1. Deschidere: 380 O Betleem
2. Rugă
3. COR 14 O, ce veste minunată
4. Poezie: Dor de Betleem –
5. Punct instrumental: –
6. Introducere: Bucuria întâlnirii –
7. COR 29 Spre Betleem
8. Tema I: Un copil în iesle –
9. Poezie: Isus –
10. COR 24 Pân’ la Mine
11. Tema II: L-am privit pe Isus –
12. SOLO –
13. Tema III: La răscrucea vieții –
14. COR 1 Unde-I Impăratul
15. Poezie: Reconsiderare –
16. Tema IV: Marea taină –
17. COR 11 S-a născut Domn Hristos
18. Poezie: Mi-a răsărit… o stea –
19. Încheiere –
20. COR 23 Colind
21. Poezie: În drum spre Betleem –
22. Închidere: 378 Isuse Scump
23. Rugă
24. COR 4 Astăzi s-a născut Hristos
25. Postludiu – ieșire
DOR DE BETLEEM
Un dor de Betleem
Aprinde iar planeta pân’ la stele.
Emanuel e încă-o dată prunc,
De dragul omului;
E om umil în toată slava Lui.
Ascultă,
Peste tot bunevestiri,
Amestec de minune și de șoapte
În clipa veșnicei iubiri,
E peste visuri
Cea mai sfântă noapte.
Colindă pe la inimi, trecătorule târziu,
Poate găsești o plecăciune…
În fața Celui Sfânt
Te poți pleca doar fiu
Și doar în sfânta inimii închinăciune
Daniel Chirileanu, „Corigenți la…”, pag.113
INTODUCERE
BUCURIA ÎNTÂLNIRII
Sus, deasupra capului, o veșnicie își împletește cununa, iar în jur, o clipă de neînțelese bucurii.
Totul, absolut totul, este îmbrăcat într-o nepătrunsă taină care din când în când se lasă văzută de ochiul omenesc arătând oamenilor rânduiala și înțelepciunea cu care toate au fost întocmite.
Doar o clipă risipește ritmul trepidant al vieții amintind că nimic, nici ordinea vieții, nici scăpările minții, nici grosimea imensă a timpului nu pot șterge de pe cadranul istoriei ceasul în care a sosit „împlinirea vremii”.
Privirea rămâne fixată către o mică porțiune de lume, pe care cerul a arătat-o.
„Doamne, am auzit cu urechile noastre și părinții noștri ne-au povestit lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară. Ai despicat marea și le-ai deschis un drum prin ea. Ai crăpat stânci în pustie și le-ai dat apă să bea. Ai poruncit norilor de sus și ai deschis cămările cerurilor, a plouat peste ei mană și au mâncat cu toții pâinea îngerilor.
Cu mâna Ta ai izgonit neamurile dinaintea lor ca să-i sădești pe ei în țara făgăduită părinților lor… dar pașii lor se sfărâmau pe nisipul vremii… atunci ai zis: „Iată-Mă că vin, în sulul cărții este scris despre Mine!”…
Doamne, nu-ți cerem nimic care să poată fi văzut sau auzit. Minunile Tale depășesc simțurile. Ne este de ajuns să trăim acum bucuria întâlnirii cu Tine!.
TEMA I
UN COPIL ÎN IESLE
Luca 2:8.11
Poate că așa ne-ar povesti unul dintre copiii de odinioară, martor ocular la evenimentul care a împărțit istoria omenirii…
Atunci când familia noastră aflată în apropierea Betleemului devenise destul de numeroasă, când grijile zilnice ocupau aproape tot timpul, singurul refugiu de a scăpa de ele era noaptea.
Eram copil, și în fiecare vară mergeam cu copiii mei la stână. Arșița zilei și drumul făcut în urma oilor, mă făceau să cad frânt de oboseală, uitând uneori să-mi mai înalț rugăciunea. Totuși, acolo, în preajma păstorilor și a turmelor, viața își are o profundă însemnătate.
