatului pentru voi. Care va fi secerișul? Ce semănați? Fiecare cuvânt pe care-l rostiți, fiecare faptă pe care o săvârșiți este o sămânță care va aduce roade bune sau rele, bucurie sau întristare pentru semănător. După cum este semănată sămânța, așa va fi și secerișul.
Dumnezeu va dat multă lumină și mari privilegii. După ce va dat lumina aceasta și după ce v-au fost bine arătate toate primejdiile, răspunderea o purtați voi. Felul in care tratați lumina primită de la Dumnezeu, va înclina balanța spre fericire sau nefericire. Voi singuri vă lucrați soarta." (Solii pentru tineret pag. 111)
"Însușirea de a fixa gândurile asupra lucrării ce trebuie îndeplinită, este o mare binecuvântare. Tinerii temători de Dumnezeu să se străduiască a se achita de îndatoririle lor cu grijă și cu judecată, ținând cugetul pe adevăratul făgaș și făcând tot ce pot mai bine. Ei trebuie să recunoască îndatoririle lor prezente și să le aducă la îndeplinire fără a-și lăsa mintea să hoinărească. Felul acesta de disciplină a minții va fi de ajutor și de folos în viață. Aceia care învață să pună suflet și judecată în tot ce fac, oricât de mic ar părea lucrul acela vor fi de folos în lume.
Mă adresez vouă tinerilor. Fiți credincioși, fiți cu inimă la lucrul vostru. Nu vă luați după cei trândavi sau care aduc un serviciu împărțit. Faptele, des repetate, formează obiceiuri, iar obiceiurile formează caracterul, îndepliniți cu răbdare datoriile mărunte ale vieții. Atâta timp cât nu puneți preț pe însemnătatea credincioșiei în datoriile mărunte, lucrarea voastră de clădire a caracterului va fi nemulțumitoare. Orice datorie este însemnată înaintea Celui Atotputernic. Domnul a zis: "Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari." în viața unui adevărat creștin nu există lucruri fără însemnătate. Așa să vă ajute Dumnezeu!" (Solii pentru tineret pag. 112-113)
CU CHIPUL TĂ‚U
Cântărește-mă
dacă mă găsești prea ușor
așează asupra-mi greul Cuvântul Tău.
Priește-mă:
dacă mă vezi înjumătățit
crește-mi credința cu bobul de muștar
ca s-ajung un întreg.
Dacă m-am avântat prea în înalt
și-am uitat că nu cresc până la cer copacii
atunci frânge-mă Tu într-o cruce,
ca de pe aceeași colină a lumii înfiptă să încep
iarăși
urcarea…
De sunt uscat să nu mă tai,
mai ține-mă un an,
de-ncep să mă scufund salvează-mi eșuatele gânduri
în întuneric de pășesc, artificiul veciilor să lumineze
așteptarea
Cercetează-mă iarăși și iarăși
sunt oare așa cum mă dorești?
Poți să vezi chipul divin propus?
și dacă nu
începe iarăși: frânge, rupe, curăță, topește,
frământă și zidește
ca-n prima zi.
N-o să mă răzvrătesc.
Un om cu chipul Tău să fiu, doresc.
Hanna Bota, Dincolo de sine, pag. 18
Kara-kara este o pasăre albă nu mai mare decât o cioară sau un porumbel. Trăiește în Antarctica și se hrănește numai cu ouăle de pinguin pe care le obține prin șiretenie și viclenii diferite, obligând în felul acesta pe pinguinii care clocesc, să vegheze tot timpul și chiar să fie serioși în această postură, fie mascul, fie femelă. Este destul de feroce și cu mult curaj îndrăznind chiar să se lupte cu pinguinii – o luptă inegală – pe care adesea îi lasă fără ou, deși aceștia din urmă ajung până la înălțimea de un metru, cu o greutate de până la 45 kg.
Odată, un pinguin mascul stătea cuminte pe oul lui. Era abia întors de pe întinderile înspumate ale oceanului și era rănit la una dintre aripi, probabil scăpat dintr-o luptă aprigă cu vreun leu de mare, sau dintr-o confruntare cu vreo focă ce ar fi dorit măcar o aripă de pinguin.
O pasăre Kara-kara a început să-i dea târcoale. Și păsările, mai ales cele răpitoare, pot aprecia potențialul adversarului, sau dacă acesta are vreun impediment pentru o viitoare luptă. Răpitoarea a început mai întâi să-l studieze și să-1 testeze din ce în ce mai aproape. L-a amăgit de câteva ori în dreapta, apoi de câteva ori în stânga, fente abile și pline de agerime, iscusite, sau stratageme cu care să-1 de¬termine pe pinguin să lase oul măcar o secundă liber. Dar toate încercările au rămas fără rezultat, asemenea unei statuete, pasărea cea nobilă a polului n-a putut fi indusă în eroare și nici determinată să-și părăsească datoria.
Șiretenia merge însă până la diabolic. Studiind bine situația, Kara-kara observă că în partea în care era rănit, pinguinul nu se putea întoarce ca să se apere, așa că, cu deosebită abilitate, s-a strecurat până lângă el, apoi sub picioarele și burta sa, unde începu să se ospăteze copios din oul cel cald, după care și-a luat zborul.
Pinguinul n-a făcut nici o mișcare, deoarece nu a sesizat pericolul. Numai atunci când a fost schimbat de femela sa pentru clocit, au observat cu stupoare amândoi că din oul lor nu rămăseseră decât cojile.
