Iosif

CUPRINS:

1.    Deschidere 13/52 – Isus îmi e Păstorul bun
2.    Rugăciune
3.    COR 150 Chiar dacă…
4.    Prezentarea programului (povestitor) –
5.    Tema: Povestea unui băiat cu suflet nobil –
6.    Tema I –
7.    Tema II –
8.    Poezie: Geneza –
9.    Punct instrumental –
10.    Tema III –     
11.    Tema IV –
12.    COR 126 Cu Tine Domnul meu iubit
13.    Tema V –
14.    Tema VI –
15.    COR + COM 53/100 Doamne-ntinde palma Ta!
16.    Tema VII –
17.    COR 22 Binecuvântat
18.    Concluzia programului (povestitor) –
19.    Poezie: Rugăciune –
20.    COR 53 Al Tău rămân 1.3.4.
21.    Închidere 150 IC – Stai tare în ispite
22.    Rugăciune
23.    Postludiu – ieșire

În această oră vom îndrepta gândurile noastre către meleagurile îndepărtate de pe ale cărei văi și munți răsună ecourile bubuiturilor de tun, meleaguri pe care oamenii le numesc Orientul Apropiat.
În această regiune a planetei noastre, s-au petrecut acum câteva mii de ani, fapte și întâmplări care au umplut câteva pagini ale Vechiului Testament. S-au consumat tragedii, s-au consumat lacrimi și s-au și ciocnit sentimente ale căror relatări fac și astăzi să ni se umezească ochii.
Din galeria marilor bărbați care s-au născut, au trăit și murit pe aceste locuri, am ales unul a cărui istorie de deosebește de ceilalți.
Era un frumos obicei în familia vechilor evrei, ca numele copiilor să reprezinte anumite caracteristici sau întâmplări legate de nașterea copilului.
Tatăl acestui copil se nume: „Cel ce ține de călcâi”, iar pentru că mama lui dorea să mai aibă un copil, l-a numit: „adaos”, gândind că Dumnezeu va mai adăuga încă un copil.
Băiatul s-a născut undeva în Siria de astăzi, iar atunci când mama lui se afla pe drumul care duce de la Betel la Betleem, a dat naștere fratelui său, numit de tată: „Fiul dreptei”, iar de mama: „Fiul durerii mele”. Apoi în aceeași zi, mama copiilor a murit fiind îngropată la marginea drumului amintit mai sus.
„Adaos”, datorită unor concursuri de împrejurări, organizate și dirijate de Dumnezeu, ajunge după multe peripeții, mesagerul care trebuia să pregătească calea poporului numit: „Cel ce luptă cu Dumnezeu”.
Frumoasa și emoționanta istorie a acestui băiat este așternută pe 17 pagini ale Vechiului Testament. Ele formează la un loc 14 capitole.
După aceste scurte detalii, cine este tatăl băiatului?…
Cum se numește fratele său?…
Și mai ales care este numele adevărat al aceluia a cărui viață formează tema principală a orei (tinerilor) de astăzi?

Era într-o după-amiază, când pe poarta unei cetăți numită Sihem, pășea un tânăr îmbrăcat într-o haină lungă cu mâneci. Era foarte obosit deoarece pornise de dimineață din Valea Hebronului și după 12 ore de mers simțea nevoia de odihnă.

Și în timp ce băiatul nostru scruta orizontul cetății amintite, căutând să dea de urma fraților săi, auzi în urma sa glasul unui băiat zicându-i:

–    Ce cauți?
–    Caut pe frații mei, răspunse el, spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?
–    Au plecat de aici, că i-am auzit spunând: „Haidem să mergem la Dotan!”

Mai erau până la această localitate încă trei ore de mers. Soarele era spre asfințit, iar motive suficiente erau spre a-l îndreptăți să amâne călătoria. Băiatul auzea însă și acum în urechi glasul bătrânului Iacov: „Du-te și vezi dacă frații tăi sunt sănătoși și dacă oile sunt bine și adu-mi vești.”

Nu-și permite ceea ce era necesar, și pornește la drum. În strălucirea razelor de soare, într-un amurg de vară, cei zece fii ai lui Iacov, văd pe făuritorul de vise venind spre ei, sprinten și bucuros, că după atâta osteneală a reușit să-i găsească.