Dar într-o noapte, tata sări repede în colibă, mă smulse afară, căutând să-mi acopere fața ca să nu mă sperii.
Ne-am revenit și priveam înmărmurit scena dinaintea noastră. Un torent de lumină își arunca fluviul razelor iar sunetele unei celeste melodii se ridicau și coborau în adâncuri ca și cum tumultul a mii de voci s-ar revărsa peste pământ…
Niște ființe imaculate inundaseră pământul, iar un înger înflăcărat își înfipse raza în pământ chiar lângă coliba noastră.
– Să mergem, să mergem repede, astăzi s-a împlinit vremea, se îndemnau unii pe alții păstorii. Vorbeau în șoaptă ca și cum descoperiseră ceva. O bucurie stranie pusese stăpânire pe inimile lor. Mă țineam după ei fără să pricep ceva, alergând în picioarele goale prin iarba umedă și rece. Am coborât parcă mai repede ca de obicei. Orășelul dormea sub liniștea nopții. Deodată, tata se opri ca și cum pierduse drumul. Ne făcu semn cum să-l urmăm. Undeva, la marginea orașului ne-am oprit în fața unui grajd. Priveam nedumerit înăuntru.
O femeie destul de tânără, alături de un copilaș născut de curând, înfășat în scutece și culcat într-o iesle.
Cine l-o fi părăsit? Or fi aceștia părinții lui? De ce sunt aici? Mă frământam singur dorindu-mă tot mai aproape, ca să pun mâna pe el.
Sărăcuțul de el!…
Atunci tata mă ridică în brațe, mă privi cu lacrimi în ochi și îmi zise:
– Vezi, păsările cerului au cuiburi iar vulpile au vizuini, dar pentru copilașul acesta nu s-a găsit un alt loc unde să vină pe lume și nu are nici pernă unde să-și plece capul. El este fiul unui împărat iar inima Lui plăpândă încă nu știe primejdiile ce va trebui să întâmpine. Nu te întrista fiule, căci El va crește mare și slava Lui va umple pământul. Îi vor pune numele Emanuel, căci slava lui Dumnezeu va locui printre noi.
……………………………………………………………
– Haideți să mergem, copii, și voi păstori ai vremurilor noastre, să spunem tuturor că ni s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul!
I S U S
Vorbește-mi de Isus, e-atât de bine
S-adun mereu silabă cu silabă,
Să scriu pe cer un nume cu o rază
Și-n inimă să scriu adânc, iubire.
Mai spune-mi vestea aceea minunată,
Inima mea ar vrea mereu s-asculte
Rostirea numelui mângâietor, Isuse,
Cu vocea blândă, caldă și curată,
Cum S-a născut în ieslea unui veac
Ca într-o inimă de om neferecată,
Ce mult aș fi dorit și eu de-ndată
Să cercetez în stele ca un mag.
Vorbește-mi de Isus, e-atât de bine
Să-mi bată inima în ritmul umilinței,
Păstor de-aș fi în staulul credinței
l-aș aștepta să vină și la mine.
Spune-mi mereu cum m-a iubit Isus,
Prea multe zile n-am știut iubirea.
Să-ți fie-ncununată-n adevăr vorbirea
Și nu lăsa nici un cuvânt nespus.
…………………………………
N-ajunge-o viață câte sunt de spus
Și ziua se apleacă iar spre noapte.
Rămâne doar o cale mai departe:
Mântuitorul tău – Hristos Isus!
Gabriel Rusu, „Șansa eternității”, pag. 44
TEMA II
L-AM PRVIT PE ISUS
Era o zi călduroasă, chiar înăbușitoare. Vântul ridica nori de praf pe drumul ce ducea spre mare. Toți oamenii respirau atmosfera unui eveniment în așteptare. Se auzeau glasuri voioase, însuflețite de priviri curioase.