Nu știm cum s-a soldat această pățanie, dar atunci când pinguinul rămâne fără ou, însăși existența sa se pare că nu mai arc nici un sens. Unii dintre ei, care rămân într-o astfel de stare, se luptă cu alți pinguini, caută să le ia oul, bătându-se cu aripile lor, foarte puternice. Altora li se pare că cuibul de alături este mai cald, și pornesc atunci lupta numai din acest motiv. Și-n momentul în care ei se încaieră, Kara-kara profitând de gâlceava lor, le mănâncă toate ouăle. "Și parcă asiști la o nedreptate a naturii, spunea un martor ocular, când vezi cum o pasăre mare, doar cât o cioară, dar profitând de câteva momente în care cuiburile sunt libere din cauza disputelor, distruge în mod viclean specia pinguinilor, care nici măcar nu ajung să vadă lumina și apa oceanului, fără lupte aprige, fără șiroaie de sânge. Cel care nu poate fi învins din cauză că este invulnerabil, poate fi totuși decimat!"
O astfel de luptă inegală se dă de multe ori pe terenul cu multe nisipuri mișcătoare ale inimii omenești. Creștinul este atacat la tot pasul de viclenia hidoasă a stratagemelor satanice, căci aceasta este fața reală a îngerului căzut. El nu iartă pe nimeni, căci nu poate ierta. Dimpotrivă, va căuta mai abil și feroce să atace pe fiii lui Dumnezeu atunci când aceștia se simt mai siguri pe poziția sfințirii, sau când au chiar o rană primită într-o bătălie anterioară cu păcatul.
El îți va da necontenit târcoale și dacă ai obosit, să ști că Satana nu va închide niciodată un ochi chiar în clipa cea mai sfântă, în șiretenia lui, te priveghează la studiu, atunci când ai deschis și închis Biblia, când mergi la locul întâlnirii cu Dumnezeu, când asculți predica sau vrei să te consacri Lui.
Micile dispute cu frații și prietenii tăi, sunt de asemeni vegheate, chiar dirijate de acest Kara-kara al sufletelor, care, mai ales atunci va fura semințele Cuvântului divin căzute la marginea drumului, a cărărilor inimii, când proaspăt se pregătește pentru un nou angajament cu Dumnezeu.
Pericole la tot pasul: pentru cel ce aude de prima dată Cuvântul divin, cât si pentru cel care îl cunoaște de mai mult timp; pentru cel cu o experiență mai bogată a credinței, cât și pentru cel cu una mai săracă; pentru cel ce cunoaște puterea mântuitoare și potențialul sângelui vărsat pe crucea Golgotei, cât și pentru cel care abia acum începe această cunoaștere…
Pericole, pericole pretutindeni! Fiți treji creștini, vegheați! Noi nu suntem chemați la dulci visări, și nici la niște contemplări ca simpli spectatori.
"Vegheați, căci protivnicul vostru diavolul, aleargă, urlă și caută pe cine să înghită!" Amin!
Invitația pe care Isus ți-a făcut-o astăzi, așa precum ai observat, a fost asemenea unei pledoarii, delicat și plăcut exprimată în cuvintele Sfintelor Scripturi, în pilde, experiențe, versuri, chiar și în ilustrații, așa fel încât să nu-i pierzi imaginea. Este si rămâne o invitație din partea Mântuitorului făcută direct și personal.
Cu siguranță că aceasta vine într-un moment oportun, dacă nu chiar crucial al vieții tale. Nu o socoti doar ca fiind o temă deosebită a unei ore, ci privește dincolo de ea și de tot ceea ce a fost spus. Căci dacă vei proceda astfel, vei constata că Isus a făcut-o încă odată pentru tine, pentru motivul că te iubește și te prețuiește. El nu dorește doar să te facă o valoare în împărăția Sa, ci te plănuiește a fi și aici un exponent al lucrării și slujirii Lui.
Trebuie să înțelegi deci că ai o răspundere, că nu ești o întâmplare, că trebuie să fii cineva și să faci ceva important cu El și pentru El.
Ai grijă să asculți, să îndeplinești și să produci cât încă se zice "astăzi"!
Amin!
FII OMUL ZIDIRII
Robia-i sfârșită, fii omul zidirii!
Înalță-ți iar templul! E vremea-nnoirii!
Și fii în cetatea credinței străjer,
Fii omul reformei n-al tău caracter!
Fii omul Scripturii, al Legii Divine,
Bogat și destoinic în tot ce e bine;
Solia sfințirii s-o porți ca pe-un steag
Mai sus azi, cu cât stăm pe al vremii prag!
Fii omul vederilor largi, creatoare,
Sever în gândire, vorbire, lucrare…
Prin lumea ce trece, spre lumea ce vine
Fii sfântă unealtă, formând noi destina…
Fii omul acțiunilor vii și tenace
Sfârșește lucrarea, umil și în pace;
Și-n turnul de strajă-așteptând acei zori.
Să strigi: "Tresăltați, Domnul vine pe nori!"
UN LUCRU-Å¢I MAI LIPSEȘTE
"Un lucru-ți mai lipsește doar"..
Ecoul cel din urmă
Se-aude cum răzbate iar,.
Cum cheamă stăruind amar;
Nu te-nfiori și te cutremuri?
"Un singur lucru", doar atât
Și pierzi comoara cea divină!
O, nu pleca posomorât.
De ești cinstit, vei da oricât
Ca să ajungi măsura plină.
În punga inimii ades
Când răscolești cele-adunate
Tot rodul faptelor cules,
La număr le găsești că ies,
Dar cerul vede lipsă-n toate…
"Un lucru-ți mai lipsește doar,"
E Tatăl ce-ți vorbește.
Să nu te cheme în zadar,
Azvârle tot, și-n al Său har
Pe-acum te-mbogățește!
Material preluat de la www.intercer.net