Acum începe tragedia aceluia al cărui nume a străbătut veacurile, devenind prin viața lui întruchiparea sau simbolul curățeniei sufletești.
Să ascultăm prima secvență a acestei frumoase istorii, dar plină de învățăminte.

Raportul biblic arată că frații lui, afară de Ruben, se sfătuiau să-l omoare. Planul era bine ticluit. Iosif trebuia să fie omorât și aruncat într-o groapă. Bătrânului tată i se va spune că a fost mâncat de o fiară sălbatică. Și acum o afirmație demnă de remarcat: „Și vom vedea ce se va alege de visurile lui.”
Doi din acești bărbați nerecunoscători, dar și nedreptățiți au încurcat ițele acestui plan diabolic.
Mai întâi, Ruben spune cu un scop bine determinat: „să nu vărsați sânge, ci mai bine aruncați-l în groapa aceasta care este pustie.”
Aceste discuții și plănuiri au fost făcute până la venirea victimei. Iată că Iosif sosește și-i salută urându-le sănătate și pace. Curios însă, că nimeni nu-i răspunse, iar privirile lor mânioase și răzbunătoare îl înspăimântă.
Vă amintiți care a fost primul act din acest plan criminal?: dezbrăcarea de haina pestriță. Și apoi după ce l-au aruncat în fântâna părăsită au șezut să mănânce.
Probabil că în timpul mesei, Iuda s-a gândit mai mult la acela care era sortit să moară de foame, căci el propuse ca Iosif să fie vândut negustorilor care se îndreptau către Egipt.
La vederea caravanei de cămile încărcate, Iosif se îngrozi. A deveni sclav era o soartă mai de temut decât moartea. El alergă de la un frate la altul plângând și plin de spaimă, implorându-i. Și acum parcă se aude glasul lui:
–    Voi, Dan și Neftali, fii Bilhei, roaba mamei mele, nu aveți nimic de spus?! Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, nu vă e milă de mine, de ce mă lăsați în mâna acestor străini?!
Plin de nădejde se adresează ultimilor doi frați, Gad și Așer:
–    Salvați-mă, nu vreau să fiu rob!
Cuvintele acestui băiat atingeau numai gheața inimilor lor. Fără a răspunde un cuvânt, ei îl dădură în mâinile negustorilor păgâni. Un amănunt, nu fără însemnătate: după plecarea caravanei, apare și Ruben. Când vede groapa goală, în durerea lui, își rupe hainele. Ruben, primul născut al lui Iacov, fratele cel mare nu a luat parte la această mișelie. A părăsit ceata celor zece atunci când se punea la cale uciderea lui Iosif. Să încheiem prima secvență cu un fapt care amintește ceva din obiceiurile timpului de atunci. Iosif a fost vândut cu suma de 20 de sicli de argint. Probabil că fiecăruia i s-a cuvenit doi sicli.

Departe pe fundalul unui apus de soare oriental, caravana se îndrepta spre Egipt în timp ce frații lui Iosif junghiau un țap spre a înmuia haina victimei în sângele lui.

    Să ne oprim puțin și să analizăm cauzele care au determinat această tragedie.

Versetul 3 din capitolul 37 al cărții Geneza, dezvăluie o parte din adevărul acestei probleme. Israel iubea mai mult pe Iosif decât pe ceilalți și de aceea îl urau. Nu puteau să-i spună nici o vorbă prietenească. Așadar, Iosif era un fel de copil răsfățat și favorizat, care genera multă discordie în sânul copiilor lui Iacov. Acest favoritism neînțelept, ațâțase pe frații săi și-i provocase să facă fapta tirană de a-l despărți de patria sa. Efectele acestei părtiniri se imprimară și în caracterul său propriu. El ajunse să se încreadă în sine și să fie semeț.

Părinți ai poporului lui Izrael (de azi), cu doi sau mai mulți copii, nu confecționați haina pestriță a favoritismului. Copiii, dacă sunt iubiți de părinții lor, să nu fie pârâcioși, să nu spuneți cuvintele rele ale fraților și surorilor voastre.

Și acum (stimați ascultători), să pătrundem în cea mai importantă secvență a vieții lui Iosif, încercarea sa… locul de probă în casa lui Potifar.

Acesta este comandantul gărzii regale, în al cărui serviciu rămase Iosif zece ani. Era în perioada când civilizația egipteană atingea apogeul, și numai rostirea numelui, aducea groază în sânul popoarelor vecine.