Toată lumea era în așteptare. Parcă mă văd în acea gloată de oameni împinși de curiozitate, de acum aproape două mii de ani, pe malul întinsului lac al Galileii.
– Vine, vine; se aud șoapte.
Din vale, pe drumul pustiu, un călător însoțit de câțiva ucenici, se îndreaptă spre noi. Urcă încet, încet, vârful unei coline, apoi se oprește și face un semn mulțimii să se așeze ca să se odihnească. Apoi „străinul” ridică brațele amândouă deasupra mulțimii zicând: „Ferice de cei…”
Cuvinte pline de putere se revarsă din belșug peste mulțimea adunată care le soarbe cu nesaț, ca apele unui râu ce-și face loc printre pietre.
– Dar cine este Omul acesta?; am întrebat cu glas tare.
Câțiva oameni de lângă mine se grăbesc să-mi spună fiecare câte ceva despre El.
– Cum, n-ai auzit? Este fiul lui Iosif, tâmplarul din Nazaret,… al Mariei, fata aceea frumoasă luată de Iosif, mai în vârstă decât ea, sări repede o bătrână ca să-mi explice. Căutau cu toții ca să mă convingă că El vindecă pe bolnavi, scoate demonii din îndrăciți, face minuni nemaipomenite…
– Tăceți… Să-l ascultăm în continuare… „căci a lor este Împărăția Cerurilor… Ferice de cei ce plâng, ferice de cei blânzi, ferice de cei însetați, de flămânzi, căci a lor este Împărăția Cerurilor…”
Deși acum eram destul de mare, nu puteam totuși înțelege deloc cum „Omul” acesta îi poate ferici pe toți aceștia care se înghesuiau la picioarele Lui. Ba mai mult, îi poate face fericiți chiar în Împărăția Cerurilor.
Cineva de aproape m-a simțit că mă frământau aceste întrebări și mi-a șoptit:
– Știi, se zice că El este Fiul unui împărat venit din cer cum zice profetul: „Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat și domnia va fi pe umerii Lui”.
– N-ai auzit? S-a născut în Betleemul lui Iuda, după cum scrie în sulul cărții profetului Mica: „și tu Betleeme Efrata, măcar că ești prea mică între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel, și a cărui obârșie se suie până în vremurile străvechi, până în zilele veșniciei.”
Când priveam la acest Fiu de Împărat și mă priveam și pe mine, toată mintea mi se întuneca. Purta o cămașă lungă de in și o pereche de sandale în picioare. Era un om obișnuit cu suferința, împovărat cu grija pentru viața fiecăruia dintre noi.
Aceiași oameni care Îl ascultau, a căror viață nu era decât un marș monoton printr-o țară străină, se regăsesc în fiecare dintre noi.
Să petreci o zi întreagă urmându-L prin satele și orașele în care El vindeca pe bolnavi, binecuvânta pe cei săraci și mângâia pe copii, era o experiență de neuitat.
Isus a venit pe acest pământ populat de ființe lipsite de orice speranță, să introducă în inima lor marea dorință: Fericirea.
O rază de lumină descoperi în sufletul meu drumul fericirilor. În fața mea stă acum unul și același: un Fiu de Împărat pe care-L văzusem la Betleem, împreună cu păstorii în noaptea aceea. Am alergat, m-am aruncat la picioarele Lui și am strigat: „O, nefericitul de mine, cât de departe mă găsesc de realitate! Oare așa se va sfârși totul sau vor veni zile tot mai bune?” Să așteptăm totuși cu răbdare.
TEMA III
LA RĂ‚SCRUCEA VIEÅ¢II
Stăteam dus pe gânduri și număram anii care s-au strecurat atât de repede, de când copil fiind doream să mă apropii tot mai mult de ieslea sfântă. Întrebam trecutul cu amintirile lui și m-am oprit cu inima îndoită în locul în care mă aflam acum. În desfășurarea mică și rapidă a vieții vin multe întâmplări, dar numai unele se aleg, se desfac după căldura ce au lăsat-o în suflet prin anii de mai târziu.
Vine timpul când trec copilăriile, când începi a pune preț pe fiecare zi, fiecare ceas, pe fiecare clipă ce fuge parcă mai repede ca altădată. Eram acum un om în toată firea, ajuns din toate punctele de vedere. Urmăream cu interes toate acțiunile lui Isus. Îmi plăcea să-L ascult, să-L văd vindecând și mângâind pe cei sărmani. Dar, mai mult, doream să-L consult într-o problemă personală.
Am înțeles de la Isus, atunci când predica, că nimeni nu poate intra în Împărăția Cerurilor doar învârtindu-se în jurul porții strâmte. „Căci oricine vrea să ajungă prieten cu lumea, ajunge vrăjmaș cu Dumnezeu”, zicea El.
Eram pus în fața unei alegeri și lucrul acesta mi se părea destul de greu. Dacă voi alege lumea, trebuie să mă despart de Dumnezeu, iar dacă Îl voi alege pe Dumnezeu, lumea îmi va sta împotrivă. Ambele situații mi se păreau destul de grele. Simțeam că Isus stă la ușa inimii mele și bate. Îmi dădea de știre că dorește să fie primit. Momentul întâlnirii sosise. Iată-mă față în față cu El, singuri, fără să ne vadă nimeni.
Eram asemenea unui copac plantat de curând care nu și-a înfipt încă rădăcinile în pământ. Lăuntric, eram adesea victima emoțiilor, eram ispitit să cred totul ca fiind produsul imaginației, o iluzie ruinată care s-a stins la atingerea realității vieții.
Căutam să acopăr această stranie timiditate sub o aparență de calm și demnitate.
„Învățătorul, am zis, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu căci nimeni nu poate face semnele pe carele faci Tu, dacă nu este Dumnezeu în El”.
Simțeam cum ochii Lui blânzi citeau direct în inima mea: „Adevărat, adevărat îți spun…” Încercam să pun întrebări fără nici o logică ca să scap din încurcătura în care mă aflam.
„Dacă un om nu se naște din nou nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu”.
Plin de răbdare, Isus căuta să mă ajute să înțeleg marea taină a renașterii mele spirituale. Din noaptea aceea situația s-a repetat de-a lungul secolelor până în zilele noastre.
…………………………………………………………………
Nici o parte din creștinism nu pare mai greu de înțeles și mai șocantă omului firesc, ca adevărul cu privire la nașterea din nou. Pentru mulți din așa-zișii urmași ai lui Hristos, sărbătoarea nașterii Lui nu înseamnă decât o petrecere în plus, o satisfacere a eului și o tulburare a spiritului.
Dar, fără o întâlnire personală cu Isus în noaptea căutărilor noastre, nașterea Lui în ieslea din Betleem rămâne fără putere atunci când este vorba de nașterea noastră din nou. Nimeni nu poate pricepe o minune și de aceea nici Domnul Hristos nu a căutat să o explice. Asemenea lucrării vântului căruia i se simte efectul dar nu i se cunoaște direcția și încotro merge. Dumnezeu ne creează lăuntric din nou. Omenește inexplicabil!
Nașterea din nou, ce minune! Un alt eu, născut din staulul bisericii și așezat în ieslea lepădării de sine. Un alt eu, înfășurat în scutecele curate ale credinței și încălzit la respirația dragostei. Un alt eu, modelat în atelierul Celui mai mare sculptor de inimi. Un alt eu, umblând printr-o lume plină de păcate, dar purtând totuși singura haină a neprihănirii divine.
Este greu a-L iubi atunci când nu-L cunoaștem bine. În câți dintre noi bate o inimă în care să se oglindească chipul slavei Sale? Refacerea acestui chip în ființa umană decăzută, iată lupta, străduința, frământarea întregului cer. Oare când în lumea nevăzută există atâta preocupare și tumult, noi, eu și tu să ne vedem liniștiți de ale noastre?