Relatarea biblică amintește că Domnul a binecuvântat casa egipteanului din pricina lui Iosif și binecuvântarea Domnului era peste tot ce avea el, fie acasă, fie la câmp. Însă ultima parte a versetului 6 din capitolul 39 este foarte semnificativă. Am putea spune, semnalul de alarmă al lui Iosif.

„Dar Iosif era frumos la statură, și plăcut la chip”. Acestea sunt cuvintele cu care inspirația divină începe relatarea episodului celui mai important din viața lui Iosif. Probabil că prima propunerea fost prezentată tânărului evreu de către soția comandantului atunci când el – adică Iosif – era ocupat cu treburi de administrație în camera acesteia și mai ales atunci când soțul ei nu era acasă.

Aceste împrejurări puteau fi favorabile pentru el, dacă dorea favoruri și răsplată din partea unei femei cu rang. Nimeni nu putea ști aranjamentul lor, nimeni nu putea afla ceva despre viața lor intimă.
Era în vremea aceea în întreaga împărăție o imoralitate fără precedent. Triunghiul conjugal era ceva obișnuit iar imoralitatea era ceva ridicat la rang de cult.

Iosif era tânăr, departe de părinți, singur și mai presus de toate un sclav. Omul are nevoie în asemenea împrejurări de compasiune. În concepția de atunci, ca și astăzi, Iosif era îndreptățit să accepte această propunere. Un argument în plus este și prima parte a versetului 10 din capitolul 39. Nu odată sau de două ori pe lună, nu la începutul sau sfârșitul săptămânii, ci în fiecare zi ea vorbea cu Iosif.

Și iată că într-o zi a sosit și clipa hotărâtoare. Tânărul evreu se afla în casă cu diferite treburi, și nu era acolo nici unul din oamenii casei.

Cuvântul Spiritului Profetic arată că în acea dimineață îngerii priveau cu îngrijorare nespusă la această scenă. Va rămâne Iosif credincios lui Dumnezeu?…

Da. Iosif a rămas credincios. El știa care va fi urmarea împotrivirii sale. Acest tânăr a fost un caz unic în pleiada de bărbați cu care femeile de atunci aveau legături. Iosif știa că refuzul lui va jigni orgoliul acestei femei corupte.
O întrebare pentru stimații noștri ascultători: a crezut comandantul gărzii regale acuzațiile pe care soția sa le aducea tânărului evreu?…

Desigur că NU. Dacă Potifar ar fi crezut învinuirea adusă de soția sa, Iosif și-ar fi pierdut viața. Și totuși, demnitatea acelora, cerea ca Iosif să fie pedepsit. El a fost aruncat în temniță.
Se impune la sfârșitul acestei secvențe, câteva considerații de ordin moral și spiritual. Inspirația divină amintește că „egipteanul a lăsat în mâinile lui Iosif tot ce avea și, nu avea altă grijă decât să mănânce și să bea.” Acest fapt era urmarea unei minuni directe? Nu. Dumnezeu nu face minuni supranaturale acolo unde sforțări stăruitoare și bine definite lipsesc.
Era în intenția lui Dumnezeu, ca acel ce credea în El, să iasă în evidență printr-un contrast izbitor în curățenie și sinceritate, pentru ca în felul acesta lumina harului dumnezeiesc să poată străluci în mijlocul întunericului păgânismului.
„Cum aș putea face eu un rău așa de mare, și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”… au fost cuvintele de răspuns adresate soției comandantului egiptean. Primul gând al lui a fost că „nimeni care nu știe nimic”, este Cineva care știe totul.

Iată-ne ajunși la ultima parte a acestei frumoase vieți. Este tabloul biruinței, este secvența înălțării, este perioada răsplătirii unui om credincios.
Este interesant faptul că drumul la răsplătire a trecut mai întâi prin valea suferinței, rușinii și a nedreptății.
Să privim dar și la această glorioasă epocă din viața lui Iosif, dar și din aceea a împărăției Egiptului.