RECONSIDERARE
În inima mea,
Departe,
Peste trecutul bântuit de furtuni,
Acolo unde, pe dealuri, stau lupii la pândă,
Să-mi sfâșie turma;
Departe de tot, spre unde și eu am uitat cărarea,
Văd printre nori Betleemul… un fir de lumini.
Doar pâlpâirea unei stele-aproape stinse
Mai vede rătăcirea turmelor pe dealuri,
Doar ea mai știe dacă-n staul mai este smirnă sau tămâie,
Dacă-n lădița din ungher mai este aur,
Dacă Un Prunc mai e
Ori
Răzbunarea mea L-a alungat.
Mi-au spus din cărți că El e rege
Și nu oricum,
Ci peste tot,
În locul meu,
În viața mea…
Armatele de pofte le-am pus atunci să-L piardă
Și tot ce-a-nmugurit, ori semăna cu El,
Am sfâșiat, am rupt, crezând că voi scăpa.
Dar El era plecat de mult,
Nu mai era.
Acum, târziu, sătul de căutări și de păcat,
Lipsit de tron și de regat,
Îl caut încă și întreb:
Vreau să-L cunosc,
Nu știți unde-a plecat?
Tămâie, aur și balsam nu am,
Decât genunchiul meu trudit,
Plecat din zurgălăi de mult
În pocăința ce m-a detronat,
În pocăința ce I-o datoram.
Daniel Chirileanu, „Corigenți la… a doua venire”, pag. 121
TEMA IV
MAREA TAINĂ‚
Imaginați-vă că faceți parte dintr-o familie în care venirea pe lume a unui copil umple inimile de bucurie, tuturor asemenea sfintei familii de odinioară. De data aceasta însă mama ar ascunde în inima ei taina vieții acestui copil.
Frânturi de adevăr învăluite în taine, o făceau pe Maria să fie emoționată și fericită, dar în același timp nedumerită și tristă. Va fi El oare mângâierea lui Israel, lumina care să lumineze neamurile? Ca să se descopere gândurile multor inimi, sufletul ei se simțea străpuns ca de sabie.
Ne întrebăm, dacă lucrul acesta s-ar fi întâmplat în familia dumneavoastră, cum ar fi fost bucuria nașterii acestui copil?…
Desigur, lacrimile bucuriei ne-ar fi înghețat pe obraji. Ce însemna Mesia și ce însemna Hristos pentru întreaga omenire nu putea să încapă încă în mintea tinerei mame.
Sărbătorim în fiecare an cu bucurie în suflet nașterea Celui ce n-a fost acceptat să trăiască printre noi. Ne bucurăm mai degrabă că El a venit să ne mântuiască prin moartea Lui, decât să acceptăm să murim față de noi trăind prin viața Lui.
Totuși, atunci când lumea bâjbâia prin sute de religii căutând să descopere „taina lui Isus”, atunci când toate speranțele se înecaseră în noaptea deznădejdii, Dumnezeu a găsit un adăpost în care Isus să se nască iarăși. Iar, un vas ales, descoperi conținutul în spatele unei epistole precizând chiar locul pe care Însuși Dumnezeu L-a însemnat. Din solia ultimei trâmbițe s-a născut solia de pe ultimul deal al Bibliei.
O mână de păstori ai lucrurilor sfinte s-au grăbit să ducă vestea cea bună. Magii timpului cercetând în atelierul profetic au descoperit la lumina unei stele, reședința iubirii divine. În staulul umilei grupe de așteptători, aici în ieslea acestei modeste mișcări a fost așezat Fiul Cerului și fiul Omului, Isus Hristos. Înfățișat cu grijă în scutecele curate și sincere ale inimii, credința cea curată a lui Isus s-a dezvoltat în mod progresiv și deplin în viața urmașilor Săi.
În țesătura zilelor de ieri parcă auzim pașii celor ce au pus temelia cuvintelor și cântecelor noastre de azi. Auzim îndemnurile truditorilor care au turnat platforma de granit a credinței Bisericii Advente, ale celor care și-au convertit interesele risipindu-le pe câmpurile misionare, ale celor care au săpat fântâni adânci scoțând apa vieții în deșertul arid al Samariei recunoașterii de Dumnezeu…
Iar noi, cei de astăzi, suntem ultimii lucrători chemați de gospodarul slavei să desțelenim via ce a mai rămas nelucrată. Purtăm în noi scena finală a celor zece fecioare și zorul marelui seceriș. Stăm sub stropii ultimei ploi, ultimul suflu al brizei cerești. Pe pânza cerului zugrăvit în culori veșnice, se înalță în fața noastră portretul divin, o înfățișare ce trebuie strămutată din rama eternă, în noi, în inimă și-n viață.
Să ne amintim cine suntem și să ne privim înfățișarea în cartea de identitatea lucrurilor profetice din cartea Apocalipsei, cap. 10. Să vedem dacă mai corespundem cu standardul stabilit la început, iar dacă nu, să operăm urgent schimbarea…
Doamne, nu ne temem decât de a uita că noi înșine suntem născuți a doua oară prin minunea nașterii Tale în noi. Nu îngădui în nici unul dintre noi această dramatică uitare, este rugăciunea noastră fierbinte și permanentă.
MI – A RĂ‚SĂ‚RIT . . . O STEA
Mi-a răsărit deasupra
o stea.
Ce s-a întâmplat, oare,
în inima mea?
Simt un cântec
ce mi-o cuprinde
și stăruie,
simt o lumină
ce se apropie
și mi-o învăluie.
Pe obraji, în loc de lacrimi,
îmi curg stele…
S-a născut Isus
în gândurile mele.
Și cerul întreg pe pământ
aș vrea să cobor,
fiindcă voi fi și înger, și mag, și păstor.
Și de la cer,
praf de albastru
mi s-a împrăștiat în mine.
Am uitat cuvântul „tristețe”,
cuvântul „suspine”.
Singurele pe care le știu
sunt cuvintele Sale
și din inimă îmi izbucnesc
artificii de osanale.
Și ninge cu fericire,
ninge mereu…
Iar dragostea Sa face game
pe claviatura sufletului meu.
ÎNCHEIERE
Astăzi, când întreaga creștinătate trăiește bucuria unei nopți, noaptea în care Isus a fost dăruit în ieslea Betleemului, să încercăm să privim spre cadranul timpului care indică ultimul ceas al istoriei acestui pământ. În curând vom trăi cea din urmă noapte în care un glas divin va face să se cutremure cerul și pământul.
„Dumnezeul nostru vine și nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor. El cheamă cerul de sus și pământul ca să judece pe poporul Lui”. Cine va putea privi fața Lui? Cine va sta în picioare înaintea Lui? Inimile se topesc, genunchii se clatină și toate fețele pălesc… Iată că vine la ai Săi, dar câți vor ridica brațele să-L primească?
În această clipă, o secundă te poate face bătrân și-n același timp îți poate lega viața de veșnicie. Iată și mulțimea răscumpăraților Săi. Iată că nu s-a pierdut nimic din cântul speranței care ne-a însoțit tot drumul!
Cu fiecare pas făcut mai aproape de hotarele lumilor nevăzute, omul, acest bulgăre de țărână modelat după voia Creatorului prăsește acest bătrân pământ ca fiind cel mai de preț dar.
Parcă mă văd undeva departe, străbătând calea albă d lumină asemenea păsărilor călătoare pornite spre zările chemării lor. Dar, până la ziua plecării mai trăim încă emoțiile acestei sărbători. Sub lumina nevăzută a unei raze divine care cercetează toate cutele ascunse ale minții, o întrebare își așteaptă răspunsul:
Călătorule de peste vremi, ce a însemnat nașterea lui Isus pentru tine?