În seara zilei pe când Potifar a ascultat acuzațiile false, tânărul evreu este aruncat în închisoare, și pentru că Dumnezeu însoțea pe acest tânăr, el capătă har, și înaintea directorului închisorii.
La fel ca și în casa comandantului egiptean, administrația închisorii este lăsată în mâna acestui sclav evreu, apoi urmează zile fericite pentru deținuți. Iosif este mângâietorul acestora, este omul care le face viața fericită.
Și într-o dimineață, doi oameni asupra cărora se abătuse mânia împăratului, se aflau printre deținuți, erau triști și abătuți. Prin visurile lor Dumnezeu le face cunoscut ce se va întâmpla cu ei.
În explicarea visurilor Iosif nu și-a atribuit vreun merit. „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu” avea să spună el.
Din cei doi deținuți unul avea să ajungă în fața lui Faraon. Va transmite el rugămintea tânărului sclav, împăratului? Versetul 23 din capitolul 40 relatează: „Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit  la Iosif. L-a uitat”.
Purtarea lui Iosif față de deținuți nu a fost uitată. O turburare a lui Faraon în urma unor vise ciudate, un ordin ca toți înțelepții Egiptului să explice aceste visuri și iată că, iarăși este nevoie de oameni ai lui Dumnezeu. Paharnicul și-a adus aminte de un sclav evreu care tălmăcea visele.

Iată-ne în sala tronului. Aur și pietre scumpe peste tot. De jur împrejurul împăratului demnitari, oameni de știință, toată fruntea Egiptului. În fața monarhului, un tânăr care împlinise 30 de ani. Are privirea liniștită și este puțin emoționat de splendoarea care îl înconjoară.

Să ne amintim cuvintele lui, după ce Faraon îi face cunoscut motivul chemării sale. Ca un bubuit puternic, convingător, precizarea lui Iosif răsună cu ecouri prelungite și pătrunzătoare: „Nu eu! Dumnezeu va fi Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon.”

În fața așa unei concentrări de știință magică, mitologie idolatră și civilizație înaintată, Iosif începe cu Dumnezeu. În fața reprezentanților supremi ai împărăției Egiptene, Iosif așează în față pe Dumnezeului Abraam, Isaac și Iacov. Într-un timp de cruntă idolatrie, să susții că Dumnezeu este Acela care susține și conduce destinele omenirii, și să prezinți această susținere acolo unde tu știi că nu-și are sens, pare o lipsă de înțelepciune din partea lui Iosif.

Copilul Iosif însă învățase altfel de la bătrânul său tată.

După ce explică visul și face precizările necesare, Iosif dă directive de natură administrativă și economică… pentru ca țara să nu fie prăpădită de foamete.
Acum urmează răsplătirea. Acum Dumnezeu arată ce poate face dintr-un om care se lasă condus de El și nu de oameni.

Dimineața rob în închisoare, după amiaza al doilea după Faraon. Cu o zi înainte, un deținut nebăgat în seamă, a doua zi, un demnitar înaintea căruia toți strigau: „în genunchi”.

Într-un răstimp de câteva ore, sclavul evreu ajunge un om în fața căruia orice egiptean își pleca genunchiul.

Această ascensiune să-mi fie permis a o numi supersonică, nu era însă rezultatul unei întâmplări. Era răspunsul lui Dumnezeu la o viață de supunere, față de planurile Lui, era răsplata cerului pentru un tânăr care a știut să prețuiască adevărurile începătoare din copilărie.
Să privim firul vieții lui mai departe cum se desfășoară.

Începe foametea, iar popoarele vecine vin ca să cumpere grâu din Egipt. Copii lui Iacov coboară și ei după grâu. Cea mai emoționantă este însă a doua lor călătorie în Egipt. Să ne reamintim clipele revederii cu Beniamin, dar mai ales mijlocirea lui Iuda pentru Beniamin, lucrarea care are darul de a răscoli amintirile lui Iosif. A izbucnit într-un plâns așa de tare că l-au auzit egiptenii și casa lui Faraon.

Apoi urmează sosirea și așezarea copiilor lui Iacov în Egipt, dispoziția lui Faraon cu privire la așezarea lor, în cele mai bune locuri în ținutul Goșen și audiența bătrânului Israel la Faraon.

Copii, tineri, stimați ascultători, ar fi fost posibil toate acestea dacă nu ar fi existat un Iosif? Puteau să mai găsească copii lui Iacov grâu dacă tânărul Iosif și-ar fi permis o mică aventură cu reputabila doamnă Potifar?
Și astăzi, după mii de ani, când pronunți Iosif, pronunți, curățenie, statornicie, supunere și ascultare.

Copii și tineri (adventiști), sau cei care ați călcat pentru prima dată în această casă de rugăciune, este îndreptată conștiința voastră către datorie ca și acul magnetic către Polul Nord?

Sunt curați ochii voștri ca și purtarea lui Iosif în casa stăpânului său?

Când o Dalilă v-a fermecat și nu mai aveți somn din pricina ei, să știți că este pericol. Semaforul sentimentelor voastre trebuie să stea pe roșu. Se poate să fie inteligentă, modernă și nedepășită de viață, dar să știți că est o Dalilă din cauza căreia, un Samson și-a pierdut ochii și mântuirea.

Stimați prieteni și iubiți tineri și tinere, să ne apropiem de viața lui Iosif, să trăim viața lui, și să ne însușim metodele lui, să urcăm spre culmile atinse de el. Dumnezeul lui va fi al nostru.
                        Amin!

În fața unei comisii de examinare pentru obținerea diplomei de inginer, se perindau studenți și iar studenți. Membrii comisiei la care ajungeau urcând câteva trepte, priveau când zâmbind, când cu îngrijorare la viitorii ingineri, care se prezentau pentru a-și arăta cunoștințele căpătate în cursul anilor de facultate.

Deodată apăru în ușa sălii un tânăr prezentabil și stăpân pe sine. Privirea lui semeață era o sfidare la adresa celorlalți.

A urcat treptele având în ochi siguranța reușitei și s-a prezentat în fața comisiei ca și cum în buzunar avea de acum diploma.

Însă nu totdeauna reușita este rezultatul calculelor noastre. Nu întotdeauna biruința se obține numai în virtutea pretențiilor. Și tânărul nostru nu a putut rezista. A căzut. Nu așa cum cade un copil care se împiedică, ci așa cum se poate împiedica un om care nu știe că poate să se împiedice, care este gata să cadă.

A trebuit să coboare treptele rușinat cu capul plecat și grăbit pentru a curma atmosfera devenită pentru el insuportabilă.

Dar când a ajuns la ultima treaptă, președintele comisiei îl opri spunându-i în auzul celorlalți: „Dacă ai fi urcat cum te-ai coborât, te-ai fi coborât cum te-ai urcat”.

Dragi tineri și tinere, stimați prieteni și vizitatori, ați înțeles cum a ajuns Iosif în funcția de prim ministru al Egiptului?… Ați remarcat cum a urcat fiul lui Iacov treptele spre comisia de examinare?… Dacă da, puneți înaintea ochilor sticla colorată a celor zece porunci, pentru a vă feri de flama periculoasă a ispitelor. Echipați urechile cu difuzoarele cerului care transmit Cuvântul Sfânt și confecționați-vă filtrul Duhului Sfânt, care va selecta emisiunile străine, care vor fi recepționate de către inimile voastre. Și dacă aceste dispozitive vor alcătui echipamentul vostru, atunci radiațiile păcatului nu vor avea efect asupra orientării noastre spirituale.

Bunul Dumnezeu să ne ajute la toate acestea.
                        Amin!

RUGĂ‚CIUNE

Doamne,
Sunt ultimul snop al tatălui meu,
Adunat cu lacrimi, rugăciune și teamă,
Așezat în fața altarului Tău,
Te rog uită dac-am greșit: făcând bine sau rău
Și cuprinde-mă în iubirea Ta fără seamă.

Doamne,
Am fost adunat spic cu spic, cuvânt cu cuvânt,
Cu grijă legat, ca să-Å¢i fiu jertfă vie.
Doamne ajută-mi pe pământ
Să fiu pildă în vorbă, faptă și gând,
Până va veni a Ta Împărăție.

Doamne,
Sapă această zi în stânca vieții mele,
Ca nici odată ea să nu fie uitată.
Plecat din sânul mamei mele
În drum spre ceruri, către stele,
Te rog fi-mi mamă și fi-mi tată.

Și dacă
Încercări sau bucurii
Vor căuta să mă despartă de al Tău Cuvânt,
Tu Bunule Părinte o să ști,
Te rog din inimă să nu-ntârzii
Adu-mi aminte de această zi de legământ.

Doamne,
Ajută-mă Te rog, să fiu o pildă,
Și pentru cei spre care m-ai chemat.
Apoi supus fără-ncetare
Ca un lăstar al milei Tale,
Ajută-mă să-Å¢i cânt și să-Å¢i slujesc neîncetat.

Material preluat de la www.intercer.net