În câți dintre noi s-ar întâlni același Isus venind pe nori, cu același Isus purtat zilnic în inimă? Prietene, Isus Își caută chipul Lui în ieslea inimii tale. Fă-i bucuria ca El să rămână la tine acum, ca peste foarte puțin timp să aibă ocazia de a te întâlni pentru veșnicie la Marea de Cristal. Așa să ne ajute pe toți Dumnezeu!
ÎN DRUM SPRE BETLEEM
Poate că-n viața ta ai colindat atâtea zări,
Că drumurile tale prăfuite
Å¢i-ar fi de-ajuns să despletești cărări
Până departe, peste vremile cernite.
Poate ai fost deja la Betleem, un pelerin.
Și amintiri sau mâna goală
E tot ce ai cules ca un turist străin,
O clipă de cultură generală.
Poate Îl cauți pe Hristos de ani și ani,
Să-ți fie Dumnezeu în orice clipă,
Ori poate în echipa de dușmani
Ești un Irod, cu temeri de „Antipă”.
Dar chiar Îl cauți în vreun fel pe Dumnezeu?
Te mistuie vreun dor în iarna lumii?
Poate că-n suflet viscolește mai mereu,
Poate că pașii tăi au rătăcit cărările minunii?!!
În seara asta, când colindul curge liniștit,
Când Dumnezeu mai caută o iesle primitoare,
Îl poți primi, chiar dacă ești grăbit;
E poate cea mai potrivită înserare.
Iar dacă ai acasă o colibă sau palat,
El va veni, nu-I mofturos din fire.
Dacă-L inviți, fă-o acum, neapărat,
Și viața ta va înflori de fericire.
Daniel Chirileanu, „Corigenți la… a doua venire”, pag. 117
Poezii de rezervă:
CÂNTEC LA IESLE
Tresaltă acum de bucurie
Tu grajd sărac, inimă vie
Fără de pat, fără de vatră,
Tu Betleem cu zid de piatră.
Deschide ușile de tină
Să intre raza de lumină
Și revărsându-se în paie
Să-ți umple golul cu văpaie.
Tu, inimă întunecată
Vechi Betleem de altădată,
Tresaltă-acum de bucurie,
Tu grajd sărac, inimă vie!
Fii gata astăzi și-L primește,
Un colț din tine-I dăruiește,
Cât ieslea Lui să poată pune,
Și marea veste să răsune.
Deschide poarta și primește
Pe Domnul tău împărătește,
Palat al slavei, Templu Sfânt,
Å¢ărână din acest pământ.
Tresaltă-acum de bucurie
Tu grajd sărac, inimă vie!
ATÂT DE APROAPE DE DOMNUL
Atât de aproape de Domnul…
Frunzele pomului vieții
foșnesc lângă mine,
frântură din minunile cerului – șoapte –
Fructele-s coapte;
Fă, Doamne, să treacă mai iute
Și-această ultimă clipă
Ce-a mai rămas din noapte.
Atât de aproape de Domnul…
Pe porți și pe turnuri,
Pe templul de aur,
Cetatea cea sfântă îmi cheamă privirea,
Îngerul gata să strige că-ncepe vecia
Îmi cere iubirea;
Întărește-mi peste abis ultimul pas,
Fă, Doamne să-mi fie deplină jertfirea!
Atât de aproape de Domul…
Simt Legea cum arde-n dreptate,
Simt Sabatul,
Comoara și miezul ei de foc,
Așa de aproape-s toate
Și așa de adevărate,
Că îndrăznesc în rugă
Din nou să le invoc…
Fă-mi Doamne-n casa Ta și mie loc!
Atât de aproape de Domul…
Simt graba Lui venind spre împlinire,
Și glasul biruinței,
Ca glasul multor ape…
Și încă simt mai mult decât orice,
Că Domnul vine să mă scape…
Din moarte să mă scape.
Inima mea, sperat-am vreodată
De Domnul să fim așa de aproape?
Atât de aproape?
Sursa: www.intercer.net
